Dușmanul nr. 1

După lovitura de palat* din 12-14 noiembrie, Igor Dodon a devenit de facto noul coordonator al Republicii Moldova. În înțelegerea locală a termenului, a fi coordonator în Republica Moldova înseamnă a avea controlul deplin al celor trei puteri în stat – legislativă, executivă și judecătorească – cât și puterea mediatică de manipulare a opiniei publice. Avându-le pe toate, Dodon a ajuns astăzi ceea ce a fost cu zece ani în urmă Voronin și ceea ce a fost silit să abandoneze cu cinci luni în urmă Plahotniuc. Dodon a devenit după lovitura de palat din 12-14 noiembrie și pahan, și coordonator, termenii de origine rusă și europeană însemnând în vocabular local una și aceeași: că statul capturat pe rând de Voronin și de Plahotniuc, a fost preluat, după o brambureală situațională, de Dodon. 

În legătură cu intrarea în toga acestui nou statut al său, Dodon a simțit nevoia să dea semnale triumfaliste nu doar patronilor lui de la Moscova și supușilor direcți pe linie de partid socialist. Dodon avea nevoie să dea semnale de încurajare sistemului ticăloșit, puțintel speriat de scunda guvernare acumistă. Sistemul trebuia să vadă pe viu că are un nou stăpân și că trebuie să procedeze în consecință. Adică să rămână pe poziții și să procedeze exact așa cum a procedat atunci când el a trecut de sub stăpânirea lui Voronin în stăpânirea lui Plahotniuc, scuturându-se de intrusul Filat. Dodon avea deci nevoie să-și marcheze teritoriul, să dea instrucțiuni de moment referitoare la  forțele aliate și la cele oponente, la prietenii și la dușmanii noii situații. Mai bună platformă decât televiziunile nici că se poate. Așa că Dodon s-a lăsat invitat în mai multe platouri de unde a dictat sentințe. Cea mai dură dintre ele a fost dată, firește, pe numele fostului stăpân al său și al sistemului, Plahotniuc. Dodon a spus: „sunt dușmanul nr.1 al lui Plhotniuc. Nimeni nu l-a lipsit de tot, așa cum am făcut eu”. 

Adevărat, nimeni nu a procedat așa cum a făcut Dodon. Plahotniuc nu l-a exilat pe Voronin, învățătorul și predecesorul lui. Din contră, Voronin a profitat de recunoștința lui Plahotniuc, a fost protejat, i-a fost „iertat” inclusiv dosarul „7 aprilie”. Voronin a rămas în integralitatea capitalurilor și averilor furate de la stat. Nu au fost deloc puține și mărunte crimele lui Voronin. Dodon însă „l-a lipsit de tot” pe fostul lui prieten și binefăcător. Privită în retrospectivă, relația celor doi a fost multă vreme foarte strânsă și laborioasă. Uneori atât de armonioasă și tandră, încât putea fi explicată doar prin vorba cântecului, „însă în privirea noastră nu e loc de dumneavoastră”. Așa este, interesele lor erau atât de apropiate ca scopuri și obiective încât nimeni nu putea să-și găsească loc în privirile celor doi. Iată cam cum a fost.

Între Dodon și Plahotniuc – doi discipoli apropiați ai lui Voronin – a existat de ani de zile o idilă pasională nebună. S-au întâlnit la începutul anilor 2000 pe una din cărările aglomerate ale mercantilismului pe care tot felul de oportuniști ațineau calea către venalul Voronin. Era momentul în care generalul sovietic de miliție, devenit președinte, tocmai își completa cohortele mafiei cu recruți de calibrul său moral. Sub comanda lui Voronin se forma o nouă stăpânire. Voronin avea nevoie de specialiști capabili să gestioneze economia reală în așa fel, încât proprietatea statului și businessul privat să picure cu regularitate dividende în punga capului mafiei și să mulțumească veleitățile de viață avută ale camarilei din jurul lui. Pe partea macroeconomică, cei admiși în echipă  trebuiau să țină cont de un aspect foarte important: ca dezvoltarea țării să nu aducă prejudicii sărăciei populației. Sărăcia populației – acest handicap al societăților în tranziție – este o comoară, un patrimoniu pentru regimurile mafiote. Transformată în factor electoral și manipulată din mai multe unghiuri de abordare, sărăcia asigură auto-succesiunea puterii. Este un fel de perpetuu-mobile de putere pentru regimurile care se pricep să o administreze și au grijă să o mențină la o cotă înaltă, dar controlabilă.

Igor Dodon și Vlad Plahotniuc au încăput ambii în caseta de comandă a lui Voronin. Lor le-a fost încredințată partea economică și financiară a stăpânirii. Lui Plahotniuc i-a revenit progresul economic, financiar și mediatic al familiei Voronin. Lui Dodon – sectorul economiei reale, schemele și fluxurile de bani menite să alimenteze partidul și camarila, precum și administrarea sărăciei. Ambii s-au achitat foarte bine de misiunile încredințate lor. Familia Voronin, din responsabilitatea lui Plahotniuc, s-a făcut foarte bogată deja în primii cinci ani de domnie a „pahanului”. Voronin a devenit primul oligarh în plin sens al cuvântului din Republica Moldova.

Camarila din responsabilitatea lui Dodon nu mai putea de bine, stăpânea importante nișe comerciale și dobândea averi sub protecția statutului de servitori ai stăpânirii. Și pe partea macroeconomică au fost înregistrate succese remarcabile: deja în prima jumătate a anilor 2000, Republica Moldova a reușit să întreacă Albania la capitolul sărăciei populației. Țara lui Voronin s-a menținut pe această primă poziție în topul sărăciei chiar și în perioada cea mai prolifică pentru Europa, când toate țările, inclusiv cele din regiune, au făcut salturi importante în dezvoltarea economică și pe planul creșterii bunăstării populației.

După ce au lucrat o vreme pe sectoare separate, drumurile lui Dodon și Plahotniuc s-au intersectat. Prima probă confirmativă a acestui eveniment o găsim fixată în decembrie 2008. Era deja sfârșit de eră comunistă. Prin străduințe în fața lui Voronin, numai de el știute, Plahotniuc își dobândise statutul de membru al camarilei. Devenise clientelă și trebuia servit conform statutului. Aici s-a văzut îndemânarea lui Dodon, responsabilul de proprietățile statului și de economia reală a regimului. Cu indispensabila apropare a șefului, Dodon trece complexul de clădiri ale Hotelului „Codru” prin parlament și, în doi timp și trei mișcări, această proprietate a statului se pomenește în proprietatea lui Plahotniuc. Desigur, la un preț subevaluat drastic. Se vede că la facerea-desfacerea acestei tranzacții, Dodon și Plahotniuc au trebuit să petreacă împreună mai multe nopți, căci de atunci ei nu și-au mai putut dezlipi ochii unul de la altul. Relația lor a durat în fază armonioasă, aproape că frățească, până în iunie 2019 și a fost mai mult decât platonică.

Cei doi au fost fecunzi, și-au adus unul altuia importante foloase atât în plan politic, cât și economic-financiar. Dodon l-a ajutat pe Plahotniuc să pună mâna pe stat. La rândul lui, Plahotniuc l-a răsplătit pe Dodon, l-a sprijinit să-și construiască și hrănească partidul și l-a făcut președinte de țară. Când Dodon a prins a se gudura pe lângă Putin, Plahotniuc nu s-a impacientat. Nu l-a sancționat nici atunci când era clar că Dodon își crește puterea electorală și mediatică pe banii ilegali ai Moscovei. Suspendarea pe câteva ore de mai multe ori din funcția de președinte era gândită de ei ca o scenetă pentru amuzamentul proștilor – în perspectiva comportamentului alegătorilor, rolurile trebuiau cumva diferențiate. O distribuție a rolurilor a avut loc și pe partea de geopolitică: Dodon – specializat în relațiile cu rușii; Plahotniuc – dedicat celor cu arabii și lobby-ul american; ambii – activi pe filiera turcă. În alegerile din noiembrie 2016 și februarie 2019, atât Dodon, cât și Plahotniuc au beneficiat de ajutorul rușilor. Moscova le-a permis să cumpere voturi din zona ocupată și păzită de ei. Le-a livrat alegători din Transnistria atâția cât au vrut să cumpere.

Până aici, totul a mers bine și frumos. Atât de frumos, încât pierzându-și capul din încântarea de puterea pe care o are, Plahotniuc a întors spatele partenerilor occidentali de dezvoltare, a ignorat recomandările lor referitoare la statul de drept și a trecut cu tot cu doctrină pe pozițiile de geopolitică ale lui Dodon. Scoaterea Republicii Moldova din angrenajul pro-european și înfundarea ei în așa zisul vector „Pro-Moldova”, bătătorit de Dodon, a fost semnalul că Plahotniuc e totuși un prost de s-a lăsat singur pe lume. O mai mare prostie nici că se putea. Vorba vine, prostul dacă nu e și fudul, nu e prost cu totul. Șahistul Dodon a văzut dintr-o dată că regele a rămas gol. Era momentul să încerce debarcarea și înlocuirea lui. Dodon nu pleca de flori de cuc la Moscova, stârnind glumițele diletanților în materie de șah. Serviciile secrete ale patronilor ruși au profitat punctual de conjunctura de blocaj politic de după alegerile din 24 februarie și l-au ghidat pe Dodon până acesta, în data de 7 iunie, i-a tras preșul de sub picioarele lui Plahotniuc. Regele gol a căzut! Trăiască regele!

Zbaterea lui Plahotniuc a mai durat o săptămână. Se zice că Plahotniuc a rupt-o la fugă din plină adunare cu membrii stafului său de partid, fără, barem, să-și ia la revedere, atunci când surse foarte credibile i-au spus că un comando rusesc al armatei invizibile putiniste Wagner este pus să-l asasineze în orele următoare. Este mai mult decât probabil că o asemenea măsură activă serioasă nu putea fi desfășurată de un comando străin pe teritoriul suveran al Republicii Moldova decât sub înaltul patronaj al șefului statului. Cu siguranță, prezența comandoului l-a ajutat pe Dodon în acele mmente încordate să-și mențină „verticalitatea”, de care face caz în platorurile de televiziune.

***

Astăzi lucrurile sunt aranjate în Republica Moldova în consecința acelui deznodământ. Situația lui Dodon este mai solidă decât cea în care a coordonat statul Plahotniuc. Pentru că Plahotniuc impunea ascultare sprijinit doar pe forța de șantaj a poliției, procuraturii și judecătoriilor autohtone subordonate lui, fără să aibă o funcție relevantă în stat. Dodon impune ascultare fiind șef de stat și… având în spatele lui potențialul hibrid al Rusiei, cel combinat între politic, militar și serviciile secrete.

Ca să rezumăm: după lovitura de palat din 12-14 noiembrie a.c., Dodon este ceea ce a fost Plahotniuc până la 14 iunie. Este deci răul care a capturat statul, dar care trebuie înmulțit cu un rău și mai mare. Este vorba de răul pe care Federația Rusă ni l-a făcut timp de zeci de ani cu mâna altor trădători și îl poate face în anii apropiați Republicii Moldova cu mâna lui Dodon.

De rămâne în stăpânirea acestei puteri absolute, dobândite de altfel ilegal, pe căi criminale, Dodon va ajunge în câțiva ani să ne spună deschis, cu frondă triumfalistă, din platoul unic și general al televiziunii lui atotcuprinzătoare, parafrazând puțin de tot din ceea ce a deliberat deunăzi: „Sunt dușmanul nr.1 al Republicii Moldova. Nimeni nu a lipsit-o de tot(ul), așa cum am făcut eu.”

***

*lovitură de palat – este o formă a loviturii de stat, care se realizează departe de ochii și urechile mulțimii, aparține de regulă unei facțiuni aflate la putere, un partid dominant sau o „tabără” politică, apropiată grupului conducător, uneori chiar din cadrul grupului, și se bazează pe relații hegemonice și influență a unor comandanți ai armatei sau serviciilor secrete câștigați de grupul complotist activ.

 Valeriu Saharneanu

23 noiembrie 2019

Lasă un răspuns