Declarație PLR: Decizia CSJ privind cetățenia lui Traian Băsescu – ultimul cui bătut în sicriul statului de drept

Partidul Liberal Reformator

Decizia CSJ privind cetățenia lui Traian Băsescu – ultimul cui bătut în sicriul statului de drept

Declarație

Partidul Liberal Reformator a luat act de decizia instanței supreme de justiție a Republicii Moldova vizavi de recursul lui Traian Băsescu privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova în urma unui decret emis de președintele Igor Dodon.

Partidul Liberal Reformator a urmărit cu multă atenție întregul parcurs al acestui caz juridic cu tentă politică și a concluzionat următoarele:

  1. Bâlbâiala Curții Supreme de Justiție (CSJ) cu amânarea ședinței – anularea amânării ședinței – reluarea ședinței – luarea subită a deciziei în plină noapte arată cât de scurte și strânse sunt pârghiile de manevrare instituțională a justiției dacă chiar și cea mai înaltă instanță a ei gafează nesiguranță și probează supunere fără cârtire unor centre de comandă din exteriorul sistemului;
  2. Decretul de retragere a cetățeniei lui Traian Băsescu a fost o acțiune de vendetă politică organizată la comandă, motivată tendențios, incompetent și nefondat, un act de obstrucționare flagrantă a unor drepturi. O justiție independentă ar fi trebuit să o îndrepte cu lejeritate și promptitudine, anulând-o, încă la prima etapă de examinare juridică.
  3. Hotărârea subită de respingere a recursului lui Traian Băsescu emisă de CSJ se înscrie, după anularea rezultatelor alegerilor pentru Primăria Municipiului Chișinău din iunie 2018, în seria de acțiuni politico-juridice de timp mafiot și reprezintă un ultim cui bătut de binomul politic de la guvernare în sicriul statului de drept;
  4. Decizia CSJ și întregul periplu al dosarului în cauză vânturat prin toate instanțele așa numitei justiții moldovenești este o demonstrație în plus că în Republica Moldova orice alt caz care ar fi considerat că atinge interesele electorale, politice, economice, ori de alt ordin, ale camarilei de la guvernare și intrat în malaxorul justiției, nu are șansă de izbândă;
  5. Din punct de vedere juridic, Republica Moldova este un stat mort pentru cetățenii ei rămași încă în țară, pentru cetățenii ei plecați în exil, dar și pentru potențialii investitorii străini care sunt invitați să cumpere cetățenia Republicii Moldova.

Partidul Liberal Reformator își exprimă indignarea în legătură cu această nouă dovadă de umilire a actului de justiție și de degradare periculoasă a statului de drept.

Chișinău, 9 noiembrie 2018

Lasă un răspuns