Editorialele Istoriei. 27 Martie 1918, Unirea Basarabiei cu Ţara, prima verigă în înfăptuirea României Mari (2)

Comandor (r) Prof.univ. dr. Jipa Rotaru

Între 26-28 noiembrie au loc alegeri pentru Constituanta rusă. În condițiile haosului din Basarabia, au participat la vot și mase de dezertori ruși de pe frontul româno-rus, care se aflau în drum spre provinciile lor din Imperiu, care au provocat grave tulburări agrare. La alegeri a obținut majoritatea Partidul Social Revoluționar Rus. Constituanta rusă s-a întrunit la 5 ianuarie 1918 și a funcționat doar două zile, din cauza evenimentelor care au urmat . Disoluția Constituantei ruse a provocat o mare decepție pentru intelectualii și țăranii din Basarabia. Au dispărut intențiile de integrare a Basarabiei în Federație și s-a intensificat acțiunea de organizare în provincie autonomă. S-a întărit astfel curentul în favoarea organizării grabnice a Sfatului Țării. Au fost angrenate spre a-și desemna candidații, toate organizațiile politice și profesionale și chiar instituțiile Basarabiei, în proporția stabilită de Congresul ostășesc. S-a mărit cifra deputaților la 150; în afara celor 44 aleși de Congresul soldaților, au mai fost aleși 30 de către Sovietul țăranilor moldoveni, ceilalți 76 fiind: 10 din partea zestvelor, 11 din partea Chișinăului și orașelor ținutale; 3 – Sovietul muncitorilor, soldaților și țăranilor; 7 din partea partidelor( 1 de la P.S.D., de la P.S.R., 1 de la P.S.P., și cum era și firesc, 4 de la P.N.M.); 5 – cooperativele; 2 – căile ferate; 2 – juriștii; 2 – P.T.T.; 1 – Congresul; 1 – societatea intelectuală; 1 – sindicatelor institutorilor moldoveni; 1 – clerul, 1 – liga femeilor; 28 – organizațiile naționalităților: ucraineni – 10, izraeliți – 10, bulgari – 2 , germani – 2, găgăuzi – 1, polonezi – 1, armeni – 1 și greci – 1. Per ansamblu,au fost 105 moldoveni (70%) și 45 minoritari (30%).

La 21 noiembrie 1917 s-a deschis prima ședință a Sfatului Țării care a funcționat ca parlament al Basarabiei un an, între 27 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. Adunarea a fost binecuvântată în limba română de către episcopul rus al Akkermanului, Gavriil. Prin președinții lor,toate organizațiile politice, administrative și profesionale și-au exprimat acordul în legătură cu înființarea unei autorități centrale în provincie, pentru a pune capăt anarhiei în deplină creștere în Basarabia. Cei mai entuziaști au fost reprezentanții majorității moldovenești, care vedeau în Sfatul Țării întruchiparea visului lor secular de a se cârmui în chip autonom, pentru a contribui la, propășirea propriei lor culturi, deosebită de cea a rușilor.

Sfatul Țării, reprezentând puterea legislativă în Basarabia se crea, pe fondul răsturnării monarhiei ruse și a vechiului drept constituțional rusesc, ca o expresie a revoluției naționale mai legal chiar decât sovietul deputaților din Petrograd, în care nu erau cuprinse toate naționalităților. La fel se procedase în toate provinciile locuite de alte naționalități decât cea rusă: Estonia, Letonia, Lituania, Bielorusia, Ucraina, în Kaucaz, la georgieni, tătari și armeni. Primul prezidiu ales al Sfatului Țării a fost alcătuit din președinte – Ion Inculeț,vicepreședinte – Pantelimon Halippa și secretar – Ion Buzdugan. Ca primă măsură de organizare, Sfatul a hotărât, la 2 decembrie 1917, ca Basarabia să fie proclamată republică, stat autonom în cadrul federației rusești.

Abia la 7 decembrie Sfatul Țării și-a ales un guvern ( Directorat) avându-l ca președinte pe P.Erhan.Toate legile rusești și toate instituțiile publice moștenite de la regimul țarist și din timpul revoluției rămâneau în vigoare dacă nu erau abrogate de Sfatul Țării și publicate în ziarul ” Sfatul Țării” (legile noi). Toate instituțiile existente se puneau sub ordinele directorilor și ale Sfatului Țării. Noua ordine se baza pe miliție și pe armată. Guvernul a fost recunoscut de regimul de la Petrograd, care a trimis un reprezentant permanent pe lângă Republica Moldova.

În decembrie 1917 și începutul lui ianuarie Sfatul Țării are a se confruntă cu două probleme majore și anume:
1.Valul anarhiei atinge cote insuportabile. În ținuturile Hotin, Cabul, Bălți, Soroca, Chișinău apar prădăciuni, devastări de moșii, omoruri, haos fără precedent, cărora cohortele și armata națională,aflate sub influența propagandei maximaliste nu le mai face față.
2. Lupta bolșevicilor contra mișcării național-revoluționare.
După încheierea armistițiului de către generalul Scerbacev (26 noiembrie 1917) bolșevicii, în scopul transformării României într-o republică sovietică, au trimis la Iași pe Roșal, fostul comandant al fortăreței Kromștadt, pentru a-l suprima pe generalul Scerbacev și a-l detrona pe regele Ferdinand. Comandantul garnizoanei Iași,cu ajutorul Diviziei 16 Infanterie, a dezarmat grupul complotiștilor și armata rusă din Iași și i-a expediat în vagoane, sub pază,dincolo de Nistru.

Concomitent, împotriva Sfatului Țării, care împiedica planul de alipire a Basarabiei la Rusia, la Odessa a fost organizat ” Rumcerodul” (sectorul Frontului Român al Mării Negre și al Odessei – prescurtat Frontotdel). De asemenea,socotindu-l burghez și naționalist,împotriva Sfatului Țării s-a ridicat și Comitetul muncitorilor și soldaților din Chișinău. Ambele, Rumcerodul și C.M.D. din Chișinău erau dominate de elemente pur rusești, cu un oarecare amestec de evrei și ucraineni. În aceste condiții, în Basarabia se produce confruntarea dintre cele două curente: național – revoluționar și bolșevic. Rumcerodul trece la acțiuni de organizare militară pentru cucerirea puterii. Se dezvoltă o puternică propagandă bolșevică, formându-se la 27 noiembrie un Comitet al țăranilor, alcătuit din 16 ruși, 4 ucraineni, 2 evrei, un bulgar și un român (Cătărău). Romcerodul desființează cohortele și regimentele moldovenești și creează la Chișinău un ” ștab” al armatelor ruse din raionul Basarabiei, în frunte cu Korovin.

La Chișinău, în mijlocul lunii decembrie, alături de Consiliul directorilor, funcționau 6 comitete de nuanță bolșevică. În situația creată, Sfatul Țării, într-o ședință secretă, din 14 decembrie, a hotărât să ceară ajutor din afară și a însărcinat Consiliul directorilor să procedeze cum va crede de cuviință pentru asigurarea ordinii. Ion Inculeț și P.Erhan duceau tratative secrete cu șeful Statului Major al Circumscripției Militare Odessa, cerându-i două divizii de cazaci. V.Cristi (directorul Afacerilor Interne) și I.Pelivan (directorul Afacerilor externe) au plecat la Iași și au cerut ajutorul generalului Scerbacev. La 20 decembrie, organizațiile rusești au lansat zvonul despre ședința secretă, cu care prilej Sfatul Țării a vândut Basarabia României și astfel țărănimea nu va beneficia de reforma agrară.

În prima decadă a lunii ianuarie 1918, la Chișinău era o dublă autoritate: Sfatul Țării și Rumcerodul, care preluase conducerea, emițând la 1 ianuarie Ordinul nr.1și anunțând că Frontotdelul a luat asupra sa întreaga putere și toate unitățile militare și unitățile se vor conduce numai după,ordinele lui. Ordinul era semnat de Perper, Demetriev și Kobak. Frontotdelul și-a stabilit controlul său asupra poștei, telegrafului și gării Chișinău. A început să oprească eșaloanele cu provizii și furaje care se îndreptau spre front ( România)și să prăduiască produsele depozitate în magaziile Frontotdelului. Aceste transporturi au fost oprite între 1-5 ianuarie. Intre timp se pregătea alungarea Sfatului Țării. La 6 ianuarie,la Chișinău, se produce arestarea și dezarmarea detașamentelor de voluntari ardeleni care se îndreptau dinspre front (Ucraina) spre Iași. Acțiunea a fost comandată de Kobak, la ea participând și o unitate moldovenească. Au fost arestați toți românii din Comisia interaliată de aprovizionare a Armatei Române de pe front, iar banii comisiei ( 2milioane) ruble au fost confiscați. S-au făcut câteva arestări și printre deputații Sfatului Țării. Unii s-au ascuns: V.Cristi, N.Codreanu, T.Ioncu ș.a.,iar alții au fugit la Iași: Pelivan, Anton Crihan, G.Buruiană, I.Buzdugan, Gafencu și Tonțu, spore a aduce la cunoștința guvernului român asupra evenimentelor de la Chișinău. Frontotdelul i-a cerut la 6 ianuarie lui Ion Inculeț și P.Erhan să se prezinte la sediul său. Nefăcând parte din Blocul Moldovenilor, sub presiunea Sfatului Țării, ei acceptă să trimită o telegramă la Iași,prin care cer să fie retrasă Armata Română din Basarabia. Spre norocul lor, telegrama nu a avut efect,iar la 10/23 ianuarie 1918, unitățile române au trecut Prutul. Bolșevicii au părăsit Chișinăul la 11/24 ianuarie s-au retras dincolo de Nistru. S-au dat lupte la Bender (Tighina).

Intervenția militară românească a provocat disensiuni în Sfatul Țării. P.Erhan și G.Pântea, învinuiți de Blocul Moldovenesc pentru atitudine pro rusă, își dau demisia și se provoacă criza întregului Directorat. La 19 ianuarie se alege noul Directorat ( al doilea în frunte cu Daniil Ciucurencu). Locul lui Pântea, la Război, a fost luat de colonelul Brăiescu, iar P.Erhan a fost ales la Instrucție. Noul cabinet ( al doilea Directorat al Basarabiei), în frunte cu Ciucurencu, avea misiunea de a restabili ordinea în Basarabia și de a-și prezenta programul. Tot atunci,primul ministru a primit telegrama ministrului Franței la Iași, Sant-Aulaire, citită în ședința din 22 ianuarie, prin care se argumenta măsura acceptării de către aliați a misiunii trupelor românești în Basarabia. În această ședință, P.Erhan a fost însărcinat să țină o cuvântare-pledoarie, în favoarea proclamării independenței,după modelul Ucrainei.

În noaptea de 23-24 ianuarie 1918 a fost proclamată „Republica Democratică moldovenească slobodă (independentă), de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor”. Sfatul Țării, prin stăpânirea pusă de el – Sfatul Miniștrilor, este singurul în măsură să conducă treburile Basarabiei. Atât Blocul Moldovenesc, cât și minoritățile au votat pentru independență. A urmat o perioadă în care generalul Alexandru Averescu, noul prim-ministru al României în locul lui I.C.Brătianu (27 ianuarie) încearcă să aplaneze conflictul cu Rumcerodul și să salveze numeroșii români arestați la Odessa, printre care generalul Coandă. In acest sens generalul Al.Averescu a avut o întalnire cu Racovschi la Iasi ,Înțelegerea Racovski- Averescu devine caducă în condițiile semnării la 7 ianuarie 1918 a Păcii cu Puterile Centrale.

La 5 martie, în România se instalează noul guvern A.Marghiloman, cunoscut pentru poziția sa germanofilă, apoi se petrece și ultima încercare a guvernului ucrainean (social-revoluționar) de a pretinde ocuparea Basarabiei. In aceste condiții, primii care cer unirea cu România sunt țăranii, membrii zestvei județene Bălți (2 martie 1918). La 13 martie, o moțiune asemănătoare celei lansate la Balti fost semnată de membrii zestvei din județul Soroca, care mult mai radicali, nu cer, ci „declară unirea Basarabiei cu România”, semnată de l65 de persoane. Unirea cu România au cerut-o și marii proprietari din Basarabia,organizați în „Uniunea Marilor Proprietari” de către Pantelimon Sinadino, care atacă Sfatul Țării, condus de Inculeț și Erhan, învinuindu-l că dă legi și dispoziții în duhul decretelor lui Lenin și Troțki. În consecință, U.M.P. cerea „înlăturarea Sfatului Țării ca o instituție arbitrară aleasă de o bandă de militari maximaliști, fără a lua în considerare păturile burgheze și intelectuale și nici măcar pe cea a țăranilor mai avuți, având în frunte persoane care s-au găsit anterior în organizațiile extremei socialiste din Petrograd”. Supărarea lor pornea de la poziția Sfatului Țării în problema agrară – exproprierea moșiilor și împroprietărirea țăranilor. Memoriul marilor proprietari a fost prezentat regelui Ferdinand, la Iași, la 6 martie 1918, personal de către P.Sinadino. Așadar, Sfatul Țării, după ce fusese atacat de extrema stângă (bolșevicii) ca burghez și contrarevoluționar, era acum atacat de dreapta, ca maximalist și bolșevic.

La 27 martie 1918, a avut loc la Chișinău vestita ședință a Sfatului Țării care a votat Unirea Basarabiei cu România cu anumite condiții.La ședință a participat în prima parte și A.Marghiloman – primul ministru al României, care a dat citire declarației guvernului român, care sugerează ideea unirii provinciei românești de la est de Prut cu țara, cu recunoașterea păstrării integrității Basarabiei. Apoi a arătat că unirea Basarabiei trebuie să se facă cu păstrarea particularităților locale ale acestei țări. Sfatul Țării în componența sa actuală,va rămâne numai pentru rezolvarea chestiunii agrare, potrivit cu nevoile poporului. Ideea unirii a fost reluată în discuțiile care au avut loc la București la 22 martie, cu prilejul vizitei lui I. Inculeț, Pantelimon Halippa și D.Ciucurencu.

La Chișinău, la 26 martie, a avut loc o consfătuire la care au participat A.Marghiloman – ministru de Război, Hârjeu, Inculeț, directorii locali și C.Stere, doctorul P.Cazacuși V.Cădere,prilej cu care s-a hotărât întrunirea în ziua următoare a Sfatului Țării în ședință publică pentru a se pronunța în legătură cu soarta provinciei. În ședința din 27 martie, supunându-se la vot unirea Basarabiei cu Țara, au votat pentru Unire: 86 deputați, 3 împotrivă, 36 s-au abținut iar 13 deputați au fost absenți. Inculeț a adus la cunoștință rezultatul votului Sfatului Țării, după care l-a invitat în sală pe Marghiloman, căruia i-a comunicat rezultatul votării și l-a întrebat dacă acceptă condițiile Unirii. Entuziasmul a cuprins întreaga Moldovă. A urmat promulgarea actului Unirii de către rege, prin Monitorul Oficial din 8/10 august 1918.

La 3 aprilie Sfatul Țării îl alege pe Constantin Stere ca președinte și un nou Consiliu General al Directorilor (al treilea Directorat).Totodată au fost aleși în în guvernul de la București doi membri și anume: I.Inculeț și D.Ciucurencu. Consiliul Director și-a elaborat un program de activitate pentru pacificarea Basarabiei, dar nu a putut fi aplicat, deoarece la sfârșitul lunii iunie. A.Marghiloman a decretat stare de asediu în Basarabia și l-a numit pe generalul Arthur Văitoianu, comisar general pentru întreaga Basarabie. Văitoianu avea sarcina achizițiilor pentru armată dar și îndrumarea poliției și a cenzurii.

Sfatul Țării a dizolvat armata moldovenească care nu mai era necesară și a trecut la alegerea comisiei agrare și a comisiei constituționale. Starea de asediu introdusă de guvernul Marghiloman se afla în flagrantă contradicție cu condițiile Unirii. Un grup în frunte cu Cijevski, N.Alexandri, Păscăluță, Cristi ș.a.,au protestat cerând: ridicarea stării de asediu; asigurarea libertăților cetățenilor; restrângerea drepturilor jandarmilor; repunerea în posturi a funcționarilor îndepărtați; funcționarea normală a instanțelor judecătorești. Prin aceste proteste, grupul a dat apă la moară adversarilor Unirii, care sub lozinca „anexare, silnicie, trădare” au complotat împotriva Unirii. Oricum, și sub influența prezenței Armatei Române, începând cu luna februarie 1918, jafurile și fărădelegile încetează, ordinea revenind la normal în Basarabia. Aceasta a permis ridicarea stării de asediu.

Printr-un manifest adresat populației la 22 aprilie 1918, Consiliul Directorilor anunță că „toate slobozeniile dobândite prin revoluție, au rămas neatinse, că s-a păstrat parlamentul – Sfatul Țării și guvernul – Consiliul Directorilor. Sfatul Țării rămâne în funcțiune până la rezolvarea problemei pământului și a altor trebi cum erau interesele locuitorilor”. Sesiunea extraordinară a Sfatului Țării a fost închisă până la terminarea lucrărilor Comisiilor agrară și constituțională. Ambele Comisii și-au început lucrările în aprilie 1918. Astfel, președintele Comisiei Agrare și sufletul acesteia este Anton Crihan, care devine părintele reformei agrare. Comisia Constituțională va avea ca președinte pe. V. Bâtcă. Atunci când Comisia agrară și-a încheiat lucrările, a fost convocată Ședința extraordinară a Sfatului Țării,la 27 noiembrie/10 decembrie 1918. După votarea proiectului legii reformei agrare, opera lui Anton Crihan, fără a mai lua în discuție și chestiunea constituțională (raportul Comisiei Constituționale), întrucât adunarea era animată de intenția de a renunța la condițiile Unirii, Sfatul Țării a supus la vot următoarea moțiune: „În urma Unirii cu România – mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului și a ținuturilor ungurești locuite de români în hotarele Dunării și Tisei, Sfatul Țării declară că Basarabia renunță la condițiunile de unire stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredințată că în România tuturor românilor le este asigurat pe viitor regimul curat democratic”.Rezolvând problema agrară și renunțând la elaborarea unei noi Constituții, care în condițiile nou create nu se mai justifică, Sfatul Țării a declarat Unirea necondiționată a Basarabiei cu „România-Mamă”. Hotărârea a fost semnată de Pantelimon Halippa”, ca președinte, V.Bâtcă și G.Buruiană ca vicepreședinți,iar A.Scobiola, ca secretar.

În urma acestui vot, Sfatul Țării se dizolvă, iar Consiliul Directorilor aleși demisionează. În toamna aceluiași an, 1918,la 28 noiembrie, Bucovina s-a unit cu țara fără condiții, iar la 1 Decembrie, la Alba Iulia, prin unirea Transilvaniei, se încheia în urmă cu 100 de ani, procesul de unire a tuturor românilor și făurire a României Mari. Un an mai târziu, Parlamentul României, în cadrul unei ședințe solemne din 29 decembrie 1919, a ratificat actele de unire a Basarabiei, Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Banatului și a Bucovinei, așa încât, conferinței Păcii de la Paris din 1919-1920, nu-i rămânea decât să consfințească de drept, ceea ce poporul roman înfăptuise, într-un profund spirit democratic prin exprimarea unanimă în Adunările Naționale plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, făurirea României Mari și înscrierea pe harta Europei a statului roman întregit în granițele sale firești.

Rezumat

Există în istoria popoarelor, evenimente de mare semnificație și valoare națională. Un asemenea eveniment a fost cel de la 27 martie 1918, când în condiții deosebit de vitrege, sub ocupație străină, Sfatul Țării (organul legislativ al Basarabiei ales de popor) a hotărât unirea provinciei românești dintre Prut și Nistru cu Patria mamă, România. Actul unirii Basarabiei cu țara era socotit de către marele istoric Gheorghe Buzatu, unul dintre momentele astrale ale devenirii românești, alături de 24 ianuarie 1859, 9 mai 1877 și 1 Decembrie 1918. Semnificația deosebită a acestui eveniment a constat în faptul că, prin hotărârea de unire a poporului basarabean, liber exprimată în martie 1918, se deschidea seria celor trei momente fundamentale, adunările plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, prin care poporul român își făurea unitatea națională deplină.

Mișcarea revoluționar-națională din Basarabia anilor 1917-1918, care a culminat cu readucerea la trupul țării a ținutului românesc dintre Prut și Nistru, samavolnic încorporat la Imperiul Țarist în urmă cu mai bine de 100 de ani, s-a desfășurat pe timpul primului război mondial, în strânsă relație cu revoluția rusă izbucnită în primăvara anului 1917, dar și cu amplele ridicări la luptă pentru autodeterminare a popoarelor asuprite din cele trei imperii: țarist, austro-ungar și otoman. Obiectivele, etapele, instituțiile angajate, personalitățile conducătoare, înfăptuirile, dar și eșecurile din cei aproape doi ani care s-au încheiat prin unirea Basarabiei, reprezintă principala preocupare a cercetării noastre.

Dezvoltarea mișcării naționale din Basarabia, de la o etapă romantică care ține de la declanșarea revoluției ruse (27 februarie 1917) până la convocarea primului Congres al Comitetului Central Ostășesc al Basarabiei (iunie 1917), la o fază de realism revoluționar, deschisă de Congresul Ostășesc care pune în fața societății românești basarabene sarcina constituirii Sfatului Țării și a armatei naționale (20 octombrie 1917), când se trece la coagularea tuturor eforturilor în scopul înfăptuirii autonomiei, independenței și apoi a unirii Basarabiei cu țara (27 martie 1918).

Obiectivele activității Sfatului Țării au fost transpuse în activitatea tuturor formațiunilor și instituțiilor profesionale la început, politice mai apoi, predominante fiind: introducerea limbii române și a grafiei latine, concomitent cu o reformare din temelii a învățământului, vieții culturale și spirituale și românizarea instituțiilor școlare, culturale și bisericești, pentru ca apoi să se poată trece la măsurile adecvate pentru apărarea autonomiei proclamate la 2 decembrie 1917 și înfăptuirea unirii cu țara. Tangențial, studiul abordează și aspectele mai importante ale ecoului internațional al unirii Basarabiei cu țara și efectele acestui fundamental segment de istorie națională, care din păcate nu s-a menținut decât aproximativ 20 de ani.

Sursa. Revista ART-EMIS