Caracatița nu vrea să moară

„Caracatița”, serialul recent difuzat la TVR Moldova își termină video-narativul groazei despre mafia italiană cu episodul în care capul ei, Tano, urmărit de poliție, se aruncă în craterul vulcanului Etna. În episoadele anterioare autorii filmului „uciseseră” cu efect și pe alți capi odioși ai temutei mafii siciliene. Moartea spectaculoasă a lui Tano din ultimul episod a avut însă un element care trebuia să definească sfârșitul sfârșitului caracatiței mafiote. Iar acesta s-a consumat în momentul când înainte de a fi înghițit de lava clocotindă, Tano arătă urmăritorilor că are asupra lui o mică valiză. Era ceea ce căuta poliția: valiza cu dischete – depozitarul și garantul puterii mafiote supreme. Era baza de date cu activitățile ilegale, faptele de corupție și alte detalii picante ori șantajabile din viața publică și particulară a reprezentanților clasei politice și a slujitorilor Temidei. Zeci de ani mafia racolase deputați, senatori, consilieri, procurori, comisari de poliție, miniștri și primari, folosindu-se de „puterea de convingere” a șantajului și a banului.

Vă pare cumva cunoscut scenariul? Sa-r putea, pentru că în finalul ultimului episod al aflării la putere a Partidului Democrat (14 iunie 2019) am avut la Chișinău o situație parțial similară cu cea a finalului de film. Capul partidului de guvernământ, Plahotniuc, fuge și el de la locul faptei. O ședință vajnică a partidului său, întinsă special pe toată ziua, îi servește de paravan. Fuge tainic, fără să fie încolțit de poliție. Din contră, el se retrage din Republica Moldova sub acoperirea poliției care-i era supusă, în dosul geamurilor fumurii ale unui automobil blindat. Este flancat de paza bună a Serviciului de stat de Protecție și Pază. Fuga lui este vigilent coordonată de Serviciul (inteligent?) de Informație și Securitate a statului. Lui i se deschide un culoar special prin care străbate din mers vămi și cordoane de frontieră, fără a fi supus procedurilor obligatorii tuturor muritorilor. Din automobilul blindat urcă direct pe scara unui avion special închiriat, care îl aștepta într-o țară vecină, încă prietenă lui.

Plahotniuc nu a evadat din confortul cotidian în iadul vulcanului incandescent, punându-și capăt zilelor, precum a făcut-o expiratul mafiot Tano. Plahotniuc procedează pragmatic. El fuge din iadul vulcanului pus pe clocot, care se numește Republica Moldova, către confortul civilizației occidentale, acolo unde își are puși la păstrare banii și averea. Ia cu el o parte din baza de date: înregistrări audio și video: unele cu picanterii, altele cu tentă criminală, altele cu discuții pe teme de geopolitică. Toate cu valoare de dobândă în caz de necesitate. 

Fondul principal nu sunt însă datele despre clientelă, listele cu deputați, miniștri, procurori, judecători, polițiști și alte lichele, pe care le-a cumpărat, șantajat și racolat. Fondul principal în noua etapă a vieții sunt conturile și averile deținute personal în zona refugiului său. Clientela: cumpărații, șantajații, racolații și toate celelalte lichele, turnate în corpul unui sistem, au rămas să funcționeze mai departe în Republica Moldova. Ei stau bine înșurubați în trupul statului: în parlament, în guvern, în procuraturi, în judecătorii, în administrații locale de nivel unui și doi. Au nume cunoscute și activități la vedere. De câteva zile s-au reciclat în „apărători” ai valorilor democratice, acuză presiuni pe criterii politice. Nucleul acestei clientele este fracțiunea parlamentară. Misiunea ei principală este supraviețuirea politică a partidului, trecerea lui peste al nouălea val al oprobriului public care va apărea în rezultatul ieșirii la lumină a activității lui criminale din timpul guvernării. 

Fuga din țară a lui Plahotniuc și dispariția odată cu el a șobolanului său cel mai infect, Șor, sunt în sine importante autodemascări. Tâlharul știe de ce fuge. Au început deja și demascările venite din interiorul sistemului pe cazurile cele mai răsunătoare, cum este cel al lui Gheorghe Petic. 
Demascările și denunțurile se vor intensifica de îndată ce din societate va dispare frica revenirii dispăruților la putere. S-ar putea ca seară de seară lumea să se adune buluc în fața televizoarelor, incitată să afle ce alte noi grozăvenii au făcut Plahotniuc și caracatița lui aflându-se la guvernare. Unii se vor cruci de neobrăzarea cu care au furat „aleșii” lor „democrați”, alții vor înjura descoperind cât de tare au fost păcăliți și prostiți de pe ecrane și prin adunări, alții pur și simplu vor blestema lăcomia și nesăbuința omenească.

Vor fi episoade pline de orori care de care mai monstruoase din viața mafiei moldovenești din jurul Partidului Democrat. „Caracatița” plăsmuită a cineaștilor italieni ar putea să pălească în fața caracatiței reale a mafioților moldoveni. Chiar dacă luăm pe fapte reale, „Cosa Nostra” italiană care se zice că ține sub control o parte din politic și o părticică din economia țării, nu se compară cu Partidul Democrat moldovenesc, care a controlat până mai ieri tot politicul și toată economia – statul în întregime. Una este cifra de afaceri anuală estimată la 170 miliarde de dolari a mafiei italiene într-o țară în care Produsul Intern Brut este de peste două trilioane de dolari și alta este să furi un miliard de dolari și alte miliarde de lei într-o țară cu un PIB abia ajuns la 8 miliarde de dolari. Asta înseamnă osândirea la lipsuri și sărăcie a sute de mii de oameni. Adică a tot restului societății dinafara sistemului tâlhăresc. Să înțelegem că mafia italiană este mai „umană” ca Partidul Democrat moldovean? Cu certitudine, nu. Ambele organizații sunt odioase și condamnabile. Chiar dacă esența criminală a primei este deja recunoscută, iar caracterul criminal al celei de-a doua trebuie încă dovedit.

Lucru deloc ușor și care necesită multă perseverență. Fiindcă cioturi din sistem se vor încrâncena să rămână în funcții-cheie cu scopul lichidării probelor. Așa cum se întâmplă zilele acestea cu Procurorul General, care refuză să dea curs somațiilor opiniei publice să-și dea demisia. Ce vrea să ne spună comportamentul procurorului proscris? Am putea să-i descifrăm mesajul în aceeași cheie a alegoricului de la început, comparând finalul de destin – unul de viață, altul de politică – al celor doi cappo di tutti capi: Tano, cel din ficțiunea serialului italian alege să-și pună capăt zilelor lui și ale mafiei, aruncându-se în crater de vulcan; Plahotniuc, cel din realitatea noastră cotidiană, alege să-și continue zilele în luxul occidental, lăsând organizația să-i continue cauza.
Asta vrea să ne spună procurorul: caracatița moldoveană nu vrea să moară.

Valeriu Saharneanu
27 iunie 2019

Lasă un răspuns