E august, e timpul marilor decizii

Considerente, 18 august 2014

       O săptămână întreagă am fost plecat în altă lume. Nu știu dacă simt la fel cei care pleacă în vacanțe mult mai îndelungate și pe meleaguri mai îndeparte în stațiunille luxoase ale Occidentului, ori mai nou, ale Orientului, dar mie îmi este îndeajuns să mă aflu câteva zile în România ca să fac diferența dintre lumea noastră de aici și lumea noastră de acolo. Deși suntem aceeași: provenim din aceeași tulpină, respectăm aceleași tradiții, venerăm aceeași eroi, ne închinăm acelorași strămoși, vorbim aceeași limbă, îngânăm aceleași doine… Am vrut să adaog la această înșiruire și că avem aceeași istorie, dar tocmai aici am dat de o esențială, la părerea mea, nepotrivire, care, dacă ași trece peste ea, ar frânge logica afirmației de la care am plecat. Fiindcă anume frânturile suferite în istorie ne-au făcut și ne mai fac pe noi, cei ce suntem de la Dumnezeu un întreg, să trăim diferențele.

       Nu vom enumera care sunt diferențele apărute în urma frânturii de peste un veac, suferite între 1812 și 1918, nici a celei de aproape jumătate de veac dintre 1944-1991, adăugând aici și cumplitul an dintre 28 iunie 1940 și 28 iulie 1941. Misiunea imperiului care ne-a rupt atunci prin forță brută și viclenie de la matricea națiunii a fost să modifice structura ființei naționale a noastră, a acestora din stânga Prutului. Că nu au reușit pe deplin a arătat anul 1989, podurile de flori din 1990, dar influența malefică a acestor perioade a produs schimbări serioase în ceea ce privește paradigma de orientare a basarabenilor, de îndată ce ei se feresc de unirea cu frații lor. Este o schimbare a funcției creierului responsabilă de supraviețuirea comunității etnice în care au sălășluit zeci și sute de generații de moși-strămoși până la ei și de care ei se tem și ezită să le recunoască, ori chiar le resping.

Această carență a uitării de sine, numită mancurtism în spațiul ex-sovietic, îi transformă într-o masă ușor de manevrat contra propriilor interese vitale. Ura față de trecutul propriu, negarea rădăcinilor precursoare; atașamentul față de asupritor, de minciuna lui, dependența de instrumentele lui de tortură sunt schimbări serioase la nivel de subconștient înfipte în mentalul generațiilor trecute prin școala sovietică, armata sovieitcă, prin tot sistemul sovietic ermetic de transformare a individului în anti-personalitate. Este un subiect de urmărit mult mai atent această transformare survenită în mentalitatea generațiilor care au fost cultivate în perioadele precedente și încă sunt active astăzi. Pentru că dacă lucrul acesta este ignorat, așa cum s-a întâmplat în Republica Moldova două decenii la rând, ori nu este estimat la capitolul impactului asupra noilor generații, a eficienței acestora în gestionarea sarcinilor prezentului, avem șansa să revenim, de câte ori se dorește, acolo de unde am pornit, fără a mișca câtuși de puțin lucrurile înainte, fără a elimina diferențele concrescute și care ne fac dificilă cunoașterea adevărului. Ne face dificilă și înaintarea pe altă treaptă a civilizației.

Ori, tocmai treptele de civilizație pe care ne aflăm noi, cei din Republica Moldova și cea pe care se află România face diferența cea mai vizibilă și mai elocventă dintre noi, cei de aici și noi, cei de dincolo de Prut. Ea s-a accentuat mai cu seamă după 2007, de când România a devenit membră a Uniunii Europene, iar Republica Moldova a rămas în continuare în captivitatea sistemului de non-valori sovietice, puțin modificate, construit și vegheat de Rusia. Două lucruri esențiale care funcționează în România a apropiat-o de civilizația europeană și a îndepărtat-o vizibil de Republica Moldova. Este vorba în primul rând de mass-media, ca instrument de asanare a societății și, în al doilea rând, de justiție care a făcut ca procesul de asanare să aibă finalitate.

A trecut și mass-media românească prin procese periculoase de acaparare din partea unor cercuri oculte, dar până la urmă puterea ei de influență a determinat atât sfera politică, cât și pe cea economică să urmeze calea legii și a bunului simț în măsura în care cetățeanul simplu să aibă folos din asta. În Republica Moldova procesul de acaparare a presei este în plină înflorire și cetâțeanul îl resimte dureros, fiindcă nici în sfera politicului, nici în cea economică nu prea este loc pentru bunul simț. În România mass-media audiovizuală emite toată în limba oficială a statului, cu excepția unor instituții ale minorităților; în Republica Moldova spațiul informațional abundă de posturi de radio și de televiziune care difuzează în limba fostului imperiu. Și dacă ele ar difuza informații, știri, dar ele difuzează zile și nopți la rând otravă propagandistică, în cea mai mare parte îndreptată contra intereselor vitale ale cetățenilor și ale statului. Este mare diferența, dintre noi, cei de aici, și noi, cei de dincolo pe acest tărâm al cunoașterii.

Justiția în România ține de mai mulți ani prima pagină a tuturor instituțiilor de presă scrisă și audiovizuală. Primi-miniștri corupți, miniștri, șefi de consilii județene, primari, judecători, procurori, polițiști care au încălcat legea, au fost băgați la pușcărie, indiferent de perioada în care s-a comis fapta. Zilele acestea a intrat pe 10 ani în închisoare unul dintre cei mai mari proprietari de instituții mass-media, fost șef de partid, un oligarh multimilionar care se considera mai presus de orice putere a legii. Sentința a iritat mediile subordonate, care, la comandă, au scos în stradă prin manipulare câteva sute de cetățeni nostalgici, fapt care a generat comentariul pertinent al unor structuri europene că justiția, în acest caz, a apărat democrația de cetățenii dezinformați.

Justiția în Republica Moldova este departe încă de aceste performanțe. Foști prim-miniștri care au prădat ani la rând Republica Moldova, cedând altor state patrimoniul ei – conducte de gaze, fabrici, aeroporturi, bănci – îmblă astăzi după ordine și medalii, fiind siguri că nu vor fi trași la răspundere. Miniștri, magistrați, procurori, polițiști, vameși corupți avansează în posturi în loc să fie avansați în celule. Șef de stat care a uzurpat puterea timp de un deceniu, a omorât și torturat tineri, a furat bunuri și a sărăcit sute de mii de cetățeni este în continuare șef de partid și ține morțiș să vină a treia oară la putere, știind că sistemul judecătoresc pe care l-a creat este încă destul de tare ca să fie în continuare de partea lui, a criminalului. Șefi de partide, cu soldă mare în serviciul altui stat, vomitează în fiecare zi indigestii peste capetele cetățenilor, atentează la integritatea teritotială și la interesul național ale Republicii Moldova fără să fie întrebați de către oarba noastră Temidă, de unde i-au banii și de ce sub acoperimântul democratic fac lucrul murdar al coloanei a cincea?

Aceste diferențe, diferențele de comportament, sunt astăzi cele care ne deosebesc pe noi cei de aici și pe noi, cei de dincolo. Sunt cu mult mai periculoase decât cele provenite din mutațiile de conștiință, din necunoașterea adevărului; acestea pot fi depășite în procesul educației și cunoașterii. Dacă nu încercăm să le ștergem, ele vor bloca apropierea noastră de spațiul de civilizație european din care România face parte. Riscă să aprofundeze deznădejdea că Republica Moldova poate deveni un stat de drept, poate oferi cetățenului siguranță și securitate.

Ca și în lunile august ale anilor 1989 și 1991, luna august a anului 2014 are nevoie de o mobilizare a voinței generale a cetățenilor menită să influențeze voința politică a celor care sunt astăzi responsabili de politicile care se fac în Republica Moldova. Ca și atunci, astăzi suntem la o răscruce. De altă natură, dar cu aceeași miză: ori ne apropiem cu încă un pas de lumea civilizată ca să trăim liberi și mai bine, ori ne lăsăm duși departe de ea, în captivitatea fantomelor și a metehnelor trecutului.

Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator