Centenarul Marii Uniri în Republica Moldova ca Paștele pe vremea ocupației sovietice

Anul Centenar a trecut de culmea „1 decembrie” și de aici încolo tot ce e legat de Marea Unire de la 1918 se va scufunda în cotidian. Ar fi bine să nu fie așa, pentru că evenimentele care au urmat după această dată acum o sută de ani sunt la fel de pline de importanță istorică, dar și de învățăminte pentru noi, cei de azi. Marea Unire a trebuit să fie recunoscută internațional de către marile puteri ale lumii, proces deloc simplu, ba chiar, am spune, dramatic. Interes prezintă și soarta făuritorilor Unirii, transformările intervenite în viața oamenilor în provinciile care s-au alipit, crizele politice interne, atacurile subversive propagandistice și teroriste din exterior, agresiunea străină directă și dezmembrarea României Mari, suferințele poporului.

Sunt lecții de învățat și de știut. Mai ales în Republica Moldova, unde trecutul adevărat abia a început să fie cunoscut de generația tânără în toată deplinătatea lui. Generația vârstnică mai rămâne sub influența clișeelor formate de propaganda sovietică. Din fibrele acestor clișee se țese politică, se formează coloane a cincea deschis antinaționale și alianțe antinaționale discrete. Profitând de conjuncturi favorabile, cum ar fi exodul unui milion de oameni ai generației cunoscătoare de istorie și creșterea ponderii electorale a generației captive trecutului sovietic, ele răzbat la guvernare.

De un asemenea soi de guvernare avem parte în Republica Moldova în plin an Centenar. Coloana a cincea – deschis antinațională – controlează instituția prezidențială; o alianță hibridă – discret antinațională – stăpânește restul statului, începând cu Parlamentul și Guvernul.

Una, în frunte cu Dodon, atacă deschis tot ce ține de unitatea națională a românilor, alta, condusă de Plahotniuc, mimează, în funcție de conjunctură, ba antiunionismul, ba unionismul. Ceea ce face cu tragere de inimă ține de îndepărtarea Republicii Moldova de aserțiunile ei europene, dar și de cele de unitate românească.

Republica Moldova le-a picat tronc la inimă acestor doi din perspectivă dividendelor politice și financiare pe care le-au extras în ultimii ani și pe care le mai pot extrage o perioadă previzibilă, dacă fac ce au de gând să facă la alegerile din 2019. Plecarea peste hotare a contingentului tânăr conștiincios, unionist în mare parte, rămânerea acasă a păturii sărăcite, dispuse manipulărilor, convine strategiei perpetuării lor la putere.

O permite și prezența contingentului politic arondat cauzei oligarhice antinaționale. Are tot ce-i trebuie: este lipsită de moralitate, șantajabilă, lacomă, incultă și ipocrită. Este materialul ideal necesar statuării unui asemenea tip de regim. Adevărat, materialul este și extrem de coroziv în cazul când nu este tratat cuvenit cu bani, cu posturi, cu dosare, cu alte substanțe șantajabile ori când barometrele arată tendințe de schimbare în atmosfera politică.

Așa că Republica Moldova oficială nu a putut fi în an Centenar la fel de radioasă și bucuroasă ca România. Oficialii moldoveni au fost mai degrabă tulburați de unele apropouri unioniste prea curajoase venite de la instituțiile politice cele mai înalte de la București. Declarația Parlamentului României din 27 martie 2018, de exemplu, a fixat cu text deschis că este gata să examineze oricând un demers de reîntregire formulat de o instituție decidentă similară din Republica Moldova. În contrapunere, oligarhia de la Chișinău s-a văzut nevoită să pareze. În luna mai, prim-ministrul Pavel Filip a ieșit în presa internațională cu declarații antiunioniste belicoase, ca tot el, Pavel Filip, să fie trimis la sfârșit de noiembrie la București ca să dreagă busuiocul cu declarații ambigue și fandosite. Rostirea lor de pe fițuică i-a încântat pe cântăreții regimului și i-a dezgustat pe cunoscătorii lui. Altora nu le-a provocat nicio emoție, ca și lui Pavel Filip, pus în situația papagalului-vorbitor să aducă mulțumiri fraților români pentru ajutorul dat, dar să o facă în forma obraznică a unei foarte cunoscute vorbe populare parafrazate :„Frate, frate, dar Republica Moldova-i pe bani.”

Adică, nu avem noi ce ne uni cu voi, pentru că nouă, celor care avem azi puterea absolută în Republica Moldova, acest stat „suveran”, „independent” și „neutru”, scump și foarte drag, ne aduce bani mult mai mulți decât ne dați voi pentru sate, drumuri, grădinițe, școli, instituții de cultură, studii etc., etc., etc. Nici vorbă, ajutorul vostru ne convine. Vă mulțumim pentru el, căci, noi le spunem moldovenilor că el se datorează nouă, Partidului Democrat. Iar moldovenii înțeleg drept, cum le spunem: că noi vă dăm banii vouă ca să ni-i dați nouă ca ajutor. Ajutorul vostru dă bine la alegeri. La un sat cu grădiniță construită de voi, fraților români, noi mai punem ceva bani pentru primar, pentru câțiva agitatori, pentru o duzină de alegători și luăm de acolo maximum de voturi. De altfel, în Republica Moldova noi facem tot ce vrem, putem fura tot ce poftim: un miliard de dolari din rezerva Băncii Naționale, un aeroport, un post de radio. Fără frică, fără teamă, fără DNA. Legea-i cu noi, mai bine zis, sub noi. Și bandiții de jurnaliști, tot. Noi suntem statul. Nu ca la voi: ai furat o insulă acolo și trebuie să dai socoteală procurorilor, să ți se urce în cap presa. La noi, fraților, e ordine, nu ca la voi – cu stat de drept și control european pe capul vostru. Noi suntem independenți și așa vrem să rămânem. Unirea ne strică borșul.

Pe scurt, cam astea a vrut să le spună Filip fraților români în toată relația care a avut-o cu Bucureștiul în Anul Centenar. Noi am exagerat pe alocuri în cele descrise și, în numele adevărului, trebuie să recunoaștem că Pavel Filip a fost foarte atent să nu cadă în sentimentalism. Dânsul a evitat stăruitor cuvântul tabu „frate” în discursurile lui publice, rostuindu-i pe interlocutori cu politkorectul „prieteni”. Nu trebuie să ghicim cauzele acestor precauții. E clar și așa: un frate ar fi trebuit, ar fi fost obligat de legea sângelui să fie prezent la 1 decembrie la București, la Alba Iulia, la Focșani, ori la Iași, la serbările oficiale ale Centenarului Marii Uniri. Cu atât mai mult că Marea Unire de la 1918 au făcut-o frații de pe ambele maluri ale Prutului, în condiții periculoase pentru viața lor. Ar fi fost o obligație de cinstire a memoriei înaintașilor.

Precauția lui Filip l-a ferit să se expună atât de brutal. Ori, un prieten nu are aceste obligații și îndatoriri. „Prietenul” e mai distant. El se poate spăla cu un mesaj de felicitare cazon, trimis prin curier ori, mai simplu, pe Internet.

Toată progenitura comunistă, iclusiv Pavel Filip, este convinsă că rostirea apelativului „frate român” ori participarea la careva sărbătoare frățească, cu atât mai mult de omagiere a Marii Uniri a românilor, dă rău la alegător.

Din acest punct de vedere Pavel Filip a procedat în totală corespundere cu preceptele partidului său: nu s-a înfrățit cu „prietenii” români, nu a organizat măcar o singurică manifestare cu girul Guvernului pe tema Marii Uniri, nu a participat la sărbătorile consacrate Marii Uniri nicăieri – nici la București, nici la Alba Iulia, nici la Chișinău.

A dat-o, însă, în bară. Pentru că peste tot în arealul românesc, inclusiv în Republica Moldova, manifestările au avut o participare populară nemaipomenit de mare. A fost o bucurie, amestecată cu profunde sentimente de recunoștință aduse generației eroice de români care s-au jertfit pentru facerea statului național unitar român în 1918. În toate satele și orașele României evenimentul a fost sărbătorit. În Republica Moldova, unde guvernarea a vrut să pară distantă, să arate că nu are nicio legătură cu Unirea, că nu o agreează, au sărbătorit oamenii, organizându-se în marșuri, cum a fost la Chișinău, în hore ale unirii, imense, cum au fost la Soroca și Bălți, în festivaluri de cântece, șezători, concerte, cum au fost peste tot în satele și orașele noastre, deșteptate, ieșite din clișeele propagandei bolșevice. Mii de români basarabeni au reprezentat Republica Moldova în capitala Unirii, la Alba Iulia

Manifestarea de ruptură dintre dispozițiile entuziaste, sincere și perene ale populației și partidul de guvernământ la împlinirea Centenarului Marii Uniri ne amintește de situația din timpul ocupației sovietice. Atunci, statul și partidul comunist nu agreau marile sărbători creștine ale Paștelui și Crăciunului ori careva altele. Autoritățile ocupante inventau fel de fel de măsuri active să pară distante, atee, să profaneze credința, să descurajeze sărbătorirea lor și nu ezita să aplice pedepse contra „manifestărilor antisovietice”.

În pofida tuturor opreliștilor și persecuțiilor, poporul a continuat să le respecte și să se bucure de ele, aievea – sfidând autoritățile; pe ascuns – închis în case în spatele zăvoarelor, ori discret – în intimitatea liberă a sufletului fiecărui individ. Poporul a fost consecvent. El a reușit să-și scoată sărbătorile din temnițele unui partid, supranumit – al diavolului. Acel partid a dispărut. Adevărat, nu peste tot. Progenituri de ale lui ocârmuiesc azi Republica Moldova. Ele urăsc, nu agreează serbările Unirii, prăznuite de popor. Poporul trebuie să rămână deci consecvent până la capăt.

Valeriu Saharneanu

3 decembrie 2018

Lasă un răspuns