Campionatul național la îndrugat enormități (prostii) poate fi declarat deschis

 

Primul titular al noului sezon și-a făcut deja apariția în teren și s-a remarcat cu un rezultat notoriu. Eroul nostru se numește Vladimir Cebotari și ține loc de vicepreședinte la partidul democrat. Vă aducem în față imediat și declarația. Mai mult ca sigur: ea îi va aduce celebritatea și îl va pune în rândul celor mai redutabili enunțători de absurdități ai țării noastre tinere, dar extrem de bogate în asemenea talente. Nu înainte însă de a preciza locul și momentul în care s-a remarcat distinsul declamator.

Locul degajării prostiei este o televiziune din Chișinău a cărei adresă încă urmează să o aflăm, iar timpul este chiar ziua de ieri, 28 februarie. Totul s-a întâmplat în cadrul unei dezbateri postelectorale. Precizările le facem pentru că viitorul și posteritatea care, așa cum arată ultimele alegeri, dar și tendințele dezvoltării moldovenești hiperdemocratcie, vor fi cu certitudine ale unei societăți a prostiei generalizate, a triumfului ambiguității și absurdului. Această societate va dori cu siguranță să-i ridice monument ilustrului demagog. Unul neapărat ecvestru, întruchipându-l călărind semeț cai verzi pe pereți, în timp ce privirea-i opacă va scruta șiret necuprinsele zări ale Absurdistanului. Nu cunoașteți ce e asta? Păi, să  știți, într-un viitor nu prea îndepărtat, așa se va numi oficial țara la a cărei redenumire îndrugă azi prostii fără să clipească ortacii partidului numit democrat din a cărui echipă face parte proaspătul pretendent la titlul de campion la proba „enormități îndrugate”.

Dar haideți să nu vă mai ținem în suspans și să facem publică performanța. Iată declarația care îi va aduce binemeritata glorie tândălească vicepreședintelui la democrați, Vladimir Cebotari. Citat din presa zilei (Unimedia):

Democratul Vladimir Cebotari a spus că PD a pierdut intenționat alegerile în Chișinău, pentru a ridica șansele blocului ACUM și a diminua câștigul socialiștilor în capitală.

„Noi am cadonat (n.r. dăruit) Chișinăul blocului ACUM și am făcut acest lucru intenționat. Se știe situația în Chișinău. Ridicați rezultatele prezidențiale din 2016, rezultatele alegerilor parlamentare din 2014.

Ceea ce am făcut noi ca partid democrat este că am intrat în această competiție pentru a scădea șansele socialiștilor și în același timp de a spori șansele blocului ACUM”, a spus Vladimir Cebotari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.”

Punct ochit, punct lovit, cum se zice. Geaba credeți voi, ignoranții, că blocul ACUM a luat câte mandate a luat în Chișinău datorită mobilizării alegătorului anti-oligarhic. Nu, nepricepuților, spune dl Cebotari. Rezultatul s-a putut obține grație mărinimoasei implicări a partidului democrat de partea blocului. Implicare nu doar profund mărinimoasă, dar și curat jertfelnică – vedeți, partidul democrat nu a luat niciun mandat în Chișinău; toată energia pedemistă am pus-o pe altarul vostru, a blocului ACUM, retezând drastic șansele socialiștilor; cu asta „noi am cadonat (n.r. dăruit) Chișinăul blocului ACUM”.

Aplauze, doamnelor și domnilor, ovații, nesfârșite urale. Admirați omul politic marca inedită partidul democrat. Cine mai poate să sfideze atât de măiestrit realitatea și să sucească atât de încârligat adevărul ca acest strălucit discipol al renumitei școli de minciuni gogomane moștenită de partidul democrat de la părintele ei fondator, Voronin. Recunoașteți cu toții – este o performanță absolută și cea mai mare până la această oră în materie de nerozie îndrugată.

Bravo, maestre Cebotari! Nota zece la tâmpenii. Sunteți în trend de creștere. Dacă reușiți să vă manifestați la fel de talentat și pe dimensiunea conexă a împletitului de scheme extorcatoare de bani din avutul public, să știți că puteți deveni primul pretendent cu reale șanse la succesiunea conducătorului de partid. Acum e periculos să vă gândiți la asta, dar să știți, în acest moment sunteți un adevărat campion. Vă spunem sincer: cu dumneavoastră Absurdistanul moldovenesc nu e o himeră de speriat copiii și nici o invenție răuvoitoare a opozanților. Absurdistanul e aproape de tot.

Mai este ceva. În declarația sa stupidă politicianul face scurtă aluzie la alegerile prezidențiale din 2016 și nu pomenește deloc de cele locale din 2018 pentru primăria Chișinăului. Acum, dacă stăm și ne gândim sucit, așa, în cheia realității deformate aplicată de dl Cebotari, haideți să debităm și noi niște postulate la fel de deșuchiate. Aiurea formulându-le, cine știe, poate dăm de cifrul cu care putem pătrundere în gândirea ascunsă, îndesat cârlionțată, dar reală a debitantului:

Postulatul nr.1. Ce bine că s-a implicat partidul democrat în alegerile prezidențiale din 2016, că altfel câștiga Maia Sandu;

Postulatul nr. 2. Ce bine că s-a implicat partidul democrat în alegerile din 2018 pentru primăria Chișinăului, că altfel câștiga Andrei Năstase.

E corect formulat, dle Cebotari? Asta ați vrut să spuneți?

Valeriu Saharneanu

1 martie 2019

Lasă un răspuns