Duelul (e)pistolarilor proscriși

Cu ziua de luni, 17 iunie, am început prima săptămână liberă de „stabilitatea” regimului oligarhic a lui Plahotniuc. A fost prima zi când s-a putut vedea că speranța schimbării prinde contururi și începe să se transfigureze în realitate. Dar asta după zece ani de mers pe târâș înainte alternat cu multe și mari rostogoliri înapoi, după trei ani de orbecăieli sinistre în captivitatea criminală a partidului marii corupții, după trei luni de incertitudine în formarea unei majorități de guvernare, după o săptămână de degringoladă politică generată de războiul dintre majoritatea conjuncturală ACUM-PSRM și PDM-ul scos în opoziție, după trei zile de dezgolire nerușinată în public a Curții Constituționale.

Prezentul continuu al zilei de luni ne-a oferit mai multe prilejuri optimiste. Mai toate sunt legate de intrarea în sedii și în atribuții a noilor miniștri. Pe această dimensiune a așezării pașnice în posturile de comandă a noii administrații politice au fost extrem de binevenite declarațiile rezumative ale prim-ministrului Maia Sandu referitoare la instituirea regimului toleranței zero la corupție. O știu toți – dezoligarhizarea fără dezrădăcinarea corupției nu va fi posibilă. Angajamentul noului regim a consunat cu așteptările populației, nerăbdătoare să vadă cât mai repede puse în lucru mecanismele antioligarhice, dar și cu cele ale reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor de externe ai UE care luni a dezbătut situația din Republica Moldova. De aceștia din urmă depinde reluarea finanțării de 100 de milioane de euro suspendată cu un an în urmă din cauza derapajelor antidemocratice ale fostului regim și de care Republica Moldova are nevoie ca de aer. Comisarul Federica Mogherini a promis în finalul reuniunii că UE va „monitoriza îndeaproape” acțiunile de asanare democratică promise de Guvernul Sandu. Mogherini a dat de înțeles că reluarea cât mai grabnică a finanțării depinde de cadența și promptitudinea noii guvernări a Republicii Moldova „la implementarea Acordului de Asociere și a agendei interne de reforme”. „Aceste condiții, a ținut să sublinieze comisarul european, sunt legate nu de insistența Uniunii Europene, ci de aspirațiile poporului Republicii Moldova de a vedea schimbări spre bine”.

Pe fundalul muncii de organizare a șantierului peste întinsele ruine ale statului care se punea în operă atât la Chișinău, cât și la Bruxelles, luni, în spațiul public, au descins cu epistole veroase și contributorii statului oligarhic post-Voronin, deveniți cu vremea pistolari-duelanți pentru cucerirea supremației lui. Pistolarul Vlad Plahotniuc a descins din exil, mai exact din locul de departe (exact nu se știe) unde l-au dus picioarele hoțului încolțit și frica de răspundere. Răpusul în duel, Vlad Filat, a descins reactiv din Penitenciarul nr.13. Nu s-a putut abține să nu dea glas sentimentelor și probabil nu e pământean mai entuziasmat de punerea pe fugă a călăului său.

La scâncetul jalnic al proaspătului fugar că „Moldova nu mai este un loc sigur pentru mine”, Filat îi răspunde în cunoștință de cauză și premonitor: „Până la urmă toți răspund pentru ce au făcut”. Pătruns parcă de profunzimea acestui adevăr, Plahotniuc strecoară printre rândurile epistolei sale o abia deslușită mea-culpa: „În ceea ce mă privește, am un sentiment de vină față de moldoveni…”. Considerându-se unul dintre acei moldoveni față de care Plahotniuc recunoaște că poartă o vină, Filat nu a avut la afirmația lui Plahotniuc decât o scurtă și tăioasă completare – „Ești un LAȘ!!!” Cuvântul ortografiat cu majuscule și fortificat de autor cu trei semne de exclamație este mai mult decât un proiectil. Este o bombă atomică confecționată de Filat în lungile lui zile și nopți de temniță. A garnisit-o cu cel mai dur aliaj avut la îndemână – întreaga lui suferință, nemărginita lui ură și profundul lui dispreț pentru rivalul său  – material pe care, trebuie să ne dăm seama, l-a adunat din abundență în cei 3 ani și 8 luni de detenție umilitoare.

Filat are dreptate: Plahotniuc este într-adevăr un personaj detestabil. Ne-o arată Plahontniuc însuși în scrisoare, motivându-și fuga în mare taină cu necesitatea punerii în siguranță a familiei. Dar cine îi amenință și îi pune în pericol familia? Ochiul răzbunător al lui Filat observă că Plahotniuc minte, că netrebnicul este cuprins de frică și procedează ca un laș atunci când se ascunde în spatele membrilor familiei lui. Adevărată este observația lui Filat: Plahotniuc are multe frici. Una din ele este frica de justiția eliberată din lanțurile lui, alta este frica de evadarea din partid a clientelei parlamentare, ceea ce ar putea duce la dispariția organizației sub a cărei acoperire a lucrat. El bravează în debutul scrisorii – „În opoziție, dar la fel de puternici!” –, ca ceva mai jos să ne spună că dacă s-ar retrage din politică „fracțiunea PDM ar putea deveni vulnerabilă și deputații să fie presați să treacă la un anumit partid...”  Cine dacă nu Plahotniuc știe mai bine cum a fost adunată „echipa”, care este valoarea ei nominală și cât de vulnerabili îi sunt deputații.

Filat mai are dreptate și când afirmă că în „statul lui Plahotniuc” a avut parte „de o execuție publică în sentințe de judecată închise”. La fel are dreptate când spune că „deși sunt închis, sufletul îmi este liber…”, dar trișează din nou când afirmă că are „și conștiința curată”.

Înțelegem că epistola lui se vrea glonț răzbunător trimis pe urmele fugarului proscris. Un proscris este însă și dânsul, fiindcă mare parte din activitatea lui de după 2009, Filat a și-a consacrat-o propriei vulnerabilități, adică  autodistrugerii. A operat scheme de sustragere a banilor publici pentru sine și pentru necesitățile partidului chiar și din poziția de prim-ministru. Din această postură a cultivat fenomenul-monstru Șor, denunțătorul hibrid al „măriei sale”. Filat trebuie să realizeze că fuga rivalului sau Plahotniuc nu are însă și efectul de salubrizare a propriei conștiinței. Pentru că, pe cât de tare a fost în rivalitate cu oponentul său actualmente fugar, pe atât de mult a fost și complicele lui. Să-și amintească de „afacerea”, murdară-murdară, a așa zisei concesionări a Aeroportului Internațional Chișinău. Apoi de „facerea-desfacerea” alegerilor parlamentare din 2014. Au fost lucrături teribil de ilegale. I-a plăcut însă rolul vădit ignobil al demnitarului autopropulsat de-asupra legii. Cel puțin azi, după 3 ani și 8 luni de detenție în temnițele „statului lui Plahotniuc”, Filat ar trebui să-și dea seama că în acea complicitate criminală cu viitorul său călău făcea loc statului nedrept în care un cetățean poate fi nedreptățit în asemenea hal, încât să fie supus „execuțiilor publice în sentințe de judecată închise”. Filat putea să se oprească, să treacă de partea forțelor anti-oligarhice, care îi apăruseră în cale, dar a ales să se alieze cu viitorul lui gropar împotriva celor care îi puteau salva viitorul.

După prima mare lovitură din 2013, Filat putea să se distanțeze de politicianul parvenit din afaceri murdare de proxenetism și reciclat în mafia statală a lui Voronin. Cunoștea bine aceste detalii de „curriculum” al complicelui său. Dar omul de stat, care a fost cu funcția, nu a putut să învingă coțcarul din el, care era cu deprinderea. Nu l-au ajutat nici studiile făcute la Iași. Haideți să ne întrebăm: de ce Filat nu-și punea atunci problema „conștiinței curate”? Fiindcă nu era la ordinea zilei, este răspunsul. La ordinea zilei era absolutizarea puterii și burdușirea cu bani. Asta a a făcut, asta văzut o lume întreagă că face. O bună parte dintre jurnaliști au încercat să-l ajute, așa cum poate fi ajutat un politician în democrație: criticându-i greșelile, arătându-i neajunsurile, încercând să-l îndrepte, să trezească în el conștiința omului de stat, responsabil în fața alegătorului care l-a propulsat la putere. Nu a ascultat, s-a supărat, criticile le-a luat drept insultă, a cârtit răzbunarea. Că a ajuns unde a ajuns nu se datorează faptului că a pierdut lupta eroică pentru statul de drept, ci că a pierdut lupta meschinătății pentru jinduitul „stat al lui Filat”. Nu asta își dorea.: ca tot ce mișcă și suflă în stat să fie mulțămită lui, să se datoreze lui – atotputernicului, infailibilului și ireproșabilului? Nu dânsul dădea instrucții membrilor de partid cu funcții-cheie în stat în ce mod și cum să facă-dreagă întru „înverzirea totală” a republicii? Nu el a nefericit proprietari de terenuri, oameni de afaceri, luându-le proprietățile și investițiile? Să-și amintească de nefericirea investitorului român-frate, venit din Tulcea la Solonceni și călcat pe urme, despuiat de milioane și alungat de „atotputernica” lui firmă „Caravita”. Ar fi putut să facă nelegiuirea o biată „Caravita” fără contribuția „statului lui Filat”? Nu, desigur nu. Dar cu puterea polițiștilor, procurorilor, judecătorilor care s-au dat „înverziți”, cu puterea banului furat ori făcut prin contrabandă, cu puterea abuzului și a nedreptății – s-a putut. Așa cum s-a putut pricopsi și cu postul de radio „Vocea Basarabiei”. La fel cu puterea statului său, dar și cu ajutorul unor elemente deja aflate în custodia statului lui Plahotniuc. În definitiv, nelegiuirile s-au putut face cu puterea statului oligarhic sustras de pe temelia statului de drept și aflat la ora comiterii crimelor în disputa pentru supremație a celor doi oligarhi – Filat și Plahotniuc. Este emblematic faptul că după arestarea concurentului, radioul furat de Filat, a fost dat pentru câteva luni în folosința folositului Ghimpu, ca în final să devină prada de război a „învingătorului” Plahotniuc. Este un traseu-mostră care ne descrie exact cum „statul lui Filat” în construcție a devenit în timp, cu ajutorul lui Ghimpu, „statul total al lui Plahotniuc”.

În fond, este firească bucuria lui Filat pentru fuga rușinoasă a fricosului său călău Plahotniuc. Precum firească este supărarea lui pentru tratamentul abuziv din detenție și lipsirea de drepturile la o justiție deschisă și echidistantă. Dar Filat iarăși trișează când îi amintește lui Plahotniuc de „armata de „jurnaliști, analiști și consilieri”(…) pe care i-a transformat în killeri”. O privire mai atentă a dispozitivului de „killeri”, aflați azi încă în slujba adversarului său, ar descoperi că o bună parte dintre acești „jurnaliști, analiști și consilieri” au fost pe listele de plată ale angajatorului Filat. Nu vrem să dăm nume, dar ele sunt cunoscute de contemporani și opera lor nemuritoare va rămâne o mărturie neștearsă, dar și rușinoasă a faptului.

Este o priveliște jalnică acest duel epistolar dintre cei doi, altădată, crânceni pistolari ai tranziției moldovenești. Dar e deja un semn de mare schimbare că duelul lor, fie și epistolar, are loc pe spații marginale ale cotidianului nostru, departe de zonele sensibile ale puterii de stat, atât de mult și de grav viciate de nimicnicia lor. Putere viciată în asemenea măsură, încât putem considera ca pierduți zece ani de viață, care în loc să fie dedicați dezvoltării și prosperității, i-am petrecut în crize fără sfârșit, asistând la furturi de dimensiuni globale și la trădări de o cruzime totală. Scoaterea din joc a celor doi pistolari nu înseamnă însă și scoaterea deodată din ruine a statului de drept, demolat de ei. Printre dărâmături au rămas suficiente gunoaie cultivate și crescute de ei, așa încât marea schimbare care ni se pare că s-a produs și de care ne bucurăm acum să se transforme iar într-o mare și reală deziluzie. Totul este posibil, ori cum conchide răutăcios Filat în finalul epistolei lui: „Viața bate filmul”. Cu gândul probabil la ceea ce a fost el și a promis în 2009 și la ceea ce ne-a adus și am ajuns în 2019.

Valeriu Saharneanu

19 iunie 2019

Lasă un răspuns