Ce știe patriarhul Kiril de invocă mântuirea lui Putin
Este cât se poate de evident că Rusia a ajuns la un impas rușinos în Ucraina. Cum se aștepta, războiul, căruia Putin a interzis să i se spună pe nume, se întoarce împotriva lui. Spargerea frontului și retragerea panicardă a armatei ruse de lângă Harkov este dată pe seama unei operațiuni „geniale” a militarilor ucraineni, ajutați la distanță de cei americani și britanici, dar observatorii au citit pe marginea înfrângerii ceva mai mult decât se vede. Și anume, că fuga neașteptat de dezorganizată a trupelor ruse ar fi fost o operațiune discretă de protest a militarilor eșalonului conducător de pe front al armatei ruse împotriva conducerii politice a Rusiei și personal împotriva lui Putin. Aceștia, chipurile, nu au reacționat în măsura în care s-ar fi cuvenit la acțiunile de pregătire a ofensivei ale ucrainenilor și au lăsat lucrurile să decurgă în conformitate cu planul strategic general al centrului militar-politic de la Moscova. La comanda acestuia, trupe de pe frontul de est au fost redislocate în sud, pe direcția Herson, dezgolindu-l pe cel din Donbas. Ucrainenii au pornit o contraofensivă lentă în sud, dar lovitura principală au dat-o totuși la est. Ce a ieșit din asta, se știe. Protestul conducerii militare ruse de pe front, dacă admitem această versiune, și-a atins scopul. Fuga rușinoasă s-a dovedit a fi sănătoasă pentru soldații ruși: mulți dintre ei și-a salvat viața fugind. Valul răsunătoarei și umilitoarei înfrângeri a căzut însă cu toată puterea peste conducerea militară superioară, dar cel mai greu peste conducerea politică a Rusiei, întruchipată de Putin.
Ce se întâmplă?
După eșecul războiul-fulger care presupunea cucerirea Kievului în trei zile și împlinirea ambiției imperiale a lui Putin într-o primă etapă de constituire a „lumii ruse” prin andocarea forțată la ea a Ucrainei rebele, liderul de la Kremlin a prins a da vina pe militari. Din martie, de la retragerea din împrejurimile capitalei ucrainene, Putin și-a vărsat nu o sigură dată nemulțumirea pe ei. A făcut fel de fel de remanieri în eșaloanele superioare ale mașinii lui de război și în șase luni a schimbat deja de trei ori comandantul „operațiunii speciale” din Ucraina. Fiecare eșec de pe front el îl aruncă nervos în fața corpului ofițeresc și refuză să recunoască partea lui de vină în această aventură stupidă. Or, poate că în afara ministrului armatei care nu este militar de profesie, Șoigu, și a câtorva subalterni ai acestuia, majoritatea ofițerilor superiori consideră că eșecul războiului din Ucraina se conține în însuși ordinul dat de Putin de începere a războiului. În cunoștință de nebunia care se pregătea, comunitatea militară rusă l-a avertizat pe Putin încă la 31 ianuarie 2022, într-un apel semnat de mulți ofițeri și prezentat public de generalul Leonid Ivașov, să renunțe la „politica criminală de provocare a unui război” și să-și dea demisia. Generalul în rezervă este o personalitate notorie între militarii ruși de profesie. El conduce „Adunarea ofițerilor din întreaga Rusie” care reunește ofițeri activi și în rezervă din cadrul armatei, forțelor de ordine și instituțiilor militarizate. În documentul considerat de mare curaj în societatea rusă se mai susținea că „eventuala utilizare a forței militare de către Moscova împotriva Kievului va pune sub semnul întrebării însăși existența Rusiei ca stat, va învrăjbi pentru totdeauna popoarele celor două țări și va duce la moartea a zeci de mii de oameni”. La momentul publicării se afirma că la cele expuse în Apel au subscris peste 70% din ofițerimea rusă activă și din rezervă. Un șef de stat și comandant suprem lucid și responsabil nu ar fi început în niciun caz un război în situația în care corpul de comandă al armatei lui este împotrivă. Putin a ignorat opinia militarilor, a pornit un război nedrept cu o armată complet nemotivată și acum culege roadele. Toate avertismentele lor s-au împlinit: în aproape șapte luni de război au fost omorâți zeci de mii de oameni, mii de sate și orașe au fost făcute una cu pământul, milioane de oameni au fost alungați de la casele lor, un popor înfrățit a fost transformat în dușman de moarte, o lume întreagă a ajuns să-i blesteme pe ruși și o Rusie izolată este gata să crape. În același timp, Putin și mașina lui de război, completată în ultima vreme cu precădere din aventurieri ucigași de profesie și criminali scoși din pușcărie, escaladează războiul.
Drept răzbunare pentru înfrângerea de la Harkov, Putin a ordonat lui Șoigu să atace cu rachete grele de mare precizie infrastructura critică ucraineană și să intensifice loviturile asupra infrastructurii civile. În prag de iarnă, el vrea să lase fără curent electric, rețele de comunicații, apă, sisteme de încălzire și locuințe cât mai multă lume, urmărind să provoace o catastrofă umanitară în țara vecină. Șoigu este un instrument al lui Putin, nu are în spatele său o carieră militară și nu se bucură în Rusia de respectul comunității militare profesionale, ba chiar este urât de aceasta. Este un executor care insistă în crime de război alături de Putin și, ca și comandantul său suprem, nu raționează că escaladarea războiului în Ucraina va cuprinde în scurt timp și teritoriul Rusiei. Primele focare au și apărut deja. În același timp, Șoigu reprezintă totuși armata rusă pe care aproape că a exterminat-o ascultându-l docil pe Putin și asupra căreia Putin vrea să arunce toată vina pentru înfrângerile de la Kiev, Harkov și cele mult mai dureroase care vor urma. Or, ele vor urma neapărat, căci împotriva lui Putin și a clicii sale s-au ridicat alături de ucraineni mult mai multe state și națiuni decât a reușit să mobilizeze împotriva sa Hitler, în cel de-al Doilea Război Mondial.
Cu referire la marea înfrângere de lângă Harkov, tot mai mulți observatori antiputiniști din Rusia înclină să creadă că parte a „meritului” pentru ea revine ofițerilor ruși de pe front care au sabotat apărarea. Prăbușirea a fost atât de abruptă și extinsă, încât ucrainenilor le-a revenit cea mai mare captură de tehnică de război și echipamente, între care sute de tancuri, blindate, instalații de rachete și tunuri autopropulsate cu tot cu completul de muniție gata de luptă. Se vehiculează că în consecința acestei rupturi, alte unități ale armatei ruse refuză să intre pe teritoriul Ucrainei. Aici, în calitate de carne de tun sunt aduși oameni mobilizați la întâmplare, din închisori ori din fundăturile rusești, necăjiți de sărăcie, ademeniți cu sume de bani nemaipomenite în întreaga lor viață de până acum. Multă lume a uitat de Apelul din ianuarie al lui Ivașov și evită să facă legătura între spiritul lui și comportamentul din teatrul de război al ofițerilor ruși. Ori convingerea și moralul acestora exprimate în document nu numai că nu au putut să dispară, ci dimpotrivă, în cele șase luni și ceva de război considerentele expuse au căpătat și argumente practice. În zilele care urmează, la conștiința multora ar putea să ajungă poate cea mai pătrunzătoare, dar și gravă concluzie a documentului referitoare la „conducerea țării”, care, „realizând că nu este capabilă să scoată țara din criza sistemică, a decis să intensifice linia politică spre distrugerea definitivă a statalității ruse și exterminarea populației indigene a țării … iar războiul este mijlocul care va rezolva această problemă”.
Este clar că încă înainte de 24 februarie între militari și Putin mocnea un război. Sistemul opresiv a estompat răspândirea lui în societate în lunile care au urmat, dar faptul că Ivașov, vârful de lance al purtătorilor de cocarde a rămas în viață până azi, dovedește că Putin se teme totuși de mânia lor deschisă. A mers în răspăr cu voința ofițerilor, dar a considerat că o victorie fulgerătoare asupra Ucrainei, soldată cu un triumf, îi va da posibilitatea să-i cumpere pe mulți, ridicându-i în grade și decorându-i cu tinichele lucitoare aninate în piept. Astfel îi va câștiga de partea lui, iar pe cei neîmpăcați și mai îndârjiți îi va reduce la tăcere prin izolare ori anihilare, metodă bine înrădăcinată în regimul său. Scenariul a mers însă pe varianta cea mai proastă posibilă.
După catastrofa de lângă Harkov își pusese în gând să-i cheme la sine pe militari și să le tragă mâța pe spinare a câta oară în acest război. S-a răzgândit, până la urmă, s-a retras de unul singur în buncărul de la Soci, urzind răzbunarea. Aceasta nu a întârziat să apară. A arătat că mizează în continuare pe Șoigu și pe cei care încă-i execută ordinele criminale. Celorlalți le-a trimis un mesaj de mare dispreț pe care doar mintea deformată a lui Putin l-a putut gândi: a ordonat grupului de oligarhi să-și înjghebe fiecare câte o armată de mercenari, de modelul Wagner a „bucătarului” său, Prigojin, completată acum din criminalii racolați în pușcării. Este o dispoziție care dezonorează armata constituțională și anulează statul rus ca atare. Răbdarea militarilor ar putea să se termine aici și Putin ar trebui să se aștepte la un răspuns pe potriva gestului său. Dacă în sfârșit se decid să-l dea, răspunsul de onoare al ofițerilor ar putea fi cel pe care o lume întreagă îl așteaptă de la ei ca pe o izbăvire încă din primele ore ale războiului din Ucraina.
Parcă la curent cu ceea ce ar fi legitim să se întâmple, șeful altei subdiviziuni paramilitare a Kremlinului, patriarhul moscovit Kiril, tot el colonelul Gundeaiev, a ieșit nitam-nisam în fața rușilor cu îndemnul să se roage „pentru șeful statului și comandantul suprem, Vladimir Vladimirovici Putin”. Gundeaiev a pomenit ceva de responsabilitatea deosebită, de combinații ce ar garanta ne-săvârșirea crimelor militare, dar nu a precizat pentru care stare anume a lui Putin să se roage rușii: pentru sănătate ori pentru mântuirea păcatelor. Dacă ruga ar fi pentru prohodul lui, la îndemnul colonelului ar sări cu drag și toți ucrainenii.
Valeriu Saharneanu
15 septembrie 2022
Leave a Comment
(0 Comments)