6 noiembrie 2017 – ziua când a căzut capturat Chișinăul. Un articol prevestitor din 15 aprilie 2013: Ce vor reformatorii…

Considerente, 15 aprilie 2013

Ce vor reformatorii Partidului Liberal?

Ca să ajung să răspund la întrebarea din titlu, voi încerca să explic mai întâi de ce reformatorii au pus problema, sau mai direct – ce nu vor ei. Având în vedere că între lansarea de vineri, 12 aprilie, a Declaraţiei Consiliului de reformare, constituit ad-hoc, şi ziua de azi, luni, 15 aprilie, au avut loc mai multe evenimente, între care o apariţie la televizor a domnului Ghimpu şi o şedinţă a Consiliului Republican (a PL), dedicate în întregime gestului celor 7 deputaţi şi a susţinătorilor lui, trebuie să fac în acest spaţiu o nuanțare a celor cuprinse în documentul dat publicităţii. Asta pentru că la ambele evenimente, liderul PL nu a pus în discuţie şi nu a încercat să analizeze cauzele care au condus la această situaţie, ci s-a cheltuit în întregime atacurilor la persoană, calomnierii gratuite şi impardonabile a colegilor săi.

Așadar, primul lucru pe care nu îl vor reformatorii este proliferarea în continuare a stării de instabilitate politică, situaţie ce convine de minune forţelor adverse înaintării Republicii Moldova pe vectorul de dezvoltare european şi democratic.

Al doilea lucru pe care nu îl vor reformatorii este re-aducerea la putere a comuniştilor dacă starea de criză este aprofundată în continuare şi declanşată procedura alegerilor anticipate în cazul în care guvernul nu va fi ales cât mai grabnic.

Al treilea lucru pe care nu îl vor reformatorii este retragerea PL de la guvernare, ceea ce ar însemna o trădare a voinţei electoratului său şi situarea partiduluilui pe o pantă lentă dar sigură a dispariţiei de pe scena politică şi oferirea posibilităţii de infiltrare la putere a grupurilor antinaţionale şi antieuropene desprinse de la Partidul Comuniştilor.

Al patrulea lucru pe care nu îl vor reformatorii este demolarea Partidului Liberal, ca expresie a Mişcării de Eliberare şi ca întruchipare a speranţelor de împlinire a obiectivelor naţionale, prin  declaraţiile din ce în ce mai stridente ale liderului PL, prin comportamentul lui iresponsabil şi neadecvat, atitudinea faţă de jurnalişti în particular şi mass-media în general.

Reformatorii nu au atacat persoană liderului PL, nici a unui alt coleg.

Ei au atacat o problemă care există şi care constitue un adevărat şi real pericol pentru cauza naţională dacă la acest moment de răscruce nu este conștientizată şi luate măsuri de prevenire. Este pericolul unui nou derapaj, care, iată, se repeta ca tras la indigo, cu cel din 1999, când obsesia „mâinilor curate” (a liderului PPCD Iu. Roșca) s-a dovedit a fi o perdea de fum după care comuniştii s-au furişat la guvernare. Cu ce s-au terminat cei opt ani şi opt luni de domnie comunistă cunoaştem noi, ştiu milioane de oameni băgaţi în sărăcie, dar şi sutele de tineri torturaţi în subsolurile comuniste. Cei ucişi de ei nu mai pot spune nimic, e datoria celor vii să le respecte memoria şi să nu permită repetarea crimei.

Dar să revenim la întrebarea din titlu: ce vor, de fapt, reformatorii?

Ei vor să evite pierderea de către Partidul Liberal a identităşii lui de partid care şi-a asumat să ducă schimbarea până la capăt. Iar acest obiectiv poate fi realizat doar dacă el îşi păstrează la moment şi îşi întăreşte în viitor poziţia sa la guvernare.

Reformatorii îşi dau bine seamă că acest deziderat poate fi obţinut numai dacă partidul procedează la o schimbare la faţă. Oricât de mari şi de multe ar fi meritele lideruluiu, dar dacă el îşi supraapreciază importanţa şi calităţile, nu îşi vede şi nu depune eforturi ca să îşi stăvilească metehnele, aşa cum se întâmplă mai cu seamă în ultimile luni cu Mihai Ghimpu, partidul se va transforma dintr-o structură atractivă, în una de respingere şi neacceptare, mai cu seamă din partea generaţiei tinere, cea care urmează să facă schimbarea până la capăt (Schimbarea până la capăt! – sloganul electoral al PL în campanie din 2010).

Reformatorii vor democratizarea vieţii interne de partid, modernizarea lui, aşa cum îi şade bine unei formaţiuni cu adevărat liberale, unde libertatea individului se întâlneşte cu posibilitatea de a-i pune în valoare capacităţile şi meritele. Autoritarismul, neacceptarea altor opinii, suprimarea agresivă a spiritului critic, lucruri care se manifestă din abundenţă, nu pot decât să anchilozeze partidul, să îi dea o faţă crispată, îmbătrinită şi respingătoare. În asemenea structură nu are loc de viaţă sinceritatea, acolo se cuibăreşte duplicitatea, minciuna, carierismul, ipocrizia, cultul unei persoane podidită de vicii.

Ori, dragostea ipocrită, adică duplicitatea, nesinceritatea, manifestată în cazul unei persoane apropriate, dotată cu o mare putere de decizie, dar care are nevoie să i se spună adevărul, ca leac, oricât de dur ar părea, pentru a o ajută să nu greşească, să nu i-a o decizie care ulterior s-ar transforma în suferinţă pentru mai multă lume, nu este alteceva decât trădarea acelei persoane pe care o iubeşti. Adevărul spus, formulat în declaraţia Consiliului de reformare nu poate fi catalogat trădare, nu este în spirit liberal să se aducă asemenea invective, aşa cum au procedat colegii în faţa presei, dar şi la şedinţa de sâmbătă a Consiliului Republican. Normal ar fi fost să se discute problema şi nu să fie demonizaţi cei care au avut curajul să spună adevărul despre o stare de lucruri.

Reformatorii au vrut şi mai vor încă să îl scoată în prim-planul vieții de partid pe Dorin Chirtoacă, speranţa mai mulţor ani de renaştere naţională, democratică şi europeană a Republicii Moldova. Când au formulat dezideratul, autorii declaraţiei au fost conştienţi că Dorin Chirtoacă va avea de rezolvat o probleme morală, Mihai Ghimpu fiindu-i rudă apropiată. Dar emergenţa situaţiei politice existente, gravitatea ei, nu lasă loc de amânare. Momentul cere maximă concentrare, curaj şi caracter, calităţi pe care am vrea să credem că le are politicianul Dorin Chirtoacă. Până la urmă el trebuie să îşi dea seama că a fost ales de două ori în funcţia politică de primar general al municipiului Chişinău nu pentru faptul că este nepotul cuiva, ci pentru că oamenii au văzut în el figura politicianului care îi reprezintă şi care corespunde aşteptărilor lor. În reacţiile pripite şi lipsite de respect pentru semnatarii Declaraţiei, Dorin Chirtoacă a lăsat să se înţeleagă că refuză oferta şi subscrie în întregime situaţiei existente în partid, considerând propunerile reformatorilor drept „aberaţii ale unor oameni cu mintea bolnavă”, (a fost un citat). Timpul va arăta a cui minte este bolnavă. Ne temem că va fi prea târziu, însă, pentru că rămânând în umbra unchiului, s-ar putea să convingă lumea că atât curajul, cât şi multaşteptatul caracter nu îi sunt proprii.

Prin gestul lor, reformatorii vor să demonstreze, în ultimă instanţă, că discursul contondent, adoptat de Mihai Ghimpu în comunicarea cu mass-media şi cu membrii partidului nu sunt aprobate de ei. Or, tăcerea ar însemna că asemenea derapaje pot fi trecute uşor cu vederea.La fel nu sunt acceptate nici deciziile controversate luate de liderul actual al partidului, în mare parte, de unul singur.

Şi încă o preczare importantă: reformatorii nu au procedat, în felul în care s-a văzut, sub influenţa cuiva şi nu sau fost cumpăraţi de nimeni. Ei nu vor fi „şapte deputaţi în plus” ai Partidului Liberal Democrat, aşa cum afirmă cu rea-credinţă unii analişti aflaţi în solda unor oligarhi cu interese în sfera politicii. Ei s-au condus doar de sentimentul responsabilităţii faţă de alegătorii care i-au trimis la guvernare ca să le îndeplinească dezideratele politice, economice şi sociale, dar nu să capoteze în faţa unor idei fixe, lăsând guvernarea pe seama adversarilor politici, recent desprinşi, anume pentru asemenea situaţii, din rândurile partidului odios al comuniştilor.

Că reformatorii au avut dreptate este dovadă şi faptul că eşirea lor în public a stricat enorm planurile Partidului Democrat, care pe de o parte lăuda şi încuraja „consecvenţa” liberalilor (a lui Mihai Ghimpu) de a nu alege un prim-ministru corupt, iar pe de alta, purta tratative intense cu Partidul Liberal Democrat în ceea ce priveşte preluarea ministerelor, în special al Transporturilor şi al Mediului, căzute pomană din custodia liberalilior, care ţin să plece în opoziţie prin neparticiparea la constituirea unui Guvern al Alianţei pentru Integrare Europeană. De ce? Pentru că PD are nevoie să îşi ridice raitingul atât de zdruncinat în urma scandalului Pădurea Domnească, iar aceste ministere au bugete mari şi vor înregistra întrun an şi jumătate cele mai vizibile rezultate, deci cu un mare capital electoral, dacă desigur banii vor fi îndreptaţi către proiectele de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor şi nu vor fi furaţi. Dar cine ştie ce va cântări mai greu în planurile partidului.

Sâmbătă, în paralel cu desfăşurarea Consiliului de blam al Partidului Liberal, Marian Lupu apare cu o declaraţie contrară faptelor şi a acţiunilor sale anterioare, şi anume că democraţii nu vor vota candidatura lui Vlad Filat dacă acesta va purta discuţii cu deputaţi neafiliaţi, evident, avându-i în vedere pe cei şapte deputaţi reformatori ai Partidului Liberal. Pentru că neafiliaţii desprinşi de la comunişti nu i-au provocat lui Marian Lupu nici o indigestie, având cu ei negocieri permanente şi avansate cu scopul înlocuirii la guvernare a liberalilor. Această schimbare de opţiune a apărut, probabil, în urma întâlnirii de mai multe ore pe care Mihai Ghimpu a avut-o vineri noaptea, după apariţia lui la TV, cu Vlad Plahotniuc, în intenţa de a-i pedepsi pe dizidenţi şi de a împiedica formarea AIE 3, cu alte cuvinte rămânerea la guvernare a Partidului Liberal. Iată cum ura oarbă întunecă minţile şi interesul foarte îngust pune Partidul Liberal în slujba Partidului Democrat şi îl îndreaptă pe cărarea sigură a pierzaniei.

În fine, actul reformatorilor survine din raţiunea că din această criză, Republica Moldova trebuie să iasă fără a afecta sau a pune în pericol interesul naţional. Nu răzbunarea, nu interesul meschin, nu interesul de partid trebuie să prevaleze, ci viziunea clară că alegerile anticipate sau ieşirea de la guvernare a liberalilor va conduce neabătut la consolidarea forţelor politice adverse mersului european şi democratic al Republicii Moldova. Iar lupta intransigentă cu politicienii corupţi şi cu fenomenul ca atare, lozinca care a blocat mintea decidenţilor Partidului Liberal, poate fi continuată cu mai multă eficienţă doar aflându-te în interiorul arenei de guvernare şi nu undeva în galeriile cele mai îndepărtate.

P.S.

În apariţia sa scandaloasă de la televiziune dl Mihai Ghimpu a afirmat că nu ştie motivul care m-a făcut să mă alătur grupului dizident şi că a ajutat cu bani postul de radio, eu murind de foame. Adevărat este că postul de radio Vocea Basarabiei nu îmi aduce nici un câştig, eu şi soţia mea făcând de ani buni aici doar muncă patriotică, neremunerată. Adevărat este că m-am adresat domnului Ghimpu pentru ajutor în speranţa să salvez postul de radio de la dispariţie, pericol care este iminent şi astăzi. Numai că domnul Ghimpu a uitat să spună că ajutorul lui a fost de zece ori mai mic decât susţinerea financiară venită în fondul partidului din partea unor oameni de afaceri, în sermn de aprecire a muncii mele, în momentul când am fost acceptat să candidez pe listele Partidului Liberal. Aşa că ajutorul lui poate fi considerat mai degrabă o promisiune pentru viitor, lucru pentru care îi mulţumesc din inimă şi foarte sincer. În acelaşi rând vreau să îi amintesc cât de mult s-a mincit la Vocea Basarabiei încă de la începutul anilor 2000 pentru ca Dorin Chirtoacă să îşi facă auzit mesajul, opţiunile lui, să intre în conştiinţa publică. Oamenii nu votează, precum se ştie, necunoscuţii. Câte eforturi s-au făcut ca Partidul Liberal să fie susţinut de alegători şi adus la guvernare. Mai amintesc că postul de radio Vocea Basarabiei era unica platformă mediatică de pe domeniul audiovizual care oferea spaţiu partidelor anticomuniste. Şi o făcea cu mult risc, cu mari sacrificii și pe gratis. Cât să coste oare această consacrare, stimate domnule preşedinte Ghimpu? Azi, când vă aud răstindu-vă la colegii mei, precum că dumneavoastră i-aţi făcut deputaţi, dumneavoastră i-ţi făcut miniştri, dumneavoastră i-ţi făcut consilieri şi aşa mai departe, mi se pare total deplasat, necorect şi nedrept. Fiecare individ a venit în Partidul Liberal cu un plus de valoare, cu personalitatea sa, ajutând partidul prin munca dedicată, timpul consacrat, sănătatea jertfită şi pentru asta partidul trebuie să îi respecte și să-i prețuiască. Așa cred eu că este corect și înțelept.

Şi mai am o rugăminte pe care o adresez colegilor din Partidul Liberal, celor care nu au împărtăşit opţiunea noastră: Dragi colegi, nu ardeți podurile care ne leagă, nu intrați în patima blamului grauit, învinuindu-ne de trădare. Consider că ați făcut o greșeală enormă grăbindu-vă să-i excludeți din partid pe colegii voștri, de altfel, nestatutar și încă în data de 13. Ei nu au altă intenție decât să revigoreze partidul, să îl modernizeze, proces care nu poate fi evitat de către clasă politică, oricât ar dori ea. Ori, partidele din Republica Moldova, așa cum arată ele astăzi, nu sunt decât niște srl-uri politice, înregistrate și întreținute de anumite persoane infliente la moment, ceilalți membri având calitatea de simpli figuranți care votează sau realizează interesele patronilor acestor srl-uri. Am crezut că Partidul Liberal este altceva, și continui să cred asta cu toată convingerea. PL are personalități care au capacitatea umană, discernământul cuvenit, pregătirea și experiența ca să lanseze el această schimbare. Ori, cum să ceri societății să se schimbe dacă politicul aflat la guvernare refuză să dea exemplul? Păcat că astăzi nu ați înțeles importanța faptei noastre. Sperăm că poate mâine ve-ți înțelege. Ușile rămân deschise.

Pentru radio Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneanu,

Fracțiunea Partidului Liberal

Lasă un răspuns