Cum să ajungi după gratii din postura celui mai puternic om politic al momentului

La o săptămână după dispariția din viața politică a lui Liviu Dragnea, supranumit acum ceva timp în România și „cel mai puternic om politic al momentului”, este tocmai împrejurarea să aducem cazul în atenția unor „omologi” de la Chișinău, care-i calcă semeț pe urme. Mă refer la Vlad Plahotniuc, liderul așa zișilor democrați din Republica Moldova care după o îndelungată perioadă de misterioasă dispariție din viața publică a reapărut într-o conferință cu declarații mai mult decât belicoase. Într-un limbaj propriu căpeteniilor interlope ruse, Plahotniuc a strecurat printre dinți în adresa celor care îi contestă dreptul la abuzurile pe care și le permite:„… nu vă prea agitați, nu vă faceți planuri prea mari. Nu vă las eu de capul vostru. O să am eu grija voastră…”  Este o calchiere a expresiei amenințătoare rusești „Не дьоргайтесь!”, folosită până acum în limbaj original doar de prea-cultul președinte Dodon. Cu un an în urmă, când lui Dragnea i-a reușit să treacă prin Camera deputaților, al cărei președinte era, modificările la Codul penal referitoare la abuzul în serviciu și grupul infracțional organizat, speculate de presă că i-ar fi fost făcute cu dedicație, „cel mai puternic om politic al momentului” a replicat: „…știu ce mă așteaptă. Numai că eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție.”  Și a continuat să forțeze legile în propriul interes. Pentru că nu a înțeles ce înseamnă a fi „cel mai puternic om politic” într-un stat de drept, Dragnea a plecat pentru cel puțin 3 ani și jumătate din viața politică și din funcție exact cum nu a vrut. Istoria înălțării și decăderii lui poate servi de îndrumar pentru politicienii tupeiști incorigibili cărora le este predestinat să iasă ca proștii din politică, dar și o preîntâmpinare pentru cei care consideră că într-un stat capturat ca Republica Moldova un asemenea deznodământ este exclus.

***

Ziua de luni, 27 mai 2019, a fost o zi neagră pentru cel mai puternic partid din România. Partidul Social Democrat, la guvernare în România, a fost lovit multiplu, deodată și din mai multe direcții: a pierdut referendumul pe tema justiției și s-a prăbușit în alegerile europarlamentare; Înalta Curte a pronunțat condamnarea definitivă la 3 ani și jumătate a președintelui acestuia, Liviu Dragnea, tot el și președinte al Camerei deputaților a Parlamentului României;  spre seara aceleiași zile toată lumea a urmărit în direct intrarea lui Dragnea, însoțită de huiduieli, pe poarta închisorii Rahova.

Aceste evenimente grele și apăsătoare trebuie citite și ca avertismente serioase date partidului corespondent din Republica Moldova. Cel, sau cei care sub acoperirea Partidului Democrat fac azi jocul puterii fără reguli la Chișinău au tot motivul să se prăbușească în crize neurastenice, să dispară, apoi să apară cu declarații nevrotice și sordide. Oricât ar încerca să braveze în stăpânitori de stări și de tendințe pe teritoriul vremelnic capturat, lucrurile pentru ei merg din ce în ce mai prost. După rezultatul mult sub nivelul așteptărilor în alegerile din 24 februarie, iată că Partidul Democrat pierde mai întâi în est un aliat puternic și discret în persoana fostului deja președinte-oligarh al Ucrainei, Poroșenko, urmat la scurt interval de pierderea în România a fostului deja președinte-oligarh al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. Pentru guvernul controlat de oligarhi de la Chișinău, aliatul său de la București, guvernul Dragnea, era nu doar un partener partinic regional și avocat politic european, dar și finanțator extern unic și principal.

***

În decembrie 2016, când Partidul Social Democrat a obținut în alegerile parlamentare un scor nemaipomenit de bun și s-a așezat să guverneze confortabil în România, Partidul Democrat avea deja anul de când guverna în condițiile deținerii puterii absolute în Republica Moldova. Puterea absolută nu i-a venit Partidului Democrat pe cale naturală, în rezultatul luptei politice deschise, așa cum s-a întâmplat cu PSD.  Puterea absolută a fost agonisită exclusiv pe căi ilicite, prin abuz și uzurpare de putere, contrar voinței majorității cetățenilor și în dauna populației.

În Republica Moldova, Partidul Democrat nu a mers să cucerească dreptul la guvernare  dovedind corectitudine în respectarea procedeelor democratice și performanțe în gestionarea statului. El a mers către acest obiectiv pe căi tocmai contrare acestor exigențe. Ca o bacterie agresivă, așa cum s-a dovedit că este în politică, Partidul Democrat a ales să meargă direct la creierul… statului de drept, atacându-l și paralizându-l. Procesul a durat câțiva ani și s-a încheiat odată cu oficializarea paraliziei absolute la 20 ianuarie 2016. Mai departe totul a fost posibil. Inclusiv ștergerea urmelor Miliardului furat și promovarea în Parlament a hoțului condamnat; punerea în jilțul șefului de stat a unui impostor, în urma unor alegeri masiv fraudate; anularea altor alegeri câștigate de opoziție; ferfenițirea pe toate părțile a codului electoral și transformarea parlamentului și a tot ce ține de alegeri în bâlci de terfe prăfuite.

În fine, aceste și alte acte de abuz sunt bine cunoscute de publicul din Republica Moldova. Dar dacă imaginația nu-i poate ajuta mai cu seamă pe cititori din România sau de pretutindeni să alcătuiască un opis a ceea ce pot face niște hoți cu o putere politică absolută, ei pot cerceta viața de zi cu zi din Republica Moldova. Sfatul nostru este să o facă de la distanță, pentru că o cercetare pe acest subiect pe teren ar putea pune în pericol libertatea și integritatea corporală a indiscretului. Oricine vine aici cu intenția să cerceteze minunile care țin de funcționarea statului indigen fără să aibă blindajul unor instituții internaționale puternice, trebuie să țină cont de avertizarea celei mai notorii instituții europene, a Parlamentului European, fixată în Rezoluția din 5 iulie 2018:  „Republica Moldova este capturată de interese oligarhice, cu o concentrare a puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane care își exercită influența asupra Parlamentului, Guvernului, partidelor politice, administrației de stat, poliției, justiției și presei.” Adică, atenție, pe acest teritoriu acționează, în interes propriu, un „grup restrâns de persoane”, condus de o căpetenie considerată „cel mai puternic om politic al momentului”, care își poate permite orice: schimba legi, fura, cumpăra și vinde bunuri publice, deputați, cetățenii, poate decreta și anula alegeri, poate aresta, condamna și executa pe orișicine atentează la stabilitatea sa ori a micului grup.

***

Cine știe, poate către acest model de stat a tins Liviu Dragnea după victoria copleșitoare a partidului său în alegerile din 11 decembrie 2016. Altfel cum poate fi înțeleasă marea imprudență, ca să nu-i zicem nesăbuință, de a porni război cumplit împotriva justiției românești imediat ce și-a pus pe picioare primul din cele trei guverne ale sale în ianuarie 2017?

Ce l-o fi determinat să meargă pe acest drum al pierzaniei? Să fi fost necazul pe justiție că a făcut să nu poată lua funcția de prim-ministru, după o condamnare cu suspendare dată mai devreme? Ori poate trufia alimentată de auto-inflamarea în propria conștiință a rolului său în istoria statului român contemporan, rol plafonat, în înțelegerea lui, de „ingerințele” justiției? Au fost probabil ambele cauze.

De pe culmea succesului electoral al partidului său, atribuit personal, aureolat cu etichete măgulitoare care provoacă amețeală gen, „cel mai puternic om politic al momentului”, Dragnea s-a gândit în ianuarie 2017 că lui, celui mai iubit dintre pământeni, nimic și nimeni nu-i poate sta în cale dacă va pofti să înlăture „micile” obstacole apărute în calea înălțării lui apoteotice. Evident, nu avea puterea să modifice trecutul. În societățile măcar un pic avansate democratic, faptele – bune sau rele – rămân pietrificate în geologia autobiografică a politicianului cu tot cu mesajele și încărcătura lor intrinsecă. Faptele bune pot forma un valoros portofoliu în susținerea viitoarelor ascensiuni politice; faptele rele însă pot ajunge în atenția procurorilor. În statul de drept, mai ales în cel integrat în Uniunea Europeană cum este România, asemenea atenții pot avea finalități dintre cele mai dezastruoase. Ele pot opri ascensiunile râvnite de-o viață și pot pune cruce carierelor politice, indiferent de valoarea portofoliului bunelor și mărețelor fapte anterioare. Asta este regula.

Ce era de făcut în cazul lui Dragnea?  Să se conformeze situației, să se împace cu destinul său plafonat de hibele trecutului, să recunoască greșelile? Dragnea nu putea să recunoască greșeli: asta l-ar fi făcut „mai puțin puternic” în ochii electoratului. Iar faptul că cineva, fără nume și merite, putea fi făcut, chiar de el, prim-ministru și dânsul nu putea, i se arăta ca o mare nedreptate. I-a fost peste puteri să o suporte. A inventat existența unui stat paralel constituit special în zona instituțiilor de drept și de securitate a statului în scopul demonizării lui. A insistat să opună acestor halucinații adverse, iluzia altei pseudo-realități la fel închipuite, dar considerată fals aliată – suportul masiv și inamovibil pe vecie al alegătorului. Până la urmă a ales soluția lăpușneanului ajustată la propriile nevoi: dacă justiția nu-mi permite să mă fac prim-ministru, eu îmi voi permite să schimb această justiție. Altfel spus, dacă nu poate schimba nimic din trecutul său, trebuie să încerce modificarea legilor care îi califică drept penale faptele din acel trecut. În felul acesta a impus partidului său și aliaților un program de guvernare paralel cu cel declarat în campania alegerilor. Obiectivul era să intervină în codurile de legi, să le modifice în așa fel, încât să dispară acțiunile pasibile de urmărire și condamnare, întreg blestematul cazier. Cu oameni devotați lui personal și montați peste tot în instituțiile statului, Dragnea a făcut timp de doi ani și jumătate presiuni draconice pe legile justiției și pe coduri. A încercat obsesiv să atace independența justiției, să impună frica în judecători și procurori. Mai cu seamă, a vrut să decapiteze și să pună botniță Direcției Naționale Anticorupție, instituției care a ridicat datorită curajului și profesionalismului procurorilor de acolo prestigiul internațional al României. Prin ordonanțele de urgență emise de guvernele marionetă, Dragnea a țintit redefinirea în legi a abuzului în serviciu ceea ce avea ca efect dezincriminarea unor categorii largi de fapte sancționate de legea penală în vigoare. Ținta tuturor acestor zbateri care i-a scos nu o dată pe români în stradă pentru că ele amenințau să scoată România din Uniunea Europeană, era de fapt dosarul care îl privea personal pe Dragnea, judecat în instanțe.

***

Toată povestea s-a terminat cu ceea ce era logic și firesc să se termine: cel mai puternic om politic al momentului a luat calea pușcăriei. Procurorii și judecătorii nu au vrut să cadă supuși la picioarele celui care se considera cel mai puternic om politic al momentului, ajuns ca atare prin abuzuri. Ei au opus rezistență presiunilor, nu și-au trădat statutul de servitori ai legii și de angajați ai poporului, nu au prejudiciat independența justiției și nu au periclitat echilibrul democratic stabilit constituțional între instituțiile statului. Ei au refuzat să devină complici cu infractorul.

La o săptămână distanță de la intrarea lui Dragnea pe porțile închisorii lumea a și uitat de el. Vizita Papei de la Roma, evenimentele de mare vibrație spirituală legate de ea au șters orice posibilitate de întoarcere la acest subiect sinistru. România parcă a renăscut după această vizită. Venit la Iași, aproape de Prut și amintind de noi, cei de dincoace, Papa Francisc nu a uitat să amintească de Grădina Maicii Domnului, – binecuvântarea dată României cu douăzeci de ani în urmă de predecesorul său, Papa Paul al II-lea.

Nouă, celor de dincoace de Prut, trimiterea la personalitatea Sfântului Papă ne amintește și de celebrul lui îndemn – „Nu vă fie frică!” – cu care mereu îi îmbărbăta pe cei năpăstuiți. Curajul și perseverența predicate de pontific au ajutat popoarele Europei să se elibereze de comunism. Curajul și perseverența îi pot ajuta și pe românii basarabeni năpăstuiți să se elibereze de regimul oligarhic al marii corupții, iar protagoniștii acestuia, care se erijează azi în postura celor mai puternici oameni politici ai momentului, să ajungă mâine acolo unde le este locul – după gratii.

Valeriu Saharneanu

3 iunie 2019

Lasă un răspuns