Valeriu Saharneanu

Când ai dubii, spune adevărul. (Mark Twain)

Home » Afganistan: operațiunea 9/11 (2001) a durat până la 8/15 (2021), după care talibanii au revenit

Afganistan: operațiunea 9/11 (2001) a durat până la 8/15 (2021), după care talibanii au revenit

Foto captură Google: Combatanți talibani în fața Palatului presidențial din Kabul, după fuga președintelui Ghani în Tadjikistan, 15.08.2021

Interviu Cotributors.ro cu Armand Goșu (Universitatea din București)

Teme:

  • Evacuarea trupelor occidentale din Afganistan, un dezastru de proporții
  • Ce mai pot salva cele câteva mii de militari NATO din Kabul?
  • Cauzele colapsului armatei și instituțiilor Afganistanului
  • Evacuarea colaboratorilor afgani ai NATO, o cursă contra cronometru
  • Cine ocupă locul lăsat liber prin retragerea SUA
  • Cine, ce câștigă de pe urma retragerii occidentale din Asia Centrală
  • Istoria recentă a Afganistanului: de la lovitura de stat din vara 1973 la ofensiva talibană din vara 2021

NATO a anunțat că trimite 3000 de soldați la Kabul, britanicii – prin vocea primului ministru – i-au criticat dur pe americani pentru felul în care au gestionat dosarul retragerii din Afganistan. Joe Biden spune că americanii au 5000 de soldați pentru a ajuta la evacuare. Mai pot ei salva ceva? Președintele Afganistanului  Așraf Gani a fugit în Tadjikistan. Occidentul face proba unei neputințe incredibile. E o lipsă de coordonare, o lipsa de reacție, o nepăsare care probează cinism.

Azi, duminică s-a anunțat că talibanii au intrat în Kabul. Americanii evacuează ultimii diplomați cu elicoptere. Vedem imagini ce amintesc de Saigon, de evacuarea cu elicoptere din Vietnamul de Sud. În ambasadele vestice din Kabul de trei zile se distrug hârtiile sensibile. documentele secrete… Totul sugerează un dezastru de proporții pentru Occident, pentru NATO, mai ales pentru SUA.

Misiunea acestor militari este să ajute la evacuarea diplomaților occidentali din Kabul. Probabil că aceștia vor fi salvați din fața ofensivei talibane. Vedem cum sunt urcați în  elicoptere. Sincer, daca ne uităm la dezastrul din Afganistan, e deja secundar ce se întâmplă cu acești diplomați occidentali.

Altceva e important aici. Și-mi pare bine că ați început discuția noastră cu această concluzie. Atât de prost a gestionat Vestul această evacuare, încât e responsabil de tragedia poporului afgan. Și nu Vestul în general, ci administrația Biden.

Pot acești militari NATO să salveze ceva în acest haos?

Nu rezultă din comunicatele oficiale occidentale că militarii trimiși în Afganistan vor lupta cu talibanii. Ei sunt trimiși să evacueze personalul occidental. Atât.

După ce diplomații străini vor fi evacuați, trupele occidentale se vor retrage și nimeni nu-i va proteja pe civilii afgani care au inundat capitala căutând refugiu. Se profilează un dezastru umanitar de proporții.

S-a spus că ce se întâmplă acum la Kabul seamănă cu retragerea americană precipitată de la Saigon, din Vietnam.

Comparația cu Vietnamul nu surprinde proporția dezastrului de acum din Afganistan. În fond, la Saigon a fost o operațiune pregătită. Armata, CIA au evacuat cu elicopterele în câteva ore mii de oameni, nu doar cetățeni americani ci și mulți localnici care colaboraseră cu americanii.

Felul în care administrația de la Washignton a luat decizia de evacuare, fără consultarea președintelui Așraf Gani, cel mai pro-american președinte afgan care s-ar fi putut imagina, fără consultarea aliaților din NATO, fără să pună presiune pentru încheierea unui acord între guvernul de la Kabul și talibani nu doar că o să scadă prestigiul Statelor Unite, ci o să reducă încrederea în alianța cu SUA și în promisiunile americanilor iar garanțiile lor nu vor mai valora nimic.

Aliații americanilor s-au concentrat pe evacuarea localnicilor cu care au colaborat. E viața acestora în pericol?

Da, sunt primele ținte ale talibanilor. La interogatoriile derulate de serviciile secrete participau ca translatori localnici, deci sunt martori care-i pot recunoaște și așteaptă ocazia să-i vâneze. ONG-urile locale finanțate de Occident promovau valori străine tradițiilor din societatea afgană, de exemplu drepturile femeilor, școală, planificare familială; făceau educație sexuală în sate și împărțeau prezervative tinerilor… activiștii acestor fundații sunt primele ținte ale talibanilor. La fel și tinerii îmbrăcați occidental, care-și tund părul de pe față, femeile și fetele care umblă cu fața descoperită, angajații posturile de radio FM care transmit muzică. Canadienii, germanii, spaniolii, norvegienii  au avut sute de proiecte locale, prin sate, cu construcții de școli, proiecte de canalizare, apă potabilă… și au lucrat cu mii de afgani. Toți aceștia ar fi trebuit evacuați deja, pentru că viața lor și a familiilor lor este amenințată. Nu puțini au fost deja uciși.

Americanii par să fi avansat acum mult în evacuarea colaboratorilor. Inițial au negociat cu fostele republici sovietice crearea unor tabere de triere a refugiaților afgani. După care, au înțeles că trebuie să fie mai discreți. Neprimind ce solicitaseră, au evacuat direct în SUA zeci de mii de afgani, pe care-i așteaptă lungi proceduri de interviuri, care pot dura mai bine de un an, după care va începe integrarea lor în noua țară.

Instituțiile americane improvizează și ele sub presiunea timpului. Mai toți oficialii americani se declară surprinși de viteza cu care avansează talibanii, se destramă armata și poliția afgană, se prăbușesc instituțiile controlate de guvernul de la Kabul. De multe ori fără să mai opună nici o rezistență, semn că moralul oamenilor din aceste instituții a căzut odată cu anunțul retragerii din Afganistan a lui Biden. De doi ani, americanii erau o prezență mai mult simbolică, dar care conta enorm pentru moralul armatei și poliției afgane. Cred că nici nu mai erau 2500, mare parte fuseseră retrași de Trump, va trebui să controlez cifra.

Încă un detaliu important. Această evacuare pune mari probleme de surse umane, vorbesc despre rețelele CIA, care pot să ofere informații de pe teren. Plecarea colaboratorilor locali ai CIA și armatei o să-i lase pe americani fără informații esențiale, ceea ce pare să indice decizia Washington-ului de a se ține departe de Afganistan vreme de mai mulți ani, poate chiar decenii.

Costurile acestei retrageri sunt foarte mari și vor fi plătite mulți ani de acum încolo de politica externă americană. Iar Afganistanul post-american, va fi locul ideal unde vor înflori organizațiile teroriste, Al Qaida, ISIS.

E o victorie pentru Putin retragerea SUA din regiune? O să crească influența Rusiei și a Chinei în Asia Centrală?

Nu cred că Rusia are de ce să fie mulțumită. Cred, mai degrabă, că președintele Vladimir Putin are motive foarte serioase de îngrijorare. Prezența NATO în Afganistan securiza granița sudică din Asia Centrală a Rusiei și pe aliații ei, fostele republici sovietice, pe care Moscova le patronează. Era mai ușor pentru Putin să discute cu președintele american. Pe multe dosare legate de Afganistan, SUA și Rusia au colaborat.

Chiar dacă orice retragere americană, mai ales aceasta din inima Eurasiei, va fi percepută la Moscova ca o înfrângere a Occidentului, Rusia nu obține decât un instrument de șantaj în relația cu Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, state care au frontieră comună cu Afganistanul. Avea nevoie Moscova de acest instrument? Exista riscul ca tadjicii și uzbecii să iasă de sub patronajul Rusiei, să se îndrepte spre SUA, Turcia sau China? N-am sesizat așa ceva. În plus, nici China, Pakistan și nici Iran nu manifestau veleități de hegemon în Asia Centrală ex-sovietică.

Cât privește China, scurta graniță cu Afganistanul, la capătul unui coridor, poate fi o poartă de intrare a islamismului militant într-o regiune foarte sensibilă din vestul țării, Xinjiang, unde trăiesc uigurii. Deci, cred că și chinezii ar fi preferat să-i știe pe americani în Afganistan, împiedicând răspândirea islamismului. Ca să-și extindă investiițiile în Afganistan, China are nevoie de stabilitate. Talibanii n-o pot oferi.

Pakistanul are cel mai mult de câștigat, poate controla țara vecină, Afganistanul, prin intermediul mișcării taliban.

De ce vrea Pakistanul să controleze Afganistan?

Granița dintre Afganistan și Pakistan este contestata “linie Durand” după numele ofițerului britanic care a trasat-o înainte de 1900. Afganistanul n-o recunoștea și pretindea că în granițele sale ar trebui să fie încorporați toți paștunii. Or, tocmai că frontiera trasată de Durand sparge în două grupul etnic al paștunilor.

Zona e un mozaic etnic. Principalul grup etnic din Afganistan, paștunii, reprezintă 42% din populație, adică 15 milioane. Însă, în Pakistan trăiește cea mai numeroasă comunitate paștună, circa 43 de milioane de oameni, puțin peste 15% din întreaga populație a Pakistanului. Având în vedere pozițiile revizioniste ale unor importanți oameni politici afgani care contestau frontiera sudică, pentru Islamabad prezența unui guvern prietenos la Kabul e o problemă de securitate națională.

Și de ce n-ar intra Rusia în Afganistan, după retragerea americană? S-a vorbit despre acest scenariu în presa internațională de mai multe ori.

E un scenariu puțin probabil. De ce? Echipa care conduce Rusia în acest moment a trăit experiența războiului din Afganistan, mulți dintre ei erau atunci tineri ofițeri KGB, în armată, tremurau pentru viața unor rude, prieteni, colegi trimiși în Afganistan, nu cred că vor să repete greșelile conducerii sovietice. Afganistanul simbolizează pentru această generație mormântul Uniunii Sovietice, în care groparul Leonid Brejnev a aruncat țara, din prostie și inconștiență. Și a făcut-o fără să țină seama că faptul că toate instituțiile relevante, de la Ministerul Apărării și KGB, la institutele de cercetare ale Academiei i-au recomandat să nu inițieze ample operațiuni militare în Afganistan.

Astăzi, faptul că Moscova are relații bune cu toți actorii relevanți, din interiorul și afara Afganistanului, îi asigură o poziție de invidiat. Cu o bună cunoaștere a situației pe teren și o solidă expertiză științifică, cu o rețea de agenți și cu puncte diplomatice (consulate în primul rând) deschise în diverse zone, Moscova va conta în toate aranjamentele regionale.

Miniștrii ruși au fost foarte prezenți în zonă, au loc exerciții militare fără precedent în fostele republici sovietice din Asia Centrală. Toate acestea nu pot anunța o nouă invazie a Moscovei în Afganistan?

Nu, nu cred. Ar fi puțin probabilă, să spunem așa. Serghei Lavrov, Serghei Șoigu, Nikolai Patrușcev, toți au fost în regiune, unde s-au întâlnit cu toți liderii relevanți. Moscova a încercat să mobilizeze Organizația Tratatului pentru Securitate Colectivă, din care fac parte și aceste foste republici sovietice. Iar unde nu s-a putut ….cum e cazul Uzbekistanului care a ieșit din Organizație, Moscova a lucrat bilateral cu acestă țară, mai ales pe linia militară și a serviciilor de informații.

Moscova, Dușanbe, Tașkent, Așhabad, au fost uluite de viteza cu care talibanii au avansat și ocupat nordul Afganistanului. Aici locuiesc minoritățile tadjică (27% din totalul populației), uzbecă (9%), care după retragerea sovietică din 1989 au format Alianța Nordului, coaliția care a luptat la începutul împotriva unor grupări mujahedine și apoi împotriva talibanilor. Or, pentru mișcarea talibană formată din paștuni cât și pentru sponsorii ei de la Islamabad, era vital important să împiedice constituirea unei coaliții militare puternice în zona locuită de tajici și uzbeci, care să opună rezistență militară și să-i împiedice pe paștuni să controleze întregul teritoriu al Afganistanului.

Tadjikistan și-a mobilizat rezerviștii, a adus sub arme 230.000 de oameni. A pregătit 100.000 locuri în tabere de refugiați. În Uzbekistan au avut loc manevre militare organizate împreună cu unități rusești.

Delegația mișcării taliban a avut consultări la Moscova, la sediul Ministerului de Externe. Cu această ocazie, diplomația rusă a lăudat mișcarea talibană, spunând despre ea că joacă un rol pozitiv. Putin are un reprezentant special pentru Afganistan care declară senin că Moscova a început încă de acum 7 ani să stabilească legături cu talibanii, deși Curtea Supremă a Rusiei a declarat mișcarea talibană drept teroristă.

Folosiți termenul de mujahedin, taliban… poate, pentru cititori, ar fi bine să-i definiți. E bine să știm diferența între ei. Si e bine sa avem informatii esențiale de context pentru a înțelege desfășurările de acum.

Mujahedin vine din cuvântul arab, mujahid, luptător pentru credință. Toți cei care practică Jihadul, Războiul Sfânt, sunt mujahedini. Luptătorii din rezistența afgană împotriva sovieticilor în perioada 1979-1989 s-au numit mujahedini.

Talibanii sau talibii sunt studenți la medrese, seminarii musulmane, școli unde învață bazele islamului. Mișcarea talibană a apărut după 1993, pilotată de serviciile secrete pakistaneze, iar între 1996 și 2001 au luat puterea la Kabul și au pus bazele Emiratului Islamic Afganistan.

Emiratul a dispărut odată cu invazia americană din Afghanistan…

Emiratul a dispărut, însă mișcarea a supraviețuit. Talibanii s-au regrupat în sate, în zonele muntoase, în Pakistan. Unii lideri au fost uciși de americani, alții au fost victimele conflictelor intestite. Din 2016 mișcarea este condusă de Hibatullah Akundzada, un lider religios și militar care pune accent pe propagandă. A încercat, și a reușit într-o oarecare măsură, să convingă că talibanii s-au schimbat, că s-au autonomizat în relația cu Pakistanul. Însă, evoluțiile recente au infirmat aceste opinii.

Talibanii se bucură de simpatie, sunt sprijiniți de populație? Sau e vorba doar de frică?

Oamenii sunt obosiți de deceniile de război, vor doar liniște. Cer să fie lăsați în pace. Încă inainte de invazia sovietică în Afganistan a început războiul civil care continuă până astăzi.

Sigur că acum mai mulți ani s-au făcut cercetări sociologice, diverse sondaje, din care rezulta că jumătate din populație simpatizează cu grupările înarmate din opoziție, nu doar cu talibanii. Se poate să fie și anchete sociologice de care să nu știu, dar din ce-mi amintesc… pe sondaje de acum 2-3 ani, susținerea pentru talibani nu depășea 15%. Nu știu în ce măsură mă pot baza pe aceste cifre. Presupun că se bucură de mai multă susținere în zona paștună și mai puțină în zonele locuite de tadjici, uzbeci etc.

Spuneați că războiul civil a început înainte de invazia sovietică. Puteți să detaliați?

Sigur, războiul civil a început în toamna 1978, cu 14-15 luni înaintea invaziei sovietice. El e consecința directă a politicilor de comunizare agresivă a țării, începute de Partidului Democratic al Poporului din Afganistan, de orientare pro-sovietică. 

Puțină istorie recentă ar ajuta la înțelegerea situației de astăzi din Afganistan. Aici geografia a fost determinantă. E o țară muntoasă, imposibil de cucerit. Au încercat mulți în istorie. Nimeni n-a reușit. După primul război mondial, are loc prima infiltrare sovietică, dar este respinsă, țara devine regat, începe modernizarea ei după model occidental. După al doilea război mondial, după independența Indiei, Afganistanul face eforturi ca să intre pe orbita americană, numai că Washington-ul nu este defel interesat. Mai multă atenție se bucură din partea lui Nikita Hrușciov, care deschide linii de creditare pentru construcția unor obiective industriale și școlarizează mii de tineri afgani, mai ales în academiile militare.

Satelitul comuniștilor sovietici în Afganistan era Partidul Democratic al Poporului. Nu era un partid marxist asumat. Una din temele importante fluturate de acest partid era egalitatea între femei și bărbați, promovarea femeilor în funcții publice. Partidul avea două facțiuni, ce se urau de moarte, Halk și Parciam. Halk, facțiunea iacobină, era condus de Nur-Muhammed Taraki, Parciam, ceva mai moderată, de Babrak Karmal.

În 1973, primul ministru Daud Khan, susținut de Partidul Democratic al Poporului din Afganistan, a dat o lovitură de stat, abolind monarhia și proclamând republica. Daud Khan a devenit președinte și a lansat un program ambițios de reforme care urmăreau modernizarea țării. Sovieticii l-au susținut și ei și au privit cu simpatie agenda lui revizionistă ce urmărea crearea unui stat care să-i adune pe paștuni în interiorul acelorași granițe. Deci, garanta un conflict cu Pakistan, aliatul regional al Chinei, cu care se dușmănea Uniunea Sovietică.

Asasinarea unor lideri politici, a determinat Partidul Democratic al Poporului să organize mișcări de stradă, proteste. Situația risca să scape de sub control. Daud Khan a luat măsura arestării lui Taraki. Atunci, Hafizullah Amin, locotenentul lui Taraki a luat decizia pregătirii unei lovituri de stat, ajutat de ofițerii din armată. În aprilie 1978, o coloană de tancuri s-a îndreptat spre Palatul prezidențial, care era atacat și cu avioane de vânătoare. Puciștii au ocupat radio-ul de stat și au anunțat victoria. Președintele Daud Khan, miștrii Apării și de Interne au fost uciși de soldați în timpul asediului. Lovitura de stat a fost prezentată drept “Revoluția din aprilie”, denumire sub care a intrat în istorie.

Noul guvern era condus de Taraki. În câteva luni, liderii Parciam au fost înlăturați din guvern. Vice-premierul Karmal a fost trimis ambasador în Cehoslovacia. Mohammed Nadjibullah, și rețineți acest nume, a fost trimis ambasador în Iran.

Încă din toamna 1978 s-au răsculat satele împotriva guvernului Taraki. Cauza: naționalizările, secularizarea brutală, reformele radicale promovate de guvernul Partidului Democratic al Poporului.

Deci, rețineți că războiul civil a început în septembrie 1978, cu aceste răscoale armate ale afganilor conservatori și tradiționaliști, împotriva reformelor europenizatoare ale guvernului Taraki. Nu erau răscoale ale unor țărani care mor de foame. Era război civil, în toată regula, erau atacate autoritățile statului, omorâți funcțioanarii publici, atacate sediile poliției, trupe militare.

Deci, sovieticii când invadează Afganistanul, găsesc acolo un război civil în plină desfășurare? Cum a luat decizia Brejnev de a invada Afganistanul?

Era un început de război civil, abia invazia sovietică o să ducă la extinderea lui pe întregul teritoriu.

Deteriorarea situației politice din Afganistan a dus la invazie. În septembrie 1979, primul ministru Taraki a fost ucis de Amin, care preia puterea. Numai că Moscova n-avea încredere în Amin. În KGB unele minți înfierbântate credeau că Amin este agent CIA care va reorienta Afganistanul spre Vest. În Iran se întâmpla atunci revoluția islamică. Moscova se temea că ideologia islamistă ar fi putut trece granița în URSS și toată Asia Centrală sovietică ar fi luat foc. Decizia de a invada Afganistanul s-a luat în logica docrinei Brejnev, în ședință închisă, la care au participat cinci persoane. Interesant că majoritatea covârșitoare a notelor primite la secretariatul Comitetului Central de la centrele de expertiză și  de la ministerele din Moscova afirmau categoric că URSS nu trebuie să invadeze Afganistanul. Și totuși, rațiunile politice, au prevalat.

În decembrie 1979, o unitate specială GRU, serviciul secret militar sovietic, a luat cu asalt Palatul Prezidențial din Kabul și l-a ucis pe Amin. Moscova l-a fost adus la putere  pe Babrak Karmal, liderul facțiunii Perciam.

În Afganistan au fost uciși zeci de mii de militari sovietici, un dezastru din punct de vedere militar și propagandistic. Când a devenit evident pentru conducerea de la Kremlin că URSS se îndrepta spre un eșec de proporții? Și când au decis retragerea?

Încă Iuri Adropov într-o discuție cu Karmal prin 1983, la Moscova, i-a spus că trebuie identifică o soluție iar armata sovietică va fi retrasă. Abia odată cu venirea lui Mihail Gorbaciov la Kremlin, Moscova a avansat în căutarea unei soluții. A fost înlocuit Karmal cu Nadjibullah, fostul șef al serviciului de informații, apropiat de KGB, cu care colaborase intens. La Geneva au început negocieri între guvern și mujahedinii susținuți de SUA, Pakistan, China, Arabia Saudită.

În aprilie 1988 s-au semnat acordurile la Geneva, câteva săptămâni mai târziu, la 15 mai, sovieticii au început retragerea. A fost o operațiune foarte dificilă, sovieticii au fost atacați până în ultima zi, când toate trupele au ieșit din țară. Nu se compară cu acordul încheiat la Doha între americani și talibani, ceea ce asigură armatei SUA condiții de retragere infinit mai bune, fără pierderi umane.

La 15 februarie 1989, ultimul ostaș sovietic părăsea Afganistanul. Patru zile mai târziu, Nadjibullah a decretat starea excepțională în Afganistan. A reușit să lupte cu destul succes împotriva mujahedinilor, astfel că după un an a suspendat starea excepțională.

Dacă n-ar fi fost puciul de la Moscova din august 1991 probabil că Nadhibullah ar fi reușit să  se mențină încă multă vreme la putere. Doar reușise să stabilizeze situația din țară cu ceva consilieri sovietici și un ajutor în combustibil, armament și mai ales muniție.

După puciul eșuat din august 1991, URSS a suspendat ajutoarele pentru Afganistan. Situația din țară a început să se degradeze. Opoziția era tot mai activă, propaganda ei genera dezertări din armata regulată.

În aprilie 1992, președintele Nadjibullah i-a chemat pe ultimii consilieri ruși și le-a cerut să părăsească Kabul. Cum n-au putut să decoleze, a fost nevoie ca Nadjibullah să meargă personal la aeroport ca să se asigure că pot pleca. Câteva zile mai târziu, sfătuit de reprezentantul special la ONU pentru Afganistan, Nadjibullah a încercat să fugă cu un avion. A fost împiedicat de un general uzbec, din Alianța Nordului, care înconjurase Kabulul. Detașamentele de mujahedini conduse de Ahmad Șah Masud, liderul carismatic al Alianței Nordului a ocupat capitala fără să tragă un foc de armă. Așa s-a încheiat guvernarea Partidului Democratic al Poporului din Afganistan care durase din aprilie 1978 și până în aprilie 1992.

Nadjibullah s-a refugiat împreună cu fratele său la sediul misiunii ONU din Kabul. A trăit acolo mai bine de patru ani, până ce talibanii, o nouă mișcare politică apărută în 1993-94, dominată de paștuni, instrument al puternicului serviciu secret al armatei pakisteneze, au ocupat capitala afgană.

Talibanii au atacat și ocupat sediul ONU, au fost prinși Nadjibullah și fratele său, schinjuiți și batjocoriți timp de trei ore, după care au fost uciși. Talibanii le-au legat trupurile însângerate de o mașină și le-au tras câțiva km până lângă Palatul prezidențial, fosta reședință a lui Nadjibullah. Au luat cele două corpuri și le-au atârnat de un stâlp de beton, vopsit în dungi albe și roșii. E o imagine care mi-a rămas în memorie.

De unde aveti aceste detalii? Mi-ati povestit ca aveați colegi la BBC care știau bine situația din Afganistan.

Aveam un coleg afgan, în biroul BBC World Service de la Moscova. Lucram în același birou deschis de doamna Margaret Thatcher și Mihail Gorbaciov în 1987, cu mai multe încăperi; era acolo secția engleză, radio și tv, era secția rusă, mai erau de la alte secții ale Serviciului Mondial, un polonez, un ucrainean, mai venea un bulgar, câțiva din Caucaz și acești colegi din Asia Centrală. Era o echipă interesantă acolo. În birou cu mine erau doi condamnați la moarte prin fostele republici sovietice, unul din Kazahstan, altul din Uzbekistan, amândoi scriitori și ziariști în țările lor, un tadjic ciudat care lucra pentru secția Asia Centrală în limba rusă și doi afgani, dintre care unul era acest paștun, al doilea venea de la Londra detașat pe termen scurt. Afganii lucrau pentru secția în limba paștună. Cel despre care vă vorbesc, între 1996-1998 – cât mai fost coleg de birou cu el – a mers la fiecare 4 luni în Afganistan. Avea o stație mare și grea în spate, transmitea prin satelit. Britanicii îl duceau în Tadjikistan, de unde-l treceau granița în Afganistan. Făcea acolo teren, interviuri prin sate, era foarte curajos, inteligent, vorbea limbi și dialecte din regiune. El se întorcea peste câteva săptămâni, timp în care transmitea și corespondențe prin satelit de acolo și aduna materiale pentru radio. La el am văzut acele fotografii cu Nadjibullah spânzurat. Erau pagini dintr-o revistă, îmi amintesc destul de bine, deci trebuie să existe în orice bibliotecă.

Eu urmăream războiul din Afganistan din școala generală. Cumpărasem un atlas geografic școlar care avea o hartă a Asiei Centrale și ascultam Europa Liberă, BBC și Vocea Americii care difuzau multe știri și analize despre Afganistan. Și le urmăream pe hartă.  De asta am fost foarte fericit cu acest coleg, de la care am învățat multe lucruri. Vorbesc despre colegul de birou care lucra pentru secția paștună. A plecat împreună cu soția și cei trei copii în 1998 la Londra și nu l-am mai văzut.

Acum, interesul pentru Afganistan este alimentat de discuțiile cu studenții și masteranzii din Afganistan care învață la Științe Politice, la Universitatea din București.

Între 1996 și 2001, Afganistanul a fost emirat, controlat de talibani, și acolo și-a găsit refugiu și fondatorul Al Qaida, Osama bin Laden. Părea o poveste de succes americană despre cum se poate implanta democrația pe un sol ostil. Așa părea acum câțiva ani. Cum au dispărut și au revenit talibanii?

Ca să înțelegem ce s-a întâmplat trebuie să analizăm nu doar evoluțiile din Afganistan ci și acțiunile Pakistanului, iar asta este peste puterile mele.

Toți liderii talibanilor, mai puțin Hibatullah Akundzada, cel care a preluat conducea mișcării din 2016, au fost educați în școli musulmane din Pakistan. Cel mai important element e etnia, cei mai mulți sunt paștuni. Dar, acum, se observă că și tadjicii au aderat în număr destul de mare la mișcarea talibană. Și sunt foarte bine îndoctrinați.  Cred cu toată tăria în Șaria, legea musulmană, pe care o vor impune, așa cum s-a întâmplat în trecut, n-am nici o întoială.

După 2002, invazia americană, talibanii s-au ascuns în sate sau au trecut frontiera în Pakistan. N-au dispărut. Au crescut, s-au organizat mai bine. E o nouă generație de lideri. Cum au revenit talibanii în forță, ar putea reveni și Al Qaida, poate și ISIS.

Urmăream Afganistanul, datorită studenților mei de acolo, știam că reformele merg greu, că vor fi dificil de schimbat mentalitățile și stilul de viață conservatoare. Știam că e greu, limitele lui Hamid Karzai, președintele afgan sprijinit de americani erau prea vizibile, dar lucrurile se îndreptau în direcția cea bună. Cu pași mici, dar direcția era cea bună.

Dacă ar fi fost mai bine pregătit momentul anunțului Casei Albe, poate că retragerea americană n-ar fi declanșat această veritabilă catastrofă umanitară care însoțește colapsul unui stat.

sursa: contributors.ro

Name of author

Name: Valeriu Saharneanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.