Dodon la ONU. O, nu!

Am ajuns să o vedem și pe asta: pe Dodon la tribuna Adunării Generale anuale a Organizației Națiunilor Unite. Iată că seria evenimentelor-blestem nu contenesc să urmărească Republica Moldova nici după fuga coordonatorului.

Nu știm atmosfera în care restul popoarelor de pe glob au așteptat suirea lui Dodon la tribuna ONU, dar în Republica Moldova plecarea lui la New-York și mai cu seamă cuvântarea ce urma să o rostească în fața puternicilor lumii a fost prefațată de o lungă perioadă de înfrigurare, de neliniște, de suspans. Asta nu din cauza că Dodon așa și nu a destăinuit poporului conținutul istoricului său speech. S-a consultat în schimb cu cel care îl plătește mai mult: dacă Putin îi dă o soldă lunară de 600-700 de mii de euro (care între timp, probabil, a crescut), iar poporul sărac al R. Moldova numai o mie-două, este clar că ultimul nu are ce pretinde. Nu, pe partea asta a lucrurilor Dodon știe să respecte cutumele: se sfătuiește cu cine îl plătește și, deci, lucrează pentru cine îl stăpânește.

Suspansul, neliniștea și înfrigurarea celor de acasă venea tocmai de la faptul că aceștia intuiau conținutul cuvântării. Toate cele 79% procente de români moldoveni, dar și restul reprezentanților celor 125 de etnii conlocuitoare care constituie glorificata de Dodon societate multietnică din Republica Moldova ar fu putut paria, cu șansa de câștig de 99 la sută, ce va spune și ce nu va spune Dodon la ONU. Toți știau că Dodon va vorbi acolo în cheia intereselor rusești în Republica Moldova și în zonă, iar îngrijorarea generală venea de la faptul cât de departe și în ce măsură își va permite impostorul președinte să ajungă cu justificarea ingerințelor rusești în minuscula lui republică.

Pentru că în minusculă mai trăiesc oameni cu sentimentul respectului de sine, al demnității și rușinii pentru fapte reprobabile. Multă lume bună suferă psihic și fizic de faptul că Republica Moldova ține ani la rând capul de afiș pe scena politică a lumii la capitolele înaltei corupții, a furturilor de miliarde din banii publici, a spălării de bani. Din cauza asta, a disconfortului sociopolitic și a sărăciei provocate de corupție, un milion de moldoveni au plecat sub umbrela de civilizație a altor state.  

O autodiscreditare de țară în plus în fața lumii, de data asta într-o cuvântare anapoda a șefului de stat ar fi fost prea de tot. Ori, la Națiunile Unite șefii de state pleacă pentru a-și promova națiunile pe care le reprezintă, pentru a apăra interesele popoarelor din care fac parte. În cazul în care un alt stat calcă suveranitatea și pune în pericol integritatea teritorială a altui stat, tribuna Adunării Generale a ONU este locul cel mai indicat pentru un șef de stat agresat să condamne agresiunea și să clameze solidaritatea comunității internaționale să pună agresorul la stâlpul infamiei.

Republica Moldova este exact în această situație. Federația Rusă este sursa tuturor nenorocirilor ei. În spațiul ex-sovietic Rusia nu cunoaște alt comportament în relația cu statele din jur decât intimidarea, războiul economic și agresiunea militară directă. Președintele ucrainean Zelenski a vorbit direct despre agresiunea rusă asupra țării sale câteva ore înaintea lui Dodon. Acesta însă nu i-a urmat exemplul. Din contră, a ieșit în afront. Dodon a vorbit verzi și uscate în prima parte a discursului său lung și prolix, ca în partea a doua să ajungă la esența misiunii pentru care a venit să cuvânteze la ONU.

Iar esența s-a rezumat la o demență – ca Națiunile Unite să se adune într-o ședință solemnă și să recunoască în genunchi neutralitatea strategică a Republicii Moldova. De ce să recurgă elita lumii la o ceremonie atât de bizară pentru acest for respectabil. Pentru că ONU este chemat de Dodon să recunoască solemn neutralitatea țării sale în starea în care ea este din 1992 ca urmare a războiului de agresiune, adică aflată sub ocupația militară a Federației Ruse. Să ne spună restul președinților lumii de nu e curată demență cerința lui Dodon: ce fel de neutralitate cu trupe de ocupație pe teritoriul tău național,- vor zice ei. Oare nu de asta majoritatea lor a părăsit sala de ședințe pe durata discursului inadecvatului lor omolog? Bieților de ei, la vociferarea a fel de fel de prostii le era suficient un Maduro, dar iată că s-au pricopsit la UNU și cu un Dodon.

De asta societatea moldovenească a trăit în încordare perioada de așteptare a urcării lui Dodon la tribuna ONU – de prostia, de agramatismul lui politic. Dar mai mult de tupeul lui nemărginit de a-si face prezenta la ONU din postura de Președinte al Republicii Moldova, dar neglijând nevoile ei stringente și militând în modul cel mai obraznic pentru interesele Federației Ruse. De acum înainte oricine își va aminti de prezența lui Dodon la ONU în septembrie 2019 va tresări nervos ca după un vis de coșmar, dând a lehamete: Dodon la ONU? O, Nu!

Valeriu Saharneanu

27 septembrie 2019

Lasă un răspuns