Blestemul lui Eminescu se cere împlinit: e timpul să dăm foc la pușcărie și la casa de nebuni

Cunoaște toată lumea cum se termină renumita Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu? Vă amintesc – cu o rugă care aduce a blestem.

Mai întâi, Poetul se arată scârbit de generația de„progenitură”, „vestejită fără de vreme, dar cu creieri de copil”, „care vorbe mari aruncă/Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă”. Eminescu este indignat de purtarea acestor secături și le spune în față: „Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară, Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteți — niște mișei!”.

Adevărul fiind ca întotdeauna în minoritate, dar și în neputință să se apere de nerozii care din vreme în vreme se înmulțesc peste măsură, Eminescu cere impetuos ajutorul unui vrednic și cu dreptate strămoș pe care îl roagă fierbinte, parcă dojenindu-l pe Voevod, parcă blestemându-i pe mișei: „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei, Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”

Rugămintea-blestem al marelui nostru poet e scrisă cu sânge și este în putere de aproape 150 de ani. A funcționat de mai multe ori în istorie. Ultima dată a fost în 1989. În pârjolul de atunci au ars mai multe pușcării. Cea mai mare a fost URSS-ul, dar a ars și una mai mică – România comunistă. La București, furia adevărului ieșit la libertate i-a sugrumat nemilos pe mișei. În 2009, la Chișinău, a luat foc altă pușcărie – parlamentul plin cu comuniști smintiți, dar și casa de nebuni de peste drum a mișelului-șef.

Pe partea asta de Prut, efectul blestemului nu s-a împlinit însă până la capăt. Oameni prefăcuți au trădat atunci cauza adevărului. Mișelul cel mare a fost lăsat în libertate să plodească alți mișei. Acum aceștia s-au înmulțit peste putință iar. Sunt răi, lacomi, impertinenți, ipocriți, cinici, corupți, hoți – numai buni de băgat în alte „temniți large”.

Parlamentul a devenit din nou o pușcărie benevolă de smintiți. În partea de putere majoritară, deputații nu se comportă ca aleși suverani, cum le-o cere legea. Purtarea lor este de sclav, de marfă vie care se vinde și se cumpără, scârnăvește și se descompune.

Fiecare ceată de deputați are stăpân. Nu este poporul, cum le este scris în matricula de funcție. Stăpânii lor sunt lichelele cele mai jegoase. Una dintre ele este locatara Președinției – casa de nebuni de peste drum de pușcărie. În funcție de situație, stăpânii fac schimb de marfă, își licitează sclavii la bursa ticăloșilor, îi amanetează ori îi dă cu împrumut. Politica lor este o perpetuă lupanare de cinism și îmbuibare.

Adevărat lupanar este Partidul Democrat, ceata de hoți care în rezultatul unor sminteli ereditare a pierdut acțiuni importante la bursa ticăloșilor. Îmbulzeala din el de vreme recentă, orele lungi de discuții în interiorul acestei structuri politice, sub care se ascunde crima organizată, au stârnit zilele acestea dezbateri gălăgioase la mai multe instituții media. Nici una din aceste discuții nu a vizat rolul, locul și contribuția acestei structuri aflată la guvernare în rezolvarea unor probleme ce țin de interesul statului. Nicio vorbă, nicio referire măcar la temele stringente legate de problemele grave, actuale și de viitor, impuse de criza coronaviruslui.

Nu au fost, fiindcă nu au de unde ieși aceste abordări. Frământările din interiorul structurii nu au nimic cu aceste teme. Problema fundamentală care preocupă azi Partidul Democrat este să se țină cât mai mult la putere. Altfel e caput. Interesul gregar, acesta este sensul tuturor frământărilor din PDM. Primul interes este ca deputații și clientela să-și mențină intacte sinecurile, să nu piardă controlul fluxurilor de bani în schemele de îmbuibare, convenite cu ceata socialistă. Al doilea interes major este ca partidul de mișei să rămână la număr măcar așa cum l-a lăsat și cum l-a desfăcut recent fostul lider pribeag.

Treabă mult mai grea, pentru că locatarul casei de nebuni de peste drum de pușcărie vrea, din câte se vede, tocmai opusul: să ia câți mai mulți mișei din rândul complicilor democrați ca să-și fortifice cu ei ceata casei lui de smintiți. Lucrătura e cu bătaie lungă, vizează o întăritură de poziții, o extindere în timp și în spațiu a casei de nebuni.

E prea mult la suferința unei generații. Probabil a venit timpul ca blestemul lui Eminescu să se împlinească, în sfârșit, până la capăt. Azi răufăcătorii acestui pământ s-au împărțit în două cete, una de smintiți și alta de mișei; au făcut din cele două instituții – Parlament și Președinție – incinte de hoți sau… două „temniți large”, în care s-au adunat de bună voie cu planuri de furtișag. Ca să li se taie odată și odată drumul lung al hoțiilor și relelor, a rămas ca cei suferinzi să-și facă misiunea lor istorică și deloc metaforică: să dea foc la pușcărie și la casa de nebuni.

Valeriu Saharneanu

5 mai 2020