Interes public de gradul zero: De ce pleacă Dedeman? și De ce a ars StarNet?

Săptămâna trecută două evenimente nefaste de mare impact au bulversat opinia publică din Republica Moldova.

Primul este cazul Dedeman și comunicatul difuzat mass-media de reprezentanții acestei mari firme românești de comercializare a materialelor de construcție, în care se spune: „Rețeaua românească de retail Dedeman, care în 2014 şi-a anunţat intenţia de a veni pe piața din Republica Moldova, a demarat procedurile de retragere definitivă din proiectul investițional. Decizia a fost luată din cauza barierelor administrative, birocrației excesive și lipsei unei certitudini în privința unei decizii a autorităților locale.”

Astfel, Chișinăul ratează o investiție de peste 20 milioane de euro, posibilitatea de a deschide sute de noi locuri de muncă și de a moderniza infrastructura unui raion aglomerat al capitalei. Investiția pierdută nu este unica și cea mai gravă consecință a blocajului birocratic care a provocat-o. Grav de tot este semnalul dat de un investitor foarte important din România, precum este Dedeman, că în capitala Republicii Moldova investitorii sunt trecuți prin coridoarele birocratice ale umilinței, cheltuie inutil bani și pierd timp fără nici un rost, că Chișinăul este ostil investitorilor și îi tratează ca pe niște infractori. Cu astfel de atitudine Republica Moldova și capitala ei nu au nicio șansă să iasă din zona gri, unde a intrat pe mâna ușoară a oligarhiei mafiote, a incompetenței și a conflictelor de interese care o bântuie. Cazul Dedeman este de primă urgență. Autoritățile sunt datoare să scoată la lumină acțiunile și inacțiunile care au condus la un asemenea deznodământ dezastruos. Care sunt cauzele respingerii? A fost o tentativă criminală de stoarcere a banilor din investitor, o activitate lobby îndreptată să blocheze intrarea pe piață a unui nou vânzător de materiale de construcție, un blocaj coordonat politic de blocare a pătrunderii capitalului românesc pe piața Republicii Moldova? Opinia publică trebuie să cunoască în toate aspectele care sunt adevăratele motive ale acestei diversiuni. Fiindcă asta pare a fi – o gravă diversiune.

Al doilea este cazul incendiului de duminică de la Compania StarNet, unul dintre cei mai mari operatori de distribuire a internetului din Republica Moldova. Referitor la caz nu cunoaștem alte detalii decât că a avut loc „un dezastru”, precum a calificat incendiul pe Facebook directorul general al Companiei, Alexandru Machedon. Mii, poate sute de mii de clienți au pierdut timp de cca 24 de ore legătura cu sursele de informare, posibilitea de a comunica, de a presta servicii și de a da curs unor oferte. Nu conoaștem care este prejudiciul economic care va trebui suportat de Companie. Suntem însă în măsură să ne dăm seama de prejudiciul enorm  adus numeroșilor clienți: consumatori și beneficiari ai produslui StarNet. Așa cum prima reacție la vestea incendiului a fost gândul la un act răuvoitor de compromitere și destabilizare a Companiei, lucru aproape firesc în mediul politic și economic din ce în ce mai poluat al Republicii Moldova, autoritățile sunt chemate și în acest caz să facă cât mai repede investigațiile de rigoare. Publicul pretențios în materie de corectitudine este în drept să cunoască detaliul dacă anumite elemente răufăcătoare ar putea sau nu face uz de acest know how de inovație oligarhică în vâltoarea evenimentelor ce se prefigurează în perspectiva anului electoral 2018.

Așadar: De ce pleacă Dedeman? și De ce a ars StarNet?, sunt două întrebări la care opinia publică trebuie să aibă de urgență un răspuns avizat.

Valeriu Saharneanu, 23 octombrie 2017

Lasă un răspuns