Alo, anticamera domnului Plahotniuc? Nu vă supărați, cine la ora asta e președintele Republicii Moldova?

Schiță de poveste populară

Cam așa se nasc basmele, poveștile, anecdotele. Folclorul, în genere.

Ieșite dintr-o faptă mai neaoșă a vreunui Făt-Frumos ori din gura spartă a căruiva Păcală, Tândală,  Dănilă Prepeleac ori Ivan Turbincă, întâmplările deșucheate și vorbele cu haz pornesc de-a rostogolul la vale în popor, adunând peste ele înflorituri, zorzoane, cimilituri de tot felul până se prefac în cheaguri de înțelepciune.

Rostul vorbelor este să ia în derâdere metehnele oamenilor; un om mai nepriceput, un altul mai încăpăținat, unul mai mincinos , un al patrulea mai cu înșelăciunea.

Păcat că astăzi poveștile populare de altădată au mai puțină trecere. Cea cu „Ocaua lui  Cuza”, de exemplu, în care poporul a reținut cum domnitorul Cuza Vodă l-a prins cu „ocaua mică”(în flagrant delict cu înșelăciunea) pe un neguțător care opera în piața Galațiului cu ocaua mare, atunci când își măsura sie laptele luat de la țărani și folosea pe ascuns ocaua mică atunci când trebuia să măsoare untdelemnul în schimb.

Ori cea cu „Vodă da, iar Hâncu ba!” de pe vremea lui Lăpușneanu. Mihai Eminescu folosește expresia în unul din articolele sale publicistice: „Vodă, scrie Eminescu, adică  statul, putea să zică da, Hâncu zicea ba și pe-a lui Hâncu rămânea…, cum prin înmulțirea neamului lui Hâncu, influența economică a Austriei vecine devine destructivă, și cum sub ea abia Hâncu își deschide ochii, se sparie din câte vede și nu știe de unde vin relele, nu știe că vin din ba al lui…”

Înaintașii au avut grijă ca întâmplările și vorbele cu tâlc de pe vremea lor să nu se piardă fără rost. Ei le-au așezat straturi, precum am spus, în cheaguri de înțelepciune, bune lecuirilor de apucături rele și de păcate vrute și nevrute. Nu știm cum ne vom descurca noi, contemporanii, în aceeași misiune, fiindcă materialul pe care îl avem de lucrat este greu, vâscos și mult prea mult.

Cum să bagi, de exemplu, în două- trei cuvinte, pentru posteritate, înșelătoria cu produsele lactate care nu sunt făcute din lapte? Poți să înnebunești, nu alta. Nici harnicul Anton Pann cu a lui  „Povestea vorbei” nu se descurca. Se vede că e treabă de ani mulți ca poporul să poată sintetiza în câteva cuvinte grele și bine sărate marea porcărie a unor șarlatani din piața mare a Chișinăului.

De câțiva ani buni forța de creație a contemporanilor lucrează de zor la tema miliardului furat. Nici pe acest subiect încă nu avem o vorbă de duh capabilă să exprime întregul spectru de sentimente și atitudini care a pus stăpânire pe popor. Că procesul de sinteză semantico-verbală se află abia la începuturi ne vorbește faptul că în popor furtul trăiește încă în faza înjurăturilor. Dovadă că primul șoc încă nu a trecut, reacțiile sunt încă nevrotice și provocatoare de durere.

Multă lume poate fi auzită prin sate și târguri strecurând printre dinți,  „Miliardul cui îi are…” ori „Miliardul mamii lor!” Așa înjură  atunci când ajung să compare veniturile lor cu prețurile a ceea ce ar vrea să cumpere de prin magazine și piețe. Asta le-a rămas în schimbul capacității de cumpărare –  goala înjurătură.

În fond, și asta fără folos. Pentru că oricât ar vrea ei să afle cine, totuși, a furat Miliardul –  nu vor afla. Procuratura Generală de la Chișinău nu e Vodă Cuza să vrea să știe cine e pezevenchiul din piață care înșală lumea cu oca lui mică. Chiar dacă poporul înjură și insistă, și zice da, noi vrem să știm cine a furat Miliardul și ne-a lăsat pe noi săraci, alt pezevenchi, Plahotniuc, spune ba. Poporul da, Plahotniuc și banda ba.

Ei, cu miliardul ne-am lămurit. Nu avem ce aștepta de la popor cât de curând „cheaguri de înțelepciune” la temă atâta timp cât ei vor să opereze, vis-a-vis de subiect și de protagoniștii lui, cu furca și barosul.

Ușurarea și destinderea vine de la președintele Dodon și ceea ce se întâmplă în jurul lui de la o vreme. Nemaipomenita procedură, cu pretenție de unicat, de know-how în practica internațională, a inspirat lumea și a impulsionat procesul de creație populară. Suspendarea lui Dodon din funcție, în repetate rânduri, pe câteva ore, a stârnit comentarii ample, diverse și spumoase. Și toate cu tentă comico-dramatică.

De exemplu, acum multă lume din Republica Moldova nu mai dă binețe, cum se obișnuise mii de ani înainte de era Dodon.  Acum primul se adresează, scoțându-și pălăria: „Cine e președintele?”, răspunsul celui de-al doilea venind în funcție de situație: „Azi Candu!”, „La ora asta Filip!”, „Din nou Dodon!”

Altă parte de popor vine cu propunerea ingenioasă ca în toate orașele mari, în sate și pe trasee să se instaleze telefoane publice fără taxe, legate exclusiv cu noul sediu al Partidului Democrat la care lumea curioasă să se poată interesa: „Alo, anticamera domnului Plahotniuc? Nu vă supărați, cine la ora asta e președintele Republicii Moldova?”

Valeriu Saharneanu, 7 februarie 2018

Lasă un răspuns