Alegerile care ne teleportează din Statul oligarhic direct în Era Cetățeanului turmentat

captură Google

La cinci zile după alegerile locale generale notele separate ale observatorilor principali străini și locali tind să se alăture părerii generalizatoare livrate de Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) conform căreia scrutinul „a avut loc într-un mediu calm și competitiv”.

Nu s-au lăsat așteptați cu părerile lor nici oficialii localnici. Maia Sandul a spus încă de luni că alegerile au fost „libere și corecte”, că „am avut altfel de alegeri față de modul în care se organizau acestea în timpul regimului Plahotniuc”. Iar președintele Dodon a fost și mai profund. Aflat în drum spre Țara Soarelui Răsare și îmbrăcat ca un clovn într-un frac cu poala până la călcâi, el a oficiat că alegerile locale „s-au desfășurat în mod liber și democratic, fapt care demonstrează că este o revenire la normalitate”.

Ca să nu rămânem în afara curentului înălțătoarelor păreri haideți să emitem și noi opinia noastră modestă. Fără să uităm însă că atmosfera sărbătorească a momentului ne impune să facem dovada bunei creșteri. Deci opinia noastră trebuie să fie și ea, una concisă și neapărat pozitivă, ca la toată lumea citată mai sus. Un exercițiu deloc ușor să poți evidenția și cristaliza într-o scurtă și pozitivă părere faptul ori fenomenul cel mai reprezentativ al acestui „mediu calm”, „liber și corect”, de „revenire la normalitate” în care s-au desfășurat alegerile din 20 octombrie. Noianul de fapte electorale grațioase, marcate de corectitudine cavalerească fără egal în lume și dătătoare de optimism general nemaiîntâlnit nicăieri pe glob ne-a pus în fața unei sarcini deosebit de complicate. Cu atât mai mare bucuria găsirii acestei esențe pozitive pe care ne grăbim să v-o împărtășim aici.

Ea constă în faptul că minunatele noastre alegeri locale au revelat cât se poate de convingător că fenomenul migrației – marea problemă a statului – are și partea lui pozitivă pentru țara noastră care iată, ne-o spune însuși șeful statului, „revine la normalitate”. Această parte pozitivă a fenomenului negativ arată că exodul nu va mai influența negativ rezultatele scrutinelor în Republica Moldova. Fenomenul și-a schimbat polul, așa cum unii indivizi își schimbă azi sexul. A fost până aici: cine a avut de plecat – a plecat, iar cine nu a avut cum să plece – a rămas cu folos pentru patrie. De acum înainte și până la nu știm care Paște, alegerile în Republica Moldova nu vor mai fi confuze și imprevizibile, „mediul calm” se va extinde vertiginos către spațiul „liber și corect”, deschizându-ne calea mult prea râvnită de „revenire la normalitatea” lui Dodon. Este certă constatarea: alegerile au demonstrat că în marea scenă electorală a republicii a intrat stăpânitorul zilei, Măria Sa, Cetățeanul turmentat, votantul majoritar și decisiv al vremurilor noastre mai noi.

Destul cât a fost luat în derâdere, marginalizat, nevoit să se apere cu inocentul protest verbal: „Nu mă-mpinge c-ameţesc!”. De 145 de ani, de când Nea Iancu – I.L.Caragiale – l-a observat pentru prima oară clătinându-se constant, sughițând des și întrebând la tot pasul „Eu, pentru cine votez?, bietul Cetățean turmentat nu a mai fost luat în serios. Din cauza numelui și a sughițului a fost discriminat, considerat pe nedrept de element marginal, că reprezintă alegătorii nesemnificativi. Se sugera ubicuu că este neimportant pentru soarta alegerilor, că nu merită să fie luat în seamă.

A trebuit să treacă aproape un veac și jumătate ca Cetățeanul turmentat să poată dicta regula, să iasă în sfârșit din comicul piesei de teatru și să pășească cu încredere în eroicul vieții reale. Nu se putea face fără ca omul să-și găsească țara în care să se afirme, patria cu care ar putea să se identifice liber, pământul căutat al făgăduinței. Așa cum le-a descris Nenicul Iancu foarte precis: „O soţietate fară moral şi fără prinţipuri pe care va să zică că nu le are”.

Republica Moldova este statul parcă special creat de părinții lui fondatori Hitler și Stalin, parcă special calicit de agrarieni, mutilat de comuniști și prădat până la ultima ață de oligarhi pentru ca Cetățeanul turmentat să poată să triumfe în octombrie 2019. Așa cum a triumfat Cațavencu lui Caragiale în 1884: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!” 

Parol, nenicilor, nițică precizare -, ar putea să riposteze fanii devotați „soțietății fără moral și fără prințipiuri”. Noi, promotorii acestei „soțietății” am avut un cuvânt greu de spus în toți acești 30 de ani ai devenirii noastre. În parlamentarele din 2014, prezidențialele din 2016 și din nou parlamentarele din februarie 2019, ne-am manifestat puterea din plin, am pus în fruntea statului floarea corupției moldave. Am ales fără drept de apel hoții de miliarde, tâlharii Aeroportului și prădătorii de bănci, am pus la Președinție unul dintre cei mai mari ticăloși ai vremurilor noastre – un trădător de neam, insidios și corupt. Astea sunt rezultate de netăgăduit. Așa că, parol, faceți dreptate, fixați în istorie că încă de atunci, din cel puțin 2014, a început dominația Erei noastre turmentate.

Într-adevăr, au dreptate fanii. Rezultatele sunt atât de evidente încât nu pot fi contestate. Doar că stabilirea pentru istorie a datei exacte a instaurării în Republica Moldova a Erei Cetățeanului turmentat trebuie supusă și ea unor filtre de „prințipiuri”.  Se cere de văzut mai întâi de toate în ce condiții social-politice au fost obținute rezultatele. Ori atunci, statul exista în regim de captivitate, după cum s-a constatat. Bandiții care l-au capturat au putut crea o atmosferă de teroare în care orice cetățean, nu doar cel turmentat, să fie silit să voteze precum le era indicat „de sus”. Instituțiile coercitive de filaj, incriminare, condamnare și încarcerare colaborau armonios și erau prezente peste tot în viața cetățeanului: la serviciu, în stradă, la bucătărie, în dormitor. „Prințipiul” prevalent al libertății a fost, deci, puțintel lipsă. Statul de drept era lipsă cu de-a binelea. Iar alegerile – strict coordonate. Nu, scorul deși a fost legitimat și bandiții deși s-au înșurubat la putere, momentul nu poate fi considerat drept începutul Erei Cetățeanului turmentat. Asta, pentru că, subliniem, alegerile au avut loc în condiții de constrângere, adică de intimidare a cetățenilor și de limitare a libertăților. În astfel de condiții votul cetățenilor supuși constrângerilor, al cetățenilor oportuniști din sfera (numeroasă) de clientelă a regimului și cel al cetățenilor amăgiți de bandiți s-a putut încurca lesne cu cel al curat murdar al Cetățeanului turmentat – votantul cu adevărat sincer și (in)conștient dedicat nătărăilor. Confuzia este evidentă și recunoașterea nu poate avea loc.

Azi însă, în octombrie 2019, situația este cu totul alta. Amintim că însăși doamna prim-ministru a confirmat că alegerile au fost „libere și corecte”, „altfel de alegeri față de modul în care se organizau acestea în timpul regimului Plahotniuc”. Captivitatea statului a fost denunțată încă în luna iunie, iar reforma justiției și dezoligarhizarea sunt printre preocupările de frunte ale noului regim politic. Oficial, statul a fost scos din captivitate, iar cetățeanului, indiferent din ce categorie face parte, i s-a creat posibilitatea să aleagă conștient și în libertate, garantându-i-se suveranitatea votului. În aceste condiții socoteala este și dreaptă și validă în folosul afirmării noii ere.

Iar socoteala este următoarea: pentru partidele care au participat la marile furturi și la capturarea statului, care au provocat sărăcia și au pus cetățenii pe fugă (PDM, PSRM, PCRM, P. „Șor”, PN, PLDM) au votat cumulativ 631 352 de persoane sau 63,81 la sută din cei prezenți la vot. În primul tur au fost aleși, tot cumulativ, 366 de primari aparținând acestor partide. Alți 427 din rândurile lor pretind să fie aleși în turul doi. Analiza tendințelor ne arată că din totalul de 898 de primării vom avea aleși în condițiile noului regim peste 500, în jur de 60%, de primari proveniți din organizațiile politice responsabile de capturarea și despuierea statului. Apoi, în condițiile când rapoartele KROLL și cele ale Comisiilor parlamentare de anchetă pe subiectele furtului miliardului, devalizării sistemului bancar și a concesionării ilegale a Aeroportului au dat în vileag rolul hoțului condamnat și fugar Ilan Șor, vedem că alegătorul din Orhei și-a reconfirmat, la 20 octombrie, votul de sprijin dat anterior acestui individ nociv pentru „soțietate”. În plus, au sărit să-l sprijine și unii alegători din alte raioane, inclusiv din capitală, dovadă că fenomenul turmentării proliferează. Și-a redobândit din prima postul de primar al municipiului Bălți și reprezentantul lumii interlope, Usatîi. Iar sprijinul acordat grupării fugarului Plahotniuc a întrecut așteptările însăși a liderilor de moment ai acestei organizații asemuite pe drept crimei organizate. Din garnitură para-politică a dezastrului pentru Republica Moldova, socialiștii lui Dodon au luat cel mai bun scor. S-a întâmplat, deși toată lumea știe că banii cu care își întreține zilele și își finanțează acțiunile Dodon provin fraudulos, criminal adică, de la Moscova.

Toți cetățenii știu că banii dați de ruși pentru huzurul lui Dodon vor trebui restituiți într-o formă sau alta. Ei știu și cu ce urzește Dodon să se răsplătească. Cu toate acestea un anume cetățean, devenit majoritar, îl votează. Bine, populația imperial nostalgică implantată aici de țari și de sovietici votează conștient cu Dodon. Ea pretinde că știe ce vrea: ca Dodon să se răsplătească cu Putin folosind unica valută locală convertibilă la Kremlin – statul Republica Moldova. Mai bine zis teritoriul de sub el. Dar de ce îl votează, cum se zice, băștinașii? Triburile indigene, cum sunt numiți aceștia în tratatele de geopolitica rusească? Ca să fie vânduți lui Putin ca dobitoacele? Nu ne vine să credem că tocmai asta o vor înflăcărații sprijinitori de adineaori ai mișcării de eliberare națională din satul Colonița, baștina lui Mihai Ghimpu și a nepotului său Dorin, fost primar de Chișinău timp de două mandate și jumătate. Oare nu din cauza prestației lor incalificabile pe scena politică și administrativă a Capitalei au cedat psihic cetățenii Coloniței în 20 octombrie? Ei au votat de astă dată masiv socialiștii (61,76% vot politic socialist și 72,96% vot primar socialist) – forța categoric opusă până duminica trecută convingerilor Coloniței istorice. În 20 octombrie a căzut la picioarele lui Dodon și falnica Sadovă, alte localități-simbol de exemplară rezistență și perseverență ale mișcării de eliberare care astfel intră în declin.

Ciudățenii? Nu, stimabililor. Este cruda realitate. Sunt semnele prin care Era Cetățeanului turmentat își anunță oficial dominația. Începe Era produsului alterat al statului mafiot-comunist și a celui prădător oligarhic al cărui slogan „Fură, dar ne dă și nouă” îi exprimă esența. Adică, nu contează că edilul minte cu nerușinare, este tâlhar, hoț în lege ori trădător de neam; îl alegem dacă ne dă și nouă niște fărâmituri din cele furate.

Dreptate avea Nea Iancu: „Un popor care nu merge înainte, stă pe loc”. A spus-o de parcă și-ar fi scris comedia inspirat nu din farsa electorală a anului 1883, ci din realitatea ultimilor 20 de ani  ai „soțietății” moldovenești. De la Lucinschi, Voronin și până la Filat, Leancă, Gaburici, Filip, și alți escroci de marcă ai politichiei moldovenești contemporane, în capul lucrurilor a fost pus „prințipiul” nemuritor al personajului din „O scrisoare pierdută”, caracterizat drept „cel mai tipic imbecil din întreaga operă a lui Caragiale”, Tace Farfuridi: „Din două una, dați-mi voie, ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe ici-colo şi anume în părțile esențiale”. Subliniez, fraza fără fond și fără sens aparține lui Farfuridi, adică lui Caragiale, pentru a colora personajul, un imbecil ajuns la putere. Nu este un citat din Strategia de dezvoltare a Republicii Moldova. Deși ar putea cu ușurință pusă drept Motto tututuror „strategiilor” oficiale moldovenești. Zeci de alți Farfuridi, Cațavencu, Trahanache, Tipătescu și Pristanda ai zilelor noastre au fost protagoniștii bramburelilor politichiei moldovenești scârboase, a jumătăților de măsură păguboase în toate problemele serioase ale vieții bieților cetățeni. Tenace, perseverenți și harnici au fost doar în furturi, scheme viclene, trădări și escrocherii.

Din aste „prințipiuri” a fost plămădită Era Cetățeanului turmentat în care am ajuns să trăim azi în Republica Moldova a secolului XXI. Este era protestului împotriva moravurilor stricate. Precum teroarea naște teroare, tot așa stricăciunea naște stricăciune. Privită din perspectiva farfuridistă a lui Dodon, ar fi era „revenirii la normalitate”. Normalitatea lui Dodon, o casă de nebuni în care cel prădat venerează prădătorul, cel vândut venerează trădătorul, cel înșelat venerează ipocritul, cel jupuit venerează măcelarul. Curat murdar, neicușorilor, nu vi se pare?

Valeriu Saharneanu

25 octombrie 2019

Lasă un răspuns