Referendumul pentru demiterea Primarului General: quod erat demonstrandum

 Învățămintele trebuincioase ale unui referendum netrebuincios

Referendumul de duminică a fost unul nu numai păgubos (ne-a costat 9 milioane de lei), ci și unul netrebuincios ca exercițiu electoral în sine, având o preistorie la care nu o să ne referim cu amănunte în cele ce urmează. Vom ține să precizăm doar, că ideea lui a țiuit ani de zile în capetele comuniștilor/socialiști și a fost pus pe rol în 19 noiembrie cu girul lui Plahotniuc, care a calculat atunci când i-a dat undă verde în justiție că în tărăboiul ridicat de clovnul Dodon va putea el însuși pune mâna pe Primărie prin atac raider. Ceea ce s-a și întâmplat.

Acum, de îndată ce Referendumul s-a produs, totuși, să încercăm să extragem din el măcar învățămintele. Ele întotdeauna sunt trebuincioase, indiferent de unde vin și cine le livrează. Cu atât mai mult că Referendumul a fost principalul eveniment politic al acestei, ultime jumătăți a anului 2017. Inițiat de socialiștii lui Dodon, girat de democrații lui Plahotniuc și „îndurat” de liberalii lui Ghimpu, actul a implicat toate forțele prezente în areopagul politic al Republicii Moldova la această oră, solicitându-le cel puțin atitudinea. Majoritatea lor au renunțat mobilizarea, dându-și seama de trocul Plahotniuc/Dodon din spatele lui. Referendumul a scos în relief stările de spirit care guvernează aceste forțe în anul premergător celui al alegerilor parlamentare. Plebiscitul a mai arătat care este reacția pe nerv deschis a celui mai politizat (bine informat) electorat – cel al municipiului Chișinău – de comportamentul căruia depind rezultatele oricărui alt plebiscit ori scrutin național. În fine, Referendumul din 19 noiembrie a confirmat, pe de o parte și a infirmat, pe de alta, niște realități și tendințe ale căror semnificație putea fi tălmăcită cu maximă exactitate doar în cadrul unui asemenea exercițiu de vot. Or, Referendumul de duminică a fost mai mult decât un sondaj și a arătat ceea ce era de demonstrat că:

  1. Chișinăul are o conștiință europeană matură ireversibilă

Este o confirmare definitivă și fără drept de apel. Cu toată aparența avantajului pe care îl avea partidul șefului de stat în funcție, Dodon, contra primarului suspendat și anchetat într-un dosar de corupție, Chirtoacă, electoratul chișinăuian – în totalitate cel pro-european și parțial cel pro-rus – nu s-a grăbit să dea satisfacție chemărilor la linșare ale socialiștilor. Dodon și toată camarila lui talibană anti-românească, secundată de alte câteva componente ale coloanei a cincea ruse a fost lăsat în profund și umilitor offside (poziție în afara jocului) de o rațiune colectivă pe care tocmai se considera stăpân. Într-o situație artificial construită să inducă în eroare publicul, să-l deruteze machiavelic, să-l îndrepte pe cărări încâlcite și pline de capcane de logică, Chișinăul și-a păstrat rațiunea rece și a procedat cu maximă înțelepciune: a separat actorii implicați, motivele invocate și interesele acestora de problemele și interesele capitalei, dar și ale Republicii Moldova. Votul de blam dat lui Dodon prin boicotarea referendumului este cartonașul roșu pe care electoratul chișinăuian i l-a arătat discursului agresiv și comportamentului mojicesc al unui partid care încearcă prin minciună să se pună de-a curmezișul adevărului istoric, obiectivelor naționale și europene ale Republicii Moldova.

  1. Rolul lui Dodon urmează să se modifice: „băiatul rău” devine și „sac de bătaie”

Referendumul a fost un obiectiv extrem de important al socialiștilor. Preluarea controlului asupra Chișinăului ar fi însemnat a deschidere pentru preluarea controlului asupra întregului teritoriu dintre Prut și Nistru. Forțele antinaționale nu sunt la prima tentativă în acest efort. Comuniștii au reușit după 2001 să pună parțial mâna pe cârma capitalei prin câteva interimate vremelnice și proaste. Tentativele comuniștilor/socialiștilor Greceanâi și Dodon de a trece prin alegeri generale s-au soldat cu eșecuri. Chișinăul a dat dovadă de consecvență. Deși, uneori, la limită, din cauza dezamăgirilor din ce în ce mai pronunțate provocate de „speranța” Chirtoacă. După plasarea lui Dodon la Președinție și trecerea în dizgrația Coordonatorului a partenerului Ghimpu, socialiștilor li s-a sugerat că un plebiscit de revocare a primarului general le-ar aduce satisfacția eliminării cu mâna proprie a „nesuferiților liberali” și încrederea în viitoarele biruințe electorale „în toată țara”. Ar fi avut ce raporta lui Putin și ce ridica în slăvi la propriile televiziuni. A fost o capcană. Cu mâna tremurândă a unui primar interimar șantajabil, Coordonatorul și-a montat între timp la primărie propria primăriță interimară și nu a mai avut interesul să schimbe ceva în decorul administrativ al capitalei, ci doar consolidarea forțatului interimat până la alegerile locale ordinare (2019). Astfel, în ciuda unor îndemnuri părintești din partea Coordonatorului, a unor mari speranțe de înălțare, dar și enorme cheltuieli proprii și de la stat care au curs gârlă, Dodon s-a ales din acest Referendum cu două cartonașe roșii: unul, precum am constatat mai sus, venit din partea chișinăuienilor, care nu-l vor pe Dodon din principiu și pentru totdeauna; cel de-al doilea – din partea creatorului și îndrumătorului său, Plahotniuc. Sensul gestului celui din urmă poate fi unul: eșecul programat al referendumului din 19 noiembrie 2017 trebuie să marcheze începutul sfârșitului acestui proiect, numit Dodon. Rolul rezervat lui de „băiat rău” al „procesului de integrare europeană” ar mai putea dura din rațiuni de necesitate până la alegerile din 2018. Cu o mică, dar importantă corecție de rol: ca „băiatul rău” să devină de-acum înainte „sacul de bătaie” predilect al celui mai democrat partid din Republica Moldova. Una e să dai cu bâta într-un Primar General corupt și cu totul alta într-un Președinte trădător de „țară”. Dividendele sunt duble.

  1. Ghimpu și Chirtoacă sunt profitori incurabili

Au făcut dovada acestui cusur în multe alte episoade legate de mișcarea de eliberare națională de la care și-au arogat merite familiale exclusive. L-au demonstrat cu prisosință și în conferința de presă de duminică seara organizată imediat după închiderea urnelor. Fără nicio mustrare de conștiință Chirtoacă și Ghimpu și-au atribuit toate meritele neprezentării la urne a electoratului chișinăuian, trecând pe cont propriu „succesul” invalidării referendumului. Ghimpu a atacat direct „problema” și a declarat fără să clipească: „faptul că nu a ieșit la vot este o dovadă  că lumea l-a susținut pe Chirtoacă”. Pe o notă și mai gravă Ghimpu a decretat altă enormitate: „referendumul a fost al patrulea vot de încredere dat de cetățeni lui Chirtoacă”. Un afront la bunul simț, am zice, dacă ne amintim că în alegerile din 2011 și 2015 votanții din Chișinău au ales „speranța” împinși de sentimentul de silă pentru socialiști, nicidecum din dragoste și încredere în Chirtoacă, care deja expirase la toate capitolele de comportament și competență. Iar în referendumul din 2017 majoritatea absolută care nu s-a prezentat la vot a optat contra socialiștilor, dar și contra lui Chirtoacă. Pentru că dacă ar fi existat încrederea în Chirtoacă, electoratul avea să aibă un cu totul alt comportament. El se făcea luntre și punte, se mobiliza exemplar și avea să transforme plebiscitul într-un act de demonstrație solidară a încrederii în edil. Actul nu s-a produs. Din contră, chișinăuienii bine informați au votat cu picioarele pentru că au avut dovada ratării, deliberate și repetate, de către Chirtoacă, a șanselor oferite lui să devină primarul Chișinăului, el alegând iresponsabil să rămână primarul unchiului său Ghimpu și a clientelei din jurul acestuia. Rațiunea colectivă, precum vedem, i-a dat și lui Chirtoacă un vot de blam, punându-l totodată în fața unui nou test de maturitate.

  1. Plahotniuc și-a făcut interesele mizând pe egoismul și lipsa de viziune a lui Ghimpu

Testul de maturitate pus de chișinăuienii bine informați în sarcina lui Chirtoacă se rezumă la posibilitatea pe care o are să pună capăt „interimatului” PD-ist obținut prin șantaj și justiția de captură. Cum? Să-și dea demisia. I-o sugerează mii de purtători de opinie din spațiul public și cel virtual. Doar această acțiune benevolă ar putea obliga CEC să declanșeze alegeri anticipate în municipiu și aduce funcția de Primar General, ocupată prin metoda raider de PD, la discreția alegătorului bine informat din Capitală. Doar în acest caz cel de-al treilea vot de blam din cadrul acestui Referendum, vot rezervat sforarului Plahotniuc, ar putea ajunge la destinație, punct de la care poate începe descompunerea, putredului în cele rele, Partid Democrat. Vede Ghimpu și Chirtoacă această soluție, sunt ei în stare să se solidarizeze cu rațiunea colectivă a unui electorat activ și bine informat? Puțin probabil, de îndată ce în conferința de presă de duminică ei nu au invocat decât „justiția dreapta” care trebuie să-i ofere „lui Dorin” posibilitatea ducerii până la capăt a mandatului. Demisia benevolă a lui Chirtoacă depusă în avantajul interesului general nu este văzută de bine în forul celor doi decidenți ai Partidului Liberal. Pe asta a mizat și mizează Plahotniuc care a profitat mereu în acești ani de egoismul și lipsa de viziune a lui Ghimpu.

Valeriu Saharneanu, 21 noiembrie 2017

Lasă un răspuns