Note estoniene
Motto: Timpul este rezervat celor care ştiu să-l folosească pentru ca ceilalţi să fie rezervaţi timpului pe care nu-l folosesc.
Considerente, 17 februarie 2014
Săptămâna trecută, împreună cu câțiva colegi din Comisia de Securitate, Apărare și Ordine Publică am efectuat o vizită de două zile la Tallinn, în Estonia. Deplasarea a fost organizată și susținută financiar de Centrul de Informare și Documentare NATO din Republica Moldova. Fac această precizare mai întâi ca să aduc mulțumiri Reprezentanței Alianței Nord-Atlantice la Chișinău pentru această oportunitate oferită, dar și în eventualitatea unor reacții pizmașe despre plimbări ale deputaților pe banii statului. Scopul, a fost cunoașterea experienței Comisiei pentru Apărare Națională a Parlamentului Estoniei, Riigikogu, în estoniană. Pentru că în perioada sovietică, dar și până la cel de-al doilea război mondial, noi și estonienii am avut parte de același destin vitreg, mi s-a părut plină de folos o evaluare paralelă a felului cum am gestionat fiecare dintre noi în parte acest destin atunci când el ne-a revenit în custodie, cum s-ar spune, după 1991.
În istorie, Estonia este o țară descălecată de vikingi, rânduită de danezi, romani și teutoni, întărită de suedezi și devastată de ruși, în răstimpuri. Rușii au ocupat Estonia prima dată în 1721. În 1918, Estonia reușește să se declare stat independent, spre nemulțumirea bolșevicilor ruși, care în perioada interbelică nu au încetat să o hărțuiască. În urma Tratatului Ribbentrop-Molotov, Estonia este mai întâi impusă la 24 septembrie 1939, să accepte pe teritoriul său trupe sovietice, iar la 16 iunie 1940, trupele sovietice au invadat Estonia din afară și, la 17 iunie, Guvernul eston a capitulat în fața forței, evitând vărsările de sânge.
Cunoaștem, că imediat după această faptă, Rusia bolșevică se concentrează pe România, ocupând, la 28 iunie 1940, Moldova dintre Nistru și Prut, Bucovina de Nord și Ținutul Herța. Astfel, în armonie perfectă cu Hitler, care cucerise Parisul la 14 iunie, Stalin pârjolește statele baltice în întregime, parte din Finlanda, parte din România, dar până acolo, de comun acord, Hitler la 1 septembrie 1939, Stalin la 17 septembrie, atacă, împart și lichidează statul polonez. La 6 august 1940, Kremlinul încropește statul RSS Estoniană. Cu patru zile mai devreme, la 2 august, prin aceeași procedură fiind trecute teritoriile românești: o parte din Moldova, numită de ruși Basarabia, fără trei județe de la litoralul Mării Negre, este declarată stat în componența URSS cu denumirea RSS Moldovenească, județele retezate din sud și Bucovina de Nord, laolaltă cu Ținutul Herța sunt date prevăzător Ucrainei sovietice.
Perioada sovietică dintre 1944-1991 pun aceeași amprentă pe teritoriile incorporate cu forța: intelectualitatea este decimată, proprietatea naționalizată și proprietarii deportați, libertăți și drepturi anulate, rusificare intensă, economie cu specific colonial pronunțat. Similitudinea continuă în procesul de deșteptare națională din perioada de perestroica și glasnost, dar diferențele încep să se arate în felul în care estonienii și moldovenii reprezentați în Congresul Deputaților Poporului de la Moscova, în anii 1988-1990, urmăresc realizarea scopurilor schițate de Mișcările de Eliberare Națională ce adunau în centrele civice ale celor două capitale milioane de oameni. În timp ce estonienii militau cu toată puterea pentru revenirea la situația de până la 1940, moldovenii, reprezentați în comisia care examina căile de înlăturare a consecințelor Pactului draconic Molotov-Ribbentrop, de către Ion Druță și Grigore Eremei, înclinau spre revizuirea prevederilor, în sensul acceptării variantei staliniste a statului creat în rezultatul fragmentării teritoriului românesc, cu drepturi naționale mai pronunțate, dar în componența Uniunii Sovietice. Dacă nu se întâmpla puciul din august 1991, poate că mai eram și acum în această postură – poate nu eram deloc, observând ce se întâmplă cu cei ce visează independența în componența Rusiei de astăzi.
Estonienii și-au declarat suveranitatea la 16 noiembrie 1988, moldovenii – la 23 iunie 1990. Estonienii s-au declarat stat independent – adică au lichidat consecințele Pactului Hitler-Stalin – la 20 august 1991. Moldovenii, fiindcă nu au avut nici consecvență și nici noroc, au mers pe varianta lui Stalin, a unui stat independent în conformitate cu dictatul de la 2 august 1940.
De aici încolo, diferențele cresc și se înmulțesc. Estonienii își iau în mâini soarta, dau dovadă de caracter, nu acceptă jumătățile de măsură în nici un domeniu ce ține de promovarea interesului național. Ei își dau seama că voința politică atât la nivel de personalitate învestită cu capacități decizionale, cât și la nivel general de exprimare a ei prin vot democratic este cheia progresului către o națiune liberă și prosperă. În acest sens, ei recurg la două stratageme deosebit de importante: prima – cooptează în posturi cheie de conducere estonieni devotați și de succes în afaceri din Occident; și a doua – legiferează diferența dintre estonienii băștinași și diaspora rusă de sorginte imperială prin introducerea statutului de non-cetățean, fără a avea dreptul la vot. Astfel, ei au evitat polarizarea societății, dând prioritate, conform Convenției popoarelor băștinașe, estonienilor să își definească ei înșiși legile, direcțiile de dezvoltare, statutul, alianțele strategice și prioritățile naționale. Deși nu au evitat critici, au fost supuși atacurilor cibernetice, blocajelor economice, amenințărilor din partea Rusiei, care o învinuia de discriminare a populației ruse, Estonia nu a clacat niciodată în fața forței, a avut un comportament destoinic și a ripostat cu inteligență în orice situație. Deși proporția populației ruse este mai mare ca în Republica Moldova, ajungând media pe țară de aproape 26 la sută, în regiunea Tallinn de peste 40 la sută, iar în districtul Ida-Viru de 70 la sută, estonienii nu s-au lăsat provocați de uneltirile Kremlinului de a crea, pe modelul moldovenesc, zone de conflict separatiste și nici nu s-au lăsat corupți să aprobe legi care să instituie autonomii teritorial administrative în baza unor etnii migratoare.
Datorită acestor politici, Estonia nu a lăsat la discreția fostului centru imperial să adopte ori nu legea limbii de stat. Ei au avut voința să instituie o normă foarte severă în cunoașterea ei de către pretendenții la cetățenia estoniană pentru a crea o platformă lingvistică unică de integrare a celor care doresc să se integreze în societatea locală. Estonienii nu au permis ca altcineva să le determine alegerea vectorului de dezvoltare, să fie neutri din punct de vedere militar ori să se alieze cu alte puteri care să îi asigure securitatea națională. Toate acestea, estonienii le-au făcut la timp și cu multă promptitudine, chiar și strămutarea din centrul Tallinn-ului la cimitir a statuii așa numitului ostaș eliberator, care la convingerea estonienilor a fost simbolul ocupantului. Logica lor este simplă, dar imbatabilă: eliberatorii eliberează și pleacă, ocupanții rămân, își impun limba, monumentele, însușesc patrimonii și pretind a fi stăpâni. Urmărind interesul național, estonienii sunt de zece ani membri ai Uniunii Europene și apărați de scutul NATO. Cu aceeași promptitudine ei își realizează interesul în comunitatea statelor înalt dezvoltate. Salariul mediu este în Estonia de cca 1500 de euro. Cu o populație de două ori mai mică decât Republica Moldova, Estonia are un produs intern brut de cinci ori mai mare.
Cum au procedat moldovenii în același răstimp. Să începem cu politica de cadre mai întâi de toate, cu pârghia ce ține de voința politică de nivelul unu. În anul 1990 la curtea prezidențială de la noi apăruse în calitate de consilier marele economist american de origine română, Anghel Rugină, care nu și-a găsit rostul pentru că sfaturile lui erau ne-standarde cu ceea ce cunoșteau să facă edilii. Iar ei au știut să facă una din cele mai mari neghiobii politice chiar în primele luni de Independență, au semnat ilegal aderarea la CSI. Prin acest gest Republica Moldova a întors spatele atât americanilor, cât și comunității europene pregătite să ne sprijine.
În căutare de personalități, elita politică, care astăzi se laudă la tot pasul cu roluri de primă balerină în mișcarea de renaștere, nu au găsit altceva decât să trimită delegație cu surle și colaci într-o misiune „de mare răspundere”: să invite și să așeze în capul lucrurilor nomenclatura de partid de mare rang în ierarhia comunistă sovietică, parvenită din mlaștina locală. Cu mari abilități în trasul pe sfoară nomenclatura respectivă a lăsat urme adânci în destinul jalnic al Republicii Moldova: a scos din lada cu gunoi a istoriei partidul interzis al comuniștilor; a legiferat o autonomie teritorial-administrativă pe principii etnice, condiționând autodeterminarea acesteia în cazul în care Republica Moldova își schimbă statutul; a recunoscut prin Memorandum statalitatea altei entități mercenare a fostei metropole; a redus la zero importanța limbii române de stat ca element de integrare și a cedat spațiul informațional puterii agresoare și multe alte fapte, care nu încap să fie enumerate aici.
Nici construcția voinței politice generale la nivel de electorat, nu a ținut cont de interesul național. Deși în primul parlament ales în 1990 a existat un curent care încerca să promoveze varianta baltică a dobândirii cetățeniei noului stat, în lege a fost strecurată până la urmă așa numita „varianta zero”, adică cetățeni cu drept de vot pot fi toți cei care au viză de reședința la momentul intrării în vigoare a legii, adică toată minoritatea imperială, cu convingerile, interesele și ura ei anti-românească. Acum culegem roadele acelei miopii: o minoritate, asistată îndemânatic din afară, face și desface în voie toate lucrurile în Republica Moldova. Miopii stau și azi în parlament, iar prostia lor mai să aducă anul trecut coloana a cincea la putere.
Din punct de vedere al securității naționale, Estonia și-a rezolvat foarte multe probleme aderând la Alianța Nord-Atlantică. Hotarele ei cu Rusia sunt astăzi hotarul de est al NATO – celei mai mari puteri politico-militare a lumii.
Servant al voinței Kremlinului, Chișinăul stă în arestul stării de neutralitate: pe jumătate ocupată, pe jumătate sfâșiată, cu sute de kilometri de frontieră necontrolată, vraiște în fața traficului ilicit de tot ce vrei, a contrabandei și a diversiunilor economice.
Cu toate că dispune de armată regulată, estonienii au organizat și o Ligă pentru Apărare în bază de voluntariat, Kaitsellit, care are dreptul la port-armă, desfășoară mobilizări, instruiri, elaborează strategii de apărare în caz de agresiune. Astăzi Liga are 13 mii de membri și peste 21 de mii de voluntari activi veniți dinspre toate categoriile de populație: adolescenți și copii care trec cursuri de instruire patriotică în tabere specializate, tineri, femei, foști militari, miniștri, deputați, tot felul de funcționari. Deputatul centrist Aivar Riisalu, cu care ne-am întreținut, ne-a mărturisit, de exemplu, că dânsul, fiind și om de afaceri, are la ferma sa 16 unități de tehnică militară blindată, muniții, arme, echipament pentru un pluton de voluntari. Liga are în componența ei o unitate specială de apărare cibernetică. Anume ea a neutralizat atacul cibernetic săvârșit de Rusia în 2007, specialiștii în materie descurcându-se chiar mai bine decât centrul NATO de combatere a agresiunilor cibernetice.
Asta este Estonia azi: principiul -„Paza bună trece primejdia rea”- funcționează cum nu se poate mai bine în cadrul Ligii Kaitsellit. Estonienii au încredere în NATO, dar nici în situația asta ei nu se culcă pe-o ureche și ca o societate bine centrată pe interesului național, își dezvoltă capacități care să îi dea cât mai multe șanse de supraviețuire într-o regiune a Europei dominată de o putere imprevizibilă, în plină goană a înarmării.
Ar fi multe de spus despre estonieni și drumul parcurs de ei după căderea imperiului. Este important să extragem din lecția lor, că ei, în tot ceea ce fac, nu aplică jumătăți de măsură. Ca oameni integri ce sunt ei nu pot avea forțe politice la guvernare, care, de exemplu, să concesioneze unicul său Aeroport Internațional în favoarea unui exponent economic dubios, provenit din sfere kaghebiste și reprezentând un stat care ține sub ocupație militară, hărțuiește economic și politic Republica Moldova decenii în șir. Memoria colectivă și spiritul cetățenesc activ, incisiv ași spune, ar șterge pentru totdeauna aceste partide din calculele electorale. Să nu se supere colegii pe această mențiune incomodă, dar vreau să le amintesc cât de pidosnic au pregătit concesionarea în lunile mai-august și cât de fervent au promovat în coaliție această făcătură fără precedent. Sunt convins că nu vom obține niciodată nimic dacă vom proceda în politica națională ca niște idioți utili ai altor interese, vom urmări îmbuibarea personală, trădând interesul național.
În finalul acestor considerente, vreau să aduc câteva date extrase din rapoarte internaționale referitoare la statul estonian: Estonia, precum am spus este stat membru al Uniunii Europene și al NATO, face parte din zona euro. Este listată ca o economie cu venit mare de către Banca Mondială, ca „economie avansată” de către Fondul Monetar Internațional. Națiunile Unite clasifică Estonia drept „țară dezvoltată” cu un indice al dezvoltării umane „foarte ridicat”, iar țara se află pe primele locuri în termeni de libertate a presei, libertate economică, libertate politică și educație.
Unde se află Republica Moldova cu politica ei bleagă, a suptului de la două vaci? Cea mai săracă, cea mai obidită, cea mai hărțuită țară din Europa. Cât ne vom bălăci în această mocirlă, cât vom lăsa oamenii să sufere? Nu credeți, stimați ascultători, că a venit anul deșteptării noastre definitive?
De altfel, estonienii, un popor de nici două milioane, înfipt de unul singur în stâncile priporoase ale Balticii și în mlaștinile împădurite al acestui colț de lume, privește nedumerit la zvârcolirile noastre neputincioase în gura hulpavă a expansionismului rus și se întreabă: cum sărmanii moldoveni dintre Prut, Nistru și Bug, trecuți prin atâtea zodii ale morții puse la cale de lifta ocupantă, nu se gândește să se dea la adăpostul națiunii din care au fost smulși cu de-a sila în 1940. Cum se lasă ei manipulați de diferite lichele, precum că unirea românilor moldoveni este apocalipsa, ea fiind însăși salvarea, însăși mântuirea, sfârșitul chinurilor. Nu le șoptește oare instinctul și memoria strămoșilor să o facă din rațiuni nu neapărat strict politice, ci din considerente de supraviețuire a firii naționale. Estonienii niciodată nu ar fi comis asemenea risipă, asemenea criminală risipă. Ei ar fi întregit națiunea în pofida oricăror uneltiri, așa cum au știut să o facă în cei ultimi 22 de ani de administrare excelentă a stării de independență. Vom mai reveni la subiect.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, deputat liberal reformator
Leave a Comment
(106 Comments)