Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Alegeri anticipate și stat de drept ori subzistarea mafiei corupției: de care parte ești, Înaltă Curte?

Alegeri anticipate și stat de drept ori subzistarea mafiei corupției: de care parte ești, Înaltă Curte?

Fără îndoială, cea mai discutată în spațiul public instituție a fost săptămâna trecută Curtea Constituțională. După controversata ei hotărâre din 23 februarie s-a produs o avalanșă de știri, au apărut numeroase comentarii și emisiuni de dezbateri, s-a aprins până la incandescență comunicarea pe rețelele de socializare.

Mă număr printre cei contrariați de această decizie, care, v-o spun direct, am văzut-o ca pe-un compres pus de dna Manole pe rana orgoliului lui Andrei Năstase. Acesta suferă de multă vreme pe fundalul căderii lui în opțiunile publicului elector și a înălțării fulminante a Maiei Sandu. Orgoliul lui Năstase este o materie complicată și trebuie analizat separat. Poate o vom face cu alt prilej. La moment trebuie să spunem doar că motivul acutizării actualei lui crize este refuzul Maiei Sandu de a lua în seamă autopropunerea fostului ei coleg de Bloc electoral de a fi numit candidat la funcția de prim-ministru într-un guvern PPDA minoritar. În lipsa de voturi în Parlament, multă lume considera propunerea drept fantasmagorică, imposibil de realizat fără sprijinul lui Dodon. Năstase și o parte din colegii lui de partid insistă totuși că proiectul este real, invocând „argumentul” fără argument că „poate se vor găsi și alți deputați (responsabili) care vor dori să-și dea votul pentru un Guvern minoritar al PPDA, de ce nu?”. Probabil că Maia Sandu face parte din populația care nu crede în sustenabilitatea proiectului lui Năstase și refuză, ași zice, cu mult tact, această propunere hazardată.

Pe ce mă bazez când afirm că decizia de marțea trecută a Curții poate fi legată de suferințele lui Năstase. Dna Manole îi datorează lui A. Năstase promovarea ei la Curte. Am scris despre acest act la momentul când el s-a întâmplat, în august 2019. M-am referit atunci și la partea ascunsă, dedusă, a acelui deznodământ fulgerător, aranjat literalmente peste noapte, între A. Năstase și I. Dodon și care viza votarea la pachet și pe repede a candidaturilor apărute inopinat ale dnei D. Manole și V. Țurcan. Materialul îl puteți vedea aici: http://valeriusaharneanu.com/puciul-lui-dodon-curtea-constitutionala-revine-in-captivitate/ . Dacă ne amintim bine, trocul Năstase-Dodon s-a transformat pentru A. Năstase într-o catastrofă de imagine în momentul în care președinte al Curții a ajuns să fie V. Țurcan, omul de casă al lui Dodon. Opinia dominantă pe marginea acelei rușinoase întâmplări a fost că Năstase ori nu știe ce face, ori îl ajută deliberat pe Dodon să captureze statul. Era exact perioada când agenda publică fierbea în  așteptarea unor acțiuni neordinare și curajoase care să ateste scoaterea neîntârziată a statului din captivitatea lui Plahotniuc, abia fugit din țară. Noroc de prostia lui Dodon. Lauda lui cu telefonul dat președintelui Curții ca să inspecteze cine și cum votează acolo altfel decât ar cere-o interesul partidului său, a provocat demiterea lui Țurcan, iar turnura accidentală a situației a jucat în folosul lui Năstase. Răsturnarea s-a putut face grație prezenței de spirit a dnei Manole, iar soluționarea crizei din interiorul instituției în defavoarea lui Dodon, aproape că a anulat gafa lui Năstase cu promovarea în fruntea Curții a omului lui Dodon. Noroc și de implicarea celorlalți judecători, care au acționat cu promptitudine și, prin câteva manifestări profesionale curajoase, au votat-o pe dna Manole la președinția Curții și, împreună cu ea, au readus instituția în poziția ei firească, verticală. Deciziile ulterioare ale Curții au venit ca dovezi din ce în ce mai convingătoare că cea mai importantă instituție a sistemului a devenit în sfârșit independentă și această stare de normalitate este ireversibilă.

Totul, până marți, 23 februarie. Percepția cvasi generală a celor care optează pentru interesul major ce vizează scoaterea statului de sub puterea mafiei corupților, este că în acea zi, Curtea Constituțională a dat înapoi. În sensul că s-a arătat parcă speriată de primii trei-patru pași făcuți „copăcel” în 2020 și, la al cincilea, a clacat, pleoștindu-se neputincioasă în chiar debutul lui 2021. Tentația de a o struni pe ambițioasa șefă de stat, care, iată, nu dă curs niciunei propuneri de „dialog constructiv” întru asigurarea stabilității și nu vrea să ia în seamă variante de guverne minoritare cu prim-ministru  care vrea „sincer, dar foarte sincer” să scoată țara din criză, a adus iarăși foarte aproape interesele lui Năstase de cele ale lui Dodon. Iar interesul lor major este aplanarea alegerilor anticipate, pentru care insistă atât de mult Maia Sandu. De ce să nu pomenim aici și de interesele celor din partidul lui Șor, dar și din Partidul Democrat și așchiile lui. În intenția îndârjită a Maiei Sandu ei văd un hotar după care pentru mulți dintre ei se prefigurează ori dispariția din legislativ, ca variantă fericită, ori apariția în registrele pușcăriilor, ca variantă certă.

În vacarmul stârnit de văicărelile provenite din durerea de cap pentru niște interese meschine personale și de grup, dar acoperite de frazeologia demagogică a respectului pentru prevederile Legii supreme, Curtea Constituțională a suferit probabil o contuzie și la 23 februarie s-a dezechilibrat din nou. Ea a pierdut din vedere interesul public major pe care îl promovează Constituția și este obligată să-l apere Curtea. Putem spera că dezechilibrul este de moment și Curtea își va reveni cât de curând în poziția ei verticală. Or, Litera Constituției, pe respectul căreia afirmă și-a construit decizia din 23 februarie de anulare a decretului Președintelui, este ca și adevărul spus pe jumătate, dacă nu este însoțită aureola Spiritului ei. Iar o decizie în Spiritul Constituției ar trebui să pornească de la situația reală a statului: că este unul capturat, prădat și transformat într-un tărâm al sărăciei și chinului pentru oameni. Că subiecții care invocă respectul pentru litera Constituției sunt chiar cei care l-au prădat, nelegiuit și capturat. Sunt figuranții cu nume și prenume în imagini filmate de mituire și înaltă trădare, în dosare de furt, spălare de bani împlinite, aflate pe rol, ori încă tăgăduite. Infiltrați în instituțiile statului, ei se ascund în spatele Constituției și vor zbiera din rărunchi tot apelând la „sfânta Constituție”. Vor zbiera și mai tare în următoarele zile ca să rămână cât mai mult timp în această ascunzătoare. Or, cunoscând toate acestea, Curtea ar fi trebuit să ia partea instituției și a persoanelor reprezentative ale acesteia, în cazul nostru, a Președinției și al Maiei Sandu, care promovează inițiativa alegerilor anticipate, ca unică soluție de eliberare a statului din prinsoarea mafiei. Cu atât mai mult, cu cât Curtea a avut toată diligența nu doar să constate mistificarea în crearea majorități formalizate absolute, dar și să prezinte probele doveditoare ale lipsei absolute a formalităților de legalizare a ei.

Dezechilibrată de amalgamul de relații și interese avute în timp cu politicul din exteriorul ei, Curtea a revenit, poate reflexiv, poate volitiv, la 23 februarie 2021, la logica de adineaori a statului capturat. În această stare, Curtea a devenit iarăși bâtă în mâna unei majorități strâmbe și corupte prin care aceasta capătă putere și răgaz să se apere și, de ce nu, să lovească în oricine ar încerca să strice această nefericită pentru interesul public stare de lucruri. 

Independența Curții, care se ține pe maturitatea profesională a judecătorilor, se dovedește a fi o povară grea pentru o instituție sleită ani de zile de inaniția sistemică de moralitate. Or, în cazul Curții Constituționale moldovenești sunt rare de tot situațiile în care ținuta profesională și integritatea morală a judecătorilor a putut să asigure funcționarea stabilă a acestei instituții în conformitate cu statutul ei. Adică să se ghideze în luarea deciziilor de interesul public și național impregnat în fibrele Constituției și nu de interesele mediului din care provin judecătorii, cu atât mai mult, al unor sforari politici ai momentului.

O analiză sumară a acestei practici, ne dă un scor negativ în acest sens. Ne amintim cât de ușor și-a bătut joc Curtea (președinte Pulbere) de Statul Independent și Suveran, Republica Moldova, în decizia ei din 19 august 2010, când la presiunea lui Filat-Lupu-Plahotniuc-Voronin,,a anulat decretul președintelui interimar de atunci, Mihai Ghimpu, cu privire la decretarea datei de 28 iunie 1940 drept Zi a ocupației sovietice. Oricât de contestabil a putut fi modul în care a fost emis acel decret, el ținea totuși de exprimarea unui adevăr istoric recunoscut de toată lumea și de o manifestare în chip oficial a demnității naționale – fenomen cu totul rar în Republica Moldova. Apoi, în memorie ne vine seria de decizii scandaloase ale Curții (președinte Tănase) din anul 2013. Prima a fost cea din 22 aprilie și a statuat „suspiciunea de corupție” a prim-ministrului interimar Filat, pretendent la funcția de prim ministru deplin într-un viitor Guvern plenipotențiar. Decizia nu ar fi stârnit obiecții dacă ea ar fi atacat și oprit fenomenul corupției și nu ar fi fost luată în interesul cuplului Plahotniuc-Ghimpu, care au transformat Curtea în complicele lor privind eliminarea din cursa politică a unui demnitar-aliat, devenit între timp rival. A doua decizie a fost cea din 8 octombrie 2013, luată pe contrasensul celei din 22 aprilie, și de data aceasta a „stabilit”, să-i spunem așa, „ne-suspiciunea ilegalităților” săvârșite în lanț de un Guvern interimar, decizie servită publicului în sosul sistării verificării constituționalității” acțiunilor acelui Guvern în cazul dării ilegale în concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău în beneficiul grupului criminal Filat-Plahotniuc-Leancă-Șor. Începând cu aceste două decizii, Curtea a devenit servitoarea fidelă a tuturor acțiunilor lui Plahotniuc de capturare a statului și de izolare a lui pe plan internațional. Acea Curte și-a onorat cu brio complicitatea cu elementul criminal, dezonorându-și pentru totdeauna numele.

Hotărâri luate în perioada 2015- 2017 de o Curte prezidată în continuare de A.Tănase, apoi de alte persoane devotate lui Plahotniuc între anii 2017 – 2019, au lovit cumplit în temeliile statului, l-au deraiat de pe vectorul lui european. Curtea a ignorat interesul major al unei societăți și a făcut hatârul unei găști de la vârfurile puterii, astăzi criminali fugari, dați în căutare internațională. „Suspiciunea de corupție” în cazul acestora nu a mai funcționat în mecanismele de emitere a hotărârilor Curții. Deciziile ei din ce în ce mai aberante au condus în acei ani la despuierea statului de miliarde de lei, la furturi de mari proprietăți publice și nu numai. Curtea a fost una din primele și cea mai importantă instituție care s-a lăsat capturată de marii corupți. Cu ajutorul ei, un grup de criminali, organizați în Partidul Democrat, a reușit să captureze definitiv restul instituțiilor statului în 2016. Doi ani mai târziu, în 2018, grupul criminal a decis să schimbe fundamental paradigma de funcționare a Curții, înlocuind judecătorii constituționali cu un soi de comisari ai mafiei, detașați special în completul ei întru legiferarea cu celeritate și fără drept de apel a tuturor schemelor de îmbuibare cere le treceau prin cap. Aceștia sunt: Poalelungi, Apolschi, Băeșu, Reșetnicov, Gurin.  Este important pentru siguranța și securitatea statului democratic ca numele respectivilor comisari ai mafiei să fie înscrise nu doar în arhiva Curții, unde apar deghizați în mantii de judecători, dar și în memoria colectivă a noastră și a posterității, îmbrăcați în robele în dungi ale spărgătorilor de vitrine prinși în flagrant delict. Nu de alta, dar dacă vor fi dați uitării, aceștia ar putea să recidiveze în cazul în care Dodon, Șor și Plahotniuc, reușesc cu ajutorul lui Năstase și al Curții, s-o învingă pe Maia Sandu în intenția ei de a provoca alegeri anticipate și să impună statu-quo-ul Curții lui Plahotniuc a anului 2018. Că de fapt, asta vrea, în definitiv, Dodon.

Trebuie să recunoaștem, că în euforia unor decizii corecte de ultimă vreme era cât pe ce să credem că anume actuala componență a Curții, cea scoasă din menghina lui Plahnotniuc în 2019, apoi, parțial, din prinsoarea toxică a lui Dodon, în 2020, începuse să se asemene cu icoana ei descrisă în Legea fundamentală. Acolo, la Art. 134 (2) Curtea este dată ca independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituției. Precizarea de la punctul (1) al aceluiași articol, precum că Înalta Curte este unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica Moldova, îi conferă acesteia puterea exclusivă de a constata corespunderea, sau nu, a statului real existent cu cel stabilit să funcționeze spre binele întregii societăți, conform Articolului 1 (3) al Legii de temelie. Acest articol este de primă referință în tot ce observă, cercetează și statuează Curtea Constituțională. Negru pe alb, articolul stipulează că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sînt garantate.

Așadar, toate deciziile Curții trebuie să urmărească aducerea statului real în corespundere cu litera și spiritul statului desemnat de Constituție să funcționeze în strictă conformitate cu acest articol fundamental. În baza lui, Curtea are datoria să îndrepte statul atunci când se deformează, să-l repună pe ecartament atunci când deraiază, să-l stopeze atunci când o ia razna, să-l desființeze, la urma urmei, dacă dăunează. Ne întrebăm în finalul acestor rânduri dacă lucrând asupra hotărârii ei din 23 februarie Curtea a ținut seama de starea de facto a statului de drept în Republica Moldova, dacă e în regulă democrația în acest stat, dacă demnitatea oamenilor este respectată și îngrijită, dacă drepturile și libertățile reprezintă valori supreme și sunt garantate.

Nimic dintr-acestea. Statul nostru este strâmb și nedrept, dominat în continuare de mafia corupției care se ascunde după paravanul respectării literei Constituției. Curtea nu a avut dreptul să clacheze din nou și să revină în decizia ei din 23 februarie la logica păguboasă a statului capturat de bandiți. Nu este nimic anticonstituțional în faptul că una din instituțiile statului apelează la arbitrajul poporului – instanța supremă într-un stat democratic. Alegerile anticipate sunt necesare în Republica Moldova ca aerul. Pentru că răgazul de trei ani pe care îl cer cu insistență partidele mafiei, speculând respectul pentru litera Constituției și numai de ei înțeleasa stabilitate, va servi consolidării și mai strânse a pozițiilor acestei mafii, va conduce la izolarea statului în plan internațional și la aprofundarea sărăciei pentru oameni. Și atunci, permitem să te întreb, de partea cui ești, Înaltă Curte?

 Valeriu Saharneanu

2 martie 2021

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.