Dualitate de putere în republica imposturii

În Republica imposturii lui Plahotniuc s-a instalat o dualitate de putere.

Ieri, o majoritate parlamentară formată din Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor a votat crearea structurilor legislativului, Guvernul în frunte cu Maia Sandu și o serie de legi și hotărâri, între care și declarația despre caracterul captiv al statului Republica Moldova.

Toate aceste acțiuni au fost declarate ilegale de către Curtea Constituțională și respinse categoric de Partidul Democrat. Plahotniuc, liderul PD, a catalogat acțiunile drept „tentativă de uzurpare a puterii în stat”, că „singurul în drept să lămurească această criză este poporul”, că „începând cu ziua de azi noi, poporul Republicii Moldova nu mai avem președinte” și că „Partidul Democrat va acționa democratic pentru a proteja Republica Moldova și pe cetățenii săi”.

 „Democratul Plahotniuc” declară război

Însăși rostirea împreună a acestor două cuvinte, „democratul Plahotniuc”, stârnește dacă nu ilaritate, apoi, cu siguranță, nedumerire. Este ca și cum a-i spune preotul ateu sau, mai aproape de situație și de individ, – dictatorul democrat, sau descifrarea din greacă a termenului oximoronînțeleptul prost. „Democratul Plahotniuc” este deci o antiteză, un oximoron, un paradox. Asta înseamnă că tot ce iese din gura lui Plahotniuc trebuie înțeles viceversa la modul absolut. Cum poate fi democrat și acționa democratic un individ care a făcut terci din statul de drept și a întors cu fundul în sus toate mecanismele de funcționare ale lui? Așa că declarația lui Plahotniuc de aseară că „va acționa democratic pentru a proteja Republica Moldova” înseamnă că el nu recunoaște noua realitate și că va opune rezistență în a preda pe cale pașnică puterea în statul Republica Moldova. Este o declarație de război în adresa structurilor statale nou constituite. La scurt timp după, declarația lui s-a și umplut de conținut: grupuri de militanți ai Partidului Democrat au montat corturi în fața sediilor guvernului, ministerelor și a unor instituții de stat. Purtători de cuvânt ai acestor tabere de partizani au declarat că le vor apăra până la urmă și până la ultimul. Asta a fost comanda: protejarea stil Plahotniuc înseamnă îngrădirea instalării în ele a reprezentaților noilor structuri statale, înseamnă rebeliune. Astfel, Plahotniuc trece linia roșie și se transformă în organizatorul unei rebeliuni antistatale, iar partidul lui devine, deja pe față, organizație a crimei organizate.

Curtea Constituțională a Partidului Democrat

Plahotniuc își construiește motivarea rezistenței în fața noilor realități pe deciziile scoase pe bandă rulantă și cu încălcarea tuturor procedurilor ale Curții Constituționale. Situația îi permite să pună primul mână pe prăjina și să strige „prindeți hoțul”. El, Plahotniuc, cel care a uzurpat cu tupeu și aviditate criminală tot ce s-a putut în acest stat, a ajuns să catalogheze formarea noilor structuri drept „tentativă de uzurpare a puterii în stat”. Declarația adoptată ieri de Parlamentul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului lămurește exact substanța în care lucrează și din care își trage seva Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională este într-adevăr un scut puternic în mâna lui Plahotniuc. Dar dânsul a acționat premeditat și s-a pregătit minuțios de eventuale situații, ca cea creată astăzi, când va ajunge să piardă dreptul la puterea lui absolută asupra statului. Toate procedurile de schimbare-demisionare „benevolă” a membrilor Curții efectuate scandalos pe parcursul anului trecut și la începutul acestuia au avut drept scop infiltrarea în scaunele ei a unor scule cu manipulare directă din buncărul lui Plahotniuc.

Curtea Constituțională, cea care a „constituționalizat” furtul Aeroportului Internațional Chișinău, a validat mandatul principalului condamnat în cauza furtului Miliardului și a „consfințit” zeci de alte acțiuni îndreptate împotriva însuși a statului de drept, a fost un instrument extrem de facil în mâinile lui Plahotniuc în toate variațiunile de scenarii puse la cale de dânsul în vederea uzurpării reale a puterii în stat. Curtea Constituțională, modul în care a acționat ea în ultimele zile, este în fapt instrumentul principal de proliferare a crizei în stat, de instalare a unei dualități adverse de putere și se va face responsabilă dacă situația va degenera în conflicte de stradă între partizanii lui Plahotniuc și susținătorii noii guvernări anti-oligarhice.

Dodon, primul evadat din captivitatea lui Plahotniuc și principal apărător al acestuia

Dodon este primul evadat „de marcă” din captivitatea lui Plahotniuc, dar și primul lui apărător. Nu este un paradox. Plahotniuc este cel care l-a „smuls” pe Dodon de la Voronin, l-a ajutat să-și încropească un partid, l-a motivat financiar în diferite etape să voteze interesul lui Plahotniuc, apoi, l-a făcut președinte de țară în 2016. Toată lumea cunoaște că atunci Maia Sandu a câștigat alegerile, dar manipulările lui Plahotniuc cu instituțiile statului uzurpate de el l-au scos „învingător” pe omul Moscovei, Dodon. Asta deși, mai multe investigații arătau că Dodon este finanțat de Kremlin și participarea lui în scrutin era ilegală. Atunci, SIS-ul, Procuratura Generală, CEC-ul au tăcut complice. De ce? Pentru că erau instituții capturate și se supuneau doar ordinului lui Plahotniuc. Iar lui Plahotniuc îi era comod un Dodon președinte, decât o Maia Sandu. În toată perioada de după alegerile din 24 februarie,  Dodon a încercat să fie fidel atât cauzei rusești, cât și îndatoririlor pe care le are în fața lui Plahotniuc. A încercat să-și apropie „prietenii”, construind o joncțiune de interese între Kremlin și Plahotniuc. Urmare a acestui plan, Plahotniuc trebuia să devină alături de Dodon colaboratorul devotat al Moscovei în schimbul radierii întregului cazier penal deschis pe numele lui în Rusia. Plahotniuc s-a dovedit mai șmecher ca Dodon și a înregistrat cu premeditare discuția dintre ei care a avut loc pe data de 7 iunie la sediul „democratului”.

În propunerea lui Dodon de a merge împreună la Moscova sub garanția serenisimă a însuși țarului Putin, Plahotniuc a intuit probabil o capcană. Riscul era prea mare atât pe partea propriei securități, cât și pe partea de imagine, acceptând un eventual plan de înaltă trădare. Plahotniuc era pregătit să facă a alianță de guvernare cu un trădător de țară care era ca atare și în 2016, atunci când l-a făcut președinte de țară, dar nu în condițiile lui Dodon. La rândul său Dodon voia cu tot dinadinsul să se arate eficient în fața Moscovei și să-l capete în mână pe Plahotniuc. Eventual, cu scopul să slăbească dependența de Plahotniuc ori chiar poate să se schimbe cu rolurile. Înscenând discuția, de altfel, obișnuită de mulți ani dintre ei pe teme de fentare a intereselor de stat și naționale, Plahotniuc l-a respins teatral, satisfăcut că îl are la mână cu o înregistrare de mare preț. Dodon a plecat și el de la întâlnire supărat că planul nu i-a reușit și s-a gândit că pedeapsa pe care o merită Plahotniuc este să decreteze alegeri anticipate. Ceea ce a și anunțat că va face ieșind vineri seara de la întrunirea de partid a socialiștilor, fără să uite să blameze inflexibilitatea Blocului ACUM. Noaptea s-a dovedit un sfetnic bun pentru Dodon și, posibil, sfătuit de patronii de la Moscova, a luat hotărârea să-i aplice lui Plahotniuc sancțiunea fatală – scoaterea de la guvernare prin constituirea unei înțelegeri de guvernare cu Blocul ACUM.

În acest sens, acțiunile de ultimă oră ale lui Plahotniuc, inclusiv cele cu mobilizarea unei mase protestatare în centrul Chișinăului, cât și cele cu deciziile arbitrare ale Curții Constituționale de adâncire a crizei, sunt construite în exclusivitate în baza înregistrării discuției lui secrete cu Dodon, învinuirilor aduse acestuia de trădător de țară și servitor al intereselor Moscovei. Ceea ce este adevărat și cu priză mare la patriotul de rând. Precum adevărat este și faptul incontestabil că cel mai eficient politician pentru cauza Moscovei a fost în ultimul deceniu nu Dodon, ci Plahotniuc. Plahotniuc a fost cel care a reușit să scoată Republica Moldova de pe orbita europeană și a creat numeroase vulnerabilități în fața Moscovei.

Cu toate acestea, speculând „probele care le-a văzut întreaga țară că Dodon este un trădător de țară și că a încercat uzurparea puterii în stat”, Plahotniuc face din Dodon un scut de apărare în fața ilegalităților sale, dar și principală armă de atac în săvârșirea unei lovituri de stat care se derulează în aceste clipe. Ca întotdeauna, arma lui principală este manipularea și abaterea atenției opiniei publice de la propriile ilegalități.

Construcție anti-oligarhică cu materialul clientului

Acumiștii erau deja împăcați cu situația că Dodon va decreta alegeri anticipate, dar nu au încetat să transmită în public apeluri că sunt dispuși să aștepte până la scurgerea ultimei secunde o revenire a socialiștilor la masa dialogului. Apelul nu a fost în pustiu și primul răspuns pozitiv, dar timid, a venit chiar în seara zilei de 7 iunie. A doua zi, incredibil și neașteptat, lucrurile au luat deja o întorsătură foarte favorabilă întregului plan de dezoligarhizare al acumiștilor.

Multă lume comentează aprig noua combinație politică. Unii o acceptă, alții o detestă și o blamează. De acord, combinația este una atipică, dar deloc inedită dacă ne amintim de joncțiunea între PPCD și Partidul Comuniștilor în 2005. Atunci Voronin, datorită lui Roșca, a lucrat cu materialul mișcării de eliberare națională la consolidarea puterii lui. Inclusiv crimele de la 7 aprilie 2009 și de după au fost făcute în strânsa colaborare creștin-comunistă. Probabil, a venit rândul partidei naționale care astăzi are chipul europeniștilor anti-oligarhici să se folosească de materialul comunist-pro-rus. Asta e conjunctura politică. În situația când statul este în captivitatea totală a unui grup de uzurpatori ascunși sub carapacea unui partid politic, altă cale nu există. Nu există posibilitatea eliberării Republicii Moldova din jugul mafiei aciuate în Partidul Democrat, decât fructificând disensiunea binomului antidemocratic și antinațional Plahotniuc-Dodon. Istoria a găsit de cuviință să ne întoarcă datoria în forma dată. Ea ne oferă această mică și încă nesigură portiță.

Numai în felul acesta poate fi restabilit statul de drept. Statul de drept va crea condiții democratice pentru a aduce în fața judecății atât trădătorii de țară, cât și complicii lor care au furat cetățenilor miliardele, au uzurpat puterea în stat și au călcat în picioare statul de drept. Nu este drept ca deputații Blocului ACUM să fie învinuiți de trădare, de tentativă de federalizare, de alte năbădăi care le trece unora prin cap. Sperăm că acumiștii vor gestiona corect, în interesul național al Republicii Moldova, relația scurtă, strict conjuncturală și evident de neevitat, cu Partidul Socialiștilor. Ei și-au asumat o misiune dintre cele mai grele și riscante a cărei finalitate încă nu este cunoscută. Ei au nevoie de susținerea oamenilor raționali, conștienți și de bună credință. Evenimentele iau o turnură din ce în ce mai severă, vechea guvernare cuibărită în sediul Partidului Democrat insistă să repete crima din 2018. Pe exemplul anulării alegerilor pentru primăria municipiului Chișinău, Plahotniuc încearcă acum anularea alegerilor generale parlamentare din 24 februarie 2019. De ce? Pentru că în această formulă puterea nu-i mai aparține.

În republica imposturii lui, Plahotniuc a instaurat o periculoasă dualitate de putere.

Valeriu Saharneanu

9 iunie 2019, ora 12.24 p.m.

Lasă un răspuns