Ana Guțu şi „Îmblânzirea scorpiei”

Ceva vreme în urmă eram aproape convins că modelul de politician al Anei Guțu se mulează perfect pe chipul eroinei principale din blockbuster-ul sovietic „Tragedia optimistă” – o femee-comisar, trimisă de comandamentul bolșevic pe o corabie rebelă să determine echipajul să lupte de partea lor. Caracterul de fier și intransigența comisarului, gata să-și descarce arma fără ezitare în oponentul care îi nesocotește sângele rece, scoate în relief o femeie puternică, capabilă să reziste pericolelor, să riposteze prompt, să rămână neînfrântă în situații-limită și să își ducă până la capăt misiunea. Contextul bolșevic se referă doar la opera citată și nu are nicio legătură cu persoana Anei Guțu, ea fiind o anticomunistă convinsă. Contextul are legătură doar cu caracterul și promptitudinea unei femei tari – antipod al „genului slab”, sintagmă care înainte de era gender definea pe nedrept genul frumos.

Asta credeam până mai adineaori că este Ana Guțu, colega noastră inteligentă, instruită, cu o personalitate puternică, dârză, intransigentă, cum părea. Zic aşa, pentru că evenimentele petrecute în ultimele două luni mi-au zdruncinat din temelie această părere. Am sesizat o schimbare esenţială a discursului şi faptelor colegei noastre, schimbare care m-a făcut să proiectez starea ei în transformare pe cea descrisă de Shakespeare în comedia „Îmblânzirea scorpiei”.

În piesă, una dintre eroine este numită scorpie din pricina caracterului ei zvăpăiat – principala cauză pentru care nimeni nu vroia să o ia de nevastă, iar atunci când, în rezultatul unor intrigi, cineva reuşeşte să îl convingă pe tatăl fetei să i-o dea în căsnicie, precum era obiceiul timpului, soţul reuşeşte să o transforme întro fiinţă atât de ascultătoare şi supusă, încât toată lumea rămâne nespus de mirată cum de acesta a reuşit să îmblânzească scorpia.

Nu vreau să etichetez prin această asociere. Am recurs la procedeu ca să exprim mai plastic transformarea la care am fost martor şi care m-a oripilat.

Sunt mirat foarte tare cum și cine a reuşit să îi schimbe optica şi comportamentul doamnei Ana Guţu vis-a-vis de participarea PLR în alegeri, noi vorbind nu o singură dată la întrunirile noastre despre următoarele aspecte:

  1. Vine ori nu vine Ion Sturza, PLR trebuie să-şi facă agenda politică conform programului deplin al echipei, iar noii veniţi vor fi acceptaţi în context electoral ca plus-valoare;
  2. Este puţin probabil ca celelalte două partide din Coaliţia de guvernare vor dori formarea unei coaliţii pre-electorale, având în vedere nu atât diferenţa de ideologii, cât modul în care ei înţeleg guvernarea ca pe un drept de acaparare și o sursă de îmbogăţire;
  3. Instinctul oligarhic va face ca patronii celor două partide să tânjească după cel de-al treilea complice al lor – liderul PL – din formatul defunctelor Alianţe, cu care aveau divergenţe pe subiecte ce ţineau de partajarea controlului asupra unor sfere, surse ori proprietăţi ale statului;
  4. Pornind de la toate acestea, cele două partide din fosta, deja, Coaliţie de guvernare vor încerca să elimine din ecuația viitoarei guvernări prezența incomodului PLR, folosind întregul potenţial politic şi mai ales cel mediatico-analitic de care dispun cu prisosinţă.

Cunoscând şi vorbind toate aceste aspecte ale luptei politice pre-electorale, având consultate opiniile tuturor structurilor componente ale partidului şi aprobarea consolidată a forului decizional (100 dintre membrii Consiliului Politic Naţional din 103 prezenţi au votat pro) de a merge în alegeri ca partid ce exprimă şansa de reformare a statului în folosul cetăţeanului, am fost mirat şi mai tare când am descoperit că principialitatea dârzei noastre colege Ana Guţu începe să se clatine, să cedeze. Veriga de oțel tare care credeam că este al lanțului care ne leagă nu este altceva decât o firavă și lucitoare agrafă.

Ca mai ieri să o vedem chiar angajată în luptă contra propriului partid.

O face exact ca şi scorpia din piesa ilustrului dramaturg: dintr-o aprigă părtaşă a nesupunerii feminine să devină o vehementă partizană a contrariului.

Să punctăm câteva scurte episoade din filmul transformării:

Mai întâi doamna Guţu a părăsit brusc, pe la început de septembrie, propria convingere că doar PLR este expresia sinceră a opţiunii europene.

Ceva mai devreme, pe la mijlocul lunii august, la una din ședințele de partid, doamna Guțu și-a exprimat, în maniera ei categorică, repudierea personală a oricăror scenarii de participare pe lista altui partid decât cea a PLR. Protocoalele ședințelor pot confirma declarația.

Ideea unui bloc pre-electoral cu PLDM, agreată de toţi colegii, a fost respinsă de parteneri şi atunci co-preşedinta Ana Guţu a îmbrățișat varianta includerii pe lista PLDM a candidaţilor PLR, propusă de Vlad Filat și respinsă categoric de forul decizional ca tentativă de surpare a identității partidului.

Întro şedinţă a Biroului Politic, convocat la cererea doamnei Guţu, apelul colegilor de a rămâne solidari şi uniţi în lupta pentru succesul partidului în alegeri a fost respins. Spre surprinderea tuturor, dânsa, susţinută de un grup de părtaşi, a înaintat propunerea retragerii partidului din cursa electorală. O opţiune considerată capitulardă şi în consens cu presiunile şi atacurile venite din afară.

Timpul care a trecut de la acea şedinţă a Biroului din 13 octombrie, a risipit motivul pentru care doamna Guţu a încercat să-şi justifice chemarea de neparticipare a PLR la scrutin – raţiunea de a nu disipa votul pro-european şi de a spori şansele acestor forţe în alegeri.

Gestul ar fi fost o nemaipomenit de frumoasă manifestare de altruism politic, dacă nu s-ar fi descoperit, că în paralel cu promovarea acestei idei „nobile”, doamna Liliana Palihovici, vicepreşedintă a PLDM, a avut misiunea să cheme la discuție pe careva dintre viceminiştrii PLR şi să-l(o) determine să se retragă împreună cu doamna Guţu din campania electoarală a PLR contra promisiunii de a fi lăsat(ă) în funcţie în viitorul guvern. Unii miniștri ai PLDM au făcut același lucru cu subalternii lor din echipa de guvernare a PLR. Doamna Ana Guțu s-a preocupat personal de nepotul de la tineret și de viceminiștrii de la ministerele din responsabilitatea partidului.

Şi viceminiştrii, majoritatea dintre ei, promovaţi cu vehemenţa-i caracteristică de doamna Ana Guţu, s-au prins în mreje – au dat vrabia din mână (onoarea) pe cioara din gard. Ca proştii, precum se ştie că este morala acestui proverb. Unii dintre ei au cerut „rasspiscă” de garanţie la mână, dar nu au obţinut-o. Doamna Palihovici ştie cum să trateze naivii.

Ce i-o fi promis liderul PLDM doamnei Guţu nu cunoaştem. Puţin probabil – un loc eligibil pe lista PLDM. Afacerea ar genera multe interpretări. Există lucruri mult mai fine. De exemplu: pe tarabă stă postul vacant de ambasador la Paris, de ce nu? Poate fi visul de viaţă al unei vanităţi înfloritoare cum este cea a doamnei Guţu.

Cât e să spui că partidul tău nu are şanse, să încropeşti un grup de rezistenţă în interiorul lui din rândul sculelor băgate pe gât partidului chiar de tine, precum şi din rândul celor frustraţi sau certaţi cu bunul simţ, ca să pară mai solidă mişcarea?

Trădarea în chestiune de meschinătate este un discomfort de moment, pe când un loc cald, de durată şi bine plătit în inima Europei, la Paris, este ce este. Politica este arta posibilului, nu? Ce vor face ceilalți?! Treaba lor. Arta posibilului în politică include și pe cei rămași cu buza umflată la o margine de drum.

Ieri nu a întârziat nici dl Lupu, Marian Iliici, să apară la rampă în susţinerea doamnei Guţu cu chemarea ca partidele mici (că al lui, care nu este de fapt al lui, e tare mare!), fără de şanse, să se de-a la o parte. În plină junglă electorală se aud şi alte voci care mai tari, care mai pocite, interpretând acelaşi refren: PLR să părăsească scena. Vocile răsună fie din amvonul partidelor, fie din cel al unor centre de evaluare a opiniilor controlate, fie din gura unor analişti cu simbrie.

Finalul comediei shakespeariene este cunoscut de câteva sute de ani: mirarea stârnită de îmblânzirea scorpiei se transformă întro veselie generală, în timp ce eroina şi îmblânzitorul ei pleacă la culcare. Aşa cum de la o vreme viaţa bate filmul, eroina noastră nu se duce la culcare; ea rămâne în platouri de televiziune, este invitată în dezbateri şi se transformă pe zi ce trece întrun oponent strident şi necruţător al propriului ei partid.

Onest ar fi fost, ca doamna Guțu, oponentă cum estre a unei decizii luată de o majoritate covârşitoare și cu care nu este de acord, să se dea la o parte, respectând principiul: dacă nu pot, dacă nu știu cum sau nu vreau să pun umărul la promovarea partidului, dacă nu cred în șansa lui, măcar nu întind piciorul de care să se împiedice colegii puși pe muncă grea și temerară.

Nu se întâmplă însă aşa. Colega noastră nu numai că întinde piciorul. Ea aruncă praf în ochi colegilor săi și potențialilor alegători, publică enormități despre rolul său hiperbolizat în partid și în politică, face închipuite dezvăluiri denigratoare în adresa colegilor care muncesc enorm ca să crească șansele partidului: ele nu numai că există, dar sunt destul de mari. Doamna Guțu caută, întro veselie candrie, să facă rău, mult rău formațiunii din care, formal, mai face parte.

Acum ea are o cauză în care crede și pentru care muncește de zor: să facă pe dracu”n patru ca partidul ei să nu treacă pragul electoral. Asta da, politică, asta da, politician!

…Câtă lipsă de imaginație avea, totuși, sărmanul William Shakespeare. Să se facă el trăitor pe o zi în veacul nostru cred că s-ar simți rușinat de simplitatea intrigilor cu care a țesut „Îmblânzirea scorpiei”. Orice na-m zice: lumea progresează…

Valeriu Saharneanu,