Editorialele istoriei. Comandor Jipa Rotaru: 27 Martie 1918, Unirea Basarabiei cu Ţara, prima verigă în înfăptuirea României Mari (1)

 Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R

Unirea Moldovei dintre Prut și Nistru cu țara și cu neamul din care făcea parte, în urmă cu 100 de ani, reprezintă un fapt istoric de cea mai mare însemnătate și valoare pentru poporul român. Aceasta cu atât mai mult cu cât regimul totalitar comunist instaurat în Moldova dintre cele două ape, a interzis categoric o tratare obiectivă a problemei, permițând existența doar a unei singure interpretări, în cele mai multe cazuri antiștiințifice, trunchiate, tendențioase. „Robia și sărăcia comunistă” exercitată nu numai asupra Basarabiei ci asupra tuturor popoarelor U.R.S.S. – scria în recent publicata „O istorie a Basarabiei” eminentul istoric Anatol Petrencu – a constituit cea mai tristă amintire cu urme greu de șters în firea și sufletul oamenilor”.

Anii Primului Război Mondial mai ales, la care, din 1916 România fost parte, participând, așa cum se știe de la 15 august alături de puterile progresiste ale Antantei, au înscris în istoria Basarabiei, crearea Sfatului Țării, proclamarea Republicii Democratice Moldovenești, ruperea de Imperiul Țarist și unirea cu România. Moment astral în istoria României, 27 martie 1918 ziua in care Basarabia se unea cu patria mama deschidea seria celor trei mari evenimente fundamentale, care petrecute toate în anul de glorie al României 1918, au asigurat înfăptuirea procesului revoluționar de desăvârșire a statului național unitar la 1 decembrie 1918, când si Transilvania s-a unit cu Regatul României.

27 martie 1918 deschidea astfel, pe fondul general al aprofundării luptei popoarelor subjugate din imperiul țarist și cel austro-ungar pentru autodeterminare, principii cuprinse între cele 14 puncte wilsoniene cu privire la viitorul Europei, o adevărată mișcare revoluționar-națională cu un caracter romantic în prima ei fază, de un profund realism în faza hotărâtoare a înfăptuirii practice a unirii Basarabiei. Basarabia fiind provincie a imperiului țarist, rupta samavolnic din trupul Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfânt încă din 1812, mișcarea revoluționară de dincolo de Prut, a avut, cel puțin în faza inițială, drept suport ampla revoluție,la început burghezo-democratică, apoi bolșevică rusească. Spre deosebire însă de revoluția rusă, mișcarea din Basarabia din anii 1917-1918 a fost una cu adevărat națională, de eliberare de sub jugul imperiului țarist „pentru drepturile naționale și reunirea provinciei românești dintre Prut și Nistru cu Patria – Mamă, România”.

În mișcarea națională a Basarabiei s-au conturat două curente. Primul curent era reprezentat de o grupare moderată, alcătuită din boieri conservatori, preoți și unii intelectuali care-l aveau în frunte pe Pavel Dicescu, doctor în filozofie și care se pronunțau împotriva unei mișcări radicale revoluționare, fiind adepții rezolvării problemelor și revendicărilor naționale ale românilor pe calea școlii și a culturii naționale. Cea de-a doua grupare o formau radicalii, o forță puternică, tânără, care urmărea înfăptuirea unor reforme mai profunde în folosul românilor basarabeni. În această grupare intrau cu precădere tineri intelectuali și studenți, preoți, învățători. În fruntea acestora se aflau Manolache și Antonina Gavriliță, Natalia Hartia, Ion Pelivan, Pantelimon Halipa, Ion Inculeț, poetul național Alexei Mateevici, Vasile Hartia, Ion Laza, Gheorghe Druță, Petre Bragă ș.a. Mult mai energic și mai activ decât primul, acest al doilea grup s-a implicat mai profund în acțiunea de sprijinire a revendicărilor basarabenilor, independența și unirea cu țara, constituind obiectivele lor majore, în care scop au inițiat și susținut, încă din perioada prerevoluționară o intensă și energică activitate de propagandă națională pe plan politic și îndeosebi cultural.

Declanșarea revoluției ruse în iarna anului 1917 a marcat profund lupta pentru eliberarea națională a românilor basarabeni. „Pe măsură ce evenimentele se succedau cu repeziciune prefigurând amploarea deosebită a urmărilor revoluției ruse – arăta St.Ciobanu – mișcarea națională din Basarabia ni se prezenta ca o frământare adâncă a întregului popor, ca o suflare formidabilă a maselor mari, ca o acțiune colectivă a poporului”. Mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni s-a accentuat îndeosebi în anii 1917-1918, luând un avânt puternic după Revoluția democratică din februarie 1917 de la Petrograd și căderea țarismului. Concret, după prăbușirea autocrației ruse au loc primele manifestări ale maselor populare dintre Prut și Nistru și încep să apară primele organizații civile și militare în Basarabia, care s-au situat în fruntea acțiunilor populare.

Sfârșitul lunii februarie și începutul lui martie 1917, când la Petrograd se dădeau ultimele lupte pentru dărâmarea țarismului (revoluția burghezo-democratică) și înlocuirea vechiului regim cu unul nou, guvernul provizoriu (prințul Livov / liberal), la 2 martie, la Chișinău și în întreaga Basarabie era liniște deplină,menținută de guvernatorul Voronovici prin armată curți, marțiale și stare de asediu. La 5 martie abia, sosește o telegramă oficială de la Petrograd ( de la noul guvern provizoriu) prin care se anunța că Basarabia nu mai este sub Imperiu și că de acum înainte se poate bucura de libertate (svoboda) și,toți cetățenii ei erau chemați să susțină noul guvern. Cum la Chișinău tot ce venea de la Petrograd era ordin , au răspuns ca la comandă, în primul rând toț, funcționarii (în majoritatea lor de alte etnii decât cea română).Ei s-au adunat după departamente, încă în uniforme țariste și au ales comitete profesionale cuprinzându-i pe cei de la poștă, de la zemstve, de la școli (profesorii) avocații, inginerii hotarnici, medicii, funcționarii administrativi și cei de la finanțe etc. Au trimis telegrame de închinare noului regim și blamare a celui vechi ” reacționar și înjositor”. Masele mari orășenești și rurale au rămas în așteptare.

La 13 martie,ca și la Petrograd și Odessa, se constituie și la Chișinău și în alte orașe basarabene soviete ale lucrătorilor și soldaților din elemente străine de Chișinău și de Basarabia (președinte Galițki, secretar Izbeștski, dovedit mai târziu ca spion rus, membri Crâlov, Crupovici,Vaisman, Fihman ș.a.). La 22 martie se constituie aparte Sovietul deputaților, muncitorilor și soldaților din Chișinău. După modelul Petrogradului și Odessei, adunările publice se înmulțesc, se votează rezoluții pentru „guvern (cel de la Petrograd, bineînțeles) și revoluție”. Din lipsă de studenți se constituie o „alianță a elevilor de liceu din Chișinău. Ca ciupercile după ploaie apar sindicate de toate felurile: al brutarilor, cotingarilor, cofetarilor, bucătarilor, chelnerilor, portarilor, vizitiilor, feciorilor de casă, servitoarelor și servitorilor, cu comitete, președinții, adunări, discursuri și rezoluții: „Jos cu țarul Rasputin”, „revoluție fără sânge”, „pentru guvernul libertății” ș.a. Toate aceste manifestații erau chemate să reprezinte chipurile mișcarea proletariatului conștient care în Basarabia lipsea cu desăvârșire.

Din ordinul guvernului provizoriu de la Petrograd:
– În toate provinciile rusești (și în Basarabia), vechii administratori erau înlocuiți cu președinții zemstvelor, numindu-i comisari ai guvernului – în general marii proprietari. La primării, în locul și pe lângă consiliile comunale, s-au format comitete executive alcătuite din reprezentanți ai noilor organizații sociale și politice, inclusiv soldați în unele locuri.
– Poliția urbană și rurală se înlocuiește cu un nou organism nou, improvizat – milițiile,formate din oameni absolut nepregătiți.
– Se eliberează deținuții din închisori, ducând la amnistie generală. Se publică vestitul Ordin nr.1 prin care soldaților să li se zică 2dumneavoastră” și nu „grad inferior”, să fie liberi de a fuma, de a saluta sau nu și de a face parte din cluburi și partide politice.
– Se desființează pedeapsa cu moartea, curțile marțiale și decorațiile, în afară de „Crucea militară Sfântul Gheorghe”.

În justiție, personalul a rămas același, în afară de zemsky-nacealnic (judecător – subprefect) care a fost înlocuit prin judecători aleși, fără a li se cere titluri juridice. Nu s-au schimbat nici legile vechiului regim însă, încet, încet, ele nu mai sunt respectate, instalându-se anarhia. În schimb, guvernul provizoriu de la Petrograd dezvoltă o puternică propagandă pentru „adâncirea revoluției”. Noile partide, grupuri și organizații de la centru își trimit reprezentanți în toate orașele , satele și pe toate fronturile, deci și în satele și orașele din Basarabia, precum și printre moldovenii mobilizați în diferite târguri și pe diferite fronturi. Probleme precum: libertățile, războiul, armata, revoluția, disciplina, chestiunile agrară și cele economice, sunt dezbătute peste tot de competenți și incompetenți, de interesați și dezinteresați, de dogmatici și sceptici, de entuziaști și blazați, de proști și deștepți, de toată lumea , doar este deplină egalitate, fraternitate și libertate de exprimare.

În fostul imperiu apar și se adâncesc mișcările naționale: polonezii și ucrainenii își manifestă împotrivirea față de ruși, exemplul lor fiind urmat de basarabeni. Pe toate fronturile, ca și în târguri, între soldați se produce disocierea și clasarea grupurilor pe naționalități. Peste tot apar conducători naționali, grupurile nerusești se susțin reciproc împotriva formei de stat unitar rus.Toate mișcările naționale sunt rezervate la început, fără declarații solemne de separatism. Cât privește provincia românească de la est de Prut, din punct de vedere propagandistic, guvernul de la Petrograd a rezervat Basarabiei o situație cu totul specială, față de celelalte provincii ale fostului Imperiu Țarist. Cu faima de provincie, cu multe elemente antisemite și cu tendințe separatiste, contrarevoluționare, Basarabia era suspectată de a deveni „Vandeea” revoluției rusești. De aceea, aici s-au luat măsuri speciale și anume trimiterea de propagandiști ai revoluției. Socialiștii populari (Smidt și Cristi) trimit agitatori la sate; la fel sovietul lucrătorilor, soldaților și țăranilor de la Odessa.

Kerensky, șeful efectiv al guvernului provizoriu, de la Petrograd, la 19 mai, trimite la Chișinău pe primul senator al revoluției, omul său de încredere, Socolov. Acesta și însoțitorul său la Chișinău, Vengherov, au asistat la primul Congres al țăranilor din Basarabia, unde s-au convins de existența în provincia românească a antagonismului dintre ruși și basarabeni și de dorința de autonomie a moldovenilor. În acest spirit,ei au raportat guvernului de la Petrograd că este nevoie a se trimite în Basarabia cât mai mulți propagandiști ai revoluției. Așa ajunge, în primăvara anului 1917 , la Chișinău, însăși Breșko-Breșkovskaia (bunica revoluției rusești), căreia Erhan îi raporta cu ocazia sosirii ei la Chișinău că cei 40 de propagandiști trimiși erau arestați pe la sate de către localnici.

Ion Inculeț, în 1929, în revista „Generația Unirii” publică „O revoluție trăită”, în care vorbește de pregătirea încă din martie a unui grup de 80 de agitatori, majoritatea soldați, timp de 2 luni, câte 8 pentru fiecare județ, care să fie trimiși în Basarabia pentru a propovădui ideile revoluției, inclusiv unitatea cu statul rus. Guvernul provizoriu (Livov) a aprobat selectarea dintre soldații moldoveni, pregătirea și finanțarea acțiunii și trimiterea a 40 de persoane la Chișinău, începând cu 1 iunie 1917.

Propagandiștii au invadat Basarabia, aducând cu ei un întreg arsenal de manifeste , apeluri și broșuri care exprimau sarcinile revoluției ruse. Sub conducerea lui A. Smidt și V.Cristi, la Chișinău s-a înființat o secție specială, care avea sarcina de a traduce și răspândi broșurile politice pentru „adâncirea revoluției rusești printre moldoveni”. Conducătorul grupului de propagandiști aduși în Basarabia a fost Pantelimon Erhan, cel care va deveni președinte al Sovietului gubernial al deputaților țărani. În paralel, La Chișinău, sub imboldul dreptului la autodeterminare națională propagat de revoluția rusă, se dezvoltă mișcarea națională.

La 3 aprilie se constituie Partidul Național Moldovenesc. Primul președinte a fost P.Gore, vicepreședinte – V.Herța; secretar general – Pantelimon Halippa; președinte de onoare – V.Stroescu . S-a constituit un nucleu din români basarabeni / proprietari , intelectuali, profesori și studenți, la care au aderat ulterior militari din diferite centre ale Rusiei și României, ca Odessa, Iași, Roman, Ecaterinoslav, Kiev, Novo-Gheorghiev, Sevastopol etc.

La 9 aprilie 1917, Partidul Național Moldovenesc își publică programul, care printre altele cuprindea: autonomie administrativă, judecătorească, bisericească și socială a Basarabiei în cadrul Federației Ruse; Dieta provincială (Sfatul Țării); trimiterea unor delegați ( reprezentanți) la Centru și a unui reprezentant pe lângă „stăpânirea de sus”; administrația și școlile să se afle în mâinile moldovenilor; naționalizarea școlii și bisericii; naționalizarea armatei și oprirea colonizării Basarabiei; limba română în școli, armată, administrație și biserică; aceleași drepturi pentru moldovenii de dincolo de Nistru și în problema agrară – exproprierea și împroprietărirea țăranilor.

Cu elaborarea programului de acțiune a Partidului Național Moldovenesc începea în Basarabia perioada romantismului revoluționar, care a cuprins lunile martie, aprilie, mai, perioadă în care ideea de organizare revoluționară abia se contura. Svoboda, după 100 de ani de întuneric, era cuvântul la ordinea zilei în Basarabia. Din luna aprilie încep să se desfășoare în Basarabia primele adunări ale diferitelor organizații naționale, agrare, cooperatiste, culturale și bisericești, care reprezentau majoritatea populației și care se pronunță pentru viitorul provinciei. Astfel, la 7 aprilie, la Chișinău, are loc Adunarea Uniunii Cooperativelor. Moțiunea adoptată avea drept fundament autonomia administrativă, bisericească, culturală și economică. Pentru realizarea economiei se cerea: organizarea unui corp legislativ local – Sfatul Țării, Divanul Țării. Problema reformei agrare nu se punea aici. Se repetau apoi în linii generale prevederi din Programului Partidului Moldovenesc.

La 18 aprilie se constituie Adunarea ofițerilor și soldaților din Odessa, formată din 10.000 de ostași de gunoi și organizată de către Cateli, Anton Crihan, N.Ciornei, toți din județul Bălți. Era prezidată de căpitanul de stat major E.Cateli, ajutat de Pantelimon Halippa, voluntarul Păscăluță și I.Pelivan. Adunarea a avut un mare răsunet în întreaga Basarabie, fiind compusă în majoritate din țărani îmbrăcați în maria militară. Aceasta cerea: „Basarabia să nu mai fie ocârmuită ca o țară supusă, ci ca o țară slobodă”, cu Sfatul Țării, compus din „deputații tuturor noroadelor ce locuiesc în Basarabia”, limba română să fie introdusă în învățământ, biserică, administrație și justiție; pentru prima dată se aducea în discuție problema agrară; problema formării cohortelor moldovenești. O activitate deosebită o desfășura în această direcție Anton Crihan.

Generalul Scerbacev, comandantul frontului româno-rus de la Iași, prin telegrama nr. 156370 a aprobat formarea și trimiterea în Basarabia a l6 cete mobile de milițieni recrutați dintre soldații născuți în Basarabia, care au fost răniți nu mai puțin de două ori. Pentru conducerea lor (a cohortelor) a fost stabilit un inspector al cetelor mobile în persoana lui Anton Crihan. Regulamentul lor a fost aprobat de locțiitorul comandantului statului major al circumscripției militare Odessa – generalul-locotenent Marx. Scopul cohortelor nou înființate era păstrarea siguranței personale a cetățenilor și lupta împotriva dezertărilor și jefuitorilor, prevenirea dezordinii agrare, lupta împotriva anarhiei și a contrarevoluției.

La 24 aprilie se constituie Congresul clerului și al mirenilor, iar la 9 mai, Congresul cooperativelor, prezidat de G. Buruiană, membru al Partidului Național Moldovenesc.
La 20 mai s-a constituit Congresul studențesc la redacția ziarului „Cuvânt Moldovenesc”, sub președinția lui Teofil Iancu.
Între 21-24 mai are loc primul Congres Țărănesc, convocat de fractia rusească, pentru a trimite delegați din partea Basarabiei la Congresul deputaților muncitorilor, soldaților și țăranilor. Majoritatea participanților erau minoritari bulgari, ruteni, ucraineni. Congresul a adoptat hotărârea de expropriere și împroprietărire a țăranilor după normele ce urmau a fi elaborate de Constituția rusă. Sub influența acestui Congres, Partidul Național Moldovenesc și a revizuit programul în privința reformei agrare. Pământul urma să fie socializat, adică să treacă în stăpânirea poporului, fiind repartizat de către obștile sătești, adică norme stabilite în Sfatul Țării.

Primul Congres al învățătorilor din Basarabia, condus de P. Gore, la care au participat 500 de învățători printre care poetul A. Mateevici și mitropolitul Gurie, a hotărât naționalizarea școlii începând cu 1 septembrie și pregătirea învățătorilor, precum și o largă autonomie teritorială și culturală a Basarabiei. Odată ce mișcarea socială și națională se adâncește, participând activ militarii și intelectualii de primă generație, proveniți din rândul țărănimii, romantismul revoluționar este părăsit și începe să predomine o notă de realism, în legătură cu satisfacerea intereselor imediate și cu soarta pământului. Dacă până acum totul se lăsa pe seama Constituantei ruse, se punea de acum problema constituirii unui Organ suprem al Basarabiei, care se preia aceste sarcini majore.

O primă măsură a fost constituirea la Chișinău a Comitetului Central al Ostașilor Moldoveni la 23 iunie 1917, cu sarcina de a convoca un Congres al militarilor moldoveni, cu sediul la Palatul Libertății, avându-l ca președinte pe G.Pântea, care să hotărască soarta Basarabiei. În condițiile dezordinii și anarhiei dezlănțuite în Basarabia și a pretențiilor Ucrainei de încorporare a provinciei românești din vara anului 1917, la 27 august, în Basarabia are loc al doilea Congres al țăranilor, la care a participat I.Inculeț, proaspăt venit de la Petrograd, în calitate de membru al Sovietului deputaților din Petrograd, ca ajutor de comisar. Acest eveniment, adresându-se majorității populației (țărănimea) și principala forță a societății basarabene, avea să marcheze intrarea Basarabiei într-o etapă mult mai profundă și anume aceea a realismului revoluționar. În continuarea acțiunilor național-revoluționare, la 20 octombrie se va convoca primul Congres ostășesc al moldovenilor. Congresul s-a desfășurat în sala eparhială din Chișinău, fiind organizat de către E.Cateli, cu participarea unui important grup de reprezentanți ai mișcării soldățești, dar și a celorlalte forțe radical-revoluționare , din care făceau parte: Cijevski, Holban, Năstase, Pantelimon Halippa,P.Erhan, Gr. Cazacliu, Toma Jalbă din Transnistria ș.a.

Printre altele, Congresul a hotărât unica formă de organizare administrativa admisibila în fostul imperiu rusesc – Republica Federativă Rusă, naționalizarea unităților moldovenești și mărirea numărului cohortelor de la 16 la 100, constituirea imediată a Sfatului Țării, pentru administrarea tuturor treburilor Basarabiei autonome, fiind format din 120 deputați din care 84(70%) moldoveni și restul celelalte etnii; Sfatul Țării urma să funcționeze până la întrunirea Constituantei din Basarabia, aleasă, prin vot universal, egal, direct și secret; odată constituit Sfatul Țării, toate comitetele constituite în Basarabia căpătau un caracter strict profesional, fără a se mai amesteca în treburile politice; toate organele administrative urmau a se supune Sfatului Țării; în problema agrară –pământul constituie proprietatea poporului și se va distribui de către Constituantă celor ce-l vor lucra; naționalizarea învățământului; respectarea drepturilor naționalităților. Au fost aleși primii 44 de deputați al Sfatului Țării, chiar de acest Congres. A fost constituită o Comisie specială care să se ocupe de organizarea Sfatului Țării, aceasta fiind compusă din V.Tonțu ca președinte, Anton Crihan, G. Pântea, I.Buzdugan, Țurcan, Sinicliu, Zberea, Iepure, Mârzea, Iudaș, Moraru și Ignatiuc, ca membri.
– Va urma –

sursa: Revista ART-EMIS

Lasă un răspuns