Conjuraţia Anti-PLR: un atentat la şansa de reformare europeană a Republicii Moldova

 

Note de campanie

Apariţia inopinată pe scena politică din Republica Moldova a Partidului Liberal Reformator în 2013 este pe drept asociată cu salvarea de la o repetată şi gravă cădere a statului întrun accident istoric dezastruos.

Ieşirea temerară a celor 7 deputaţi reformatori din decorul sumbru al unui partid-srl a avut efectul dozei de penicilină injectată la timp în organismul extenuat de febra crizelor interminabile. Republica Moldova și-a revenit atunci, s-a ridicat în picioare şi a continuat, mult mai viguroasă, mersul pe calea integrării europene, a scoaterii din sărăcie şi din pericol de război a cetăţenilor ei.

Republica Moldova şi-a recăpătat vigoarea după 30 mai 2013, dar nu şi imunitatea: virusul rămas în organismul statului de la fostul regim comunist şi netratat, ba chiar adaptat de două partide din noua guvernare democratică recidivează.

Corupţia, contrabanda, controlul politic al justiţiei, a economiei, a domeniului financiar, privatizările ilicite, sustragerile de fonduri din proiecte europene, atacurile raider asupra sistemului bancar şi al mass-media, acapararea qvasi-totală a presei sunt simptome clare ale bolii de care suferă în continuare statul moldovean. Acum, în campania electorală maladia apare în forma ei cea mai gravă, deschisă şi purulentă.

Partidul Liberal Reformator a avut în formula Coaliției Pro-Europene funcția de antidot împotriva răspândirii generale a virusului corupției în arterele statului. Sloganul reformatorilor – „Parteneri, nu complici!” – a apărut în spațiul public de fiecare dată când PLR semnala abateri de la regula democratică de guvernare. Reacțiile au stopat în multe cazuri derapajele, dar au stârnit și nemulțumirea clientelei, supărarea, ura ei.

„Voi nu doriți să ne fiți complici în furturi – noi nu vă vrem parteneri la guvernare!”, a fost răspunsul sforarilor politicii moldovenești murdare.

Solidari în cele rele, ei s-au așezat încă din anul trecut să croiască strategia și tacticile componente care să blocheze accederea PLR în formula puterii de după alegerile din 30 noiembrie 2014.

Strategia anti-PLR a oligarhilor

Strategia oligarhilor este cât se poate de clară: „Fără PLR la Guvernare în 2014-2018”.

Motivul: viitorul parcurs pe calea integrării Republicii Moldova în UE va cuprinde un vast program de implementare a unor proiecte finanțate de către partenerii europeni și americani.

Acest flux enorm de fonduri trebuie să treacă neapărat prin filtrele oligarhilor, iar Partidul Liberal Reformator nu cooperează în asemenea scheme, vrea măsuri anti-corupție autentice, vrea reforme adevărate și nu mimarea lor, vrea ca toate fondurile naționale și europene să fie folosite conform destinației. Este timpul ca și cetățeanul simplu să se bucure de ele, insistă reformatorii.

Prin urmare, au conchis sforarii, Partidul Liberal Reformator, trebuie exclus din actul viitoarei guvernări. Cum?

Farsa şansei nule

Prima în ordinea punerii pe rol a fost diversiunea că, chipurile: „PLR nu are șanse să acceadă în viitorul parlament”.

Procedura de aplicare a fost lucrată minuțios și șlefuită îndelung de către un impunător combinat de manipulare a opiniei publice. Platformele principale folosite – societățile de sondaje: de la cele mai titrate – la cele mai obscure.

Semifabricatul acestora era pus imediat pe conveierul mass-media-proprietate politică și preluat apoi, în faze repetate, de grupurile de analiști special plătiți. Scopul urmărit a fost să inoculeze la nivel de societate opinia, că PLR – un partid tânăr, în construcție – nu are nicio șansă să treacă pragul electoral de 6%.

Coroborată cu isteria antieuropeană a Coloanei a cincea, cu evenimentele din Ucraina, diversiunea era ghidată să inducă în subconştientul societal frica risipirii votului. Situaţia către care sforarii au dorit să aducă electoratul activ, cel cu discernământ şi conştient, la 30 noiembrie, este cea a votului disperat, redus la instictul de supravieţuire.

Împins către această situaţie-limită, votantul trebuie să nu aibă de ce să se agăţe ca să încerce o îmbunătăţire a guvernării în noua legislatură şi determinat să voteze ceea ce a mai votat: răul cel mic. O va face disperat, supărat şi frustrat că nu are alternativă, dar adus diabolic la convingerea că o face în numele unei cauze nobile – asigurarea continuităţii vectorului european.

Urna indicată acestui vot a fost sugerată pe parcursul unui an preelectoral, mai întâi subliminal, apoi din ce în ce mai direct (vezi cotidianul Timpul din 5 noiembrie 2014): este cea care să legifereze scoaterea din mormânt a fostei Alianţe de guvernare compusă din trei partide: PLDM, PD şi PL. Nu contează că guvernarea ei a fost un dezastru pentru ţară şi un îngrăşământ deosebit de fertil care nu numai a ţinut în viaţă, ci a revigorat puternic opoziţia comunistă şi derivatele ei.

Important a fost că cearta de patru ani ca la uşa cortului a servit de formidabilă cortină în spatele căreia sitemul oligarhic provenit din regimul comunist s-a adaptat la noul regim democratic, a pus mâna pe cele mai importante instituíi și domenii ale statului şi a proliferat.

Dovadă este că în perioada când statul balansa pe muchia prăpastiei, se sufoca în crizele cauzate de fricţiunile stridente dintre cele trei partide, liderii acestora au prosperat în afaceri murdare şi au adunat capital enorm. O parte din acest capital este spălat acum, în campanie, în scopul căpătuirii cu bucăţi cât mai mari şi mai bănoase din trupul statului.

Prin urmare, exhumarea cadavrului putred al Alianţei de până la 30 mai 2013 este o afacere strict banditească, o conjuraţie îndreptată să elimine PLR din actul viitoarei guvernări ca element incomod furtului pus la cale şi vine în totală contradicţie cu interesul cetăţeanului.

Mitul partidului fisurat

A doua diversiune aplicată trebuia să arate că PLR este o formaţiune cu probleme, instabilă, în dezagregare.

Ideea inoculată era că în asemenea partid nu poţi avea încredere, că el nu este viabil de îndată ce se distramă. Dacă prima tactică era de tip soft power, cea de-a două a fost eminamente hard power. Ea presupunea că asediul cetăţii PLR trebuia să se soldeze cu producerea unor breșe atât de mari, încât acesta să nu aibă de ales decât capitularea. Asta însemna următoarele: ori partidul abandonează cursa electorală, ori se lasă absorbit de listele altui partid.

Ambele variante însemnau dispariţia formaţiunii ca entitate politică. Punct ochit de sforari. Atacul a venit din două direcţii – PLDM şi PD, dar a vizat ţinte similare ca structură psihologică şi îmbibate consistent de acelaşi morb – egocentrismul.

Ana Guţu şi Vitalie Marinuţa s-au dovedit a fi persoanele cele mai indicate realizării acestei misiuni, ele fiind bântuite de un egotism notoriu.

Ambele persoane au avut în partid funcții de frunte – respectiv de co-preşedinte şi de vicepreşedinte – au pretins la poziţia de lider al lui şi au rămas profund frustrate de faptul că o majoritate dintre colegi nu i-au văzut în această postură.

Probabil, pentru faptul câ dânşii nu arătau, aşa cum prevede Codul de etică al PLR, că „Liberalul este patruns de spiritul de echipă. Ca să poată să comande, el învaţă mai întai să asculte.”

Ambii au ignorat deciziile majorităţii în situaţii când partidul a pus în discuţie cele mai importante cauze, inclusiv cea a participării lui în electorala-2014.

Cazul Vitalie Marinuţă este simplu: plecarea lui de la PLR era previzibilă. În armată şi în partid a fost prezent doar ca formă, mai puţin prin conţinut. Cauza naţională, liberalismul sunt pentru el seminţe de ronţăit şi de scuipat. În cel mai bun caz pilule care dau bine la figură. Plecarea la PD explică esenţa incompatibilităţilor cu foştii colegi reformatori şi ne scuteşte să discutăm în continuare despre doctrinele lui declarative politice şi cele militare profesionale.

Ana Guţu a fost gândită să dea lovitura mortală partidului în cazul când acesta nu acceptă capitularea de bună voie. Poziţia de co-preşedintă a partidului şi de preşedintă a Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului o avantaja mult în misiunea demolatoare.

Desprinderea de la orbita propriului partid a început-o chiar în ziua votării în Parlament a ultimului document din agenda europeană – 2 iulie 2014, când a declarat, ca un capriciu, că nu are interesul să mai voteze altceva în această legislatură. Poziţie perfect coroborată cu intenţiile PLDM de a trimite parlamentul pe linie moartă şi de a-l discredita în faţa alegătorului.

Asumarea repetată a răspunderii Guvernului pe mai multe legi a pus o pată mare şi neagră pe autoritatea principalei instituţii a statului. PLDM ştia câţi bani are obţinuţi din scheme de furtişag şi cât va investi ca să-şi spele imaginea de această ruşine. În prealabil el a blocat votarea Legii cu privire la finanţarea de către stat a partidelor ca măsură preventivă contra partidelor oneste.

Următoarele luni Ana Guţu le-a consacrat pregătirilor pentru lovitura de graţie: a convocat pe parcursul verii de mai multe ori, în secret, colegii viceminiştri pe care i-a promovat în funcţii, a alimentat frustrările unor colegi deputaţi şi foşti miniştri. Principiala Ana Guţu nu a sprijinit insistenta cerere a colegilor ei din fruntea partidului ca Marinuţă să îşi ceara scuze pentru calomniile aduse lor public, inclusiv ei. Imaginea scindării pe care o pregătea trebuia să aibă efectul bombei erupte în chiar magazia cu pulbere a ambarcaţiunii politice care a promovat-o în frunte.

Nu cunoaştem miza pentru care a lucrat şi lucrează atât de înverşunat. Am presupus doar că şi-ar dori foarte mult să se vadă ambasadoare la Paris. Este o funcţie pe măsura orgoliului ei şi pe care PLDM i-l poate alina. Nu neapărat ca să-și onoreze promisiunea, cum s-a mai întâmplat.

Cea mai activă sculă a Anei Guţu în lupta contra PLR este Dorin Duşceac, un demolator de profesie, animat de mania propiei persoane, băgată pe gât partidului de Ana Guţu cu foarte multă încrâncenare. Acum ştim şi de ce?

Duşceac este o persoană care poate crea aparenţe de mare justiţiar şi întro relaţie pe termen lung ar putea perturba serios funcţionalitatea oricărui organism, fie politic, fie de stat. Are asemenea capacităţi.

În cazul PLR termenul a fost scurt şi precipitarea cu care Dișceac a încercat să creeze probleme partidului l-a demascat ca pe un intrus, adus în partid cu această misiune anume. Dacă PLDM a uzat de serviciile lui nu are decât să şi-l introducă pe gât de bună voie, dar să nu uite de antidot: produsul e otrăvit rău. Le-o spunem ca nişte colegi oneşti care suntem.

Atacul pe această parte asupra PLR nu se termină aici. S-ar putea ca și alte persoane cu funcții afiliate PLR să cadă sub loviturile oligarhilor. În timpul scrierii acestui material a căzut răpus și minsitrul Bodișteanu, care și-a anunțat pe neașteptate demisia din partid. Nu cunoaștem cauzele care l-au făcut să ia o asemenea decizie. Știm doar că dușmanii PLR au o gamă largă de posibilități de șantaj având capturate Procuratura, Anticorupția, Poliția, Justiția, Capitalul. Știm că dosarele probate sau trucate au efect în lupta politică. Totodată această stare de lucruri motivează și mai mult PLR să nu se dea bătut, să continuie lupta pentru eliberarea statului de sub jugul oligarhic.

Partidul Liberal Reformator este viabil, sănătos şi cu mari șanse

Conjuraţia PLDM-PD+PL a suferit eșec, deși se mai produce pe anumite segmente. Partidul Liberal Reformator nu a intrat în cursa întinsă de concurenții politici și nu a înghițit otrava servită laș de Ana Guțu.

În urma acestui atac, partidul va ieși mult mai consolidat, va demonstra că este o forță politică matură, durabilă și responsabilă. El își construiește șansa nu acum, în campanie, cum o fac partidele care aparțin oligarhilor și sunt propietatea lor. Partidul Liberal Reformator și-a zidit șansa cea mare atunci când nu a trădat alegătorii în 2013, atunci când a salvat Republica Moldova de la căderea întrun alt dezastru, atunci când a investit în proiecte de modernizare a satelor și orașelor Republicii Moldova, atunci când a vegheat ca banii destinați proiectelor să nu fie furați de funcționarii hulpavi ai partidelor în care furtul din banul public este o regulă.

Cetățenii avizați trebuie să înțeleagă ce se întâmplă și să tragă concluzia. Conjurația nu este doar împotriva PLR care luptă pentru eliberarea Republicii Moldova de sub jugul sistemului oligarhic „Plahotniuc-Filat-Ghimpu-Voronin”.

Conjurația este împotriva lui, a cetățeanului care spera la o viață mai bună, la o Justiție dreaptă, la o Procuratură supusă Legii, la un stat de drept, în care hoții și tâlharii stau la pușcărie, nu la guvernare.

Conjurația anti-PLR este un atentat la șansa de reformare și modernizare a Republicii Moldova.

Partidul Liberal Reformator va rezista atacurilor și va învinge. Pentru că este partidul dreptății, pentru că el este pentru Moldova, fără oligarhi. Iar cetățeanul vede asta.

Valeriu Saharneau,

06.11.2014