Corupția și ocupația, două rele tratate diferit de Maia Sandu la Adunarea Generală a ONU
De la ultima expunere la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei din primăvară anului curent, Maia Sandu nu a avut o tribună mai vizibilă ca cea de care a dispus miercuri, 22 septembrie, la Adunarea Generală anuală a Organizației Națiunilor Unite de la New York. În aprilie, la Strasbourg, Maia Sandu a avut un discurs eminamente electoral, rostit, în fond, pentru cei de acasă. La acel sfârșit de aprilie, alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie erau deja o certitudine și fraza că „cetățenii moldoveni vor ca Președinția să-și unească forțele cu un parlament și cu un guvern noi pentru a curăța țara de viciile care o împiedică să se dezvolte” era firesc să se încheie cu cererea imperativă – „și vă solicit sprijinul”. Iar fraza alăturată acestei chemări, precum că „de această dată politicienii moldoveni nu trebuie să-și dezamăgească poporul” a fost o asumare a unei exclusivități de comportament față de cel dezastruos dovedit până la ea, pe care fruntașa noii forțe politice ajunsă pe val a jurat să-l demonstreze dacă „moldovenii de toate etniile” îi vor alinia pe orbita dorită toate planetele puterii din stat.
Zis și făcut. La 11 iulie, cetățenii au creat un miracol și azi toate instituțiile puterii gravitează în jurul Președinției. Maia Sandu a căpătat ceea ce și-a dorit. Acum e rândul poporului să se pricopsească. Este de la sine înțeles că investiția nu i se va întoarce imediat și dintr-o dată toată. Vor trebui să treacă luni, poate chiar ani, ca miracolul creat să se abată și pe la casele oamenilor. Ceea ce contează azi, este ca Maia Sandu să nu dezamăgească. Nici cu fapta, dar nici cu vorba. Faptele parcă urmează deocamdată logică promisiunilor declarate, vorbele însă lasă loc de interpretări. Echivocul unor expuneri nasc trimiteri îngrijorătoare la hopul politicianist din 2009 care cu pași mici a dus la marele dezastru politic din 2019. Nu am fi vrut să amintim de acea perioadă nefastă, nici de umbra protagoniștilor ei nemernici, dar discursul de la tribuna celei de 76-a sesiuni a Adunări Generale a Națiunilor Unite este unul dintre acestea. În tot cuprinsul lui informativ-analitic, Maia Sandu a omis stăruitor să pronunțe de la cea mai înaltă tribună a lumii adevărul crud că țara sa este de 30 de ani ocupată de o forță străină, că această forță străină se numește Federația Rusă, un stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
Or, Maia Sandu este primul politician aleasă șef de stat făcând parte din altă categorie decât cea a nomenclaturii sovietice ori a agenturii ruse aduse pe căi corupte în această înaltă postură. De la ea este așteptată o cu totul altă abordare a realității, inclusiv în termeni și aprecieri ale stărilor de lucruri în stat și în jurul lui. Limbajul esopic anodin al foștilor președinți moldoveni despre un așa numit conflict transnistrean ține de terminologia impusă Chișinăului de către vicleana diplomație rusă și presupune o ciocnire, un diferend, un banal antagonism de ordin interetnic, așa cum l-a prezentat propaganda rusă peste tot în lume, inclusiv la Națiunile Unite.
Starea de fapt este însă cea de ocupație, certificată de armistițiul umilitor din 21 iulie 1992 semnat între Republica Moldova și Federația Rusă, încălcat de mii de ori de partea rusă; de angajamentul neonorat, dar semnat de Federația Rusă la Istanbul în 1999 privind finalizarea retragerii armatei sale către anul 2002; de Hotărârea CEDO din 8 iulie 2004 în cazul Ilașcu care a constatat „controlul efectiv” al Rusiei asupra Transnistriei; de Rezoluția ONU din 22 iunie 2018 privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Cea mai recentă manifestare a acestui „control efectiv” și exclusiv este deschiderea pe teritoriul ocupat, fără a cere acordul autorităților Republicii Moldova, a unor centre de votare pentru Duma de Stat a Federației Ruse din 17-19 septembrie 2021. Guvernul Republicii Moldova are toate dovezile că Rusia întreține financiar și logistic militar un regim constituit din cetățeni ai Federației Ruse și pregătit să atace în orice moment teritoriul din partea dreaptă a Nistrului ori alte spații învecinate aflate în interesul geopolitic al Moscovei. Din această zonă pornesc toate marile scheme de corupție și toate operațiunile hibride de subminare economică și politică administrativă a statului recunoscut internațional. Declararea teritoriului transnistrean ocupat de facto de Federația Rusă și scoaterea lui din forma ipocrit criptată a unui conflict intern al Republicii Moldova ar fi o dovadă că în noiembrie 2020 și în iulie 2021 cetățenii au votat forța politică care, în sfârșit, nu dezamăgește.
Ajustarea limbajului la stările reale de lucruri care facilitează ori afectează situația internă ori internațională a Republicii Moldova ar trebui să facă parte din preocupările noii puteri politice de la Chișinău. Așa cum corupția este numită în cei mai clari și necruțători termeni, tot așa și ocupația rusă ar trebui să fie comunicată propriilor cetățeni, dar și lumii întregi, în parametrii lingvistici, militari, economici și politici corecți. Altfel cum va înțelege moldoveanul de rând și Națiunile Unite că ocupația rusă este cea mai gravă problemă a Republicii Moldova și cea mai ocrotită de pe glob sursă a corupției și crimei organizate.
Valeriu Saharneanu
24 septembrie 2021
Leave a Comment
(0 Comments)