Partidul LIberal Reformator: „Soluția” lui Dodon încalcă principiile legale și de etica ale suveranității statului

„Soluția” lui Dodon încalcă principiile legale și de etica ale suveranității statului

Declarație

Partidul Liberal Reformator își exprimă nedumerirea și legitima indignare în legătură cu planurile puse la cale de Dodon, președintele, în privința lucrărilor de reparație și restabilire a clădirii Președinției Republicii Moldova.

Ideea de a admite în calitate de sursă de finanțare Guvernul Turciei este în esență neavenită și de principiu nepotrivită normelor scrise și nescrise ale unui stat suveran și independent.

Finanțarea lucrărilor și angajarea firmelor executante de reparație a edificiilor din categoria celor de prim rang din care face parte și Președinția sunt de competența exclusivă a statului Republica Moldova. Este o axiomă general recunoscută și strict onorată de statele care se respectă, pentru că asemenea acțiuni țin în primul rând de simbolistica înaltei demnități suverane pe care o însumează aceste instituții, indiferent cine le ocupă vremelnic, dar și de aspectele de securitate și siguranță ale statului, lucruri deloc de neglijat.

Partidul Liberal Reformator consideră că negocierile separate și netransparente purtate de Dodon cu Președintele Turciei și reprezentanții Guvernului turc pe acest subiect, înțelegerile la care s-a ajuns sunt un atentat grav la siguranța și la imaginea statului Republica Moldova.

Oricare finanțare străină este o investiție a țării respective. Investiția este bazată pe un interes pe care urmărește să-l obțină finanțatorul în țara în care face investiția. Prin urmare, reieșind din caracterul netransparent al negocierilor, instituțiile și organismele care veghează la suveranitatea și independența statului trebuie în mod obligatoriu să-și pună următoarele întrebări: 

Ce a negociat Dodon cu Președintele și Guvernul Turciei? Ce a promis el contra banilor oferiți la reparația Președinției Republicii Moldova: teritorii concesionate, sfere ale economiei naționale, părți ale sistemului financiar-bancar, influență geopolitică, afiliere la blocuri și alianțe militare?

Întrebările sunt pe deplin legitime dacă le raportăm la felul în care Dodon a înțeles în primul său an de mandat să facă politică internațională în beneficiul său, al familiei și al partidului său și în totală contrapunere cu interesele statului și ale poporului.

Partidul Liberal Reformator cere Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova să revină cât mai grabnic la acest subiect, să anuleze angajamentele financiare la care s-a ajuns cu Guvernul Turciei, să prevadă surse proprii de finanțare a proiectului de restabilire a clădirii Președinției.

Partidul Liberal Reformator consideră că Președintele Dodon a încălcat cu rea-credință o serie întreagă de principii legale și de etică ale suveranității statului și cere Parlamentului să pună problema inițierii procedurii de suspendare a lui din funcție, ca președinte incompetent și demnitar de rea-credință.

Chișinău, 6 ianuarie 2018

ALEXANDRU MOȘANU, alt model de om de stat decât avem

Motto: Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice…  Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. 

Majestatea Sa Regele Mihai I al României

Duminică l-am petrecut în ultimul drum pe Alexandru Moșanu, academicianul, istoricul, cetățeanul, patriotul, omul de stat.

Alexandru Moșanu a apărut în vizorul generației mele în perioada de trezire națională din a doua jumătate a anilor 1980. S-a impus în mentalul public ca spărgător de tipare și neadevăruri sovietice. Era faza timpurie a ceea ce a rămas în istorie drept „perestroica” gorbaciovistă. A te exprima civic și științific altfel decât dictau dogmele scrise cu sângele închegat a milioanelor de jertfe ale sistemului bolșevic colporta o mare primejdie. Gorbaciovismul putea oricând să recidiveze în stalinism, iar „perestroică” risca să se transforme în orice moment dintr-o tentativă de umanizare a comunismului, într-o mare capcană pentru cei din avangardă. Momentul de cumpănă a și avut loc în august 1991 și a fost o mare minune eșecul lui.

Alexandru Moșanu a făcut parte din generația născută înainte de Cel de-al Doilea Război, în perioada cea mai prolifică, spiritual și economic, a României Mari. Unirea în 1918 a tuturor pământurilor românești a dat un nemaivăzut imbold țării și națiunii. Educația și cultura se aflau printre prioritățile statului român. Țărănimea primise pământ și școlile deschise peste tot în sate se umpluseră de copiii acestora dornici de carte. Era copilăria și adolescența lor, cea care a fost foarte brusc și dureros întreruptă de agresiunea sovietică. După război, ocupația s-a transformat într-o îndelungată și severă perioadă de mutilare a ființei naționale românești.

În memoriile puține pe care le-a scris și publicat în revista „Destin românesc”, profesorul Moșanu spune că senzația primului impact cu realitatea sovietică a fost cea de altă lume: străină, ateistă, rea, suspicioasă. Ca istoric, Alexandru Moșanu a putut să se convingă și de faptul că toată istoria Uniunii Sovietice și a partidului bolșevic erau niște mistificări grosolane ale realității, iar rostul a tot ce însemna știință, cultură, educație și propagandă sovietică era să justifice genocidul împotriva popoarelor ocupate și crimele comise împotriva omenirii.

Posibilitatea de a ieși din acest impas istoric l-a făcut să iasă printre primii în față și să încerce valorificarea șansei istorice ivite și grăbirea, dacă se poate, a sfârșitului imperiului minciunii. S-a înrolat de la bun început în mișcarea de eliberare națională. A trebuit să înfrunte ostilitățile regimului muribund și încă feroce. A făcut față cu multă destoinicie și curaj intimidărilor. A demonstrat caracterul feciorului de țăran înfipt adânc în brazda renașterii naționale de la care nu avea dreptul să se abată și intransigența savantului autentic dotat cu materia adevărului istoric, cu care, ca specialist, nu avea dreptul să speculeze.

În asta și-a văzut menirea: să ajute generațiile de români basarabeni trecute prin malaxorul sovietic de mutilare mintală să-și recapete conștiința identității naționale, să scoată știința istorică de sub stratul gros al mistificărilor referitoare la trecutul Basarabiei. Ajuns încă pe timpul ocupației sovietice primul Președinte al Parlamentului ales democratic al Republicii Moldova (3 septembrie 1990), Alexandru Moșanu s-a dedicat întru totul acestei misiuni. În vara anului 1991(26-28 iunie), când se pregătea relansarea în altă formă a aceleași Uniuni Sovietice, Moșanu a organizat în incinta Parlamentului o conferință internațională în problema Pactului Ribbentrop-Molotov și a consecințelor lui asupra Basarabiei. Mesajul evenimentului era de neconfundat: crima celor doi tirani ai secolului XX săvârșită împotriva României trebuie nu doar condamnată. Mult mai importantă este anularea ad integrum a efectelor ei.

Moșanu și echipa lui pregătea Unirea. El avea nu doar intuiția, dar și prognoza exactă că vremurile se precipită favorabil ideii de reîntregire. Conștiința publică, națională și internațională, trebuiau pregătite pentru acest eveniment reparatoriu. Unirea putea fi reală în contextul celor trei mari și epocale evenimente care au schimbat în bine fața Europei postbelice: 1. Prăbușirea Zidului berlinez (9 noiembrie 1989), urmată de căderea Cortinei de Fier a Războiului Rece; 2. Colapsul comunismului în Europa Centrală și de Răsărit și în România (1989); 3. Reunificarea Germaniei (3 octombrie 1990).

Cel de-al patrulea eveniment – prăbușirea definitivă a imperiului sovietic în august 1991 – a confirmat consistența evaluărilor făcute de Moșanu și promotorii mișcării de eliberare națională basarabene. Dispariția imperiului însemna încetarea nu doar de jure, ci și de facto, după 47 de ani, a stării de ocupație sovietică a Basarabiei. Era momentul revenirii la normalitate. Istoria își prosterna cu venerație toată deschiderea și încremenise un moment în așteptarea beneficiarilor. Așa cum Țara-Mamă se afla în profundă convalescență post-comunistă și conducerea ei suferea grav de frigurile comunismului, momentul s-a consumat tot atât de repede precum a apărut. Basarabenii s-au văzut nevoiți să-și mute visul pe un culoar istoric de așteptare. Nu înainte de a-și amaneta dreptul la reîntregire în Declarația de Independență pe care Patria-Mamă a recunoscut-o prima.

Alexandru Moșanu a putut să se convingă încă o dată că problema națională și rezolvarea ei poate avea câștig de cauză doar atunci, când deschiderile de moment ale Istoriei vor fi în perfectă rezonanță cu voința politică a elitelor pregătite să-și asume Unirea. Exemplul generației de politicieni de la 1918 îi era dovadă elocventă a faptului. Privită acum în retrospectivă, viața și activitatea lui Alexandru Moșanu poate fi asemuită cu cea a protagoniștilor Marii Uniri: pregătirea intelectuală, determinarea națională, integritatea morală și credința în adevărul istoric îl pun în rândurile lor, alături de Ion Pelivan, de Pantelimon Halippa, de Ion Buzdugan, de Constantin Stere. Ca și aceștia, Moșanu era de părerea că Unirea trebuie făcută în unitate, cu multă răbdare și, mai ales, cu multă înțelepciune. Ea trebuie explicată fraților de sânge afectați de ideologia sovietică antinațională și concetățenilor de alte etnii conlocuitoare. Aceștia trebuie câștigați de partea noastră, pentru că altfel, de rătăcirea lor vor profita forțele antinaționale, care s-au organizat după 1991, sprijinite de fostul imperiu, revenit și el la cele rele. Cât de mult ar fi câștigat Mișcarea de eliberare națională dacă dădea ascultare acestor povețe?! Din nefericire, grăbiții, capetele aprinse, diletanții, răuvoitorii și agenții sub acoperire au îndreptat Republica Moldova direct în brațele detractorilor de profesie ai cauzei naționale. Nici la jumătate de an după proclamarea Independenței, Republica Moldova era prinsă deja (21 decembrie 1991) într-o așa numită Comunitate a Statelor Independente, o structură de imitație sovietică, controlată de o Rusie din ce în ce mai agresivă. Nici la un an, această Rusie vine cu război (2 martie 1992) asupra partenerei sale de Comunitate, ca să prevină o eventuală unire cu România. Nici la trei ani după glorioasa desprindere de imperiul-călău,  Alexandru Moșanu și echipa lui este silită să-și dea demisia (2 februarie 1993) de la conducerea unui Parlament dominat de o majoritate pan-rusească, încropită în jurul fostei nomenclaturi comuniste. După ce au pierdut pariul cu Istoria, atunci când nu au mai putut opri destrămarea patriei lor sovietice, aceștia au făcut din Independență și statalitate o cauză-fetiș , a cărei esență era menținerea în putere a efectelor Pactului Ribbentrop-Molotov de separare de România. Indiferent cu ce preț.

Poporul, cel care va suferi mult în următorii 25 de ani din cauza acestui puci al nomenclaturii, nu se va răscula în acel moment de răscruce, nu-și va apăra binefăcătorii. Președintele, Guvernul, administrația locală erau deja sub controlul puciștilor. Aceste instituții au dat poporului semnale false. În locul lui Moșanu, a intelectualilor onești, curați, dotați, bine intenționați și de bună credință, în fruntea Parlamentului vine căpetenia nomenclaturii pro-ruse Petru Lucinschi, înconjurat de valeții unui partid agrarian retrograd. Republica Moldova își schimbă brusc traiectoria pro-unire a Declarației de Independență și o ia pe alt drum care o va depărta de la scopurile și obiectivele inițiale. Pe acest drum, politica de speculare a independenței va ține loc de ideologie, în fapt, statul intrând alternativ când pe mâna unor național-moldoveniști spălați pe creier și corupți până în măduva oaselor, când sub talpa altor corupți, dar făcând parte nemijlocit din coloana a cincea rusească.

În februarie 1993 Republica Moldova a făcut primul pas înapoi.  Elitele intelectuale care au scos Basarabia din ghearele imperiului sovietic și au reușit să ridice poporul în susținerea Mișcării de eliberare națională nu au știut să-și consolideze pozițiile și au pierdut lupta în fața partidei nomenclaturiste a fostului imperiu: mai bine organizată și sprijinită logistic și financiar de continuatorii acestuia. Modelul omului politic Alexandru Moșanu – bine educat și instruit, devotat cauzei naționale și de bună-credință, onest și cu demnitate, competent și intransigent cu fenomenul corupției – a fost ratat în mod fatal de Republica Moldova. Deși în anii care au urmat, Moșanu a fost supus incontinuu atacurilor de descurajare și umilire, el nu a abandonat lupta. Intelectual bine dotat cu instrumentele de evaluare exactă a fenomenelor politic și social, Alexandru Moșanu a putut stabili că puterea răului care a pus pecetea pe destinul celui de-al doilea stat românesc se ascunde în mentalul mutilat pe timpuri de ideologia sovietică și azi de propaganda statului agresor, Federația Rusă. Este punctul vulnerabil pe care se țin și își fac politicile de distrugere regimurile antinaționale și corupte. L-am avut timp de mai bine de zece ani, pe parcursul a sute de ore de emisie la radio Vocea Basarabiei, la mitinguri și în conferințe în care a militat pentru deșteptarea conaționalilor săi. Cu toată forța intelectului său și cu puterea argumentelor lui de istoric și tribun, Moșanu nu obosea să revină mereu la problema identitară, să insiste că intrarea noastră în normalitate se poate face doar urmând calea dreaptă a democrației autentice și a unității de neam.

Trebuie să mai adăugăm la cele menționate de marele dispărut: vom putea aduce la împlinire dezideratele naționale identitare, economice și sociale ale Declarației de Independență,  vom scăpa de sărăcie, corupție și nedreptate, doar dacă vom promova în instituțiile decizionale oameni cât mai apropiați de modelul omului politic și de stat, care a fost și rămâne a fi, Alexandru Moșanu. Diametral opus modelului care guvernează azi Republica Moldova.

Valeriu Saharneanu, 11 decembrie 2017

Pe cât își asumă Monica Babuc „reformele” lui Plahotniuc?

Presupun că mulți dintre profesioniștii domeniului Educației și-au pus această întrebare după virajul insolit prin temă, de marți, 17 octombrie, a președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. A fost surprinzător și neobișnuit pentru că liderul de la GBC ne-a făcut să credem de mai multe ori pe parcursul acestui an, dar și în genere de când îndeplinește  funcția de Coordonator al Guvernării, că aria lui de preocupare sunt problemele generale ale statului, iar calul lui de bătaie este grija pentru starea democrației în Republica Moldova. Am fost martorii, în acest sens, a reformei, din inițiativa lui, a Guvernului, apoi a Sistemului Electoral,– sectoare mari, cuprinzătoare, cu impact și anvergură în stat.

Coborârea de pe boltă în cotidian cu inițiative ce țin de domenii de nișă, cum ar fi Educația și Internele a stârnit în mod firesc reacția de surprindere a maselor conștiente, mai ales a celor care profesează în unul dintre aceste sectoare. Putem admite că domnul Plahotniuc ar cunoaște dedesubturile și penumbrele Internelor în virtutea calității lui de participant activ la traficul rutier, dar inițiativele articulate de gura lui privind domeniul Educației ni s-au părut improprii, ba chiar nepotrivite. Nimeni nu îl bănuia de careva tangențe profesionale cu sistemul educațional. Unica legătură a avut-o, precum a declarat, prin părinții lui profesori și care la timpul lor au fost încărcați în școală cu atâtea lucruri inutile, încât nu au prea avut timp să se preocupe și de educația propriilor copii. Poate din această cauză domnul Plahotniuc are azi probleme cu cititul textelor și cu exprimarea coerentă în public, dar și cu cititul legilor și mai ales cu respectarea lor. Să fie această deficiență pusă la baza intențiilor lui de „simplificare” din mers a unui domeniu atât de important, atât de mare și atât de complex cum este organizarea sistemului educațional?

Înțelegem că Guvernul reformat (fără un studiu de impact) al  Partidului Democrat vrea să demonstreze utilitatea comasării într-un minister a mai multor domenii de activitate. Să o facă, dar numai cercetând experiența domestică și practicile internaționale din domeniu, nu din instincte primitive, așa cum s-a observat că vrea să o execute Plahotniuc: în ciuda unui rival politic nesuferit de dânsul. O reformă nu poate porni de la ambiția politicianistă de denigrare cu orice preț a adversarului ori de anulare a ceea ce a făcut acesta înaintea ta.

În lipsa unui act normativ de responsabilizare a guvernărilor, în Republica Moldova avem precedente îngrozitoare de acest gen, cu impact negativ deosebit de grav asupra dezvoltării societății. Primul în top rămâne până azi anularea reformei teritorial-administrative în 2003. Se știe că Voronin, ctitorul politic al lui Plahotniuc, a făcut praf aproape un miliard de dolari cheltuiți pe implementarea reformei pentru că… purta ură de moarte fostei guvernări democratice și nu putea suferi denumirea de județ, considerând-o drept o diversiune românească. În plus, „pahanul” avea nevoie de cât mai multe „raicomuri” ca să-și lipească cât mai strâns clientela de pulpa bugetului. Cum se va proiecta această aberație de comportament asupra stărilor economice și sociale ale statului, nu l-a interesat atunci și nu-l interesează nici astăzi. Dar paguba a fost enormă. Cazul își mai așteaptă dreapta judecată.

Surcică a aceleiași tulpini, Plahotniuc nu sare departe de idolul său. El aruncă în afara raționalului calculele economice și situația demografică din ce în ce mai dezolantă care au condiționat optimizarea domeniului școlilor și anunță „stoparea imdeiată” a reformei, practic anulând-o. O face nu pentru că astfel de măsuri le dictează situația, sistemul de educație, interesele statului, ci ca să ridice cumva cu această afacere populistă cota de încredere pătulită a partidului său. O acțiune meschină, inutilă, păguboasă în care cuvintele-cheie de motivare a ei sunt cu totul improprii domeniului predestinat: moratoriu, stopare imediată, simplificare. Degradare, este cuvântul nostru cheie de descifrare a unor astfel de porniri voluntariste. O spunem nu pentru a lua în derâdere programul de reorganizare, în stil partid-democrat, a domeniului Educației. Spunem degradare pentru că în mini-dictatura din acest partid, extrapolată din ce în ce mai mult la scara tuturor instituțiilor statului, mecanismele de elaborare a unor documente ori strategii fezabile nu funcționează. În această atmosferă nu poate exista părere mai bună și mai dreaptă decât a celui care dictează regulile. Indiferent de pregătirea pe care o are pentru a emite judecăți. Părerea celorlalți este timidă și subordonată, ea contează mai puțin ori nu contează deloc.

Pe cât contează, și dacă contează, cea a Ministerului care gestionează Educația nu cunoaștem, pentru că doamna Ministră Monica Babuc nu a ieșit încă în fața publicului, așa cum a făcut-o Ministrul Jizdan, cel puțin. Cu toate că s-a arătat vădit surprins de intențiile pe tărâmul Internelor ale șefului său politic, Jizdan le-a lăudat și aprobat, mulțumind. Poate că doamna Babuc este și mai surprinsă de febra reformatoare care a pus stăpânire pe liderul ei de partid și nu a reușit încă să sistematizeze întregul material prețios expus în conferință de domnul Plahotniuc, material care, trebuie să ne dăm seama, va fi pus la baza noii strategii în domeniul Educației. Pornind de aici, am vrea să știm dacă doamna Ministră Monica Babuc își asumă în deplină cunoștință de cauză „reforma” domnului Plahotniuc.

Pentru că în primă instanță anume ea va răspunde de consecințe și doar în ultima va răspunde Plahotniuc.

Valeriu Saharneanu,

20 octombrie 2017

Istoria ca martor sau cum Partidul Democrat a capturat Republica Moldova II. Octombrie 2015. Etapa lichidării politice a lui Filat. Preludiul

Am amintit în episodul trecut de circumstanțele în care Partidul Democrat, supranumit, pentru a fi mai aproape de esență – Organizația – de-asupra căruia domină figura oligarhului Plahotniuc, s-a blindat după alegerile din 2014 cu aliați și colaboratori în persoana unor lideri de  partide. De remarcat că acest blindaj s-a putut face din materiale politice incompatibile, la prima vedere, cum ar fi Partidul Liberal, pe de o parte și Partidul Socialiștilor, pe de alta. Organizația a găsit însă  elemente comune care le face totuna, indiferent de doctrine, orientări geopolitice, principii și valori. Asta dacă dai la o parte doctrinele și analizezi cu atenție caracterul liderilor acestor structuri controlate de ei în totalitate. Comune le sunt orgoliul bolnav, nebunia de putere, ura, setea de bani și de răzbunare, infatuarea și aroganța. Organizația le-a găsit din abundență atât la Ghimpu, cât și la Dodon. Ea nu a făcut altceva decât să manipuleze abil „carismele” lor, până când i-a văzut sudați strâns la carul propriilor interese. În felul acesta, partide cu opțiuni diferite – Partidul Liberal (Ghimpu), Partidul Popular European (Leancă), Partidul Socialiștilor (Dodon) și Partidul „Nostru” (Usatîi) au devenit sateliți docili ai intereselor Organizației, contribuind, fiecare pe orbita predestinată de Coordonator, la cauza Partidului Democrat.

Iar în toamna anului 2015 „cauza”- vedetă a Organizației era înlăturarea din drumul către puterea absolută a concurentului principal – Vlad Filat și alungarea din arcul puterii a Partidului Liberal Democrat. Nu se știe când precis s-a născut în capul Coordonatorului acest plan. Poate atunci când la una dintre reuniunile trilaterale de la vârful primei Alianțe de guvernare, întotdeauna tensionate, care a avut loc cu puțin timp înainte de decesul ei, Filat și Plahotniuc s-au luat literalmente la pumni, despărțiți fiind de Ghimpu. Ori poate atunci când Filat dădea indicații prin telefon subalternilor lui – miniștri, șefi de agenții, președinți de raioane, primari – cum să-și folosească mai eficient funcția în campania de „înverzire” (culoarea-brand-stejar-verde a PLDM) totală a Republicii Moldova? Ori poate atunci când Filat invoca ritos dreptul la mai multe funcții și sfere de influență a partidului său pentru că este cel mai iubit de cetățeni și are mai mulți deputați în Parlament? Ori poate atunci când Filat în tot ceea ce făcea ca prim-ministru respira cu aerul aroganței, a infatuării, a egocentrismului, a exclusivismului – a unui mic despot infailibil și atotputernic: azi, mâine și în vecii vecilor?

Cert este că Plahotniuc a avut un plan să-i fure coroana lui Filat și l-a realizat pas cu pas. El a venit în politică să facă afaceri serioase, așa precum începuse pe vremea când servea familiei Voronin. Cu aceeași ambiție, dar disimulat, a venit pe acest tărâm și Filat. Marcați de aceeași sarcină cei doi s-au pomenit într-o Alianță de guvernare. Ori, două săbii nu au cum să încapă în aceeași teacă. Ca să aibă câștig de cauză, Filat trebuia să aleagă din două una: ori politică onestă în interesul Republicii Moldova, precum declara emfatic la Guvern, în partidul și în Europa, ori să părăsească politica și să facă afaceri. Combinarea celor două preocupări nu putea să ocolească zona corupției și a conflictului de interese: partidul său crescut ca pe drojdii era plin de ariviști și parveniți, profitori și simpli lingăi, dornici să se îmbogățească din avuția statului. Filat avea nevoie de bani, de mulți bani ca să-și consolideze puterea și să-și mulțumească clientela de partid. Nu avea atâtea bogății personale (și cele care le avea le dobândise fiind în funcții publice anterioare) ca să asigure cererea din ce în ce mai mare a mastodontului său politic. Funcția de prim-ministru putea fi cheia către resursele statului și Plahotniuc cunoștea această slăbiciune a concurentului său. Concluzia: ca să fie pus la punct, neutralizat, iar apoi desființat politic, Filat trebuia vânat. În acest scop Plahotniuc s-a dotat cu răbdarea animalului de pradă, pândind din colțul lui fiecare mișcare a victimei. Nu a uitat nici de partea logistică și tehnologică a sarcinii. Procuratura Generală a fost (și mai este) pârghia lui Arhimede în mâinile lui. Pe vremuri, încă în faza de debut a primei Alianțe, atunci când, ignorând partenerii, Filat și-a adjudecat subordonarea Centrului de Telecomunicații Speciale, Plahotniuc a venit cu replica unui sistem mult mai performant de ascultare telefonică, procurat pentru sine și deținut ilegal (cu acordul tacit al SIS). Un ins ca Filat, amețit de ideea că poate ferici poporul dacă este lăsat să devină un Putin ale Republicii Moldova nu era greu de reperat de către radarele special reglate ale Procuraturii. Filat a fost un deliciu și pentru cei care au regizat filmări cu camere ascunse ori   interceptări telefonice clandestine în care a apărut dezgolit fizic, dar mai ales politic.

Plahotniuc, capul și sufletul Organizației, a calculat că în octombrie 2015 erau prezente toate premisele pentru a da lovitura finală. În Parlament era flancat-beton de Ghimpu și Leancă, tot acolo avea garantată rezerva mereu generoasă a lui Voronin – colacul de salvare de serviciu al lui Plahotniuc. În spate era apărat de masa roșu-gri a coloanei a cincea Dodon-Usatîi, aliniată în formație de apărare chiar în fața Parlamentului (vezi: „Coloana a cincea a Rusiei, Dodon și Usatâi, mobilizată să estompeze protestele Platformei DA”, http://valeriusaharneanu.com/?p=1334 .

Un singur lucru deranja – protestele din ce în ce mai numeroase și mai incisive din Piața Marii Adunări Naționale. Unele surse au sugerat atunci că executarea lui Filat a fost grăbită de o presupusă legătură a lui cu turbulența anti-oligarhică din 6 septembrie 2015. În acea zi protestatarii au forțat cu mult mai hotărâtă furie zidurile de îngrădire și ușile de intrare ale centrului de afaceri GBC în care își are cuibul oligarhul vizat de proteste, Plahotniuc. O fi așa sau nu, cunoaște foarte puțină lume. Ceea ce s-a văzut, a fost o simbioză de proceduri hibrid, cum mai nou numim acțiunile cu sens ascuns, de pregătire a atacului decisiv. În fapt, acțiunea de anticipare a mușcăturii mortale ce se punea la cale în birourile GBC și a filialelor acesteia – Parlamentul Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova – a fost de natură pur banditească, împrumutată din practica războaielor dintre grupările mafiote ori de gangsteri.

Cu doar patru zile înainte de ziua „Z”, un eveniment de acest soi a oripilat opinia publică locală și internațională: în zi de duminică, 11 octombrie, ora 4 și 39 de minute de dimineață, sediul Partidului Liberal Democrat este lovit „ accidental” de o mașină specială de transportare a dejecțiilor. Camerele de înregistrare au arătat (imagini disponibile pe https://www.youtube.com/watch?v=BmkcJawrbx0) cum servanții mașinii pornesc pompa de evacuare și îndreaptă stăruitor furtunul pe direcția scărilor de la ușa de intrare în sediul partidului, stropindu-le din abundență. Văzându-și treaba făcută, făptașii părăsesc autospeciala și locul. Organele au bâlbâit cazul. Poliția l-a calificat drept un accident, iar vinovaților li s-a aplicat o amendă în sumă de o mie de lei (!). Dejecțiile, cică, s-au declanșat accidental, a fost explicația „profesională” a copoilor moldoveni. Un comunicat difuzat în aceeași zi de PLDM constată că „aceste provocări sunt mediatizate cu insistență de Usatîi”, care „ne duc cu gândul la regizorul din umbră al acestui spectacol”. PLDM-ului îi plăcea să se amăgească cu ideea că regizorul din umbră al „accidentului” era interlopul Usatîi. S-a văzut cu câtă sete filmul răspândit de Usatîi pe rețele a fost absorbit de toate mediile holdingului Plahotniuc. Zile în șir subiectul fecalelor, asociate copios PLDM-ului și numelui Filat, nu a coborât de pe ecrane, acesta fiind de fapt adevăratul atac de umilire politică și demolare psihică a proscrisului. Avertismentul lui Usatîi, cifrat în titlul „operei” lui, că pecetea fecală „este abia începutul” trebuia să aibă efectul imobilizării psihice a jertfei, egal cu cel al șarpelui veninos înainte a de încolți un șoarece. Era, de fapt, mesajul regizorului adevărat trimis lui Filat prin mercenarul Usatîi. Adevăratul regizor din umbră era el, Plahotniuc, cel care a putut să „convingă” Ministerul de Interne al PLDM-ului să o facă pe prostul în investigarea cazului, iar Procuratura Generală să pregătească în voie lovitura de grație.

Ziua „Z” a fost fixată pentru 15 octombrie. Locul – Parlamentul Republicii Moldova, cea mai importantă și mai vizibilă instituție politică a statului. Plasa era împletită în noduri tari și întinsă în locuri prevăzute. Dodon și Usatîi jucau fățarnic pe baricade, Șor își făcea în tainițele Procuraturii „auto-denunțul” anti-Filat. Iar în măruntaiele ei, Organizația avea o singură preocupare – cum să-l atragă în mreajă pe Filat așa încât acesta să nu bănuiască NIMIC.

Miza era mare. Ea însemna lichidarea politică a oligarhului Vlad Filat și băgarea în disoluție a „celui mai important partid” al Alianței de guvernare. Partidul Democrat îl săpa din greu să-i preia locul. Până la capturarea definitivă a Republicii Moldova avea de parcurs un pas și jumătate. Dar până atunci Organizația trebuia să prezinte publicului „fascinația” deznodământului. Iar aceasta se conținea în ultimul act al dramei –  cel al doborârii definitive a rivalului de pe Olimpul puterii și al urcării lui pe Eșafod.

Valeriu Saharneanu, 14 octombrie 2017

Istoria ca martor ori cum Partidul Democrat a capturat Republica Moldova. 1. De la înregimentarea lui Leancă și Ghimpu la angajarea coloanei a cincea a Rusiei ca scut de apărare

Privit din perspectiva prezentului, 2015 a fost anul cel mai important și hotărâtor al strategiei de capturare a statului Republica Moldova pusă la cale și aplicată de Partidul Democrat. Pentru simplificarea comunicării îi vom spune Organizație cripto-politică (DEX: cripto- „ascuns, închis, acoperit, necunoscut, tainic”), fiindcă faptele arată că denumirea oficială de partid ascunde o structură mult mai complicată, de fapt, o suprastructură cu impact major, dar nefast, asupra statului și locuitorilor lui. Privite atent, acțiunile Organizației vădesc o politică introvertită obsesivă, orientată spre obținerea propriilor scopuri cu orice preț, indiferent de ce se întâmplă cu destinele acestui pământ azi și ce se va întâmpla cu cel al oamenilor care îl populează mâine.

Principiul corespunzător acestei atitudini –„După noi, măcar Potopul!” – nu se potrivește Organizației, pentru că ea nu admite nici barem succesiunea Potopului în capul lucrurilor, darmite a unor oarecare alte forțe politice care invocă timid acest principiu al democrației. Organizația consideră drept catastrofală înlocuirea ei la guvernare. De aici, tratarea ignorantă a Constituției, anihilarea cu tupeu a statului de drept. Subordonarea instituțiilor statului, a economiei lui, subminarea siguranței familiilor și a speranței de viață a cetățenilor, manipularea lor a fost și este una dintre preocupările centrale ale Organizației. În plan geopolitic, sub acoperirea titulaturii de partid pro-european, ea, Organizația, a făcut zob imaginea acestui parcurs salvator pentru stat și cetățeni. Vom vedea în analizele ce vor urma că preocuparea metodică a Organizației a fost ignorarea interesului național și capturarea, în propriul interes, a statului în întregime. Dar, să o începem de la un capăt.

Perioada de capturare a  Republicii Moldova de către Partidul Democrat este mai lungă și ea începe cu anul 2009. De acolo și până în 2014, 30 noiembrie, Partidul Democrat a testat mai multe variante de impunere a dominației lui și de luare a statului sub control total. PD a stat la baza mai multor crize declanșate cu scopul testării și perforării sistemelor de apărare a inamicilor politici și încropirii de alianțe vremelnice. A demolat partide, a trimis în refugiu ori după gratii concurenți. Alianțele le-a consumat canibalic și le-a devorat nemilos atunci când nu a mai avut nevoie de ele.

În 2013 o „lebăda neagră” a umbrit pentru prima dată orizontul Organizației. Este vorba de criza „Pădurea Domnească” în care Procurorul General, funcție la care se păstra și se mai păstrează esența puterii magice a Organizației – puterea de șantaj – a fost implicat într-o crimă soldată cu omucidere pe care „omul legii” a încercat să o ascundă. A trecut de criză relativ ușor, pentru că atunci a avut două variante de tăvălugire peste ea: ori continuă într-o formă sau alta să guverneze pe o platformă convenabilă pro-europeană, ori se raliază și mai convenabil comuniștilor, în rezultatul anticipatelor inevitabile.

A ales prima variantă, sprijinit de complicitatea a doi factori importanți: primul – Curtea Constituțională, instituție care a servit punctual Organizația în etapele determinante ale avansării ei către obiectivul final și al doilea – Molima Corupției ajunsă la faza de metastază în organismul Partidului Liberal Democrat – aliatul de coaliție dar și concurent-inamic politic principal. Într-un moment de maximă concentrare, atunci când a avut nevoie să testeze rezistența la fricțiuni a mecanismelor de capturare în condițiile sporirii considerabile a turațiilor, cei doi factori – Curtea Constituțională și Molima Corupției – au lucrat mână în mână. Acest moment va rămâne fixat în istorie în neverosimila operațiune de capturare-concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. Cei doi factori au conlucrat eficient și Aeroportul se află și astăzi în custodia Organizației. Testul a mai arătat că noul prim-ministru de atunci, Iurie Leancă, care a preluat conducerea Guvernului de la liderul repudiat al PLDM, este de aceeași speță, impregnat de Molima Corupției și poate fi de mare folos Organizației în opera în desfășurare de capturare a statului.

Lucrurile s-au confirmat cu prisosință în următorul an și jumătate. Între operațiunea Aeroportul, începută la 29 mai 2013, și mega-coțcăria cunoscută în popor și în lume ca Furtul Miliardului, adusă la împlinire între 13 și 26 noiembrie 2014, Leancă a dat dovadă nu doar de abilitate de mare maestru al jocului dublu, dar și de ferocitate atunci când Organizația i-a cerut executarea fără drept de apel a Partidului Liberal Reformator, un aliat incomod modului mafiotic de guvernare și incompatibil cu nou instituita ordine politică penală. În această perioadă Leancă, deși încă membru al PLDM, a făcut jocul Organizației în efortul ei de a pune captură pe stat și s-a impus ca unul dintre cei mai avani detractori ai misiunii istorice de integrare europeană. Prin intermediul lui, Organizația a făcut un pas mare înainte în intențiile de luare în propriile mâini a Guvernului, cea de-a doua ca importanță instituție politică a statului și prima ca importanță administrativă, economică și financiară.

Aducerea la împlinire a acestei sarcini a durat tot anul 2015 și s-a încheiat cu succes pentru Organizație abia la 20 ianuarie 2016. Descoperit de Filat că face jocul concurentului, Leancă nu a mai găsit susținerea șefului său direct. Astfel, resetarea lui în fruntea altui guvern de dublă factură a Alianței pentru Integrarea Europeană III a suferit eșec și cu aceasta, Partidul Liberal Democrat a intrat în cădere liberă. Impasul a convenit de minune Organizației, care avea nevoie de o perioadă „rezonabilă” pentru ca măruntaiele ei să poată digera în voie Miliardul extras din Rezerva statului. Tot aici trebuie să spunem că după alegerile din 30 noiembrie 2014 ambiția Partidului Democrat de a deveni partid central în arcul guvernării a obținut un foarte bun aliat în persoana Partidului Liberal. Drept mulțumire pentru șansa acordată de a reveni la Guvernare, Ghimpu a făcut cu cel mai mare entuziasm hatârul Partidului Democrat și s-a expus în calitate de buturugă mică tocmai bună să răstoarne planurile de formare a unei mari Alianțe pro-europene. Guvernul fără fond, fără conținut și fără studii Gaburici a însemnat, prin jocul micii alianțe PD-PL, intrarea Republicii Moldova într-o perdea densă de fum din care urma să fie scoasă doar atunci când memoria Miliardului furat va fi amputată ori anesteziată, cel puțin.

Memoria Miliardului furat nu a putut fi nici amputată și nici anesteziată. Efectul furtului s-a tradus imediat în înjumătățirea capacității de cumpărare a cetățenilor și a aprofundat sărăcia. Valul de proteste a pus stăpânire pe capitală din primăvara și până în toamna anului 2015. Starea a creat condiții prielnice apariției și coagulării, pe culmea protestelor, a unor forțe politice dedicate categoric luptei cu corupția. Platforma Civică Demnitate și Adevăr, astăzi Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, este produsul acelei stări de revoltă și protestele de mari proporții organizate de ea amenințau să pună în pericol planurile Organizației de capturare a statului. Cu atât mai mult, cu cât instalarea corturilor în Piața Marii Adunări Naționale la 6 septembrie anunța intrarea protestelor în regim neîntrerupt. Asta însemna presiune non-stop și disconfort.

Se cerea o contra-măsură și Organizația a găsit-o: așezarea între protestatari și guvernare a unui cordon de protestatari falși. Rolul acestora din urmă l-au preluat două falange ale coloanei a cincea a Federației Ruse în Republica Moldova – Partidul Socialiștilor al lui Dodon și așa numitul Partidul Nostru al lui Usatîi – asistenți credincioși și utili în mai multe acțiuni hibride de campanie pre-electorală și electorală ale Partidului Democrat în perioada anilor 2014-2015 și unele mai devreme de acest orizont de timp.

Momentul angajării, la fel hibride a acestora, l-am fixat pe urme fierbinți într-o notă scurtă postată pe Facebook în dimineața zilei de 3 octombrie 2015: „Coloana a cincea a Rusiei a blocat noaptea trecută (2 spre 3 octombrie) Bulevardul Ștefan cel Mare. Între străzile Maria Cebotari și S. Lazo au fost instalate zeci de corturi, un TIR era parcat la ora 8.00 chiar în fața Parlamentului, cu voia autorităților, probabil. Corturi au fost puse și în fața Ministerului Agriculturii. Planul B de bruiere a manifestației din PMAN a început. Este evidentă o organizare mult mai elaborată, mai bine dotată și mult mai bine finanțată.”

Vom vedea în episoadele următoare comportamentul pe teren deschis a celor doi din falsa opoziție și contribuția lor felurită la izbânda nătângă a Organizației asupra Republicii Moldova. Asta, pentru că istoria deja trăită este cel mai nepărtinitor și mai credibil martor în investigarea rosturilor unui prezent aflat încă sub presiunea unor nefaste scenarii de manipulare.

Valeriu Saharneanu, 3 octombrie 2017

Afacerea Bahamas: Zăbala lui Plahotniuc în gura lui Dodon? Un memento mori la investigația Rise Moldova

La 28 septembrie 2016, Rise Moldova a publicat un material de investigații în care erau arătate sursa și traiectoria sumei de 1 500 000 (un milion cinci sute de mii) de euro cu destinația Partidul Socialiștilor din Moldova. Suma pornește pe de un cont offshore din insula Bahamas și ajunge până să fie așezați la baza campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale a candidatului socialist Igor Dodon.

Rise Moldova descoperă că banii din Bahamas sunt de fapt bani veniți din Federația Rusă, fiindcă în contract sunt puși în clauza legislației acestei țări. După toate regulile scrise și nescrise investigația trebuia să intre imediat în atenția SIS, a Procuraturii Generale, a Centrului Național Anticorupție și a Comisiei Electorale Centrale. Era prea evident că Dodon va figura în campanie drept candidat al Federației Ruse și, în caz de alegere a lui în acest post, va promova interesele Federației Ruse, stat care ține sub ocupație un sfert din teritoriu național și alimentează cu armament și cu finanțe un regim anticonstituțional.

Instituțiile Republicii Moldova erau datoare să declanșeze ALARMĂ de gradul ZERO, Președintele Timofti trebuia să convoace de urgență Consiliul Național de Securitate pentru a discuta atacul hibrid la Președinția statului suveran și independent Republica Moldova. Nu s-a întâmplat nimic dintre acestea. Sub ocrotirea regimului oligarhic, Dodon și-a făcut campanie pe banii Federației Ruse, a „câștigat” alegerile și, acum, promovează deschis și nestingherit interesele Federației Ruse.

La vedere apare o gravă complicitate la ceea ce Constituția numește uzurparea puterii – cea mai gravă crimă împotriva poporului. Din caz decurge o serie întreagă de încălcări ale Codului Electoral și ale Codului Penal.  Vina cade pe cei care au coordonat această complicitate, dar, în mod direct pe responsabilii de instituțiile coercitive ale statului care s-au prefăcut indiferente atunci, în 2016, și tac mâlc până azi. Trebuie să ne dăm seama că instituțiile statului cunosc cazul și îl monitorizează. Dar în condițiile când sunt capturate – adică în fruntea lor nu stau demnitari cu responsabilitatea oamenilor de stat, ci scule politice strict subordonate – ele comit o a doua mare crimă: nu acționează conform legii în interesul general  al statului, ci în interesul centrului de coordonare din afara lor. Acest centru își are sediul la Partidul Democrat care se joacă cu legile și siguranța statului în interesul propriu. Va fi demis și judecat Dodon ori va fi lăsat să se producă în limita competențelor acordate de cel ce controlează Legea, depinde nu de Lege, ci de interesul celui care controlează Legea. Va depinde de interesul uzurpatorilor statului, cu alte cuvinte.

Din aceste considerente conchidem că „Afacerea Bahamas” este azi zăbala, mare și groasă, pusă de Plahotniuc în gura lui Dodon și acesta trage de fiecare dată de ea, de câte ori gloaba lui politică, Dodon, o ia ori prea aiurea și încearcă să sară afară din țarc, ori dă prin gardurile ocolului, luând-o prea hăis, ori prea cea, (hăis și cea strigăt cu care se mână boii de la stângă spre dreapta și invers). Jocul lor a ieșit demult de pe terenul legalității și, din câte se vede, falsul președinte Dodon adus ilegal în acest post pe banii Federației Ruse, va fi ghidat în așa fel, încât să ridice cât mai mult praf în ochii electoratului, ca în această atmosferă de pâclă deasă roș-albastră, Partidul Democrat să-și poată drege pe plac busuiocul în alegerile parlamentare din anul viitor.

Dar, nimeni să nu uite: Dodon este președinte în rezultatul unei operațiuni hibride a Federației Ruse aduse la împlinire în complicitate cu centrul de coordonare politică al Partidului Democrat și cu instituțiile naționale abilitate să vegheze respectarea legilor Republicii Moldova. Numele acestor persoane sunt cunoscute și ele trebuie reținute, deocamdată doar în memorie, pentru că atunci, când se va ajunge la un proces de condamnare a regimului politic care a îngenunchiat, sărăcit și pustiit Republica Moldova, a uzurpat puterea în stat, să poată fi trase la răspundere.

Citiți mai jos un sumar edificator al investigației Rise Moldova:

”Prezidențiale 2016: Banii lui Dodon din Bahamas”, https://www.rise.md/articol/banii-lui-dodon-din-bahamas/

Socialiștii s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată într-unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume – Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei, sumă care depășește cu mult bugetul Partidului Socialiștilor de la alegerile locale din 2015.

Banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, printr-o firmă de media. În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la sponsori ai partidului. Unii dintre ei sunt politicieni și au urcat pe muntele Athos alături de liderul lor, Igor Dodon, candidatul cotat cu cele mai mari șanse la fotoliul de președinte.

Grecia. Muntele Athos. Mănăstirea Zografu. Cu puțin timp înainte de a se lansa oficial în cursa prezidențială (2016 n.n.), Igor Dodon ține cu ambele mâini un păhărel de tărie și îl privește țintit pe un călugăr grec. În dreapta lui, cu servieta sub braț, ascultă atent Corneliu Furculiță, deputat socialist. El este omul de încredere a lui Dodon și personajul-cheie în afacerea secretă descoperită de reporterii RISE Moldova, în care este implicat și un membru al Comisiei Electorale Centrale.

RELAȚIA DODON-FURCULIȚĂ
Dodon și Furculiță sunt din aceeași localitate – Sadova (Călărași), deputați și colegi de partid. Îi leagă și o tranzacție imobiliară din 2013. Atunci, Dodon i-a vândut lui Furculiță un apartament de 50 m.p., cu peste 270.000 de lei, situat în sect. Rîșcani din Chișinău.

În același timp, soția lui Igor Dodon, Galina, este angajată de mai mulți ani la firma lui Corneliu Furculiță – Exclusiv Media SRL, de la care a încasat anul trecut peste 50.000 de lei.

Exclusiv Media SRL a fost fondată la Chișinău în 2011. Patru ani mai târziu, firma a ajuns în proprietatea lui Corneliu Furculiță, fiind administrată de socialistul Petru Burduja, asociat în afaceri cu Dumitru Ciubașenco – candidatul oficial la Prezidențiale al lui Renato Usatîi. Burduja este consilier municipal în Chișinău și face parte din Consiliul Republican al PSRM.

La sfârșitul anului 2015, Exclusiv Media a obținut licența de emisie pentru postul de televiziune NTV Moldova, care folosește aceeași marcă comercială cu postul rusesc NTV, unde asociat majoritar este grupul Gazprom.

Exclusiv Media SRL este și proprietară a televiziunii on-line de limbă rusă TSN dar și a ziarului de limbă rusă Аргументы и факты (Argumente și Fapte – traducere din rusă), care a preluat marca comercială de la ziarul din Rusia cu același nume.

Conexiunea IP, puntea dintre presă și partid
Din informațiile obținute din baza de date on-line „nic.md”, administrată de Î.S. MoldData, și din site-urile specializate, adresa IP: 195.22.228.187 găzduiește și conectează domeniile deținute de către: Televiziunea on-line TSN (tsn.md), Ziarul Аргументы и факты (aif.md), Pagina web a Partidului Socialiștilor (socialistii.md și psrm.md), Pagina personală a lui Igor Dodon (dodon.md) și cea a deputatului socialist Bogdan Țârdea (bogdantsirdea.eu), Asociația Garda Tânără – condusă de deputatul socialist Vlad Batrâncea (gardatinara.md) și Liga de umoriști TVC Moldova, cunoscută drept KVN Moldova (kvn.md).

AFACEREA OFFSHORE. De unde vin banii
Westerby Limited este o firmă din Bahamas cu acționariat secret. Înregistrată în 1999, compania a fost administrată până acum de șapte directori interpuși, dintre care cinci panamezi. Numele companiei figurează și în scurgerea masivă de documente #BahamasLeaks.

În februarie anul acesta, Westerby Limited a transferat 1,5 milioane de euro (echivalentul a 33 milioane de lei – n.r.) în contul firmei Exclusiv Media SRL, deschis la Victoriabank. Banii au ajuns în Republica Moldova în baza unui contract de împrumut, redactat în rusă și engleză, semnat cu trei zile înainte de transfer.

Reporterii RISE Moldova au obținut contractul confidențial dintre Westerby Limited și Exclusiv Media SRL și au analizat principalele clauze ale acestuia. Astfel, cei 1,5 milioane de euro i-au fost împrumutați firmei lui Corneliu Furculiță pentru o perioadă de un an, cu rata anuală de 1,7%.

Clauza contractuală rusească
La punctul 2.2 din Contract este menționat că „Împrumutul este oferit pentru scopuri care nu contravin statului Creditorului și legislației Republicii Moldova”. Iar la articolul 5 din același document, intitulat „Dispute”, se precizează că: „[…] Toate prevederile privind încheierea, realizarea, disputele, achitarea penalităților privind acest contract sunt reglementate de legislația materială și procesuală a Federației Ruse și urmează a fi examinate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț din Moscova”. În document nu se specifică clar de ce se face referire la legislația Federației Ruse în condițiile în care offshore-ul se află în Bahamas, conturile în Elveția, iar compania care primește banii – în Moldova.

TRASEUL BANILOR: Exclusiv Media – Donatorii partidului
Din cele peste 30 de milioane de lei primiți de la Westerby Limited și depozitați pentru scurt timp în contul Exclusiv Media SRL, peste 20 de milioane de lei au fost ridicați de la bancă, cash, de administratorul companiei Petru Burduja, în baza unor documente semnate de către soția lui Corneliu Furculiță, Ludmila.

În perioada martie-aprilie 2016, Burduja a motivat în fața funcționarilor băncii faptul că banii ridicați în numerar vor fi folosiți pentru „restituirea ajutorului financiar la persoane fizice”, dar și acordarea împrumutului pentru necesitățile curente ale împrumutatului. Din documentele analizate de reporterii RISE Moldova reiese că banii au ajuns apoi la persoane fizice, afiliate Partidului Socialiștilor.

Acestea au primit sume „rotungite”: între 300.000 și 500.000 de lei.

Vezi materialul integral pe https://www.rise.md/articol/banii-lui-dodon-din-bahamas/

Frăția politică fără principii PDM-PSD discreditează Țara-Mamă, dar și România europeană

Joia trecută, 20 iulie 2017, puterea politică de la Chișinău a trecut Rubiconul. Partidul Democrat al lui Plahotniuc și Partidul Socialiștilor al lui Dodon, asistate de Partidul Popular European(?) al lui Leancă au votat, contrar cerințelor insistente ale europenilor, proiectul de lege privind introducerea sistemului de vot mixt în Republica Moldova.
Atmosfera zilei votării a amintit de noaptea învestirii în Parlament a actualului Guvern – 20 ianuarie 2016 – cu manifestații de protest împotriva adoptării noului sistem. Inedit, ca măsură de siguranță, guvernarea a mobilizat bugetari pe post de scut, făcând din ei o masă de contra-manifestanți, menită să dubleze cordonul consistent de polițiști și trupe speciale.
În acea zi de joi, 20 iulie, la Chișinău a avut loc un fapt care trebuie scos în evidență – reconfigurarea politică a Guvernării. Așa numita guvernare pro-europeană a încetat să existe și ca formalitate. Structura votului din Parlament a proiectat în spațiul public o nouă structură a guvernării, compusă din ceea ce lumea analitică numește binomul Plahotniuc-Dodon. Asta înseamnă că în Republica Moldova guvernează, în fapt și pe față, o nouă alianță, cea dintre Partidul Democrat al marii corupții și Partidul Socialiștilor, produsul marii corupții și expresia politică a coloanei a cincea pro-moscovite. Partidul lui Leancă nu contează – ca apendice al PD el poate fi extirpat oricând dacă interesele Coordonatorului o vor cere.
Metamorfoza ca și sfidarea va banc a partenerilor de dezvoltare nu au rămas neobservate și reacțiile nu au întârziat să vină. Într-o Declarație semnată de înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini și Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn se spune că schimbarea „contravine direct recentelor recomandări ale Comisiei de la Veneția și Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului” și că „UE, în mod repetat, în special în timpul procedurii planificare de asistență macro financiară, a solicitat necesitatea respectării mecanismelor democratice, inclusiv un sistem parlamentar multipartit și statul de drept”. Exprimându-și dezamăgirea, Ambasada Statelor Unite la Chișinău subliniază într-un comunicat cu text deschis că „Adoptarea codului revizuit pune sub semnul întrebării scopul guvernului care declara că vrea un viitor democratic şi european pentru poporul moldovenesc.”
Am vrea să credem că sosirea la Chișinău în vizită oficială a prim-ministrului României Mihai Tudose a doua zi după votul scandalos din Parlamentul Republicii Moldova a fost o coincidență nefericită, nu o demonstrație de sprijin planificată din timp, așa cum s-a arătat. În stilul „subtil” șarlatanesc în care știm că lucrează guvernarea de la Chișinău s-ar putea ca votul din ajunul vizitei să fi fost anticipat în așa fel, încât vizita lui Tudose, convenită planificat, să pară o aprobare a modificărilor. Conspiraționist, ne-am fi putut gândi anume la această variantă, dacă lucrurile nu erau limpezite de însuși prim-ministrul României în declarațiile făcute chiar de el. Potrivit lui Tudose, autoritățile de la Chișinău nu au făcut nimic rău prin faptul că au „schimbat un sistem democratic cu alt sistem democratic”, iar recomandările negative care au anticipat votarea se datorează unor oponenți ai reformei, preocupați de o „distorsionare a realității”. Reacțiile critice care au venit după votare sunt, la părerea lui Mihai Tudose, urmarea unor „deficiențe de comunicare” dintre Chișinău și Bruxelles – o trimitere neinteligentă la aceeași opoziție care, neavând ce face, distorsionează realitatea. Punând capac la toate, prim-ministrul României a conchis, fără pic de ironie și ca om serios ce este, că „instituțiile din Moldova funcționează”.
Nu cunoaștem secretul cum domnul Tudose a reușit să descopere în doar câteva ore că instituțiile din (Republica) Moldova funcționează. Cetățenii simt pe pielea lor, iar partenerii de dezvoltare cunosc din observații atente că Republica Moldova este un stat capturat, că instituțiile lui funcționează în regim special când vine vorba de dobândirea banilor pentru satisfacerea intereselor clientelare. Povestea cu miliardul furat este cea mai relevantă în acest sens. Iată schema: un „simplu prim-ministru” emite o hotărâre a instituției executive a Guvernului (OUG) în care dispune scoaterea unui miliard de USD din rezerva Băncii Naționale pentru a salva, chipurile, depunerile oamenilor. Instituția „independentă” a Băncii Naționale execută umil. Miliardul este vărsat în anumite bănci și acolo „dispare”. „Indignate”, instituțiile de urmărire jură să dea de urma hoților. Mult mai perspicace, instituția Parlamentului îl și găsește: ea votează, „suveran”, o lege, prin care „pierderea” (furtul) este transformată în datorie publică și pusă pe umerii populației. Instituțiile „indignate” se potolesc subit. Fostul „simplul prim ministru” este luat sub aripa ocrotitoare a beneficiarului miliardului „pierdut”. Urmează inflație, explozie de prețuri, populație băgată în sărăcie și disperare, dar, cum nu e rău fără bine, ușor de manipulat.
Schema descrisă mai sus se referă la regimul de funcționare (luare a banilor de la popor) instituțională pe interior. Pentru stoarcerea banilor din exterior oligarhia a antrenat cu succes altă instituție – Președinția. Ocupantul ei face mare tărăboi rusesc sub nasul astupat al așa zisei guvernări pro-europene ca să bage în sperieți România și să impresioneze Occidentul. Calculul strategilor de la Chișinău este că pericolul pierderii geopolitice a Republicii Moldova va deschide, fără prea mari condiționări, fondurile românești, europene, chiar americane. Ca bonus, un tărăboi pe cinste, jucat cât mai firesc, va face ca atât populația supărată cât și partenerii vexați să uite mai ușor întâmplarea criminală cu miliardul furat.
Așa stau cu adevărat lucrurile în ceea ce privește funcționarea instituțiilor în Republica Moldova pe care trebuia să le cunoască prim-ministrul unui stat angajat să fie nu doar avocat european al Republicii Moldova, dar și unul dintre cei mai importanți finanțatori ai ei.
Să fi venit Mihai Tudose la Chișinău neinformat și nepregătit, fără să cunoască situația reală de aici? Să nu fi aflat că Partidul Democrat, al cărui exponent este omologul său Pavel Filip, este muma corupției mari și că această mumă s-a făcut luntre și punte ca liderul unui partid antiromânesc și antieuropean să ocupe funcția de Președinte? Că jocul pe note geopolitice al cuplului PD-PSRM este fals și menit să tragă pe sfoară România, Europa și Statele Unite, ca ele să sloboadă bani mai ușor și cât mai mulți?
Poate cerem prea mult de la un prim-ministru proaspăt numit, dar rigoarea este cuprinsă în fișa de post a înaltei lui funcții. Dacă nu l-a informat ambasada, ca funcționar responsabil el trebuia să consulte cel puțin, pentru a evita o disonanță de atitudine, reacțiile partenerilor UE și NATO, la afrontul obraznic al Chișinăului oficial pe subiectul schimbării sistemului electoral. Nu a recurs nici la acest ajutor și disonanța a fost enormă. Publicul pro-european și unionist sensibil din Republica Moldova a fost profund dezamăgit că un înalt demnitar din Țară aprobă și laudă tertipurile unui regim mafiot care face alianță cu extremismul antiromânesc dodonist și pune în pericol apropierea noastră de Patria-Mamă și de Europa.
Ce se întâmplă? Este dispusă România să continue abordarea relațiilor dintre cele două maluri de Prut pe aceleași criterii de partid: înguste, clientelare, lipsite de principii și valori? Este oare mai importantă relația oarbă PDM-PSD decât interesul național comun al celor două state românești? Oare un PSD, care guvernează în România, nu vede și nu aude că un PDM, care guvernează în Republica Moldova, este instrumentul politic al unui escroc ale cărui scheme inimaginabile de corupție fac imposibile orice apropiere, unire ori integrare? Îi amintim României că anume acest escroc a lichidat transmisiunile TVR-ului în Republica Moldova și prin rețeaua de stat preluată personal retransmite ani în șir propaganda rusă agresivă: antiromânească, antieuropeană, antiamericană, în fine – antidemocratică. Unui prim-ministru PSD-ist al României care vine în Republica Moldova, cu greu, dar i se poate ierta gafa comisă cu cele „două popoare frățești”. Dar el nu numai că nu va fi iertat, ci va face ca românii din Republica Moldova să condamne în persoana lui România pentru faptul că sprijină politic și alimentează cu bani fără a cere socoteală, un regim antinațional corupt.
Poate din această cauză – a relațiilor strânse de partid, dar profund ipocrite în raport cu principiile și valorile europene, dintre PDM și PSD – dragostea de România a românilor moldoveni, a rușilor, ucrainenilor și găgăuzilor din Republica Moldova trece astăzi în primul rând prin DNA-ul românesc. Fiindcă pe exemplul României ei s-au convins că libertatea are preț și bunăstarea le intră în case doar atunci când corupția este despărțită de guvernare și mutată în cătușe la pușcărie. Nu așa cum se întâmplă în Republica Moldova că ea modifică cu impertinență legi și sisteme electorale ca să continue la nesfârșit jupuirea acestei părți a poporului român, iar pentru asta mai și este lăudată pe linie de partid.
Valeriu Saharneanu, 25 iulie 2017

Unde a dispărut electoratul pro-european? „Mister dezlegat” ori dezastrul oligarhic ca premiu al unei competiții cu descreierați

 De când Dodon a devenit președinte, iar partidul lui extremist deține în sondaje „olimpul” opțiunilor de vot și „podiumul” încrederii potențialilor votanți pentru un viitor parlament, multă lume a ajuns să-și pună câteva întrebări durute: „ De ce pe mine nu mă întreabă nimeni cu cine ași vota? De ce preferatul mulțimii este „trădătorul” Dodon? Unde este electoratul pro-european?

Jurnalistul Igor Volnițchi pretinde într-un material publicat la sfârșitul săptămânii trecute pe pagina electronică a unui ziar că a dezlegat „misterul” dispariției electoratului pro-european. L-a ajutat un „fost coleg de la Guvern, cu care a păstrat o bună relație până în prezent”, mărturisește el.

Conform colegului, scrie Igor,, opțiunea pro-europeană a dispărut „ca urmare a prestației sub orice critică a partidelor ce se declarau pro-europene (în special, ca urmare a furtului miliardului din sistemul bancar). Ea a continuat să descrească ca urmare a gravelor derapaje antidemocratice la care s-au dedat cei de la putere, ce se declarau (şi se mai declară încă) pro-europeni.”  

Exactă deducție. Nimic nu acționează mai puternic asupra opțiunilor cetățenilor ca faptele celor angajați solemn și de bună voie să le servească interesele. Indiferent de câtă putere politică și administrativă dețin, cât de mare este potențialul mediatic de manipulare a conștiinței electoratului, faptele reale își au efectul lor, imediat ori puțin mai târziu, indiferent de voința manipulatorilor. Este o regulă care se confirmă în două cazuri. O precizare: în istoria implacabilă a Republicii Moldova vorbim doar de fapte reale rele, cu mare impact negativ. Faptele bune au fost prea puține și tot atât de rare ca să poată fi luate în considerare pozitiv de publicul mare. Deci, în istoria Republicii Moldova de până la 2009 sunt cunoscute două cazuri relevante în care electoratul a depunctat guvernarea politică pentru fapte ei rele: primul – celui al Partidului Democrat Agrar alungat de la putere și în neant, în 1998 și, al doilea, celui al Partidului Comuniștilor, în 2009.

Agrarienii au pus bazele organizării pe principii mafiotice a statului, dacă am admite că mafia, ca organizație criminală, are și ea principii. PDA a fost radiat din viața publică inclusiv pentru marile furturi, dar mai mult pentru caracterul lor de organizație politică antinațională, nomenclaturistă și revanșardă. Să nu uităm că în 1998 toată lumea de bună credință care, entuziasmată de șansa nesperată a libertății, a umplut piețele în anii 1988-1991 era încă pe loc, acasă, în satele și orașele lor. Măsura de penalizare a fost categorică și dezastruoasă pentru agrarieni.

Comuniștii, care i-au urmat și care au venit la guvernare după o scurtă și irelevantă sincopă de putere democratică, s-au ținut la cârmă de două ori mai mult. Ei au cizelat statul mafiot, l-au construit pe o verticală rigidă, având în cap un „naș”, în terminologia internațională, sau un „pahan”, în cea de uzanță sovietică interlopă, mai potrivită locului. Cu puterea administrativă absolută, fortificată pe toate palierele de o disciplină de partid strânsă, dispunând în proporție de 90 la sută de potențialul mediatic, comuniștii au guvernat în condiții de confort două mandate consecutive și erau cât pe ce să-l preia și pe alt treilea, la 5 aprilie 2009. Toate le-au avut de partea lor: cetățeni cu spirit critic și întreprinzător în plin proces de exod în afară; un electorat la mână, în interior, foarte dependent de mișcarea baghetei bugetar-financiare a administrației și extrem de reactiv la vibrațiile instrumentelor ei de manipulare, o opoziție politică așternută la picioarele „pahanului” comunist, susținere occidentală consistentă obținută grație capacităților lui Voronin de a minți fără să o dea pe față și de a se preface pro-european fără să suporte democrația. Factorii contra au fost mult mai puțini și de sorginte strict subiectivă, dar s-au dovedit a fi și fatali în ceea ce s-a întâmplat după 5 aprilie și a condus la răsturnarea  din vârful puterii a comuniștilor. Primul, ar fi de remarcat aroganța „pahanului”, al doilea – cruzimea, ca reflex stalinist de milițian sovietic. Ambele s-au manifestat din plin în evenimentele dinaintea alegerilor și mai cu seamă în cea mai sinistră perioadă din istoria Republicii Moldova care a durat între 7 aprilie și 29 iulie 2009. Cu efect de șoc, ele au schimbat atitudinea populației, dar și a partenerilor externi, față de comuniști, au călit rezistența, au format caracterul și au întărit intransigența noii opoziții, care în rezultatul alegerilor din 29 iulie 2009 a preluat puterea în Republica Moldova. Adevărat, în sânul acestei noi puteri formate dintr-o coaliție de patru partide, comuniștii au reușit să strecoare agentul lor patogen – Partidul Democrat – cu proaspăt convertitul în togă democrată, comunistul Marian Lupu, pe post de lider formal și cu debutantul în politică, vechilul de curte al familiei Voronin, Vlad Plahotniuc, pe post de patron și lider real al formațiunii.

Noua putere democrată avea în față o sarcină pe care și-a asumat-o în deplină cunoștință de cauză – să demoleze statul mafiot încropit de agrarieni și consolidat de comuniști. Vectorul pro-european de înaintare a Republicii Moldova presupunea consolidarea pas cu pas a statului de drept. Schemele comuniste de fraudare economică și politică a statului trebuiau demontate, iar promotorii și beneficiarii lor aduși în fața justiției. Nu era ocazie ca liderii de atunci ai noii puteri pro-europene în persoana liberalului Mihai Ghimpu, în funcția de Președinte de Parlament și Președinte interimar al statului și a liberal-democratului Vlad Filat, în funcția de prim-ministru al Guvernului, să nu facă declarații că anume așa se va întâmpla. Nici democratul Marian Lupu, pretendentul din oficiu la postul de Președinte, conform algoritmului politic de Alianță, nu făcea economie de promisiuni. Deficitul de voturi a făcut imposibilă alegerea în Parlament a lui Lupu  în această funcție, dar patronul Partidului Democrat a învârtit în așa fel roata algoritmului politic, încât lui (personal) să-i revină „măcar” puterea de numire în funcție a Procurorului General al Republicii. Puțini erau cei care intuiau atunci câtă putere avea să adune Plahotniuc, având ca punct de sprijin această „modestă” recompensă – bâta Procuraturii.

Aranjamentele Alianței fiind astfel făcute, cetățenii s-au resemnat, răbdători, în așteptarea faptelor, în special a celor justițiare. Partenerii externi, oferind sprijin politic total și bani pentru transformări erau și ei în așteptarea faptelor, în special, a celor de reformare a statului. Pe acest fundal înălțător, falanga antinațională comunistă și cauza ei vetustă părea că va dispărea în neantul uitării în care a dispărut din istorie mai devreme năpasta agrariană. Masa adepților cursului pro-european de dezvoltare a Republicii Moldova se afla în creștere constantă și părea că nimic nu poate opri ori pune în pericol acest mers impetuos. Nimic, în afară de înșiși liderii Alianței, caracterul, orgoliul și, mai ales, interesele lor.

Deja din primele luni de guvernare în formatul Alianței s-a văzut marea discrepanță apărută între așteptările susținătorilor opțiunii pro-europene și capacitățile de schimbare a liderilor de partide cuprinse în ea. Înălțarea fulminantă în vârful piramidei puterii fără o cultură politică elementară a estompat și așa puținele calități bune pe care le aveau liderii partidelor. Ipostaza a scos în vileag chipul caricatural gol-goluț al politicianului parvenit: arogant, duplicitar, tare în vorbe, modest în fapte și, mai cu seamă, avid de putere, bani și lauri. În loc să pună guvernarea pe o partitura a interesului național, aceasta însemnând reforme și fortificarea parcursului european, liderii partidelor Alianței și-au desenat câte o partitură a interesului personal în parte și au început să cânte din răsputeri de pe ea. Adepții opțiunii pro-europene au putut distinge imediat falsetul comis și au început să dea primele semnale de nemulțumire, dar și de avertisment. Primul între ele a fost dat cu ocazia Referendumului din 5 septembrie 2010, organizat cu scopul ieșirii din criza politică legată de blocarea alegerii șefului statului în Parlament. Cetățenii erau chemați la referendum pentru ca ei să decidă alegerea directă a Președintelui. Fără să aibă scrisă o partitură a interesului național de care să se conducă și cuprinși de euforia etalării propriei deșertăciuni, liderii partidelor s-au lansat ad-hoc într-o competiție electorală hilară în care fiecare dintre persoanele lor erau promovate deja în calitate de candidați pentru viitoarele alegeri prezidențiale.

Dezgustat de un asemenea comportament, electoratul a hotărât să-i penalizeze: el nu s-a prezentat la urne, invalidând referendumul. Faptul că rânzoșii politicieni au rămas cu buza umflată și că s-au făcut de râs în fața Europei este de remarcat. Dar cel mai relevant efect al acestui eveniment rușinos a fost însă că moartea anunțată, dispariția în neant a comuniștilor și a cauzei lor vetuste se amână, că infatuarea, soră cu prostia, egoismul, imaturitatea liderilor pro-europeni le servește comuniștilor de apă vie, le dă viață și le hrănește speranța revenirii la putere. Prilejul nu s-a lăsat mult așteptat. El a apărut în 2013 în urma crizei politice provocată de vânătoarea cu procurori și judecători din Pădurea Domnească, soldată cu un omor. În centrul scandalului s-a pomenit Procurorul General al Republicii, participant la vânătoare, învinuit de omor și de tentativa mușamalizării cazului. Demiterea cerută însemna devalizarea de putere a lui Plahotniuc. Aflat în apogeul puterii sale politice, liderul PLDM, Vlad Filat, a văzut o șansă fericită de neutralizare a concurentul. Relația lui cu Plahotniuc era deja foarte încordată. Acesta, deținând sub control Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție, dădea semne că are la îndemână importante cunoștințe despre schemele de corupție dezvoltate de Filat. Păruiala dintre cei doi „pro-europeni” s-a petrecut, spre deliciul comuniștilor, cu bâta generoasă a acestora pusă la dispoziție.

Când Alianța a fost făcută una cu pământul, iar sub presiunea societății și a partenerilor occidentali apăruse o vagă predispunere a relansării unei noi guvernări pro-europene, peste toată această hărmălaie sare cel de-al treilea „pro-european”, Ghimpu. El anunță retragerea partidului său în opoziție sub pretextul că nu vrea să continue să guverneze cu coruptul Filat, că oricum, comuniștii vor prelua puterea în urma alegerilor parlamentare anticipate și că liberalii și ideea lor pro-europeană își vor lua revanșa în gloriosul an 2026. Gestul lui Ghimpu însemna o trădare a vectorului pro-european și împlinirea speranței lui Voronin de revenire în forță la putere. La această etapă opțiunea pro-europeană suportă încă o lovitură de imagine și risca să fie pierdută cu desăvârșire. Situația a fost salvată atunci de 7 deputați liberali, ulterior liberal-reformatori, care au ieșit cu opinii separate de cele ale lui Ghimpu, punând în capul lucrurilor interesul național. În acel moment aceasta a însemnat continuarea guvernării în formatul partidelor care se declară pro-europene, atingerea obiectivului strategic al anului 2013 – Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie, obținerea facilităților oferite de Uniunea Europeană în privința circulației mărfurilor, a cetățenilor și semnarea ulterioară a unui Acord de Asociere Republica Moldova – UE.

Noua Coaliție pro-europeană de guvernământ a început să funcționeze la 30 mai 2013. Deja fără Ghimpu, plecat în opoziție și cu Filat retras pe planul doi în urma Deciziei Curții Constituționale din 22 aprilie care l-a încadrat în categoria demnitarilor pasibili de fapte de corupție și incompatibili cu funcția de prim-ministru. Partidul Liberal Democrat l-a delegat în locul lui pe Iurie Leancă, diplomat de carieră și bun cunoscător al spațiului european. Leancă era în afara oricăror bănuieli de fapte de corupție, acceptat de cetățeni și adorat de partenerii de dezvoltare. Componenta nouă a Coaliției – grupul liberal-reformator – a venit în guvernare cu o condiție tranșantă de partener de dezvoltare, onest și corect, cu cele două partide – PLDM și PDM – în proiectele de reformare a Republicii Moldova, nicidecum complice în acte de corupție. Liberal-reformatorii au sperat că și alți deputați, mai cu seamă cei din PLDM, vor adera la această mișcare de reformare a guvernării, dar și a partidelor din care fac parte. Era evident că flagelul care surpă încrederea populației în guvernarea pro-europeană și o discreditează iremediabil este corupția cuibărită în sânul acestor partide. Or, reformarea statului pe principii democratice europene nu este posibilă cu partide la guvernare osificate, care nu se pretează democratizării interne. În conceptul european, partidele sunt filtre contra viciilor oamenilor care râvnesc la putere, garant al integrității lor și depozitar al responsabilității lor în timp. În practica moldovenească partidul înseamnă un srl finanțat și administrat de un singur om, cu toate consecințele ce decurg din această organizare tribală.

Stare demonstrată și cu prilejul formării noii Coaliții de guvernare în care locul central i-a revenit unui om aparent curat, onest și incapabil de fapte de corupție – Iurie Leancă. Nu mai departe decât în vara anului 2013, Leancă își arată adevărata lui față. El este atras într-un joc extrem de murdar convenit în secret de cei doi lideri de partide-concurente în planul delapidărilor – Filat și Plahotniuc – căzuți între timp din nou la bună împăcare. Leancă participă activ la concesionarea ilegală a Aeroportului Internațional Chișinău. Ca șef de Guvern își pune semnătura pe documente care legalizează șiruri întreg de tertipuri juridice și administrative procedurale de înstrăinare a principalului obiectiv strategic al țării. Leancă a apărat din răsputeri cauza furtului și, alături de „colegii” din PDM, a criticat dur și a condamnat în adunările generale ale Coaliției tentativa liberal-reformatorilor de a arunca lumină, mai întâi sesizând Curtea Constituțională apoi instanțele de drept comun, asupra acestei afaceri murdare. Învinuirile că liberal-reformatorii nu se comporta ca fiind la guvernare, ci de parcă s-ar afla în opoziție au răsunat frecvent în Parlament, în ședințe de Guvern, în adunări de Coaliție. Mai târziu, în 2014, învinuirile s-au transformat în acțiuni vădit coordonate de blocare a inițiativelor, fie parlamentare, fie guvernamentale, ale exponenților Partidului Liberal Reformator. Atacurile au atins apogeul în campania electorală parlamentară din vara-toamnă lui 2014. Filat-Leancă au respins, în favoarea cuplului Plahotniuc-Ghimpu, crearea unui bloc electoral cu Partidul Liberal Reformator. Li s-a părut prea greu să renunțe la scheme ilicite, la delapidări. Ei erau convinși că, debarasându-se de liberal reformatori vor putea crea cu Plahotniuc și Ghimpu o veche-nouă Alianță în care disconfortul de rânză a celor trei capi de partide va putea fi compensat din plin de confortul banilor proveniți din schemele de despuiere în pace și înțelegere a bunurilor statului.

Pasiența cu eliminarea de la guvernare a liberal-reformatorilor le-a reușit, precum le-a reușit și re-aducerea lui Ghimpu într-un hal de alianță de guvernare de care și-au șters picioarele; ba făcând-o, ba desfăcând-o timp de mai bine de un an de zile. Dezastrul care s-a descoperit în scurt timp după alegeri a îngrozit cetățenii și a uimit lumea. Furtul unui miliard de dolari din rezerva Băncii Naționale a unei țări bântuite de nevoi are asupra vieții cetățenilor ei cele mai grele consecințe. Ele, consecințele și nevoile, nu s-au lăsat așteptate: inflație, prețuri galopante, sărăcie, deznădejde, exod. Din 2014 până în 2017 majoritatea prețurilor la produsele de primă necesitate aproape că s-au dublat.  Populația a suferit și suferă și astăzi. Nu au suferit nici măcar mustrări de conștiință autorii furtului, deși sunt cunoscuți nominal și pe funcții. Leancă, cel care a semnat extragerea banilor în calitate de „simplu prim-ministru”, are tupeul să afirme că intenția lui a fost să salveze depunerile oamenilor. El a trecut în serviciile lui Plahotniuc și se află sub protecția personală a acestuia, dacă nu clacă cumva greșit. Țapul ispășitor a fost declarat Filat, cel căruia complicitatea murdară cu Plahotniuc i-a fost mai atractivă ca perspectiva unei activități oneste în serviciul cauzei curate pro-europene. Ghimpu, cel care s-a bucurat mult de arestarea și condamnarea lui Filat, culege la rândul lui roadele nesăbuinței și în disperare a ajuns să se plângă direct lui Dumnezeu. Cum să nu, dacă complicitatea cu Plahotniuc nu i-a adus iertarea acestuia, deși a pus pe altarul prieteniei lor și integritatea partidului, și soarta politică a scumpului său nepot, și propriul renume.

Cel rămas de-asupra și încă în libertate este Vlad Plahotniuc. Din partea dinafară a gratiilor și în genul marilor prădători de bănci și de trenuri din filmele western americane el poate doar să-i compătimească pe foștii lui parteneri-complici de Alianțe – condamnatul Filat și umilitul Ghimpu – spunându-le printre dinți, șăgalnic și cu dispreț: „Fraților, de ce v-ați apucat de furat în rând cu mine dacă nu aveți ca mine prinsă la șold… Procuratura?”

Aici putem considera încheiată povestea tristă, mult prea incompletă, a sabotării parcursului european al Republicii Moldova de către tocmai cei care s-au angajat să o asigure. Filat, Plahotniuc și Ghimpu au lăsat în urma lor ani de deziluzii și de posibilități ratate și vor intra în istorie ca niște descreierați prinși într-o competiție pentru întărirea și înmulțirea puterii lor oligarhice, uitând de datoria în fața miilor de cetățeni care i-au votat. Colegului Igor Volnițchi, de la care am pornit aceste rânduri îi putem spune că „fostul lui coleg de Guvern” nu a dezlegat niciun mister. Opțiunea europeană a electoratului moldav a fost grav deteriorată, dar nu a dispărut. Mutațiile de comportament observate prin apariția unor anomalii de tipul Usatâi ori Dodon sunt o dovadă că răul făcut de cele trei alianțe toxice și de „simplul prim-ministru” Leancă este cu adevărat dezastruos. Răspunderea trebuie să și-o asume partidele care au tolerat „atotputernicia” liderilor. Răul rămas încă pe poziții – Partidul Democrat și liderul lui, Plahotniuc, – nu trebuie lăsați să se eschiveze de la examenul de credibilitate al cetățenilor prin schimbarea sistemului electoral, pe care insistă disperat să o facă. În competiția cu descreierați nu există premiu mai potrivit pentru ei ca dezastrul pe care l-au creat. Să facem tot posibilul ca să-l aibă.

Valeriu Saharneanu, 18 iulie 2017