Câtă onoare poate cuprinde o demisie. Reflecții pe marginea demisiei Ministrului Justiției

Prima condiție pe care mi-am pus-o înainte de a emite careva judecăți la gestul anunțat al ministrului Tănase a fost să încerc să-l abordez cât mai distant, dacă o analiză cât de cât echidistantă va fi mai puțin posibilă.

Asta, pentru că o perioadă relativ îndelungată personajul a fost obiectul simpatiilor noastre necondiționate. Simpatiile erau legate de speranța încarnată a unor schimbări de esență a clasei politice decidente. Alexandru Tănase a reprezentat pleiada de tineri care au urcat pe scenă politică puțin înainte de anul de deznodământ 2009. Simpatiile pentru ei au crescut atunci când pleiada și-a enunțat motivele angajării lor în luptă: rezistența în fața regimului mafiot al comunistului Voronin, tragerea la răspundere a corupților și criminalilor, instituirea statului de drept(!).

Tănase și alții, prin prestația atribuită lor în avans, au sugerat modelul mult așteptat al noii clasei politice naționale – bine crescute, bine instruite și de bună credință. Celelalte calități, precum caracterul, principialitatea, integritatea erau considerate ca și părți integrante ale personalității lor în devenire. Adevărat, ele trebuiau dovedite în practica guvernării care le-a revenit, dar puțini erau cei care se îndoiau la  moment de prezența acestora.

Încrederea investită de societatea luminată, susținerea politică confirmată și reconfirmată au fost atunci, la momentul de start, niște credite extrem de valoroase pentru o carieră politică și de stat viguroasă și respectabilă. Ceea ce se cerea de la ei era extrem de limpede: să demonteze piesă cu piesă sistemul mafiot corupt și să așeze la locul lor mecanismele care asigură funcționalitatea statului de drept. În linii mari.

Acum, după ratările politice fundamentale, după prestația profesională descalificantă și după deziluzia produsă de lipsa de caracter și de personalitate, este foarte greu să judeci echidistant o demisie venită dintr-un motiv la fel de descalificant. Dintr-o discuție telefonică susținută „amical” cu un afacerist ițit din lumea megieșă lumii interlope despre furtul miliardelor și scheme banditești de delapidare a statului.

De remarcat din această discuție că „afaceristul din lumea megieșă interlopilor” pare mult mai deranjat și mai supărat pe obrăznicia și grandoarea furturilor comise cu participarea și implicarea instituțiilor statului și a unor persoane din eșalonul cel mai de sus al puterii, ca domnul Tănase, la momentul imposibilei discuției având incredibila funcție de președinte al Curții Constituționale.

În comentariul pe marginea discuției date publicității, dl Tănase ne liniștește că ea nu prezintă nimic care să-l incrimineze cu ceva. Ba este, și este foarte mult material, zicem noi.

Cea mai gravă este dovada că multașteptatul caracter și visata de popor principialitate nu este proprie lui „Tănase și alții”. Lucrul acesta s-a văzut ceva ani în urmă, dar discuția confirmă lipsa acestor calități pentru care societatea a investit cândva încredere și a manifestat susținere.

Indiferența, este alt material incriminatoriu. Cine fură, cum fură și cât fură, – nu știu, nu mă interesează, – se arată dl Tănase în dialog cu amicul revoltat. Eu îmi văd de „mică” mea funcție de președinte al Curții Constituționale și celelalte facă-se măcar praf și pulbere.

Desigur, nici o instanță din sistem nu se va autosesiza și nu-i va incrimina dlui Tănase indiferența și inacțiunea, implicit – complicitatea. În afară de opinia publică – instanța supremă care l-a creditat cu valoarea încrederii ei atunci când a pășit în politică.

De-asupra tuturor stă însă dovada maleabilității la situații ingrate și a adaptabilității la „principii și valori” străine principiilor și valorilor afișate pe frontispiciul propriei persoane. În 2009 și în anii de după, toată lumea aștepta de la Filat, „Tănase și alții” să se facă dreptate în numeroasele crime făcute de Voronin și sistemul lui. Ca să nu mai pomenim de reformele așteptate de cetățeni și de partenerii de dezvoltare. Era nevoie de implicare cu caracter, de efort, de riscuri, de multe și mari sacrificii. De unde? Tănase s-a adaptat pentru puțin timp la nevoile lui Filat, ca „în timp rezonabil” să-l părăsească, pentru ca, aproape fără pauză de gândire să se regăsească în câmpul de interese a groparului primului său șef și să se adapteze nevoilor șefului din urmă.

Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general”, notează corect dl Tănase pe marginea demisiei lui. Este o frază scoasă din contextul aproape solemn al unei depeșe de rămas bun de la camarazi postată pe rețele. Grav și solemn, dar deșert și necredibil. De ce oare acest drag lui adevăr nu a fost aplicat cel puțin în două cazuri care, în interpretarea lui de președinte și judecător al Curții Constituționale, dovedesc o inversare a acestui principiu.

Primul caz se referă la Hotărârea Curții din 8 octombrie 2013 referitoare la sesizarea deputaților Partidului Liberal Reformator având drept subiect concesionarea ilegală de către Guvernul Republicii Moldova a Aeroportului Internațional Chișinău. Al doilea se referă la Hotărârea CC din 4 martie 2016 cu privire la schimbarea modului de alegere a Președintelui republicii. Există și alte urme lăsate adânc de pantoful fin al dl Tănase pe grumazul bătut de soartă al „interesului general”, dar aceste două exemple, analizate și din punctul de vedere al consecințelor lor, vădește clar ale cui interese le-a promovat și le toarnă în betonul legii dl Tănase.

Cine să creadă în 2009 că se va întâmpla așa ceva, dar în interpretarea dlui Tănase Curtea Constituțională a fost abolită definitiv de misiunea ei de arbitru suprem al respectării prevederilor Constituției. Curtea a fost transformată în instrument docil de capturare a statului de către o grupare de aceeași preocupare, ca și cea a „amicului” afacerist cu care a discutat telefonic: ițită și ea din lumea megieșă lumii interlope. Deși acum e partid politic.

Unde este „interesul general”, invocat patetic de dl Tănase? În interesul lui Plahotniuc de a face bani din Aeroport ori de a-l face pe Dodon președinte cu scopul de a stopa integrarea europeană și de a se opune, cu război civil, unirii cu România?

Ce a mai rămas din Constituție dacă stat de drept nu e, dacă mass-media independentă nu e, dacă dreptul la exprimare e monopolizat în proporție de 85-90 la sută, dacă poți să furi în ziua mare un post de radio național cum a fost radio Vocea Basarabiei și instituțiile statului să aprobe crima și să se facă luntre și punte pentru ca radioul să ajungă în aceleași mâini murdare ale lui Plahotniuc, după ce a fost pe rând, în mâinile lui Filat și ale lui Ghimpu?

E ridicol să se vorbească despre o demisie de onoare a dlui Tănase în condițiile în care toată lumea versată cunoaște adevăratele lui „merite”, dar și eforturile depuse la instaurarea și creșterea exponențială a dictaturii, deocamdată de catifea, a lui Plahotniuc.

Onoarea nu este complice la nimic ce o poate dezonora, ea nu-și trădează principiile onorabile și nu se adaptează la sisteme mafiote care necinstesc un stat, un popor. Onoarea înseamnă prețuire, demnitate, încredere, onestitate. Onoarea are oroare de conformism, de lichelism, de duplicitate, de neadevăr, de machiavelism.

Când este dezonorată, Onoarea se revoltă. Dl Tănase nu s-a revoltat niciodată. A plecat și de data această mulțumind primului-ministru. Probabil va reveni atunci când o va cere „interesul general” al suzeranului său.

Valeriu Saharneanu, 13 martie 2018

Lasă un răspuns