Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Amintiri din 2009: de la extaz și dezamăgire – la nevoia alternativei iminente

Amintiri din 2009: de la extaz și dezamăgire – la nevoia alternativei iminente

IMG01346-20120702-1842

Nu vă temeți, nu vă voi aminti despre alegerile din 5 aprilie, nici despre revolta din 7 aprilie 2009, dar nici despre ce a urmat de atunci și până în alegerile din 29 iulie al aceluiași an. Ceea ce vreau să împart acum cu voi este amintirea despre o călătorie la Berlin, făcută între 8 și 10 noiembrie 2009 la invitația Sindicatului Național al Jurnaliștilor din Germania. Colegii germani au vrut să împartă atunci cu toată lumea, bucuria aniversării a 20-a a căderii Zidului Berlinez, invitând la Berlin toată protipendada politică – de la Szarcozy la Medvedev, care la momentul respectiv mai juca încă rolul de președinte al Rusiei.

Prin sindicatul german, Federația Internațională a Jurnaliștilor a avut grijă să fie prezentă acolo, ca martoră, și elita jurnalistică a lumii. În felul acesta evenimentul, pe care gazdele l-au vrut unul solemn și plin de simbolismul unei Europe a păcii și prosperității, cum se vedea ea atunci, a avut rezonanța majoră în toate țările din Europa și de pe glob. Vibrațiile au ajuns și în Republica Moldova, subsemnatul și colegul Petru Bogatu, realizând pentru radio Vocea Basarabiei un reportaj în direct de la momentul culminant al solemnităților desfășurate în spațiul plin de istorie de lângă Porțile Brandenburg.

Căderea Zidului Berlinez a însemnat pentru germani reunirea țării și a națiunii, pentru Europa însemnând anularea consecințelor celui de-al Doilea Război Mondial, iar pentru întreaga lume – sfârșitul Războiului Rece, colapsul comunismului ca sistem și ideologie, triumful democrației de tip occidental și al spiritului de libertate. Atunci, la 20 de ani de la căderea Zidului, peste Europa părea că se așterne o perioadă lungă de pace și prosperitate. În ciuda crizei economice mondiale, a agresiunii ruse asupra Georgiei în august 2008. Nimeni nu credea că în spatele Porților Brandenburg, Rusia țese alte planuri, decât cele la care visa o Europă întrunită în Berlinul aniversar la 9 noiembrie 2009.  Georgia era doar începutul.

Aniversarea a 25-a a aceluiași eveniment care a avut loc ieri a fost la fel de înălțătoare. Conotațiile evenimentului s-au limitat însă la bucuria germanilor ca beneficiari direcți și concreți ai Căderii Zidului despărțitor: unirea Germaniei ridicând de multe ori nivelul de viață al nemților și propulsând țara pe prima poziție ca forță economică a continentului și printre cele mai dezvoltate state ale lumii. Fastul european a lipsit de data aceasta, pentru că unda în extindere a spațiului de libertate pornită spre est în 1989 de la Zidul căzut al Berlinului, s-a lovit în 2014 de un alt zid, cel al neo-imperialismului putinist. Rusia a ajuns să se transforme în cinci ani întrun pericol real și dezastruos pentru Europa și pentru omenire. Ucraina, cea care a îndrăznit să viseze la libertatea de care se bucură europenii, suferă pierderi de vieți omenești întrun război de agresiune, ei i se anexează teritorii. Lumea riscă să intre în umbra altui zid despărțitor: generator de războaie reci și loc unde se clocesc fel de fel de războaie fierbinți.

Astea sunt realitățile de azi pe care le sesizăm la lumina artificiilor sărbătorii germane. Atunci, însă, în noiembrie 2009, noi, doi jurnaliști moldoveni prezenți la festivitatea a 20 a căderii Zidului, ne vedeam extrem de motivați să ne bucurăm de măreața sărbătoare. Pentru că veneam dintr-un spațiu care se chinuiește tot de atunci, din 1989, să iasă la lumină și mereu cade în umbra istoriei trecute. Pentru că în anul 2009 populația Republicii Moldova a aruncat, a doua oară în ultimii 20 de ani, un regim comunist devastator. Pentru că forțele politice aduse la putere promiteau o eră nouă, europeană pentru cetățenii Republicii Moldova, secătuiți de statul mafiot al comuniștilor, alungați de pe la casele lor în căutarea unei bucăți de pâine, hărțuiți de funcționarii corupți și batjocoriți de justiția nedreaptă.

Relatam cu entuziasm în acea zi de la Porțile Brandenburg că suntem din nou parte a Europei, că poporul Republicii Moldova este un erou doborând de una singură un alt zid al comunismului, rămășiță peste noi a defunctului comunism rusesc. Că jertfa tinerilor nu a fost în zadar în cumplita perioadă care a durat din aprilie și până în iulie 2009, că torționarii și ucigașii, toți cei care au pus la cale devastarea Parlamentului și Președinției vor fi trași la răspundere și se va face dreptate. Că statul mafiot al comuniștilor va dispărea în abis și legile Europei democratice vor avea acoperire și în spațiul locuit de noi și că adevărul, onestitatea, devotamentul față de cauza națională își vor găsi primordialitatea în faptele demnitarilor urcați în fotolii din jertfa și curajul moldovenilor care au rezistat regimului comunist și l-au înfruntat fără ezitare.

Multe am vorbit în acea oră de seară de 9 noiembrie 2009, dându-ne ghes cu Petru Bogatu la microfonul telefonului mobil să putem împărtăși emoțiile și atmosfera cu ascultătorii noștri din Basarabia chinuită. Vroiam să le spunem că Europa este adăpostul nostru, scăparea la un destin mai drept, stare visată de bunicii și părinții noștri pentru copii și nepoții lor, care copii și nepoți suntem chiar noi, generația care a ajuns să trăiască clipa astrală, să vadă luminișul unei vieți noi, mai bune și mai drepte pentru toți. Vorbeam și despre exemplul măreț al germanilor care au avut demnitari să facă din unitatea germană o cauză imperativă și de neamânat în condițiile când istoria le-a oferit șansa. Spuneam că este un mare noroc pentru o națiune să aibă politicieni responsabili și care în asemenea momente se întâmplă să se afle la locul potrivit, dând dovadă de caracter, voință și curaj. Asemenea națiuni nu au decât să fie înfloritoare, prospere, respectate.

Nu am avut nicio ezitare că de data aceasta noi vom greși, că cei aduși la putere sunt plămădiți din alt aluat, că vor trage concluzii din greșelile predecesorilor și din exemplele de reușită ale popoarelor Europei.

Aniversarea a 25-a a căderii Zidului Berlinez ne prinde în tumultul campaniei electorale. Deschidem ochii și vedem cât de grea este lupta. Să vedem cine sunt astăzi concurenții? Dacă am fi lipsit cinci ani din realitatea noastră am fi rămas nemaipomenit de surprinși să constatăm că în 2014 există pericolul revenirii la putere a acelorași comuniști, care în 2009 au omorât, au torturat, au furat, au fraudat și au sărăcit până la limită populația Republicii Moldova. Alături de ei vedem fantomele unor falange ale neo-imperialismului rus. Cum este posibilă o asemenea situație, de ce criminalii nu stau la pușcărie, dar pretind ritos să ia din nou puterea, de ce umbra războiului vine să ne tragă iarăși în spațiul urât de noi.

Răspunsul este lamentabil: pentru că la locul potrivit de istorie, în momentul potrivit de ea, în anul de grație 2009, Republica Moldova nu a avut parte de demnitarii despre care relatam că avem nevoie. Ei s-au dovedit a fi niște cârtițe strecurate la putere ca să își mângâie orgoliul, să se facă bogați și din ce în ce mai bogați. Ei nu au răsturnat statul mafiot al comuniștilor. Ei și l-au însușit, pentru că era o mașină perfectă de stors bani din avutul public. Ei au lăst poporul Republicii Moldova cu ochii în zare, așteptând fără speranță reformele și odată cu ele o viață mai bună. Lacomi în toate, ei s-au certat până la sânge ca să controleze  Justiția, Procuratura, Anti-corupția, Economia, Finanțele, Mass-Media. Totul pentru ei, oligarhii. Nimic pentru restul populației. Au dat pe mâini străine Aeroportul, Băncile, au pretins să privatizeze bunul național doar în interes meschin al clientelei avide, nerușinate și nătângi. S-au pricopsit cu capitaluri de neimaginat de mari, au furat tot ce le-a stat sub mână, chiar și instituții de presă de care s-au servit și au ajuns la putere în 2009 și 2010. Nimic sfânt nu au acești oligarhi. Nu au făcut decât se semene între cetățeni disperarea și sentimentul de greață.

Greșelilor lor, lăcomiei lor, nesimțirii lor se datorează faptul că cinci ani la rând comuniștii se țin în topul interesului populației. Este topul disperării semănate cu rea-credință de acești politicieni imberbi, imaturi și cretini, până la urmă.

Ei trebuie să dispară de pe scena politică a Republicii Moldova, iar lumea nu trebuie să se răzbune prin recurgerea la alt vot al disperării. Comuniștii și Coloana a cincea nu le vor rezolva problemele. Cu ei Republica Moldova se va pierde definitiv, se va pomeni în interiorul altui zid al izolării de restul lumii, altui zid al rușinii.

Este timpul unei alternative. Partidul Liberal Reformator reprezintă această alternativă. Așa cum a apărut în aprilie 2013 din imperativul salvării drumului european al Republicii Moldova, tot așa, în noiembrie 2014, el reprezintă șansa izbăvirii cetățenilor ei atât de cotropitorii străini, cât și de tâlharii de-acasă.

Valeriu Saharneanu

10 noiembrie 2014

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu