Ideea reformatoare a împlinit un an
Considerente, 14 aprilie 2014
La 12 aprilie s-a împlinit un an de la ieșirea Consiliului de Reformare, astăzi Partidul Liberal Reformator, din decorul sumbru al unui partid în delir. Șapte deputați, constituind majoritatea fracțiunii liberale și anume: Vadim Vacarciuc, Vadim Cojocaru, Anatol Arhire, Ana Guțu, Oleg Bodrug, Ion Hadârcă și subsemnatul, susținuți de doi miniștri, de șase vice-miniștri, de toți șefii de agenții, de majoritatea președinților de organizații teritoriale, au răbufnit, demonstrându-și vrerea suverană să pună capăt debandadei politice, să oprească împingerea Republicii Moldova în hăul unei guvernări comuniste repetate. Asta era situația reală atunci, cu un an în urmă. Republica Moldova era pe buza prăpastiei și pregătită să repete eroarea fatală a anului 1999, când doi agenți de influență ai Rusiei, unul direct, Voronin, și altul discret, Roșca, asistați de o sumedenie de idioți utili, au îngropat pentru cel puțin cincisprezece ani visul european al unei întregi generații de patrioți moldoveni.
Tocmai asta urma să se întâmple dacă predispozițiile halucinante ale unor lideri săriți de pe fix erau lăsate să fie puse în aplicare: intrarea Republicii Moldova în haos instituțional de lungă durată, provocarea alegerilor anticipate cu revenirea în front a comuniștilor la guvernare, pierderea susținerii partenerilor externi de dezvoltare, abandonarea vectorului european, compromiterea guvernării de coaliție democratică, adâncirea marilor deziluzii în rândurile electoratului de orientare pro-europeană, trădarea interesului național exprimat generic în Declarația de Independență.
Dar, toate astea nu s-au întâmplat pentru că la capătul tunelului a apărut acel licăr de lumină aprins de grupul de reformatori, lumină care s-a dovedit a fi salvatoare pentru Republica Moldova. Coaliția de guvernare pro-europeană apărută pe acea mică palmă de stabilitate politică a fost de bun augur pentru o reașezare mai stabilă și mai responsabilă a unei noi guvernări la mijlocul anului trecut. Iar acum procesul de îmbunătățire este în plină desfășurare. Adevărat că este observat și văzut mai mult dinafară, decât apreciat dinăuntrul de beneficiari.
Să recunoaștem, lumea noastră stă prost cu memoria. Ea ezită să evaluieze și mai ales să pună preț pe anumite fapte care au îndreptat cursul istoriei să curgă pe anumite făgașuri favorabile ori nefavorabile națiunii noastre, dar și comunității europene. Dintre acestea, dacă ar fi să recurgem la exemple, rămâne nevalorificată încă pe merit, fapta favorabilă nouă și Europei a lui Ștefan cel Mare de la 10 ianuarie 1475, care, cu forțe mici, infime, am putea spune, în comparație cu cele ale invadatorului, a oprit din marșul său cotropitor cea mai puternică forță militară a lumii din acel moment – armata sultanului turc – pornit, după decapitarea și înrobirea Moldovei, să cucerească Roma și să islamizeze Vaticanul.
Dacă cineva consideră exagerată această supoziție să se uite la harta Europei după data de 29 mai a anului 1453 și să plece astăzi la Istanbul, Constantinopolul de altă data, Roma de Răsărit, cum a văzut-o fondatorul ei, unul dintre strămoșii noștri traci, sfântul Constantin cel Mare. Capitala Bizanțului ortodox a devenit de atunci și este și astăzi leagănul islamismului turc, iar catedrala Sfânta Sofia este propusă în zilele noastre să fie transformată în moschee.
Mă opresc să mă afund în această captivantă și plină de învățăminte istorie ca să vă aduc alte exemple relevante pentru tema abordată în acest articol.
Ce ziceți de fapta lui Ioan Vodă cel Viteaz, cum îl numea poporul, sau cel Cumplit, cum l-au văzut boierii, care avea mintea și era pornit să elibereze de păgâni, după doar o sută de ani, același Constantinopol, dacă la 10 și 11 iunie 1574 nu era trădat de boierul Golia. Ori ce ar fi fost Moldova, noi, ca atare, dacă la 7- 11 iulie 1711, domnitorul ei, deștept, dar ne-experimentat, Dimitrie Cantemir, nu se înhăita cu bețivanul Petru cel Mare al Rusiei în luptă contra Turciei și nu trimitea țările române în lungi și negre veacuri de corupție instituționalizată, mutilând, pentru alte veacuri înainte, caracterul vertical, devenit apoi drept-creștinesc și moral al poporului nostru, moștenit de la daci?
Ce ziceți de fapta luminatului moldovean Mihail Kogâlniceanu, a providențialului deputat muntean Vasile Boerescu și a generației lor de pe ambele maluri ale Milcovului care au înfruntat vrerea stătută în interese imperiale a marilor puteri ale vremii și au făcut unirea de la 24 ianuarie 1859 sau de întreprinderea mai mult decât eroică a vitejilor intelectuali basarabeni care la 27 martie 1918 au ignorat declarația de război a lui Lenin din 13 ianuarie al aceluiași an și au făcut unirea cu patria-mamă?
Iertate să-mi fie comparațiile smulse aleatoriu din marea noastră istorie plină de exemple relevante și invocate aici în lămurirea unei situații concrete, legate de mica noastră realitate basarabeană. Dar, urmărind cum unii observatori ai timpurilor noastre, considerați experți notorii în analiza evenimentelor politice și geopolitice ce pun pe jar Republica Moldova de astăzi, încearcă, din porniri pur sentimentale, să explice motivele care au determinat apariția Partidului Liberal Reformator, cred că sunt tocmai necesare asemenea exagerări. Ele nu au menirea decât să ajute la înțelegerea unor stări de lucruri care se constituie astăzi din fapte aparent mărunte, dar care deschid sau închid, în funcție de cum se comportă figuranții decidenți, căile de urmare favorabilă sau nefavorabilă nouă, a istoriei.
Și acum – direct la subiect.
Fără să poată ascunde înregimentarea lor în cutare sau cutare proiect politic existent în Republica Moldova sau mai degrabă executând o comandă a autorilor acestor proiecte, analiștii refuză să considere și continuă să trateze apariția Partidului Liberal Reformator ca pe un fenomen. Ceea ce nu le face cinste. Or, PLR este emanația unei stări de profundă criză politică, adusă la condiția de metastază generată de imaturitatea decidenților de moment, mai precis, de confundarea de către aceștia a interesului personal cu cel național, ori și mai precis, de punerea în prim plan a interesului îngust personal și surclasarea interesului major național. Indiferent din care motive: de bani, de putere ori de preamărire, exacerbare, a propriului rol în sinuoasa noastră istorie post-sovietică. Căci toate au fost prezente.
Ruperea rândurilor executată ad-hoc la 12 aprilie 2013 de către deputații reformatori a însemnat aducerea în simțire a organismului guvernamental democratic care se auto-devora fără milă, nu milă de sine, ci de alegătorii care i-au trimis în această postură. Reformatorii au adus, astfel, în cotidian, un lucru ignorat cu desăvârșire de actorii politici ai momentului – înțelegerea responsabilității față de alegător, a faptului că politicienii ajung unde ajung la putere pentru că ei sunt aleși de o majoritate care manifestă o voință politică cumulată. Pentru că ei, politicienii, uniți în partide, declară niște obiective la care alegătorii aderă și o confirmă cu votul lor ca obiectiv de lucru pentru o perioadă de cel puțin patru ani.
Ne amintim care a fost voința celor care au votat revenirea la limba română și grafia latină în 27 august 1989, alegerea unui parlament național și democratic în martie 1990, Declarația de Independență în 27 august 1991, prima europenizare a Republicii Moldova în martie 1988, a doua și a treia europenizare în iulie 2009 și, respectiv, în noiembrie 2010. Cum s-a manifestat această voință atunci când a fost dezamăgită, ignorată, trădată în 1994, 1999, 2001. În 2013 dezamăgirea se reinstala accentuat datorită comportamentului iresponsabil al decidenților de atunci și ea mai persistă și astăzi, precum arată sondajele.
Europenizarea Republicii Moldova, ceea ce înseamnă o viață mai demnă, cu salarii mai mari, cu pensii pe potriva muncii depuse, cu condiții de trai decente, cu siguranță garantată, cu legea în lege, fără corupți, fără tâlhari, fără comuniști la putere care să ucidă și să tortureze tinere vlăstare – asta au votat alegătorii ultima dată în noiembrie 2010. Iar atunci când acest deziderat a fost pus în mare pericol, când totul se ruina, a apărut mișcarea care astăzi se numește Partidul Liberal Reformator, grupul de politicieni care au spus „stop” acestui proces rușinos, au zis „nu” unui nou act de trădare a electoratului. Stabilitatea politică, condiția sine-qua-non a dezvoltării, a continuării drumului european drept condiție a acestei extrem de necesare dezvoltări, a pornit de la acel fapt istoric, pe care unii analiști voit îl ignoră.
Nu voi înșira toate lucrurile care s-au întâmplat întrun an de zile în favoarea cetățenilor și a Republicii Moldova în general. Vă amintesc doar că anul trecut pe vremea asta nici cel mai îndrăzneț analist nu putea să prevadă că la 28 aprilie 2014, peste doar două săptămâni, moldovenii vor putea călători fără vize în întreg spațiul european și că în luna iunie vom semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. În mod cert, în doar câțiva ani de la această frântură de vremi, cetățenii vor resimți o îmbunătățire radicală a tot ce înseamnă viață și trai întro Europă unită și prosperă. Sperăm ca ei să nu uite cui se datorează faptul că Republica Moldova nu a luat-o „pe alt drum”, vorba cântecului, în 2013, ca peste alți cincisprezece ani să ne pomenim din nou „în orizontul altui grai”, vorba altui cântec, să ajungem să ne plângem în pumn peste alți douăzeci de ani ratați pentru șansele ratate, dând vina pe mintea moldoveanului cea de pe urmă. Nu, șansele sunt acum în mâinile noastre. Doar că trebuie să știm ce facem cu ele.
Cu siguranță cetățenii conștienți nu vor uita, tot așa precum reformatorii responsabili de misiunea lor nu vor înceta să aducă la îndeplinire, pas cu pas, obiectivele naționale la care au subscris alegătorii. Cu siguranță că ei se vor descurca în situația politică foarte complicată a anului 2014 în pofida unor încurcături pe care le țes, sentimental atașați și politicește interesați, unii analiști care în mod vădit încearcă să inducă opinia precum că Partidul Liberal Reformator nu are șanse să treacă pragul electoral în viitoarele alegeri. De parcă asta e marea problemă a momentului. Nu mitul unui lider năzdrăvan capabil să ia partidul în brațe și să-l treacă miraculos peste prag este preocuparea majoră a partidului ci implinirea faptei, achitarea de misiunea promovării reformelor și a schimbării în bine a lucrurilor pe domeniile aflate în directă responsabilitate. Miturile sunt creaturi ale centrelor de manipulare a opiniei publice, pe când faptele este valoarea care va conta definitoriu în alegerile care dau de pe acum în clocot mințile reprezentanților comunității analitice.
Mai nou, Dan Dungaciu, ca să fac trimitere la unul dintre ei, pentru care am un respect deosebit, afirmă că PLR are „șanse infime” pentru că este un „partid duplicat” și „încă nu se știe a cui copie vrea să devină”, a PLDM sau a PL. Că reformatorii sunt o anexă a cuiva a fost o idee pe care a ținut să o dezvolte, ca să astupe adevăratele motive, liderul liberal, Mihai Ghimpu, unul dintre generatorii principali ai stării de criză. Pseudo-eroul inamovibil și infailibil care anul trecut spunea sus și tare că Republica Moldova nu are nucio șansă să semneze careva acord de pre-integrare europeană se vrea și mare maestru în etichete hazardate.
Prestanța pe durata unui an a Partidului Liberal Reformator a demonstrat cât de inconsistentă, ruptă de realitate, ca multe alte afrimații scandaloase, este judecata poiticianului. Or, Partidul Liberal Reformator nu poate fi nici anexa, dar nici copia căreiva formațiuni pentru că el și-a propus să renunțe la stilul specific moldovenesc de activitate a partidului și să adopte regula europeană a partidului autentic care funcționează în baza unei democrații interne. Specificul moldovenesc, precum s-a mai spus, se rezumă la condiția partidului ca afacere a cuiva sau ca o întreprindere de familie, cum este Partidul Liberal, de la care s-au rupt reformatorii. Partidul Liberal Reformator este de cu totul altă factură.
Nici copie și nici duplicat nu este noul partid. Pentru că el diferă fundamental și ca formă, dar mai ales în ceea ce ține de conținut de matricea de la care s-a desprins. S-a desprins tocmai pentru că această matrice a dat fisuri iremediabile. Provenit dintro stare de criză generată de un sistem politic defectuos, PLR este ferm convins să se rupă de la el și să instituie și la Chișinău practica europeană a relațiilor din mediul politic. Iar acesta trebuie să se afle în strictă concordanță cu procesul general de europenizare a Republicii Moldova. Partidul Liberal Reformator este altă calitate, este noul care va prinde rădăcini și va schimba, începând cu anul acesta, modul și înțelegerea de a face politică în Republica Moldova. Politică nu în folosul unei persoane sau a unei familii, ci în beneficiul tuturor celor care formează și întrețin statul.
Chiar dacă este distorsionat, bruiat sau ignorat mesajul pe care îl dă societății, Partidul Liberal Reformator va străbate cu siguranță către masa interesată a electoratului larg și se va bucura de sprijinul acestuia, pentru că obiectivele coincid, dar și pentru că vocea lui este incofundabilă. Iar dacă la această voce se vor alătura pe parcurs și personalități considerate atractive, credibile și cu pondere, acest fapt nu va însemna decât o confirmare a originalității lui ca formațiune politică de tip nou, va fi o plus-valoare la valoarea deja creată în condiții dificile de o echipă de politicieni competenți și responsabili.
Pentru Radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu,
Fracțiunea Partidului Liberal Reformator
Leave a Comment
(0 Comments)