Editorialele Istoriei. Mihai Eminescu: Basarabia, III (1)

Mihai Eminescu: articolul de investigație „Basarabia”.

Capitolul al III (1). Veacul al șaisprezecelea

Pentru a înţelege trecerea ce domneşte în cronici în privirea Basarabiei în veacul al şaisprezecelea va trebui să permitem câteva consideraţiuni de o natură mai generală.

Centrul vieţii istorice sunt oraşele, nu şesul dimprejurul lor, nici satele. Îndată ce turcii au pus mâna pe oraşele Chilia şi Cetatea Albă nu se mai vorbeşte nimic despre viaţa împrejurimilor lor.

Am încheiat articolul trecut cu cuvintele lui Mahomet II rostite la anul 1462, că „până când românii stăpânesc Chilia şi Cetatea Albă, până atunci nu vom putea birui pe creştini”.

În dricul verii anului anului 1484 sultanul Baiazit II intră cu oşti mari în ţara Moldovei şi bate la Chilia şi Cetatea  Albă, pentru a realiza o politică oarecum tradiţională. Miercuri, la 4 iulie, la Cetatea Chilia, comandată de pârcălabii Ivaşcu şi Maxim, iar la 5 auzgust acelaşi an ia Cetatea Albă, comandată de pârcălabii Gherman şi Oană (la Grigore Ureche: Ioan).

Şi ar fi apucat şi alte cetăţi, că Ştefan Vodă la gol nu îndrăznea să iasă; ci numai la strâmtoare nevoia, de le făcea sminteală. Ci văzând turcii ajutorul lui Ştefan Vodă din Ţara Leşească ce-i venise, sau însuşi craiul, cum scriu unii, că au trss de la Rusia şi de la Litfa ţara toată, de se strânsese oameni de treabă mai mult de 20 000 şi, trecând craiul cu dânşii Nistrul sub Halici, au venit la Colomeia, de şi-au pus tabăra, unde şi Ştefan Vodă au mers de s-au împreunat cu craiul în anul 6993 septembrie 1 (1485). Şi toate ce au avut mai de treabă au hotărât şi apoi ospătatu-au pe Ştefan Vodă şi 3000 oameni i-au dat de oaste, cu care s-au întors Ştefan Vodă la Moldova şi, împreunând oastea cea străină cu a sa, pe multe locuri au smintit pe turci, de le-au căutat o ieşire din ţară.

Aşa Ştefan Vodă au curăţat ţara de vrăjmaşi, iar cetăţile care le-au luat turcii, Chilia şi Cetatea Albă, nu au putut să le mai scoată de la turci,  că ei mai înainte de ce au ieşit din ţară le-au îngrijit cu oameni, cu puşti şi cu bucate îndeajuns; şi aşa au rămas pe mâna trucilor până astăzi. (constatare Grigore Ureche).

Tot în anul acesta 1485 Ştefan Vodă dacă au scos vrăjmaşii din ţară şi dacă au răcit vremea şi dacă caii turcilor au slăbit, au lovit pe Malcoci la Calta-buga (lac şi râu din judeţul Bolgrad) în 16 zile a lunei noiembrie, de au topit toată oastea turcească.

Adăugăm numai că fiecine trebuie să se păzească de eroarea de a privi şi judeca vremile trecute după îmrejurările de astăzi, de a da numirilor ce există astăzi aceeaşi greutate pe care o aveau atunci. Puterea în istorie este o noţuine relativă. Veneţia de ex. nu avea întindere mare, dar era una din puterile mari ale Europei. Acelaşi Ştefan Vodă căruia turcii (pe atunci cea dintâi putere militară în Europa) îi iau Chilia şi şi Cetatea Albă, acelaşi Ştefan Vodă bate de-l stinge mai târziu pe regele Albert în Codrii Cosminului, încât rămâne proverb în ţara leşească „în zilele lui Albert au pierit şleahta” şi acelaşi Malcoci a cărui oaste turcească Ştefan a topit-o în ţinutul Bolgradului a pătruns mai târziu în Polonia şi prăda şi arse până la Lemberg regatul să-l poată opri.

De aceea trebuie s-o spunem de acuma că, oricât de viteaz să fi fost bătrânul Domn al Moldovei, oricât de puternic să fi fost pe vremea lui, în care alte state cu întindere de sece ori mai mare erau mai slabe decât Moldova, contra Turciei sau a Spaniei din vremea aceea n-ar fi putut rezista decât în defensivă, decăt  nevoind la strâmtoare, pentru a le face sminteală, căci la gol nu îndrăznea.

În sfârşit, la anul 1504, Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de vârstă, după 47 şi mai bine de ani de domnie, iar poporul în urmî-i i-a zis cu dragă inimă şi Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea de acum şi pururi.

Deși în gândul lui statornicise de-a închina țara turcilor, dar lui însuși, biruitorul tuturor vecinilor, nu i se cădea să se plece; vrea ca numele lui să însemne însuși țiitor peste toată țara; ci numai înaintea sâvârșirii sale el chemă la sine pe boierii mari și alții câți s-au prilejit, arătându-le cum nu vor putea ținea țara precum o au ținut el; ci socotind decât toți mai puternic pe turc și mai înțelept au dat învățătură să se închine turcului.

Într-adevăr, în anul 1511, Bogdan, voievodul Moldovei încheie capitulațiunea întâia cu turcii. În această capitulațiune Poarta recunoaște:

(Art.1) că Moldova e țară liberă și nu cucerită; (art. 3) că Poarta este obligată de-a apăra Moldova contra oricărei agresiuni eventuale și de-a o menține în starea în care se găsea de mai-nainte, fără ca să i se facă cea mai mică știrbire a teritoriului ei; (art. 6) că stăpânirea voievozilor se va întinde asupra  întregului teritoriu al Moldovei; (art.8) că turcii nu vor putea cumpăra pământuri în Moldova, nici vor putea construi geamii, nici se vor puta așeza în orice mod ar fi. Drept semn de supunere Domnii Moldovei vor da în fiecare an Porții 1000 de galbeni turcești, 40 de șoimi și 40 de iepe fătătoare, toate însă sub titlu de dar.

Având Domnii Moldovei stăpânire pe toată întinderea țării, recunoscută de jure prin acest tratat formal, avutu-l-au și de facto?

Pentru a lămuri acest lucru consultăm  tratatul lui Petru Rareș de la 1529.

Art. 5. Granițele Moldovei se vor păstra intacte în toată întinderea lor.

Art.6. Exercițiul cultului musulman e oprit pe toată întinderea țării.

Art.7. Nici un musulman nu va putea avea, sub titlu de proprietar în Moldova, nici pământ, nici casă, nici prăvălie.

Art. 9. Negoțul Moldovei e deschis pentru toate națiile comerciante.

Cu toate acestea turcii vor avea preferință înaintea celorlalte nații pentru cumpărarea de producte pe care le vor tocmai în porturile Galați, Ismail și Chilia; dar ei nu vor pătrunde mai departe înlăuntrul țării fără autorizarea expresă a lui Vodă. Aceasta e chestiunea de drept. De jure s-au restituit Moldovei toate câte i se luase, s-a recunoscut că nici un turc nu poate fi proprietar al vreunui imobil în Moldova, de facto însă turcii au ținut ocupate militărește atât Cetatea Albă cât și Chilia.

Aceasta ne lămurește și atitudinea febrilă și neliniștită a lui Petru Rareș; tratatul lui secret cu marechizul de Brandenburg, subscria la Suceava în 1542 și motivat de-a recăpăta părticelele Moldovei răpite de turci.

Tot în vremea lui Petru Rareș, la 1535, turcii ocupară și Tighina(Bender). Întradevăr, ce să ne închipuim sub aceste ocupări turcești? O cucerire? Pentru a răspunde la această întrebare și a arăta continuitatea dreptului Moldovei peste aceste locuri, vom întinde mâna pe deasupra veacului al 17-lea  tocmai până la Ecaterina a 2-a, la stipulația Tratatului de la Cuciuc-Cainardgi, 10(24) iulie 1774.

Articol de investigaţie scris de jurnalistul Mihai Eminescu şi publicat în ziarul Timpul în numerele 3,4,7,8,10 şi 14 martie 1878.

Producător, radio Vocea Vasarabiei,, Chişinău, 12 martie 2011, pentru rubrica „Editorialele Istoriei”.

Lectura, Ion Ungureanu.    

Lasă un răspuns