Ce a spus că trebuie de făcut și nu a făcut Vlad Filat după declarația din 13 februarie 2013

Se împlinesc 6 ani de la primul mare eșec al guvernării de orientare democratică și pro-europeană instituită în 2009 pe valul unei resurecții cetățenești anti-comuniste.

La 13 februarie 2013, Vlad Filat, prim-ministrul Alianței pentru Integrarea Europeană (AIE-2), președintele Partidului Liberal Democrat, a celui mai mare partid din cele trei care au constituit arcul de guvernare pro-europeană, a declarat ieșirea partidului său din Alianță.

Motivul anunțat de Filat: Astăzi, suntem martorii unei campanii de sacrificare a intereselor statului în numele intereselor unei singure persoane obscure. Această persoană şi-a cumpărat un loc în politică, iar acum vrea să-şi cumpere o ţară. Pentru el, astfel de noțiuni ca “statul de drept”, “democrație”, “integrare europeană”, “bunăstarea cetăţenilor” sînt doar cuvinte fără de sens.”

Foarte bine punctat. La acel moment atât acțiunile cât și intențiile „persoanei obscure” devenise foarte clare. „Persoana obscură” nu era nimeni altcineva decât ucenicul și protejatul lui Voronin, Vlad Plahotniuc. „Persoana obscură” a pătruns în Alianța călare pe Marian Lupu, mârțoagă împrumutată în acest scop de la același Voronin. Deprins cu anvergura care o avea adineaori în statul mafiot comunist, Plahotniuc se simțea strâmtorat în Alianță. Partidul lui Filat era mai mare și mai influent, dicta regulile de joc, putea face agenda parlamentară și guvernamentală, avea legitimarea electoratului să pretindă la mai multe pârghii în stat. Dar, și Filat, și Plahotniuc aveau în mintea lor un singur obiectiv. Nu era instituirea unui model european de guvernare, cum ar fi fost normal și firesc. Obiectivul lor era să atingă „performanțele” modelului de guvernare Voronin, adică fără concurenți, cu supuși, unipersonal.

Pe acest teren al luptei pentru supremație, tensiunile dintre Filat și Plahotniuc au ajuns până aproape de o altercație fizică în Consiliul Alianței. Criza provocată de vânătoarea cu omucidere din „Pădurea Domnească” în care a fost implicat procurorul general Zubco, un supus al lui Plahotniuc care a încercat să mușamalizeze omorul, a creat o breșă în liniile de apărare ale lui Plahotniuc. Filat a încercat să profite de situație, cerând capul lui Zubco și crezând că va putea obține „emanciparea” politică (preluarea controlului) a instituției. La presiunile societății Plahotniuc și-a sacrificat scula, dar nu a cedat instituția, cu intenția montării alteia în loc. Nu s-a lăsat intimidat. Din contră, a trecut la atac, angajând în măsuri active alte instituții controlate – Centrul Național Anticorupție, Procuratura Anticorupție. Au urmat arestări a unor miniștri din partidul lui Filat, deschideri de dosare pe numele altora, alte acțiuni anti-concurent foarte eficiente.

Asta era situația de până la 13 februarie 2013. Briefingul inopinat și declarația lui Filat din 13 februarie nu a fost altceva decât un act de disperare. Retragerea din Alianța de guvernare a celui mai important partid, începând cu ora 14.00 a zilei de 13 februarie 2013, denunțarea Acordului de constituire a AIE-2 a fost un semnal de slăbiciune și de gravă vulnerabilitate a primului-ministru. Răspunsul de fiară politică a lui Plahotniuc nu s-a lăsat mult așteptat. Jertfa s-a arătat încolțită, deci, trebuia doborâtă efectiv. Deja la 15 februarie CNA și PA întreprind descinderi cu mascați la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, controlat politic și administrativ de Filat și, surpriză, la sediul Guvernului, în birourile Cancelariei de Stat, anticamera prim-ministrului, cum ar fi. Mai mult, la 18 februarie niște așa numiți „procurori ai adevărului” (o bătaie de joc) dau drumul în presă unor interceptări telefonice (desigur, ilegale) în care Filat apare dând indicații oculte șefului FISC-ului și altor conducători de instituții cum să trateze anumiți agenți economici și persoane. De aici și până la demiterea lui Filat din funcția de prim-ministru prin „sentința” Curții Constituționale din 22 aprilie 2013, până la executarea lui publică și arestarea cu mare efect propagandistic direct în Parlament și condamnarea lui, la 27 iunie 2016, la 9 ani privațiune de libertate, nu au fost decât etape ale desființării forțate a proiectului politic Filat. Proiect care a pierdut lupta în fața unui adversar politic mult mai viclean și mai atroce și a dat faliment.

Cauzele sunt multe. Una dintre cele mai principale ar fi renunțarea la principiile declarate în 2009 între care demolarea sistemului autoritar și terorist al lui Voronin. Sistemul a trebuit demascat și condamnat, precum se promisese solemn, nu adoptat în interes propriu ori clientelar. Angajarea în lupta pentru preluarea sistemului mafiot comunist cu unul dintre descendenții acestui sistem, cu mijloacele și instrumentele caracteristice luptei inter-mafiote, fără reguli și scrupule, este o altă cauză. De ce a pierdut lupta? Pentru că adversarul s-a dovedit a fi mult mai pragmatic, mai activ, mai viclean și mai insolent. Dar cea mai mare cauză a eșecului proiectului politic Filat a fost vulnerabilitatea lui.

Corupția – iată meteahna la care nu a vrut sau nu a putut să renunțe Filat. În acest loc a lovit mortal adversarul său, beneficiind de serviciile expres livrate (criminale, în fond) ale Procuraturii Generale, CNA, sistemului judecătoresc. Ca să facă față „concurenței” Filat avea nevoie de bani, de mulți bani. Numeroasa clientelă adunată în partid nu pe principii ideologice, ci pe interese, cerea sinecuri: mulți au investit bani în proiectul politic al lui Filat și doreau să-și recupereze cheltuielile. Era tentantă și dulceața puterii, care trebuia gustată. Clientela era băgată în scheme din care să poată plăti cotizații la partid și pe veriga ierarhică a structurii lui politice, împletită cu statul. Întreținerea propriu-zisă a unui partid supraponderal, cu multe și diverse tentacule în societatea civilă și presă cerea și ea cheltuieli mari. Filat trebuia să pară pentru lume un prim-ministru european cinstit și curat, dar în viața din spatele ei, în dobândirea banilor, nu se eschiva de la cea mai murdară lucrare. Pe acest tărâm viciul de politician duplicitar s-a manifestat din plin. Cunosc cel puțin două cazuri din această categorie a afacerilor lui politice. Primul: despuierea și alungarea de pe domeniile satului Solonceni, raionul Rezina, a unui investitor agricol, venit din România, în folosul firmei sale de familie, „Caravita”. Al doilea: acapararea prin mituirea administratorului și falsificarea actelor de fond a postului de  radio Vocea Basarabiei.

Cu siguranță au fost și alte „afaceri”, dar astea țin de competența unor organe de judecată independente. Recenta apariție în spațiul public a deciziei organelor de specialitate britanice în care acestea anunță confiscarea unei sume de peste o jumătate de milion de euro pe care feciorul lui Filat le-a avut venite pe conturi în Londra din surse off-shore și pe care tânărul nu a putut să le justifice originea, este de presupus că atât schemele de sustragere din banul public, cât și despuierile investitorilor și a proprietarilor de drept, dar și contrabanda cu țigări de care era bănuit că o controla pe vremea domniei sale în calitate de prim-ministru nu au fost și nu sunt lipsite de temeiuri.

Este crucial, spunea Filat în declarația din 13 februarie 2013,  ca toţi politicienii să înţeleagă un singur lucru — parcursul european înseamnă construcţia unei democraţii funcţionale şi nu a uneia decorative…  Cetăţenii vor schimbarea realităţii, vor instituţii puternice care să apere interesele lor, nu ale unor clanuri oligarhice. Democraţia înseamnă instituţii funcţionale — indiferent de culoarea politică a guvernării.”

Da, avea dreptate Filat. Era crucial atunci, este crucial și astăzi că politicienii trebuie să înțeleagă rostul unei democrații funcționale. Cuvinte mari, cuvinte frumoase, cuvinte înălțătoare spuse de un prim-ministru îngrijorat de soarta integrării europene a Republicii Moldova, de un demnitar care voia să pară responsabil, dar care era atacat de o „persoană obscură”, numele căreia așa și a rămas ne-rostit în acea zi. Și mai spunea Filat cu voce tremurândă: „Eu sunt unul din fondatorii Alianţei pentru Integrare Europeană 1 şi 2. Am făcut şi voi face tot posibilul ca să păstrăm Alianţa. Dar, nu cu orice preţ. Pot accepta orice compromis politic, administrativ sau de conjunctură. Dar eu nu pot accepta şi nu voi accepta nici un compromis atunci când vorbim de bunăstarea cetăţenilor, combaterea corupţiei şi a schemelor raider, egalitatea fiecăruia în faţa legii, valori europene în fapte, nu în vorbe.”

Corect spus despre neacceptarea compromisurilor făcute cu orice preț, despre combaterea corupției și, mai ales, despre atacurile raider, despre egalitatea fiecăruia în fața legii, despre valorile europene în fapte, nu în vorbe.

Amintim, aceste cuvinte au fost rostite ca un avertisment dat societății la tentativele de acaparare a statului de un clan oligarhic (concurent) prin capturarea rând pe rând a instituțiilor lui. Dar ce face Filat în lunile următoare al acelui an de cumpănă? Este uluitor de inconsecvent.

Deja după demiterea lui „constituțională” din funcția de prim-ministru, Filat face troc cu Plahotniuc în niște proiecte de despuiere a statului. Acceptă să colaboreze cu acesta în nou formata Coaliție pro-europeană, dar pe la spatele ei, Primul asemenea proiect a fost concesionarea în procedură total ilegală a Aeroportului Internațional Chișinău – un „compromis”, firește, „pentru bunăstarea cetățenilor”. Filat, s-a bucurat, desigur, atunci când aceeași Curte Constituțională care în primăvară l-a declarat „incompatibil cu exercitarea funcției” pentru „suspiciuni de corupție”, a respins în toamna anului 2013 sesizarea depusă de Partidul Liberal Reformator pe subiectul depășirii competențelor Guvernului în deciziile care au stat la baza tranzacționării ilegale a Aeroportului. Filat și echipa lui, în numele căreia a vorbit la 13 februarie 2013 despre „valori europene în fapte, nu în vorbe”, între care și succesorul lui la funcția de prim-ministru, Leancă,  au apărat până în pânzele albe, alături de Plahotniuc și oamenii lui, monstruoasa cauză legată de înstrăinarea banditească a Aeroportului.

Către toamna lui 2013 Filat a uitat cu desăvârșire de ceea ce a citit de pe hârtie în 13 februarie. Iar în toamna anului 2014, a făcut corp comun cu Plahotniuc în campania electorală, alăturându-se cu toată harnica lui echipă scenariului politic-administrativ de lupta contra Partidului Liberal Reformator, cel care a denunțat complicitatea lui Filat în proiectele de despuiere a statului, de fapt, de capturare a instituțiilor lui. Bietul Filat! Nu-și dădea seama că în felul acesta dă cu piciorul într-un potențial aliat în cauza menționată de el în 13 februarie 2013 – „construcţia unei democraţii funcţionale”, stabile și eficiente. El a ales să-și consacre eforturile personale și cele ale echipei apropierii propriului sfârșit. Faptul de a fi lăsat încă o vreme să-și gestioneze schemele și să-și mulgă sinecurile nu era decât starea rozătoarei amețite de mirosul momelii și care nu bagă de seamă că următoarea ei mișcare va face să i se închidă capcana.

Probabil, lui Filat nu-i place, acolo unde se află acum din „mila” „persoanei obscure” pe care a blamat-o în 13 februarie și pe care și-a făcut-o aliat ulterior, să-și amintească de acel moment critic produs în ziua de 13 februarie 2013. Gestul a fost corect, cuvintele au fost drepte, mesajul a fost pe înțelesul tuturor. Așa cum s-a întâmplat în 2009. Doar că, exact ca și după aprilie 2009, în februarie 2013 vorbele lui nu s-au învelit cu faptele. Așa cum Voronin a rămas fără să poarte răspunderea faptelor sale, tot așa și Plahotniuc nu a întâmpinat nicio rezistență în planurile lui de capturare a statului. Din contră, și Voronin, și ucenicul său Plahotniuc, au ieșit mult mai puternici și mai încrezători.

Dacă dorea să lupte contra celor care puneau în pericol integrarea europeană a Republicii Moldova, Filat trebuia să respecte o condiție fundamentală: să se pocăiască și să se lepede de tot ce înseamnă corupție politică – meteahna care îl făcea vulnerabil. Trebuia să se oprească, să-și domolească poftele, să nu dea sinecuri clientelei, să o someze în ceea ce privește delapidările. Trebuia să înțeleagă, că orice „investiție” de acest fel în clanul său corupt este o investiție în izbânda de viitor a concurentului său. Filat nu a înțeles, iar formula a funcționat în anii următori – 2015, 2016 și 2017 – când acest material politic defect și perisabil cu care a umplut Parlamentul la vremuri de glorie sterilă a trecut cuminte și umil de partea partidului „persoanei obscure”.

Nu era mai bine ca Filat să se abțină în acea zi de la declarații tari, dar sterile. Nu era mai cu minte să treacă tacit și responsabil, cu puterea care o avea, la îndreptarea situației. Acum e târziu să spunem aceasta: „persoana obscură” a distrus proiectul politic Filat, iar pe autorul lui l-a băgat la pușcărie; statul este capturat, integrarea europeană compromisă; forțe politice anti-democratice amenință anularea Acordului de asociere; Republica Moldova riscă să fie târâtă în spații geopolitice obscure, departe de tărâmurile naționale și civilizația europeană. Și toate acestea datorită incoerenței teribile a unor politicieni tari și gălăgioși în declarații, slabi și deșerți în fapte. Cât adevăr în vorba veche că cele mai bune lucruri sunt cele făcute fără zgomot.

Valeriu Saharneanu,

13 februarie 2019

Lasă un răspuns