Apropo de cetățenia la tarabă: Londra închide „supermarketul” vizelor pentru străinii bogați

Londra pune capăt sistemului ”vize contra bani”

Marele supermarket al vizelor britanice pentru străinii bogați se închide. Vineri (7 decembrie 2018), guvernul britanic a anunțat, în mod surprinzător, sfârșitul acordării de vize contra investiții. Corespondentul la Londra al ziarului Le Monde explică situația:

Condamnat de Transparency International ca fiind „un instrument de spălare a baniilor proveniți din corupție“, sistemul de vize numit „Tier 1“ a fost una dintre metodele preferate ale miliardarilor din întreaga lume de a se stabili în Marea Britanie. Marea majoritate dintre solicitanți erau chinezi și ruși.

Pentru cei cu un portofel bine garnisit, sistemul era deosebit de simplu. Pentru 2 milioane de lire sterline (2,2 milioane de euro) injectate în economia Regatului Unit, norocosul solicitant primea un permis de ședere, care apoi îi conferea dreptul la ședere permanentă după cinci ani.

Prin creșterea investiției la 10 milioane de lire sterline, perioada de așteptare era redusă la doi ani. Aceasta oferea apoi posibilitatea de a accesa cu ușurință cetățenia britanică.

Creat în 2008, acest sistem de vize a fost mult timp o adevărată „cutie neagră”. În perioada sa de maxim, în 2015, au fost acordate aproape o mie de vize pe an. Dar, când unele controale au fost în cele din urmă inițiate, cele mai multe aplicații s-au evaporat în mod misterios, scăzând cu trei sferturi …

Pe lângă suspiciunile legate de spălarea banilor, utilitatea economică a acestui sistem s-a dovedit, în orice caz, foarte limitată. „Investitorii” își plasează de obicei banii numai în titluri de trezorerie. Așa că ei au obținut o viză împrumutând guvernul britanic, de unde au făcut apoi profituri. Dacă scopul fusese acela de a atrage adevărați antreprenori, atunci programul a eșuat.

Sursa: rfi.ro

Lasă un răspuns