Din dosarul diversiunii ant-europene. Recurs la Cronica a.2013

Considerente, 16 septembrie 2013

Ce va integra Republica Moldova în UE, un Stat independent sau un Cal troian rusesc?

Mulți dintre cetățenii noștri și-au pus această întrebare în legătură cu scandalul privatizărilor -„minune” a Aeroportului Internațional Chișinău și a Băncii de Economii. Cu siguranță, în aceeași manieră s-au întrebat și partenerii noștri de dezvoltare, în primul rând, cei din Uniunea Europeană. Aceștia nu au avut reacția tot atât de exteriorizată precum a fost cea a opiniei publice domestice, dar din semnalele pe care le avem, partenerii noștri au fost pur și simplu șocați de cele întâmplate. Starea a fost exprimată de ambasadorul Germaniei la Chișinău care a spus-o franc: dacă în Germania, Guvernul proceda în felul celui de la Chișinău, toată lumea sărea în stradă. De ce? Fiindcă nemților le pasă ce se face cu banul și cu averea publică. Și moldovenilor le pasă, dacă judecăm după reacția presei și a societății civile. Cu săritul în stradă este mai greu: în Republica Moldova nu prea are cine. Mai toată lumea aptă de muncă este plecată cu lucru, unii chiar și cu traiul peste hotare. Plecată exact din aceste motive – rea-credința și rea-voința guvernelor, angajarea lor nesăbuită în procesul de pauperizare, sărăcire a propriei populații de care tocmai erau obligate să se îngrijească. Două mari pretexte au fost invocate cu obstinație atunci când guvernele au procedat vădit păgubos: (1) păstrarea relațiilor bune cu partenerul strategic rus, deținătorul exclusiv al pieței de desfacere a producției agricole moldovenești și (2) cacealmaua soluționării conflictului transnistrean de dragul căreia întregii societăți i s-a cerut acceptarea sărăciei generalizate.   

Pentru a veni cu dovezi să facem o mică incursiune istorică în practicile rele ale guvernelor noastre.

Foarte multe studii făcute de experți locali și străini ne arată că începând cu cabinetul agrarian, instalat în februarie 1994 și terminând cu cel comunist, dezagregat în septembrie 2009, toate guvernele Republicii Moldova nu au făcut decât să surpe încrederea populației în stat, să o împingă cinic în păcatul deznădejdii. În toate proiectele mari ele au lucrat împotriva propriei populații și în interesul altui stat. Nu fac aceste afirmații de dragul vorbelor tari. Să ne amintim în treacăt doar de două mari atentate ale guvernului împotriva cetățenilor: primul este secătuirea financiară a majorității cetățenilor în favoarea îmbogățirii câtorva dintre ei în timpul inflației prost gestionate din 1992-1993 și, a doua, privatizarea cu bonuri patrimoniale, presupusă a fi o distribuire a bunurilor între un total 3, 1 milioane de cetățeni, transformată în timp în cea mai mare excrocherie din istoria Republicii Moldova, care iarăși, a dus la îmbogățirea fabuloasă și rapidă a unui grup restrâns de persoane și deposedarea de bunuri și dividende a marii majorități a deținătorilor de bonuri. Dacă inflația criminal gestionată a luat din buzunarele cetățenilor avuțiile agonisite în trecut, excrocheria bonurilor a țintit deposedarea lor de agonisirile care ar fi trebuit să le facă în viitor. Nu ne vom adânci în tenebrele acestor două mari hoții.

Am spus că ne vom referi în treacăt la ele ca să ajungem cât mai repede la o altă tâlhărie, una mare de tot, care a funcționat și mai funcționează și în prezent. Este vorba de afacerea gazelor naturale provenite din Federația Rusă, de gestionarea acestei ramuri și de darea în proprietatea Rusiei a rețelelor naționale de distribuire, rețele construite din banul și cu sudoarea bieților noștri cetățeni. În mai multe luări de atitudine am afirmat că sărăcia în Republica Moldova este o lucrare gândită, este un scenariu elaborat, pus la cale și executat în mare parte cu participarea și concursul direct al Guvernelor Republicii Moldova. Un rol important în acest scenariu este atribuit afacerii gazelor naturale, care de la început și până azi este aplicat cu scopul de jecmănire a cetățeanului Republicii Moldova, ținerii lui în starea de sărman, de om plin de nevoi, gata în orice moment să i-a calea sclaviei. Și asta indiferent dacă el este conectat la gazul rusesc ori ba. De prinderea lui în acest scenariu are „grijă” guvernarea Republicii Moldova. Cum?

O parte din răspuns îl găsim în studiul întitulat „Industria gazului în Republica Moldova: povara ignoranței și costul erorilor”, elaborat încă în anul 2007 de experți ai fundației IDIS-Viitorul. În studiu sunt aduse argumente că la 20 septembrie 1994 a fost  semnat cu Gazprom un Acord ilicit și prin Hotărârea sa nr. 749, Guvernul a creat condiții favorabile procurării de către monopolistul rus a 50 % din patrimoniul gazoductelor magistrale la un preț de 9 ori mai mic decât cel real. Faptul acesta a lipsit cetățenii Republicii Moldova de un patrimoniu evaluat la cca 1 miliard 780 milioane de dolari americani. Experții afirmă că această afacere s-a realizat prin mai multe procedee executate în defavoarea Republicii Moldova, între care: sub-evaluarea patrimoniului Republicii Moldova în anii 1993-1994;  umflarea, creșterea artificială a datoriilor către Gazprom în anii 1994-1997. Astfel, conchide studiul, „prejudiciile cauzate de politicile publice neadecvate adoptate pe parcursul anilor 1994-2006 se ridică la aproximativ 1,5 miliarde dolari…”. Aici trebuie să adăugăm că grație politicii duplicitare a Federației Ruse, acceptate de toate Guvernele de până acum ale Republicii Moldova, jocul Moscovei de recunoaștere în vorbe a independenței și suveranității Republicii Moldova și susținerea, în fapt, totală și multilaterală, a regimului de ocupație de la Tiraspol, a condus la sustragerea a milioane de dolari de la cetățenii din dreapta Nistrului, obligați să plătească și facturile regimului impus în stânga lui. Noi le plătim facturile, iar propaganda rusă, se laudă fariseic pe banii noștri, că în zona ocupată de ei se trăiește mult mai bine, se dau pensii și salarii mai mari. Ca să nu mai vorbim că din fasciști nu ne mai scoate. Acest mecanism funcționează de ani de zile fără întrerupere și lucrează impecabil.

Încrederea nesusținută de nimic, precum că Rusia va contribui la soluționarea așa zisului conflict transnistrean este mai mult decât utopică, ea este păguboasă în sensul cel mai direct. Fiindcă pentru Rusia mecanismul este perfect. El îi permite să controleze situația în întreaga Republică Moldova. Sustragerea banilor de la cetățenii noștri printr-o politică duplicitară care chiftește de ne-respect, aroganță, batjocură, șovinism, bădărănie ridicată la nivel de politică de stat, aduce Rusiei dividende și materiale și geopolitice, iar Republicii Moldova pagube enorme și sărăcie. O sărăcie cultivată cu grijă și controlată deschide mari posibilități de manipulare a populației care poate fi ușor „convinsă” să voteze la Chișinău regimuri supuse în totalitate interesului manipulatorilor. Le-am avut între 1994-1998 și între 2001-2009 și culegem ponoasele. O sărăcie impusă și controlată aduce profituri materiale directe, mari segmente de populație fiind determinate să accepte, cu mici câștiguri,  sclavia. Aflată în criză demografică progresivă, Rusia are și va avea nevoie de acum înainte de forță de muncă disciplinată și ieftină. Moldovenii sunt dintre aceștia: se țin de lucru, sunt puțin pretențioși la condițiile de muncă, se mulțumesc cu ce le dă rusul și Domnul, cunosc limba și își țin gura după dinți, dacă li se cere. În plus, așa numiții „gastarbaiteri” pot fi ușor folosiți ca ostatici, ca masă de șantaj contra Patriei lor, așa cum se procedează azi, când se jonglează politic cu cifra eronată de 700 de mii de moldoveni aflați la muncă în Rusia și care, chipurile, ar putea avea probleme în cazul în care Republica Moldova  încearcă să se ridice din genunchi. Jonglează atât clovnii de la Moscova, cât și coloana a cincea a Rusiei plasată în spațiul nostru, în special comuniștii.

Toate acestea trebuie luate în considerație de Guvernul actual al Republicii Moldova atunci când anunță programe de privatizare, mai cu seamă a obiectelor strategice de primă importanță în asigurarea suveranității și independenței statului. Dacă nu sunt luate, suntem în drept să o bănuim, de rea-credință. Noi, liberal-reformatorii nu dorim să fim complice la acte ce ar prejudicia și de acum înainte interesele naționale ale Republicii Moldova. Suntem în drept să o cerem și de la colegii de guvernare, precum ne și obligă Acordul de constituire a ei. Știm că pentru ceilalți doi parteneri este greu, dar a venit timpul să renunțăm la asemenea soi de politică, văduvită de demnitate și purtătoare de perpetuă sărăcie.

În relație cu scandalul privatizărilor dosite de la Chișinău, întâmplarea ne aduce în vizor un exemplu de comportament întro-o situație similară demonstrat zilele acestea de Guvernul țării vecine, Ucraina. Aflată tot de atâta timp ca și noi sub presiunea Rusiei în ceea ce privește importul de gaze naturale, Ucraina, în căutarea unei ieșiri din chingile impuse de Kremlin, a insistat să extindă propria bază de extracție a hidrocarburilor, având și posibilități în acest sens. Trebuie să spunem că Ucraina plătește 520 de dolari pentru mia de metru cubi, cel mai mare preț din Europa. Astfel, conform unui program de consolidare a independenței energetice, Ucraina a dezvoltat în cinci ani două mari platforme de exploatare, una în zona Harkov-Donețk, ce-a de-a doua în regiunea Lvov-Ivano-Frankovsk și a anunțat un tender internațional în vederea exploatării și distribuirii în jumătate a veniturilor obținute din afacere. Câștigătoare pentru prima platformă a fost anunțată compania olandeză „Royal Dutch Shell”. Săptămâna trecută, prim-ministrul Ucrainei, Nicolai Azarov a și semnat la Amsterdam un contract cu această companie care vine cu o investiție în valoare de 10 miliarde de dolari. Deja în 2014, Ucraina va scăpa de jugul gazelor rusești, iar costul la consumator de gaz ucrainean nu va depăși 120 de dolari pentru o mie de metri cubi. Există o diferență între 520 și 120 de dolari pentru aceeași unitate de gaze plătite, nu? În legătura cu acest eveniment, premierul Azarov a declarat că atâta timp cât durează condițiile discriminatorii de furnizare a gazelor rusești către Ucraina, cu atâta Ucraina se va depărta  de Rusia.

Ați remarcat, cu siguranță, că beneficiarul proiectului ucrainean nu a fost Gazprom-ul, care este geografic mult mai aproape și nici lipsă de fonduri nu duce. Ucrainenii au ales Shell-ul. Cred că este inutil să explic, de ce?  

Probabil, și din acest considerent, al discernământului în probleme de geopolitică economică, Ucraina este mult mai avansată în procesele de integrare în Uniunea Europeană, deși Republica Moldova ar avea avantaje în multe aspecte. Are și ar avea dacă nu ar încerca să joace la două capete: pe de o parte să flirteze cu Uniunea Europeană atunci când i se acordă fonduri pentru reforme, iar pe de alta să concesioneze netransparent și în total dezacord cu propriile interese strategice, activele unicului său Aeroportul Internațional. Cât de responsabil este un asemenea Guvern? Nu este în drept oare ca Uniunea Europeană să se întrebe: cum vine în Europa Guvernul Republicii Moldova, cu un stat independent, suveran, generator de securitate sau este un Cal Troian, bucșit cu capital și proprietăți străine, aduse strategic și ilegal în Republica Moldova și montate pentru viitoare războaie geostrategice pe care o Rusie în expansiune le are în vedere. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova care este al unei Coaliții Pro-Europene trebuie să demonstreze că este pro-european ca atare, atât în vorbe, cât și în fapte.

De aceea, inițiativa de luni, 9 septembrie a deputaților liberal-reformatori de sesizare a Curții Constituționale în ceea ce privește examinarea constituționalității dării de către Guvern în Concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău și decizia de marți, 10 septembrie, a Înaltei Curți de suspendare a acțiunii Hotărârii respective a Guvernului a avut efectul unei rachete antigrindină trimisă direct în țâțâna unei furtuni de gheață.  Acțiunea și efectul ei a împrăștiat norii negri ai suspiciunilor abătute asupra Guvernului Coaliției, l-a scos pe acesta de sub loviturile gherilei comuniste, trezite la viață de nefericita poveste a privatizărilor oculte. Tot aici vine și o altă întrebare. Cine și de ce are grijă să nu moară politic comuniștii, ca aceștia să fie resuscitați la viață de fiecare dată când din lipsă totală de idei și de consistență politică sunt gata să dispară din conștiința publică? Este o poveste interesantă, care merită să fie dezvăluită.  

 Pentru radio Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneanu

Lasă un răspuns