Învățămintele Columnei lui Traian, după 19 secole
Considerente, 30 septembrie 2013
În vâltoarea frământărilor mici și mărunte care zilnic captează atenția opiniei publice, cele două state românești au ratat cu ușurința caracteristică unor fii risipitori un mare și important eveniment din istoria lor comună. Este vorba despre împlinirea a 1900 de ani dela inaugurarea oficială, la Roma, a Columnei lui Traian: cea mai relevantă mărturie a dăinuirii noastre milenare ca popor unitar și indivizibil în acest spațiu european.
Aceasta s-a întâmplat la 12 mai, anul 113. Columna de aproape 40 de metri a fost înălțată din vrerea împăratului Marcus Ulpius Nerva Traianus, supranumit și Dacicus Maximus, pentru fapta de a fi cucerit Dacia în anul 106.
Columna este desigur un monument al istoriei, dar privit ca fenomen al artei, poate trece uşor ca un prim film de lung metraj al omenirii, turnat nu pe o peliculă de celuloid, ci în piatră. Banda are 200 de metri de sculptură, aplicată pe 404 dale de marmură pe care sunt reprezentate 125 de epizoade ale războaielor dacice având în roluri peste 2500 de personaje. Columna este cel mai grandios monument ridicat vreodată faptelor unui popor milenar, cum au fost dacii, cunoscuți în istorie cu încă cel puțin o mie de ani înainte de Hristos. Pe timpul lui Burebista, Dacia se întindea de la Bug-Marea Neagră, spre est, până dincolo de Dunăre, la vest; și de la Munții Tatrei, la nord, până în Munții Balcani, în sud. Romanii conduși de însuşi împăratul Traian au reușit să cucerească cetatea Sarmisegetuzei, capitala Daciei, abia în al doilea război, cel din anul 106, în fruntea dacilor fiind atunci temutul rege Decebal.
Nu știm cu exactitate ce l-a determinat pe împăratul Traian să pornească război total împotriva dacilor: poate orgoliul ca Roma să nu mai fie umilită să plătească bir dacilor în schimbul păcii, așa cum s-a întâmplat timp de 12 ani în primul secol după Hristos, sau poate aurul, argintul și toate bogățiile Daciei, mult prea jinduite de palatele luxoase ale Romei. Cunoaştem, în schimb, faptul, că luarea Daciei a fost considerată de împăratul Traian drept cea mai grea de înfăptuit și cea mai valoroasă victorie a vieții sale. Asta l-a făcut să înalţe o Columnă în centrul civic al Romei, care să îi poarte numele și gloria, să îi servească de mausoleu, așa cum a și devenit după anul morții sale, în 117.
Nici un alt popor european, fie hispanic, galic, britanic sau germanic nu s-au învrednicit și de columne, precum cea a lui Traian, dedicat războaielor cu dacii. Traian a mai construit un mare memorial consacrat primului război cu dacii din 101-102, care se mai înalță și astăzi în stepele Dobrogei, lângă satul Adamclisi. Păcat că epizoadele turnate în piatră nu sunt obiect de studiu în școlile și universitățile celor două state românești. Atunci poate se găsea o mână de tineri din vre-o organizație civilă care să ne amintească de rădăcinile noastre ca popor, dacă niște societăți academice atât de mari și impunătoare care există atât la București, cât și la Chișinău au „uitat” să ne aducă aminte de asemenea evenimente. Columna din Forul lui Traian din centrul Romei nu este un monument de umilire a strămoșilor noștri daci, înfrânți la 106 de cea mai puternică mașină de război a lumii timpului respectiv. Este un monument care aduce glorie luptătorilor romani, dar admirație și virtuților, eroismului și curajului luptătorilor daci care își apărau Patria lor. Se știe că romanii au ocupat doar 14 la sută din teritoriul Daciei lui Decebal, în rest, pe teritoriile Moldovei, Munteniei, Transilvaniei de mai târziu, continuau să trăească dacii liberi. Aceștea nu au încetat să lupte pentru eliberarea fraților lor. Din cei 165 de ani de ocupație romană, 100 au fost ani de război necontenit a dacilor din interiorul imperiului și a dacilor liberi cu romanii, care în anul 271 s-au văzut nevoiți să se retragă.
De ce am adus în atenţia dumneavoastră un subiect legat de o aniversare ratată cum a fost împlinirea la 12 mai a anului 2013 a 1900 de ani de la unaugurarea Columnei lui Traian, de care nimeni nu își mai amintește. Desigur nu doar pentru a-i face pe urmașii de azi ai dacilor liberi din Chișinău ori Suceava, Iași ori Soroca, să plece la Roma pe jos ca să vadă Columna, aşa cum a procedat cu peste o sută de ani în urmă ciobanul transilvănean Gheorghe Cârţan. Mulţi dintre ei, contemporani cu noi, au cucerit deja oraşul veşnic, alţii au şi rămas să locuiască acolo, dar nu din sentimentul patriotic al lui Badea Cârţan, cel care a bătut drumul în opinci ca să se închine memoriei strămoşilor lui daci. Ai noştri astăzi pleacă la Roma după euro şi, probabil, nici nu ştiu ce mai e şi cu această Columnă, ori privesc la ea ca la un stâlp de piatră sau ca la o poartă nouă, vorba vine, fără să îl deranjeze careva fior de pioşenie, ori chiar de mândrie.
Ei nu sunt de vină, pentru că lor nu li s-a spus. Şi dacă nu li s-a vorbit în familie, în şcoală, la universitate şi nici Academia nu vorbeşte, de unde să ştie bietul om că acolo, pe Columnă, este scrisă istoria neamului său din vechime, că din piatra Columnei îi privesc prin negura anilor strămoșii lor direcți, din sângele și fapta cărora se trag. Mult ar da alte popoare să aibă rădăcini atât de adânci și puternice în istorie cum le avem noi, moldovenii, muntenii și ardelenii – românii de azi, care suntem dacii de ieri.
Ungurii, de exemplu, care au apărut la nord de Carpați în jurul anilor 900, au inventat sute de mituri pentru a dovedi că atunci când ei au pogorât în Panonia venind din munții Urali, au găsit Transilvania nepopulată. Dacă ungurii trăiau din pradă, pe cine, se iscă întrebarea, prădau ei când au pogorât aici de îndată ce aceste frumoase și mănoase locuri nu erau populate de daci?
Ucrainenii, alt exemplu, povestesc turiștilor care vizitează cetățile moldovenești de pe Nistru, de la Cetatea Albă și Hotin, moștenite de ei de la imperiul sovietic care le-a furat de la noi în 1944, că acestea sunt de când lumea cetăți ucrainești, fără să poată răspunde la întrebarea simplă care le este adresată de curioși: de ce cetățile au fost ridicate pe partea dreaptă a Nistrului și fortificate în contra direcției dinspre care aceștia au venit?
Rușilor din zilele noastre nu le-a fost rușine să deschidă un muzeu al gloriei militare rusești în cetatea de la Tighina, după ocuparea ei, ultima oară, în anul 1992. Iar împăratul lor, Vladimir Putin, le-a spus-o în față, mai anul trecut, unor înalți demnitari moldoveni, pe care i-a ținut ore în șir în anticameră ca pe niște vasali nenorociți, că istoria moldovenilor se trage de la 1812, anul în care rușii, înjumătățind Moldova, au anexat partea ei dintre Prut și Nistru. Dacă ar fi avut măcar un pic de demnitate dacică în ei, solii i-ar fi amintit obraznicului împărat că mărturia existenței noastre ca popor stă sculptată pe Columna lui Traian, de la a cărei aniversare, iată că, în 2013, se împlinesc 1900 de ani, 19 veacuri, vreme pe când triburile slave care au constituit mai târziu Rusia nu erau nici în pomină. Nu este vina lor că nu erau şi nici meritul nostru că eram. Aşa le-a rânduit Bunul Dumnezeu să fie. Dar oricum, nu e cum spune Putin – că ne-am născut când au vrut ei, cu 200 de ani în urmă. Noi eram și atunci, pe vremea când s-a născut Hristos, și asta ar trebui să o cunoască fiecare știutor de carte, fie el împăratul rușilor, fie el demnitarul basarabean – ambii apărând ignoranți. Numai că primul are câștig de cauză, ignorând o realitate istorică, iar cel de-al doilea umilește o întreagă națiune, prefăcându-se servil că nu cunoaște această realitate.
Situația s-a repetat cu putere înzecită în timpul vizitei recente a Patriarhului Rus, Kiril, care a dat aici, la Chișinău un adevărat spectacol de umilire a mizerabilei noastre clase politice și, indirect, a noastră, a tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Despre acest caz ieșit din comun pentru realitățile secolului 21 s-a scris și, cu siguranță, se va mai scrie atâta timp cât pe acest tărâm basarabean lucrurile rămân încă așezate inimaginabil de strâmb într-o Europă verticală, îndreptată din spate.
Că să putem fi umiliți în halul în care și-au permis, și țarul Putin, și patriarhul Kiril, a fost nevoie de două secole de spălare continuă de creiere. Generații după generații au fost crescute cu falsuri, istorii inventate, mistificări dintre cele mai grosolane, înșelăciune intelectuală crasă ridicată la nivel de politică de stat. Slavă Domnului că în tot acest răstimp sălbatic, barbarii roșii nu au ajuns cu tancurile să „elibereze” și orașul veșnic al Romei. Ei ar fi șters, precum îi știm, de pe fața pământului, din manualele de istorie, dar și din conștiința omenirii, dovada eroicelor trăiri a strămoșilor noștri daci, dovadă dăltuită în piatra semeață a Columnei din Forul Traian.
Asemenea dovezi vom găsi de la Roma și până dincolo de Nistru, dacă mintea noastră va dori să se elibereze de falsurile impuse de regimurile de ocupație. Europa națiunilor a devenit liberă datorită cunoașterii, inclusiv a istoriei. Conștiința istorică este temelia pe care se zidește și există o conștiință națională eficientă. O avem noi oare, cei care vrem să ne integrăm astăzi în această Europă a respectului față de valorile strămoșești?
Columna lui Traian a rezistat în fața timpului 19 secole. Noi ce am păstrat din calitățile eroilor Columnei? Demnitatea, sacrificiul, curajul, unitatea – sunt acestea parte a caracterului și conștiinței noastre naționale acum, la început de secol 21 și de mileniu trei? Dacă avem probleme cu identificarea acestor calități, aici, la Chișinău, vă îndemn să mergem la Roma, să contemplăm Columna și să admirăm strămoșii noștri daci, înmărmuriți în piatră. Ei, cu certitudine, au fost oameni integri.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu,
Partidul Liberal Reformator