Noile circumscripții electorale explicate prin metoda paranoico-critică a lui Salvador Dali

 

 

 

Prima vedere a hărții noilor circumscripții electorale dată publicității de Comisia specială a lui Iurie Cecan mi-a provocat o asociere puternică cu ceea ce am văzut pe la mijlocul deceniului trecut în galeriile muzeului „Salvador Dali” din St. Petersburg, Florida. Și vă spun de ce! În muzeul din Statele Unite (vezi: http://thedali.org/ ), dedicat vieții și operei marelui suprarealist, am avut un șoc la impactul cu lucrările neobișnuite, ca zămislire și realizare, ale excentricului spaniol. Ca să nu mai vorbim de faptul că ceea ce contemplam erau lucrări de pictură, sculptură, fotografii și alte creații – originale – ale „divinului Dali” (formulă cu care prefera să-și semneze propriile interviuri).

Contemporanii au fost bulversați de ceea ce li s-a arătat ca obiect de operă artistică – fie pictură, fie sculptură. Plonjând cu tot temperamentul lui tumultuos în curentul suprarealist al deceniilor de început al secolului XX, cunoscându-i și fiind influențat de marii lui reprezentanți, precum Pablo Picasso, Paul Eluard și alții, Dali a devenit în scurt timp obiect de cercetare estetică al criticilor și creatorilor de artă. În vâltoarea acestui proces, exegeții în materie ajung să constate că Dali s-a aprofundat atât de mult în suprarealism, încât și-a format propriul stil, așa numita metodă paranoico-critică a cunoașterii iraționale. Ajuns apoi în America anilor 1939-1948, unde artistul cunoaște adevăratul său triumf, Dali îmbină atât de efervescent extravaganța formelor suprareale ale lucrărilor sale cu cea a comportamentului său public exhibiționist, încât toată lumea începe să vorbească cu referință la persoana lui despre un delir al megalomaniei în cea mai suprarealistă manifestare.

Iertați, dacă introducerea vi s-a părut cam lungă și pretins doctă, dar nu am făcut-o pentru a epata careva virtuți intelectuale. Ceea ce am urmărit, apelând la misteriosul Dali, este să încercăm explicarea fenomenelor prezentului suprareal al Republicii Moldova cu ajutorul metodelor de exprimare ale lu Dali, altele găsindu-le neputincioase. Și asta, pentru că întrebarea comună care s-a iscat involuntar atunci când am trecut pragul Muzeului „Salvador Dali” din Florida și azi, când am „contemplat” harta noilor circumscripții electorale a fost una simplă și profană:

Cum de i-a/le-a venit în cap să facă asta?

Îl înțelegem pe Dali: insolitul creației lui era și este o formă de exprimare estetică a unei personalități cu viziuni artistice ieșite din comun. Dar de ce au recurs autorii moldoveni ai vodevilului politic de astăzi la desenarea acestor forme abracadabroase a circumscripțiilor, unele având capul într-o unitate administrativă, trupul în a doua și picioarele în a treia. Nu credem că „principiul” după care s-a realizat opera provine în exclusivitate din capul îmbătat (de succes) al graficianului responsabil. Evident, este o operă colectivă la care s-a lucrat inspirat și cu multă dăruire cauzei mafiote. Poate, pentru a ne risipi nedumerirea apariției acestor forme de neînțeles și pentru a ne face să pătrundem mai ușor în esența făcăturii, autorii ar fi trebuit să fi alăturat hărții lista cu numele candidaților repartizați în circumscripțiile încropite și condamnați la victorie în alegerile parlamentare din toamna viitoare. Dacă, (în scopuri caritabile, să zicem), autorii se vor gândi să publice lista în zilele următoare, ei trebuie să o facă cu multă prudență: să nu cumva să dea publicului la pachet și rezultatele zdrobitoare ale candidaților victorioși:

Suspansul trebuie menținut pentru ultimul act al exuberantei opere oligarhice.

Ca să înțelegem ce se întâmplă în oligarhatul moldovenesc la această etapă a făuririi circumscripțiilor este bine să ne amintim de metoda paranoico-critică a cunoașterii iraționale a lui Dali, că pentru asta l-am tot pomenit în aceste rânduri. În conformitate cu ea, Partidul Democrat este deja câștigătorul absolut al alegerilor din 2018, iar ceea ce rămâne de trasat până acolo, pe parcursul unui an și ceva, este premisa de a convinge poporul alegător să creadă cu tărie în acest „suprem adevăr”. Nu-i așa că pare irațional ca cineva care la ora asta are în sondaje un credit de încredere în mărime de aproape zero și nimic să se considere câștigătorul scrutinului?

Patronul Partidului Democrat este de altă părere. Metoda paranoico-critică a cunoașterii iraționale îi deschide sumedenie de posibilități în atingerea unui scop aproape imposibil de realizat în condiții normale. Cum? Simplu, prin sfidarea normalului. În mare, sfidarea s-a și produs. Altfel metoda nu ar fi putut funcționa până acum. Cunoaște toată lumea că de ani buni legea a fost dislocată din capul statului și pusă undeva sub fundul moale al partidului; în fruntea statului de drept stă semeț coada puternic împletită în șapte a intereselor liderului paranoic. Sumedenie de alte lucruri și stări atestă anormalul, anapoda, mutantul. Precum vedeți, liderul paranoic este nevoit să transpună libertatea creației iraționale din câmpul prolific și nelimitat al artei lui Dali în cel strict limitat de legi al activității statului.

Paranoia de mare artist a lui Dali i-a adus acestuia triumf, bani, dragoste și nemurire, iar paranoia de putere a actorului politic nu-i aduce decât ani grei de limitare a libertăților. Atunci când Dali era etichetat că este în „delir megaloman”, marele public punea această salbă verbală spinoasă alături de alte multe epitete critice care cu timpul deveneau calificative elogioase aduse neasemuitului lui talent. În cazul jocului politic ce frizează legalitatea și a jonglărilor cu normele statului, delirul megaloman se poate transforma lesne  în simplu delir penal, cu toate consecințele ce decurg din această stare anormală.

În Republica Moldova deocamdată sistemele de avertizare a trecerii politicului din zona normalului în cea a nenormalului nu funcționează. Din simplu motiv că sistemele au fost deteriorate cu rea-credință. Paranoia critică și delirul megaloman sunt în punctul culminant de manifestare a lor, iar produsul cel mai recent al acestei stări sunt noile circumscripții electorale: o reproducție fidelă a chipului hidos al actualului regim politic din Republica Moldova.

Valeriu Saharneanu, 5 noiembrie 2017

Lasă un răspuns