Dodon la Munchen mai caraghios ca Chirița în Iași
Igor Dodon, a fericit cu prezența lui Conferința de Securitate de la Munchen (13-16 februarie). Nefrecventabil acasă, indezirabil și nedorit în nicio capitală europeană care contează, proscris pe partea de relație cu justiția și ciumat pe cea de ideologie, Dodon așteaptă cu sufletul la gură ocaziile de sindrofii de felul celei de la Munchen. Invitațiile la ele se fac statelor, iar șefilor de state și de guverne doriți în mod special de organizatori li se trimit invitații de onoare. O astfel de invitație a avut, de exemplu, Ludovic Orban, premierul desemnat al României. Dodon a plecat acolo de umplutură, fără alocuțiune prevăzută în agendă: alt prilej să se mai vânture prin lume, să se fotografieze cu alți șefi de state, s-ar putea să nu mai aibă în acest an.
Iar anul 2020 este unul foarte important. În toamnă vor fi alegeri prezidențiale. Plahotniuc, cel care l-a nășit prezident în 2016 e fugar. Nu va mai putea, dar nici nu va mai vrea să-l ajute. Din contră, de acolo, de unde este, ar putea să-l încurce.
Unica nădejde e la Putin și la… colecția de poze cu șefi de state pe care le acumulează asiduu. Pe șefi îi vânează pe la diverse reuniuni mai puțin formale. De atâta nu ratează niciuna. Merge la toate. Cu atât mai mult, cu cât plimbările nu-l costă nimic: oricât de costisitoare – ele sunt din contul sărmanei mătușa Ileana și a bietului moșul Ion. Pe banii lor a fost anul trecut la întronarea împăratului nipon la Tokyo, apoi la o înaltă reuniune comemorativă la Ierusalim. Nu a fost singur. A plecat, cum pleca pe vremuri Chirița la Iași – cu un întreg alai familial. Acum, iată, s-a înscris la conferința de la Munchen și a participat la ea. Nici de data aceasta nu a fost singur. Doar că alaiul însoțitor a fost altul. Dat fiind specificul escapadei în inima Europei, alaiul a fost compus de data aceasta exclusiv din jurnaliști, fotografi și cameramani de curte: descinderea la Munchen a presupus un alai de vânătoare.
Cum altfel: unde în altă parte dacă nu la întruniri din astea, globale și informale, putea găbji Dodon o „jertfa” de calibru mare pentru o poză de mare efect. Zicem noi găbjire, dar procedura învăluirii și capturării celui vânat nu e deloc simplă. Ea cere anumite calități vânătorești. Dodon știe că pentru a nu da jertfei nicio șansă de scăpare este nevoie de curaj, îndemânare, dar mai ales de tupeu. Trebuie să ai și o moacă modelată adecvat. Pornind la atac este strict necesar să mulezi pe fața roșie și grasă un zâmbet cât pădurea de la Sadova. Cu mâna întinsă ca o lance te apropii năvalnic de țintă, îi înșfaci dur brațul șovăielnic, i-l scuturi cât mai energic în timp ce ochii bulbucați și lucioși străpung nemilos jertfa cu fascicole paralizante de adulație. Imediat, buzele îi aplică nefericitului lovitura fatală: „I am Dodon!”- sâsâie ele. Luată prin surprindere, dezorientată, jertfa aruncă ochii a mirare peste fața neîndurătorului prădător, parcă implorându-i mila.
În acest moment, al doilea ca importanță membru al delegației – fotograful – apasă declanșatorul aparatului de 162 mii de lei al președinției și, într-o lungă rafală, obiectivul preia lacom și fixează în memoria digitală prețioasa captură – poza râvnită. Izbândă! – jubilează în gând Dodon, fixând cu privirea periferică următoarea jertfă. Câte au fost în total la Munchen? Într-un clip video înregistrat la fața locului, Dodon s-a lăudat că au fost 12, dar a dat în vileag doar două nume de rezonanță: Pompeo, secretarul de stat al SUA și Macron, președintele Franței. În privința altor capturi a tăcut strategic. Se știe – Dodon e șahist, iar șahul presupune subtilitate. Așa că cei care se consideră deștepți ar trebui să citească printre rândurile tăcerii lui că figurile mărunte contează mai puțin într-un asemenea soi de vânătoare. Dodon este un vânător care se respectă. Doar foarte întâmplător ori cu totul accidental ar putea să considere un succes captura unei poze cu un Orban al României. Pe acesta se va face că nu-l observă. Din garnitura acestei categorii Dodon l-ar prefera mai curând pe Orban al Ungariei ori, în cel mai rău caz, pe… Nu, nu, pe altcineva, nu pe Andrzej Duda, președintele Poloniei. Pe acesta îl urăște Putin, iar dușmanul lui Putin devine automat, știut lucru, și indezirabilul lui Dodon.
Interesantă devine șarja de învăluire în mai multe etape a lui Macron. După Ierusalim, de unde Dodon s-a întors cu trofee bogate conținând poze și promisiuni cu președintele Franței, iată că și la Munchen simpaticul Macron apare printre trofeele de categorie superioară nominalizate de Dodon. Trebuie să ne dăm seama că Dodon are, din câte se vede, un plan special în privința acestuia. Care altul decât să și-l aibă de oaspete la Chișinău în anul electoral? Ar fi o achiziție de vis. Ar șterge nasul cârcotașilor care fac poveste din faptul că este ne-frecventabil și ne-invitabil. L-ar umili dintr-o lovitură și pe fratele Iohannis, care nu-l invită la București, și pe răuvoitorul lui Putin, Zelenski, care nu are ochi să-l vadă la Kiev; în timp ce amândoi refuză să vină la Chișinău atâta vreme cât Dodon e președinte. Dodon ar da multe să-l aibă pe Macron oaspete dezinvolt, a la Kirkorov, la căpșunăria sa, să-l plimbe fudul, ca pe Lukașenko, prin beciurile de la Cricova, iar în declarații de presă să poată articula dulcea, pentru orgoliul lui, sintagmă „omologul meu, Macron”. Visuri mari, dorințe speciale!
Numai că Macron știe cine este, de fapt, Dodon. Nu-i poate fi omolog un ins ajuns președinte pe căi oculte, ilicite, criminale. Cu siguranță, ambasada Franței la Chișinău, cunoaște cine l-a făcut pe Dodon șef de stat, știe cum și prin care proceduri speciale a ajuns Dodon președinte. În rapoartele trimise la Paris, ambasada franceză nu poate comite mistificări, cu atât mai mult dezinformări. Cu siguranță, misiunea diplomatică franceză de la Chișinău, are în dosarele ei probe clare și indubitabile pe faptul că Dodon este emanația mafiei marii corupții, este omul lui Plahotniuc-fugarul, că Dodon este astăzi capul coloanei a cincea a Rusiei care promovează planuri ascunse și odioase de subjugare pe nou a Republicii Moldova. Diplomații francezi, ca de altfel întregul corp diplomatic al țărilor Uniunii Europene, recent înjurat in-corpore de Dodon, au obligația strictă să-și informeze corect Președintele. Ei nu-și vor pune șeful statului lor în poziția idiotului util al lui Dodon. Ei nu-l vor lăsa pe Macron ademenit să vină la Chișinău în calitate de detergent electoral al lui Dodon. Din contră, toată lumea așteaptă alegerile prezidențiale din toamnă pentru a-l vedea pe Dodon trimis acolo unde îi este locul – mai întâi în afara președinției Republicii Moldova, iar apoi în fața completului de judecată. Asta, diplomatic vorbind.
Până atunci, însă, Dodon va defila în adunările de prin satele Republicii Moldova și pe rețele de socializare cu poza-izbândă a „întrevederii” lui cu Macron pe marginea lucrărilor Conferinței de Securitate de la Munchen. Dacă într-adevăr o are în tolbă, este o captură bună, dar nicidecum miraculoasă și capabilă în a-l ajuta să urce din nou în fotoliul prezidențial. Ca șahist, Dodon înțelege asta. Așa că la Munchen s-a dus nu doar la vânat de poze cu mai marii lumii. De pe corlatele acestei importante reuniuni el i-a trimis unicului său sponsor, președintelui rus Putin, un mesaj de profundă servitute și devotată slujire țării acestuia. Într-un interviu pentru canalul Euronews, Dodon s-a manifestat drept un avocat fierbinte al Rusiei lui Putin. „Cred că Rusia ar putea ajuta UE să fie mai puternică”, a filosofat Dodon. Nu a precizat cum ar putea ajuta Rusia, dar silogismul dodonist creează asocieri clare cu proaspete variante de ajutor specific acordat recent de Rusia Uniunii Europene. Dovedind multă și prietenească implicare, Rusia nu a cruțat bani întru săvârșirea expeditivă a Brexitului. Rusia este dispusă să ajute în continuare la procesul visat de dezmembrare a Uniunii Europene, indiferent cât o va costa ajutorul. Ea a declanșat deja în acest scop un crâncen, dar invizibil război hibrid. Apoi Rusia a ajutat recent și Ucraina să i se ia Crimeea și două regiuni mari din est, precum a ajutat mai devreme și Georgia să piardă Abhazia, dar și Republica Moldova să i se rupă Transnistria.
Toate – în folosul Rusiei. Dodon nu s-a jenat în fața acestei controversate realități. Dodon nu s-a sinchisit nici de faptul că trăncăneala lui din postura de avocat al Rusiei aruncă bănuieli grele în privința stării de sănătate mintală a societății din care provine. Pentru că numai o societate profund bolnavă poate tolera în funcție un șef de stat care, la conferințe internaționale pe teme de securitate, în loc să militeze pentru eliberarea de sub ocupație străină militară a țării lui, el laudă într-un delir continuu statul agresor și cheamă alte state să se deschidă în fața agresorului. La auzul acestor ciudățenii de gândire lumea ar putea să creadă că în Republica Moldova bântuie o pandemie a prostiei și ar trebui pusă în carantină. De unde să știe ea că omul care îi reprezintă pe moldoveni pe la foruri internaționale nu este nici un prost clinic și nici un idiot scăpătat, cum pare a fi din declarațiile care le face și faptele care le comite. El, Dodon, este nesimțitul care face comerț cu interesele țării lui. În dorința bolnavă de a se face încă o dată ispravnic peste acest petic de pământ sfârtecat, el poate vinde, ceda, declara și face orice. Este omul care întruchipează nebunia lăcomiei. El într-adevăr ar trebui izolat.
Cu certitudine, în curând se va ajunge și la acest deznodământ. Întorcându-ne însă de unde am plecat trebuie să spunem că Dodon la Munchen a avut un comportament realmente bicisnic și stânjenitor de caraghios, mult mai caraghios decât cel al Chiriței în Iași din cunoscuta comedie satirică a bardului de la Mircești. Să ne ierte cocoana Chirița pentru implicarea ei în acest exercițiu de comparație.
Valeriu Saharneanu
18 februarie 2020
Leave a Comment
(0 Comments)