Doctrina bunicii Haritina și putinismul

Considerente, 22 aprilie 2014

      Suntem în a treia zi de paști. Lumina acestei sărbători coboară deja de două milenii peste noi, înbunându-ne, cu gândul la suferința lui Isus pentru mântuirea noastră. În cele mai crâncene vremuri și pe vremea celor mai cumplite războae lumea se ogoia în săptămâna patimilor, în cele trei zile de paști și în toată Săptămâna Luminată, aducând  drept ofrandă de mulțumire Tatălui și Fiului mărturisirea și iertarea de păcat, împăcarea, pacea și buna înțelegere între ea. Abateri s-au făcut poate în cel de-al doilea război mondial când bolșevicii atei alegeau anume această zi ca să atace și să ucidă pe neprins de veste dușmanul său abătut în rugăciune.

     Dacă tot am pomenit de bolșevici ne amintim că în toată perioada de ocupație, după ce au închis mii de biserici, ei inventau de sărbătorile pascale fel de fel de campanii de muncă, precum „subotnice” sau „voskresnice”. Lumea era mânată cu hurta la lucru, barem, să uite de Dumnezeu. Poate că v-am mai spus, dar voi repeta,  pentru că nu pot să uit cum bunica mea de pe mamă pe care o chema Haritina, Dumnezeu s-o odihnească, prezicea pe la începutul anilor șaizeci cu referință la aceste nemaipomenite în veacuri fapte antihriste, cum că statul care venise peste noi, Uniunea Sovietică, adică, va dispărea până la sfârșitul veacului, pentru că este al Satanei. Nu era ea singură de aceasta părere. Și nici părere parcă nu era: era mai degrabă o convingere a celor supraviețuitori de război, de foamete, de deportări, încât se potrivea cu un sistem închegat de principii al lor despre realitate în care credeau, era deci, un fel de doctrină.

    Așa și s-a întâmplat, slăvită fie întru Dumnezeu, bunica mea Haritina. În 1991 am văzut împlinită prezicerea ei și am crezut că plecarea răului întruchipat este pentru totdeauna. Dar iată că peste doar douăzeci de ani se găsește un Putin care mai întâi se dezgolește cu vorba că dispariția imperiului Satanei esgte cea mai mare catastrofă a secolului XX, ca în plin secol XXI să încerce refacerea lui, călcând peste toate regulile de conduită adoptate întro comunitate internațională parcă bine rânduită. Considerând intenția drept un afront obraznic la dreptatea bunicii și a generației ei, sar și eu să mă întreb: Cum este posibil și e posibil oare? Haideți să vedem.  Să urmărim întrun exercițiu comparativ traiectoriile de concreștere a răului în chipul statelor rusești succesoare – Uniunea Sovietică a secolului XX și Federația Rusă de astăzi. Ce s-a făcut atunci și ce se face acum în vederea aducerii statului satanei din nou peste noi.

      În 1914, acum un secol în urmă începea primul război mondial. Rusia și Germania se situează pe baricade opuse. După trei ani de extenuare întrun război de tranșee, Germania găsește în bolșevicii conduși de Lenin agentura potrivită pentru a distruge dușmanul din interior. Lenin primește patru milioane de mărci, o sumă enormă pe atunci, este băgat cu de toate întrun vagon sigilat și trimis expres prin țările scandinave direct în Sankt Petersburg, capitala inamicului. Aici Lenin lucrează de zor ca să demoralizeze armata rusă, trimițând pe front provocatori care au reușit până la urmă să răscoale soldații împotriva corpului de ofițeri și a autorității țarului, speculând greul războiului dus de soldați și țărani, sărăcia celor mulți și căpătuiala altora mai puțini. Ca să îi atragă cu totul de partea sa pe cei mulți, Lenin le întinde două mari momeli – decretele despre pace și despre pământ. Pace pentru soldați și pământ pentru țărani, care în cea mai mare parte erau și unii și alții. Dar până sa ajungă să se bucure de pacea și de pământul giuruite, conducerea bolșevică le-a dat voie să fure, declarând legitime jaful și dezmățul prin directiva: „Expropriații pe expropriatori!”. Soldații transformați în dezertori de molima bolșevică nu doar jefuiau și prădau tot ce întâlneau în cale, ei omorau și violau populația. Există numeroase mărturii care vădesc comportamentul sălbatec al unor asemenea haite dezertate de pe Frontul Român, urgie care a și determinat intrarea trupelor române în Basarabia și luarea de către Sfatul Țării a deciziei de unire cu Țara-Mamă. Acțiunea a însemnat punerea la adăpostul națiunii a populației din ținut și salvarea ei de la măcelurile bolșevice declanșate ulterior dincolo de Nistru..

     Dar să vedem ce au obținut până la urmă soldații și țăranii ruși atunci când s-au văzut ajunși pe la casele lor. Le-au dat bolșevicii pacea promisă, le-au dat pământul făgăduit?  Nici pomină. Războiul civil începu imediat și a cuprins cele mai ascunse cătune mistuind în focul lui cca 11 milioane de vieți. Teroarea roșie s-a răspândit peste tot și nu a cruțat pe nimeni: fețe bisericești, intelectuali, țărani înstăriți, întregi categorii sociale declarate dușmane puterii sovietice. Perioada războaielor locale de după războiul civil a sfârșit cu ațâțarea celui de-al doilea Război Mondial de care se face vinovată Rusia bolșevică.

     Pământ țăranii nu au văzut nici atât; colectivizarea generală transformându-i în sclavi ai regimului antihrist.

    Adevărate capcane s-au dovedit a fi și drepturile declarate, cum ar fi mult-trâmbițatul de Lenin, până la lovitura de stat din octombrie 1917, drept la autodeterminare al popoarelor.

     Primii care au vrut să se „autodetermine” și să scape de „închisoarea popoarelor”, vorba lui Marx, au fost moldovenii. La 2 decembrie 1917 ei au format Republica Democratică Moldovenească, declarată independentă de imperiul țarist, iar atunci când tânăra republică a chemat trupele  române să o apere de bandele dezlănțuite ale dezertorilor, guvernul bolșevic al lui Lenin a și declarat război României, la 13 ianuarie 1918. Pentru vrerea de a se autodetermina este atacată  Polonia și atrasă întrun război care a durat din 1919 până în 1921, apoi tot Polonia și Finlanda în 1939, Țările Baltice și iar România în 1940, pentru a-i fi smulsă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța care se autodeterminase în 1918, unindu-se benevol cu Țara-mamă.

     Pace, pământ, dreptate, libertate, autodeterminare? Cine a vrut să le afle în Rusia Sovietică nu a găsit drept răspuns decât moartea și Gulagurile.

     Minciuna, duplicitatea, crima împotriva propriului popor și a popoarelor căzute în cale  – iată pilonii pe care s-a construit acel stat – Rusia Sovietică – botezat pe drept cuvând „imperiu al răului”. Ea, Rusia Sovietică a mistuit prin sistemul ei de teroare și violență cca o sută de milioane de vieți omenești. Așa s-a făcut statul rus sovietic a cărui sfârșit l-a prezis buna mea bunică: într-un clocot de ură, într-o horă nesfârșită a morții, într-o totală batjocură față de ființa umană, întro nesfțrșită răstignire.

    Și iată că în ajun de paște a anului 2014, evenimentele ajung în Ucraina până la cota la care lumea începe să vorbească cu multă îngrijorare de eventualitatea declanșării celui de-al treilea  război mondial. La originea lor – aceeași Rusie. Motivul: Ucraina vrea să fie stăpână pe destinul ei cu care drept nu este de acord Rusia. Aceeași Rusie, gata să se revanșeze pentru descompunerea fostei construcții criminale care a fost Rusia Sovietică. Mai mult, Rusia lui Putin vrea să se constituie și să fie recunoscută ca un pol de mare putere mondială, iar fără Ucraina nu poate.

   Ca și Hitler în 1933, Putin vrea să domine mondial pe seama popoarelor din jur, adjudecându-și fără nicio jenă și folosind drept argument teritoriile cucerite  cu aplicarea forței armate, a agresiunii, a înșelăciunii, minciunii, trădării în veacurile trecute de către cele două imperii predecesoare: Rusia țaristă și Rusia sovietică.

   Precum istoriografia operează cu termeni gen hitlerism sau stalinism pentru a distinge anumite perioade tulbure ale trecutului în care popoare întregi au fost subjugate ideologic de lideri psihopați, astăzi putem vorbi deschis despre manifestarea în toată plinătatea și în forma deja extrem de periculoasă pentru destinul omenirii. a putinismului.

    Dacă ar fi să îl definim, putinismul este în linii mari un amestec de ferocitate kaghebistă, duplicitate comunistă și opulență țaristă. În putinism clasa oligarhică conducătorare este însăși gruparea kaghebistă care deține și puterea politică și capitalul. Ideologia putinismului are la bază șovinismul velocorus alimentat de nostalgia pentru militarismul țarist și cel sovietic. Ideea animatoare a acestei ideologii este cea a revanșei pentru destrămărea Uniunii Sovietice puse pe seama Statelor Unite ale Americii și aliaților ei. Cum întro ideologie bolnavă nu se poate fără ura față de un dușman, acest rol i s-a atribuit în putinism Occidentului, întruchipat în triada răului cum ar fi SUA, EU și, mai cu seamă, NATO. Propaganda ideologiei putiniste este asigurată de un puternic aparat mass-media controlat de Kremlin, asistat punctual și nuanțat de Biserica Ortodoxă Rusă. Apropo, ambele structuri sunt prezente și lucrează de zor și pe teritoriul suveran al Republicii Moldova. Conform uzanțelor tehnologice ale genului, atât instituțiile de propagandă cât și biserica au sarcina să acopere figura liderului cu nimbul unui mesia împlinitor de speranțe ancestrale ale poporului rus; de țar, de zeu, de dumnezeu care trebuie urmat fără cârtire și apărat cu tărie de orice critică venită din interiorul, doamne ferește, ori din afara sistemului.

   Frazele sentențioase de mai sus nu sunt rodul unor considerente subiective. Încărcătura lor am desprins-o în totalitate din ultimile două prezențe publice ale liderului rus: prima avută la Kremlin cu ocazia ritualul de legitimare a actului de anexare a Crimeii; a doua consumată chiar săptămâna trecută cu ocazia interviului anual acordat unei televiziuni din subordine.

   Afirmațiile făcute la cele două manifestări publice fac esența putinismului exprimată în chiar faza de trecere a Rusiei la acțiuni, altele decât cele diplomatice și civilizate, acțiuni de realizare a ambițiilor ei de mare putere. Comunitatea analitică a rămas oripilată de argumentul lui Putin adus să jutifice ocuparea Crimeii. Spune Putin că la unificarea Germaniei și căderea zidului berlinez înțelegerea dintre Occident și Uniunea Sovietică a fost ca NATO să ne se extindă spre Răsărit. Crimeea este, deci, un pas de preîntâmpinare. Cu acest „argument”, Putin ne sugerează concluzia, că Rusia de azi trebuie considerată drept Uniunea Sovietică de ieri, cu toate spațiile de cotrol geopolitic ale ei. Că în Europa, odată cu dispariția comunismului și încetării războiului rece trebuie să se țină cont în continuare de înțelegirile de la Ialta din 1945. Că dacă a murit Stalin nu înseamnă că în Rusia nu se va găsi un om de fier ca să îl înlocuiască.

   În fapt, și pentru înțelegerea noastră, „argumentul” lui Putin înseamnă că dacă Rusia a înghițit, treacă-meargă, aderarea la NATO și integrarea în UE a unor țări din fostul lagăr socialist, zonă controlată după război de Rusia sovietică, ea consideră drept o amenințare să se facă același lucru și cu statele din fostul lagăr sovietic, cu excepția de rigoare a țărilor baltice, consumată deja.

   În fapt, Putin vrea să spună fără să aibă careva mustrări de conștiință că suveranitatea și independența acestor state este apanajul exclusiv al Kremlinului, al lui Putin adică,  nu a popoarelor respectivelor state. Nu a noastră, a celor care locuim în aceste state, a moldovenilor, a georgienilor, a ucrainenilor.

   Spionul Putin a lipsit probabil de la cursul de marxism-leninism dacă face abstracție de un adevăr spus de Enghels despre Rusia secolului XIX, că „nicio naţiune nu poate să devină liberă, continuând în acelaşi timp să asuprească alte naţiuni”.

    Așa că predicția bunicii Haritina rămâne în vigoare și pentru Rusia lui Putin, care, se vede bine, nu este de la Dumnezeu. Privind la câte și cum le face ea astăzi ne vine să spunem că Uniunea Sovietică s-a prefăcut că moare. Fantoma ei în chipul putinismului a apărut din tenebrele secolului XX și devine sperietoare pentru copiii tânărului secol XXI.

   Mulțumim aliaților americani și europeni care au înțeles, se pare, cărei dihonii țin piept de secole, popoarele dornice de libertate din această parte a lumii. Joi, 17 aprilie, Parlamentul European a stabilit, în semn de încurajare, că imediat după semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova, Ucraina și Georgia vor putea depune și cererile de aderare propriu – zisă la Uniunea Europeană. Veste mai bună nici că se poate în această primăvară afectată de putinism.

   Dinspre Europa orizontul s-a deschis larg, este senin și plin de speranțe luminoase. Dinspre Rusia miroase a pârjol, se aude larmă de război și putinismul închide orizontul.

 

Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator

Lasă un răspuns