Al treilea imperiu rusesc va muri înainte să se nască

Considerente, 11 august 2014

harta romanieiÎn august 1991, când Uninea Sovietică a intrat în convulsiile de dinaintea sfârșitului ei jalnic, toată lumea a înmărmurit cuprinsă de groaza unui dezastru așteptat să se dezlănțuie la scară globală. Așa cum fusese constituit imperiul răului – consecință a primului război mondial, urmat de iadul unui război civil cu zeci de milioane de jertfe și declanșator direct al celui de-al doilea măcel global – era de așteptat ca prăbușirea din picioare a colosului, făcut din moarte și mereu moarte făcând, să se petreacă în focul și para ultimei lui suflări, care să ia viețile altor milioane de oameni nenorociți, cuprinși întrun la fel de nenorocit spațiu.

Lumea a răsuflat cu ușurare când totul s-a terminat cu bine: pacea, ca rezultat a ordinii instalate după cea de-a doua conflagrație, nu a fost întreruptă. Micile războaie ale rușilor contra micilor republici ex-sovietice, Republica Moldova și Georgia în 1992, nu afectau pacea mondială și au fost trecute ușor cu vederea de comunitatea internațională, ea considerându-le firești și chiar necesare în procesul de degajare a energiilor rele provocate de frustrările imperiului în descompunere. Până la urmă, unul din cele mai sângeroase secole din istoria omenirii a apus sub semnul păcii generale.

Noul secol XXI care a deschis numărătoarea și unui nou mileniu părea să nu aibă preocupare mai serioasă decât consolidarea păcii, atât de des întreruptă pe parcursul primelor două milenii de la Hristos încoace. Pacea, dezvoltarea tehnologică, aprofundarea în filosofia cunoașterii micro- și macro-lumii, a universului uman și a celui cosmic au devenit semne că civilizația, cel puțin în Europa și America de Nord, vor face totul ca să excludă războaiele din lista metodelor de soluționare a eventualelor conflicte. Căderea fără tulburări majore a comunismului în Europa și mai cu seamă dispariția lui miraculoasă din leagănul acestuia – Rusia, au venit să confirme optimismul în ceea ce privește viitorul civilizației europene.

În noul secol, odată cu schimbarea șefului de la Kremlin în persoana unui lider deschis parcă dialogului civilizat și democratizării fostei metropole imperiale, Statele Unite ale Europei și cele ale Americii erau pregătite la un moment să recunoască chiar drepturile invocate de Kremlin cu insistență asupra unui, așa numit, spațiu al interesului legitim al Rusiei. Dovada cea mai grăitoare a fost blocarea de către aceste puteri, la cererea Rusiei și pentru a nu genera un motiv de supărare a acesteea, a procesului de aderare la NATO a Ucrainei și Georgiei la Summitul Alianței de la București din martie 2008. Numai că cele două puteri au fost mirate că Rusia a înțeles cu totul altfel satisfacerea pretențiilor ei oarecum exarcerbate. În loc să facă și el un pas înapoi, Putin a triumfat atunci deschis și ca demonstrație a puterii lui de stăpân intrat în drepturi peste „spațiul interesului său legitim”, recunoscut de marile puteri, a declanșat al doilea război împotriva Georgiei. Războiul a fost de impunere la supunere, de umilire a neogoitului lider georgian, dar, ca bătaea de joc față de cei trași pe sfoară să fie și cu efect a prezentat războiul ca pe o „acțiune de impunere la pace” a Georgiei.

Cutia Pandorei a fost deschisă atunci. Procesul adevărat de descompunere a spațiului sovietic în care Rusia își adjudeca dreptul de stăpân al lui fără drept de apel, a început să provoace scântei prevestitoare de războae. Repetat, după anul 1938, când liderii europeni au clacat în fața lui Hitler, cedând pretențiilor lui asupra Cehoslovaciei, tot așa, în 2008, Putin i-a tras pe sfoară pe credulii lideri mondiali, sfârtecând Georgia și anunțând că nu va tolera nicio tentativă a Ucrainei și Republicii Moldova ori a vre-unui alt stat din fostul spațiu sovietic să se integreze economic și politic în careva alte comunități decât cele gândite de Moscova. S-a văzut clar, că suveranitatea și independența reală a fostelor republici, integrarea lor în spațiul democratic european era de neconceput pentru noua elită a Rusiei. În fapt, ea a demonstrat prin aceasta că nu este capabilă să tragă învățăminte din lecțiile secolului trecut și că are planuri serioase să încropească în spațiul pe care îl consideră că face parte legitim din interesul ei, un al treilea imperiu.

Ucraina, unul dintre piloanele centrale ale acestui proiect geopopiltic, a fost următoarea jertfă. Condusă de un regim corupt în toate privințele, Ucraina nu a putut evita paharul suferinței. A fost lovită cumplit chiar dacă se consideră popor frate cu cel rus. Crimeia ocupată a și fost declarată oficial parte componentă a Rusiei, iar în est are loc un război sângeros de intervenție.

Cu demnitatea recâștigată de revoluția și jertfele Maidanului, Ucraina încearcă se reziste războiului de anexare totală a ei la cel de-al treilea imperiu rus al lui Putin, care se vrea și mare ca Petru și tare ca Stalin. Evident nu va reuși să fie mare, fiindcă nici lumea și nici Europa nu mai este cea de pe vremea fondatorului expansionismului rus. Azi ca să fii recunoscut de mare trebuie să fii bun, să respecți demnitatea, suveranitatea popoarelor, libera lor opțiune de dezvoltare. Iar Putin a demonstrat că nu este. Are însă toate șansele să se apropie de slava demonică a călăului popoarelor având asupra lui deja păcatul vieților răpuse între anii 1999-2014 în exploziile blocurilor de locuit din Moscova, a copiilor Beslanului, a zecilor de mii de ceceni, daghestanezi, georgieni, ucraineni, a moldoveanului Vadim Pisari.

Așadar, ce am avut noi în 2013 și ce are Ucraina în 2014 sunt efecte directe ale tentativei lui Putin de a ridica în picioare, sub sceptrul lui, un al treilea imperiu rusesc, după cel țarist și cel sovietic. Este vorba de imperiul noii lumi ruse cu pretenție de pol recunoscut de mare putere mondială. Proiectul a și fost enunțat oficial de Kremlin în martie 2014 cu prilegul anexării Kremeii și promovat de cu vreme de Biserica Ortodoxă Rusă ca avangarda ideologică a expansionismului rusesc, acest rol avându-l încă de pe vremea țarului Petru. Vă amintiți, probabil de scandaloasa declarație făcută la Chișinău de patriarhul Kiril încă în octombrie 2011 despre așa numita (russkii mir), „lume rusă”, din care ar face parte și Republica Moldova. A fost o declarație-avertisment pentru noi care la fel dorim o independență reală.

Nu am avut anul trecut tulburări grave datorită stabilității politice reașezate la 30 mai 2013, dar gura plină de otravă mieroasă a agentului în sutană ne-a amintit din nou în septembrie 2013, înainte de evenimentul de la Vilnius, că lațul ortodoxiei ruse este bine strâns în jurul grumazului bietului nostru stat. Am văzut pe tot parcursul ultimului an, dar și mai înainte, numeroase acțiuni antieuropene concertate ale unor elemente asamblate din agentura FSB-istă infiltrată, coloana a cincea politică și grupările agresive ale ortodoxiei ruse încă dominante la noi și îndreptate să destabilizeze Republica Moldova. Ambasada rusă și ambasadorul ei au lucrat deschis printre minotirățile naționale de la sudul, estul și nordul republicii. Scopul a fost să creeze zone de instabilitate, de opunere vehementă politicilor proeuropene promovate de guvernarea democratică, autorităților legale.

După semnarea și ratificarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană a devenit aproape total războiul economic împotriva Republicii Moldova. Ca să obțină efecte cât mai destructive de pe urma blocajului economic și comercial unilateral, au fost mobilizate toate compartimentele blocului antinațional. Partidele lui Dodon, Șelin, Formuzal, Usatâi au ieșit demult din zona pluralismului politic și dau semne tot mai pronunțate de organizații teroriste preocupate de instigarea la ură națională, nesupunere civică, diversiuni de tot felul menite să paralizeze infrastructura Republicii Moldova.

Ca la comandă, săptămâna trecută a fost scoasă de la naftalină agentura cu stagiu în activitatea diversionistă: agentul Plugaru, fost ministru al Securității Naționale, agentul Plămădeală, fost ministru de interne, agentul Roșca, fost lider sub acoperire al Frontului Popular, tot dânsul, fost viceprim-ministru responsabil de ministerele de forță în guvernul comunist al lui Voronin, ultimii implicați în crimele săvârșite în aprilie 2009. Sunt și alte lichele cu portofoliu bogat în fapte de înaltă trădare împotriva statului și a poporului Republicii Moldova. Rămase nepedepsite pentru faptele grave anterioare, lichelele ridică din nou capul, faptul fiind și o dovadă a statului derutat, dar și a erodării periculoase a sentimentului demnității naționale la scara întregii societăți.

Mobilizarea forțelor pro-imperiale rusești este generală. Obiectivul este știut: alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Avântul extremist al unor partide anti-naționale mici este coroborat cu domolirea strategică a discursului partidului comuniștilor. Primii sunt pe rol de berbece care trebuie să zdruncine cât mai mult încrederea populației în guvernarea pro-europeană, comuniștii, ca o haită de lupi îmbrăcată în blăniță de oaie, pe rol de alternativă a actualei guvernări. Obiectivul general al tuturor este să pună mâna pe putere, să anuleze toate programele europene ale actualei guvernări și să pună pe tavă Rusiei biata Republică Moldova pentru a fi servită la ospățul ei eurasiatic.

Dacă privim atent, la est de Prut are loc o mare bătălie între două curente: cel de civilizație europeană, care prin forța ei atractivă răzbate tot mai mult spre est și curentul de factură troglodită sovietică, care este impus cu forța brută. Primul este îmbrățișat de tot mai multe state și popoare pentru că impune supremația legii, respectul pentru demnitatea umană, pune viața ființei umane pe cea mai înaltă treaptă a valorilor, cel de-al doilea este respins pentru că impune vasalitatea politică și economică, statul corupt mafiot controlat de clanurile oligarhice, plus toate viciile sărăciei generalizate, a minciunii ridicate la rang de politică de stat, a nedreptății totale și, de-asupra la toate, deznaționalizarea. În statul acesta din urmă vrea să ne bage Putin și ciracii lui din Republica Moldova.

Al trelea imperiu rus are desigur ambiția deșartă să trăiască mai mult decât vârsta anunțată de o mie de ani a celui de-al treilaea reich al lui Hitler. Reichul lui Hitler a trăit doar 12 ani, după care a pierit în blestemul întregii omeniri. Imperiul al trelea al lui Putin are toată șansele să moară înainte de a se naște, fiindcă lumea civilizată a înțeles la vreme ce soi de lider este Putin și ce pericol poate avea pentru buna stare a lumii statul demenței totale construit de dânsul. Deznodământul destinului lui jalnic nu este departe.

Pentru radio Vocea Vasarabiei, Valeriu Saharneanu, fracțiunea Partidului Liberal Reformator