Istoria ca martor sau cum Partidul Democrat a capturat Republica Moldova II. Octombrie 2015. Etapa lichidării politice a lui Filat. Preludiul

Am amintit în episodul trecut de circumstanțele în care Partidul Democrat, supranumit, pentru a fi mai aproape de esență – Organizația – de-asupra căruia domină figura oligarhului Plahotniuc, s-a blindat după alegerile din 2014 cu aliați și colaboratori în persoana unor lideri de  partide. De remarcat că acest blindaj s-a putut face din materiale politice incompatibile, la prima vedere, cum ar fi Partidul Liberal, pe de o parte și Partidul Socialiștilor, pe de alta. Organizația a găsit însă  elemente comune care le face totuna, indiferent de doctrine, orientări geopolitice, principii și valori. Asta dacă dai la o parte doctrinele și analizezi cu atenție caracterul liderilor acestor structuri controlate de ei în totalitate. Comune le sunt orgoliul bolnav, nebunia de putere, ura, setea de bani și de răzbunare, infatuarea și aroganța. Organizația le-a găsit din abundență atât la Ghimpu, cât și la Dodon. Ea nu a făcut altceva decât să manipuleze abil „carismele” lor, până când i-a văzut sudați strâns la carul propriilor interese. În felul acesta, partide cu opțiuni diferite – Partidul Liberal (Ghimpu), Partidul Popular European (Leancă), Partidul Socialiștilor (Dodon) și Partidul „Nostru” (Usatîi) au devenit sateliți docili ai intereselor Organizației, contribuind, fiecare pe orbita predestinată de Coordonator, la cauza Partidului Democrat.

Iar în toamna anului 2015 „cauza”- vedetă a Organizației era înlăturarea din drumul către puterea absolută a concurentului principal – Vlad Filat și alungarea din arcul puterii a Partidului Liberal Democrat. Nu se știe când precis s-a născut în capul Coordonatorului acest plan. Poate atunci când la una dintre reuniunile trilaterale de la vârful primei Alianțe de guvernare, întotdeauna tensionate, care a avut loc cu puțin timp înainte de decesul ei, Filat și Plahotniuc s-au luat literalmente la pumni, despărțiți fiind de Ghimpu. Ori poate atunci când Filat dădea indicații prin telefon subalternilor lui – miniștri, șefi de agenții, președinți de raioane, primari – cum să-și folosească mai eficient funcția în campania de „înverzire” (culoarea-brand-stejar-verde a PLDM) totală a Republicii Moldova? Ori poate atunci când Filat invoca ritos dreptul la mai multe funcții și sfere de influență a partidului său pentru că este cel mai iubit de cetățeni și are mai mulți deputați în Parlament? Ori poate atunci când Filat în tot ceea ce făcea ca prim-ministru respira cu aerul aroganței, a infatuării, a egocentrismului, a exclusivismului – a unui mic despot infailibil și atotputernic: azi, mâine și în vecii vecilor?

Cert este că Plahotniuc a avut un plan să-i fure coroana lui Filat și l-a realizat pas cu pas. El a venit în politică să facă afaceri serioase, așa precum începuse pe vremea când servea familiei Voronin. Cu aceeași ambiție, dar disimulat, a venit pe acest tărâm și Filat. Marcați de aceeași sarcină cei doi s-au pomenit într-o Alianță de guvernare. Ori, două săbii nu au cum să încapă în aceeași teacă. Ca să aibă câștig de cauză, Filat trebuia să aleagă din două una: ori politică onestă în interesul Republicii Moldova, precum declara emfatic la Guvern, în partidul și în Europa, ori să părăsească politica și să facă afaceri. Combinarea celor două preocupări nu putea să ocolească zona corupției și a conflictului de interese: partidul său crescut ca pe drojdii era plin de ariviști și parveniți, profitori și simpli lingăi, dornici să se îmbogățească din avuția statului. Filat avea nevoie de bani, de mulți bani ca să-și consolideze puterea și să-și mulțumească clientela de partid. Nu avea atâtea bogății personale (și cele care le avea le dobândise fiind în funcții publice anterioare) ca să asigure cererea din ce în ce mai mare a mastodontului său politic. Funcția de prim-ministru putea fi cheia către resursele statului și Plahotniuc cunoștea această slăbiciune a concurentului său. Concluzia: ca să fie pus la punct, neutralizat, iar apoi desființat politic, Filat trebuia vânat. În acest scop Plahotniuc s-a dotat cu răbdarea animalului de pradă, pândind din colțul lui fiecare mișcare a victimei. Nu a uitat nici de partea logistică și tehnologică a sarcinii. Procuratura Generală a fost (și mai este) pârghia lui Arhimede în mâinile lui. Pe vremuri, încă în faza de debut a primei Alianțe, atunci când, ignorând partenerii, Filat și-a adjudecat subordonarea Centrului de Telecomunicații Speciale, Plahotniuc a venit cu replica unui sistem mult mai performant de ascultare telefonică, procurat pentru sine și deținut ilegal (cu acordul tacit al SIS). Un ins ca Filat, amețit de ideea că poate ferici poporul dacă este lăsat să devină un Putin ale Republicii Moldova nu era greu de reperat de către radarele special reglate ale Procuraturii. Filat a fost un deliciu și pentru cei care au regizat filmări cu camere ascunse ori   interceptări telefonice clandestine în care a apărut dezgolit fizic, dar mai ales politic.

Plahotniuc, capul și sufletul Organizației, a calculat că în octombrie 2015 erau prezente toate premisele pentru a da lovitura finală. În Parlament era flancat-beton de Ghimpu și Leancă, tot acolo avea garantată rezerva mereu generoasă a lui Voronin – colacul de salvare de serviciu al lui Plahotniuc. În spate era apărat de masa roșu-gri a coloanei a cincea Dodon-Usatîi, aliniată în formație de apărare chiar în fața Parlamentului (vezi: „Coloana a cincea a Rusiei, Dodon și Usatâi, mobilizată să estompeze protestele Platformei DA”, http://valeriusaharneanu.com/?p=1334 .

Un singur lucru deranja – protestele din ce în ce mai numeroase și mai incisive din Piața Marii Adunări Naționale. Unele surse au sugerat atunci că executarea lui Filat a fost grăbită de o presupusă legătură a lui cu turbulența anti-oligarhică din 6 septembrie 2015. În acea zi protestatarii au forțat cu mult mai hotărâtă furie zidurile de îngrădire și ușile de intrare ale centrului de afaceri GBC în care își are cuibul oligarhul vizat de proteste, Plahotniuc. O fi așa sau nu, cunoaște foarte puțină lume. Ceea ce s-a văzut, a fost o simbioză de proceduri hibrid, cum mai nou numim acțiunile cu sens ascuns, de pregătire a atacului decisiv. În fapt, acțiunea de anticipare a mușcăturii mortale ce se punea la cale în birourile GBC și a filialelor acesteia – Parlamentul Republicii Moldova și Procuratura Generală a Republicii Moldova – a fost de natură pur banditească, împrumutată din practica războaielor dintre grupările mafiote ori de gangsteri.

Cu doar patru zile înainte de ziua „Z”, un eveniment de acest soi a oripilat opinia publică locală și internațională: în zi de duminică, 11 octombrie, ora 4 și 39 de minute de dimineață, sediul Partidului Liberal Democrat este lovit „ accidental” de o mașină specială de transportare a dejecțiilor. Camerele de înregistrare au arătat (imagini disponibile pe https://www.youtube.com/watch?v=BmkcJawrbx0) cum servanții mașinii pornesc pompa de evacuare și îndreaptă stăruitor furtunul pe direcția scărilor de la ușa de intrare în sediul partidului, stropindu-le din abundență. Văzându-și treaba făcută, făptașii părăsesc autospeciala și locul. Organele au bâlbâit cazul. Poliția l-a calificat drept un accident, iar vinovaților li s-a aplicat o amendă în sumă de o mie de lei (!). Dejecțiile, cică, s-au declanșat accidental, a fost explicația „profesională” a copoilor moldoveni. Un comunicat difuzat în aceeași zi de PLDM constată că „aceste provocări sunt mediatizate cu insistență de Usatîi”, care „ne duc cu gândul la regizorul din umbră al acestui spectacol”. PLDM-ului îi plăcea să se amăgească cu ideea că regizorul din umbră al „accidentului” era interlopul Usatîi. S-a văzut cu câtă sete filmul răspândit de Usatîi pe rețele a fost absorbit de toate mediile holdingului Plahotniuc. Zile în șir subiectul fecalelor, asociate copios PLDM-ului și numelui Filat, nu a coborât de pe ecrane, acesta fiind de fapt adevăratul atac de umilire politică și demolare psihică a proscrisului. Avertismentul lui Usatîi, cifrat în titlul „operei” lui, că pecetea fecală „este abia începutul” trebuia să aibă efectul imobilizării psihice a jertfei, egal cu cel al șarpelui veninos înainte a de încolți un șoarece. Era, de fapt, mesajul regizorului adevărat trimis lui Filat prin mercenarul Usatîi. Adevăratul regizor din umbră era el, Plahotniuc, cel care a putut să „convingă” Ministerul de Interne al PLDM-ului să o facă pe prostul în investigarea cazului, iar Procuratura Generală să pregătească în voie lovitura de grație.

Ziua „Z” a fost fixată pentru 15 octombrie. Locul – Parlamentul Republicii Moldova, cea mai importantă și mai vizibilă instituție politică a statului. Plasa era împletită în noduri tari și întinsă în locuri prevăzute. Dodon și Usatîi jucau fățarnic pe baricade, Șor își făcea în tainițele Procuraturii „auto-denunțul” anti-Filat. Iar în măruntaiele ei, Organizația avea o singură preocupare – cum să-l atragă în mreajă pe Filat așa încât acesta să nu bănuiască NIMIC.

Miza era mare. Ea însemna lichidarea politică a oligarhului Vlad Filat și băgarea în disoluție a „celui mai important partid” al Alianței de guvernare. Partidul Democrat îl săpa din greu să-i preia locul. Până la capturarea definitivă a Republicii Moldova avea de parcurs un pas și jumătate. Dar până atunci Organizația trebuia să prezinte publicului „fascinația” deznodământului. Iar aceasta se conținea în ultimul act al dramei –  cel al doborârii definitive a rivalului de pe Olimpul puterii și al urcării lui pe Eșafod.

Valeriu Saharneanu, 14 octombrie 2017

Lasă un răspuns