CANDIDAT COMUN la funcția de primar al capitalei și un PARTENERIAT pe „termen lung” între două partide UNIONISTE

19 aprilie 2018, Ziarul Național:

Partidul Liberal Reformator (PLR) nu va înainta candidați la alegerile locale din Chișinău și Bălți, dar va susține candidaturile propuse de Partidul Unității Naționale (PUN) – Constantin Codreanu (Chișinău) și Sergiu Burlacu (Bălți). Anunțul a fost făcut astăzi de co-președintele PLR, Oleg Bodrug, în cadrul unei conferințe comune cu Traian Băsescu și Constantin Codreanu.

PLR este un partid unionist și credem că e de datoria noastră să coagulăm forțele unioniste. Din păcate, discuțiile privind identificarea unui candidat comun au eșuat. Noi am luat decizia să-l sprijinim pe Constantin Codreanu la funcția de primar general al capitalei”, a spus Oleg Bodrug.

De asemenea, reprezentanții PLR au anunțat că nu vor înainta propriul candidat nici la Primăria Bălți, deși fusese deja identificată o persoană competentă. „Această alianță dintre PLR și PUN mi se pare logică, mai ales că împărtășim aceleași deziderate”, a spus vicepreședintele PLR, Tatiana Potâng.

Președintele de onoare al PUN, Traian Băsescu, a mulțumit reprezentanților PLR pentru susținerea acordată celor doi candidați la funcția de primar și a punctat că e vorba de un parteneriat pe termen lung între cele două formațiuni unioniste.

„Constantin Codreanu nu va mai fi candidatul PUN, dar va fi candidatul PUN-PLR. Vom fi parteneri loiali și atunci când PLR va avea nevoie de susținerea noastră. Cred că va fi o colaborare pe termen lung și va fi și un exemplu pentru alte partide. E ușor să vorbești de Unire, dar e greu atunci când nu exista capacitatea necesară pentru a ne aduna împreună. Astăzi demonstrăm că putem face o alianță pentru ca să nu lăsăm Chișinăul în mâinile socialiștilor și democratului vestit, Vlad Plahotniuc”, a precizat Traian Băsescu.

De asemenea, fostul președinte a spus că a încercat să discute și cu Dorin Chirtoacă despre susținerea unui candidat comun, doar că acesta nu a venit cu niciun răspuns. „Noi știm aventurile politice ale celor din PL. Cum să ne acuzi că suntem ai lui Plahotniuc, când tu semnezi pentru candidatura acestuia și insiști pe lângă președintele Timofti să-l desemneze premier?”, s-a întrebat fostul președinte.

Oleg Bodrug l-a completat pe Băsescu la acest subiect: „Noi am fost în Partidul Liberal și subiectul unionismului era interzis”.

 

Sursa: http://www.ziarulnational.md/ultima-ora-inca-un-candidat-comun-la-functia-de-primar-al-capitalei-si-un-parteneriat-pe-termen-lung-intre

Lasă un răspuns