Senatorul Ion Hadârcă. Declarație politică: 99 de ani de la Marea Unire din 1918

Parlamentul României

Senat 

DECLARAȚIE POLITICĂ

Adresată de către senatorul Ion HADÂRCĂ

Circumscripția electorală: nr.39 Vaslui

Grupul parlamentar: ALDE

Ședința Senatului din data de: 28.03.2017

Domnule Președinte,

Doamnelor și domnilor senatori!

Astăzi avem prilejul și bucuria să vorbim, în Parlamentul României, despre unul dintre cele mai mari și mai importante evenimente din istoria milenară a românilor, despre Marea Unire de la 1918, al cărei început a fost pus la 27 martie al aceluiași an zbuciumat, prin revenirea Basarabiei la Patria-Mamă.

După căderea comunismului din 1989, despre adevăratele sărbători istorice ale României profunde, acum putem și trebuie să vorbim deschis, revendicându-ne în deplinătate drepturile noastre suverane. În concertul națiunilor europene vocea României trebuie să se audă distinct.  Este vocea unui stat de drept, în care legea tinde să fie egală pentru toți, în condițiile aderării benevole la o comunitate de state europene, asigurând  drepturile și libertățile fundamentale ale omului, garantând  demnitatea umană și prosperitatea persoanei, recunoscute drept valori de bază. Iar aderarea la cea mai puternică alianță militară internațională a națiunilor de civilizație și de democrație liberală asigură României dreptul și șansa de a-și vindeca toate rănile sale istorice.

Conștientizând efortul și sacrificiile prin care s-a ctitorit România modernă, aducem omagii și plecăciuni predecesorilor, celor care, în situații aproape disperate, nu și-au pierdut cumpătul, au avut conștiința, luciditatea și curajul să împletească, fir cu fir, cununa izbânzii Marii Uniri pe care astăzi o evocăm.

Timpul rezervat alocuțiunii nu-mi permite să fac ample incursiuni istorice, dar țin să amintesc că, în martie 1917, situația de pe frontul Primului Război Mondial nici pe departe nu prevestea ceea ce avea să se întâmple cu un an mai târziu. La acea vreme Statul român se afla sub ocupație în proporție de circa 80 la sută din teritoriu, principalele instituții constitutive ale statului – Casa Regală, Parlamentul, Guvernul – strâmtorate la Iași; aliații occidentali – Franța și Marea Britanie – înfundați în tranșee, iar aliatul răsăritean – Rusia țaristă – în proces de disoluție după căderea Monarhiei și după Revoluția din Februarie.

Cunoaștem că Guvernul liberal al lui Ion I.C. Brătianu a condiționat cu Antanța intrarea României, în 1916, în primul Război Mondial pentru a asigura reîntregirea Țării, adică eliberarea românilor din Ardeal și Banat din jugul imperiului austro-ungar. Basarabia n-a intrat, la început, în aceste planuri, pentru că Rusia țaristă  nu ar fi admis cedări din teritoriile acaparate anterior. Evoluția evenimentelor a făcut însă ca anume Basarabia să deschidă amploarea evenimentelor unificatoare.

Doamnelor și domnilor senatori!

Unirea Basarabiei cu Țara a fost voită de popor, dar înfăptuită în mare parte datorită caracterului, voinței politice, determinării patriotice și profesionalismului diplomatic al elitelor politice care au reprezentat guvernele de atunci: cel de la Chișinău, condus de Daniel Ciugureanu, și guvernul român, condus de Alexandru Marghiloman. Altețea Sa, Ferdinand I – Unificatorul, a fost cel care a consfințit desăvârșirea acestui proces.

Așa a vrut Dumnezeu, ca anume Chișinăul –  centrul administrativ al părții de est a Moldovei și al Basarabiei înstrăinate –, încarcerat în închisoarea țaristă a popoarelor și silit să nu poată participa la Mica Unire de la 1859, să pună începutul Marii Uniri a tuturor pământurilor românești. Astfel Basarabia a răzbunat cei 106 ani de ocupație străină și și-a legitimat dreptul de a fi parte a națiunii române în hotarele României moderne.

Din păcate, acest drept ne-a fost încălcat de mai multe ori, în modul cel mai brutal în secolul XX, iar pentru a-l restabili suntem nevoiți să luptăm și acum, la început de secol XXI.

          Stimați colegi! Sărbătorile relaxează, iar faptele mobilizează. De aceea prefer sărbătorirea prin fapte, care la rândul lor, înfăptuiesc binemeritata Sărbătoare. În martie 1990, membrul Sfatului Țării, longevivul Anton Crihan, copământeanul nostru de la Sângerei, județul Bălți, îmi adresa mie, pe atunci președinte al Frontului Popular, următorul mesaj: „Dragă nepoate, multă vreme am fost mâhnit de starea grea de acasă și decepționat de aparenta indiferență a moldovenilor de acolo. Mă bucur că m-am înșelat și vă mărturisesc că sunt mândru că și eu mă trag din aceeași glie. Deși am cutreierat lumea în lung și-n lat, inima mea tot la Sângerei pe Răut, a rămas… Sunt convins că așa după cum toată propaganda  comunistă anticrisă nu v-a înduplecat, nici chiar bolșevicii, veți ști să duceți mai departe tradiția și idealurile noastre”. Am ținut să readuc acest mesaj în actualitate ca pe un liant viabil dintre generații și voi să îndemn întreaga clasă politică românească, indiferent de culoare și program, să și-l asume ca pe un nou sau reînnoit Proiect de Țară Întregită. Astfel, îmi văd rostul aici, în Senatul României, ca să reclam cu toată ființa, în numele înaintașilor mei, al generației de intelectuali și politicieni care au realizat Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, restabilirea și legitimarea status-quo-ului declarat și legiferat de Sfatul Țării la 27 martie 1918.

Însă dacă atunci, în 1918, Basarabia era  jertfa dezmățului armatei ruse, fiind incitată de bolșevici la război civil; în vremurile noastre Republica Moldova este, de ani buni,  ținta unui război hibrid care urmărește deznaționalizarea, depopularea și impunerea unui regim politic subordonat deplin voinței Kremlinului.

Efectele acestui război se văd cu ochiul liber: guvernările corupte au compromis statul de drept și democrația europeană, au stimulat agresivitatea coloanei a cincea antinaționale în forurile decizionale ale statului și descurajează ostentativ parcursul european al Republicii Moldova. Pericolul instaurării la Chișinău, în 2018, a unui regim cominternist, similar Rumcerod-ului din 1917, este mai real ca niciodată.

În contrapondere, clasa politică din România, astăzi, mai mult ca oricând, are nevoie de un proiect de țară consolidator. Noul  proiect de țară ar putea să cuprindă două obiective majore: asigurarea condițiilor de progres, bunăstare și reformare a statului de drept în conformitate cu normele europene, prin care România și-ar putea recâștiga autoritatea,  găsind deplina înțelegere și susținere a națiunilor aliate în problemele unității și reîntregirii naționale.

Un alt obiectiv ar fi susținerea societății civile și a forțelor democratice din Republica Moldova în asigurarea reformelor reale din sistemul justiției, liberalizarea mass-mediei, asigurarea integrității organelor administrației centrale și locale, implementarea unor proiecte de anvergură în domeniul educațional, cultural, economic etc. Cu siguranță, noul proiect de țară ar implica și unificarea vămilor, sincronizarea sistemelor fiscale și de asigurare socială, unificarea bancar-financiară, interconectarea sistemelor energetice, construcția Gazoduct-ului Iași-Chișinău, intensificarea relațiilor intercomunitare dintre localități, dintre grupurile profesionale…

Numai astfel vom putea obține dreptul, dar și satisfacția să rescriem în documentul final al reîntregirii, pe care, fără îndoială, o vom realiza, chemarea cu care predecesorii noștri au pecetluit Actul de Unire de la 27 martie 1918:  „Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna!”

 Vă mulțumesc.