PLR: 25 de ani de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Republicii Moldova

25 de ani de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Republicii MoldovaDeclaraţie

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la declanşarea, în formă deschisă şi cu mijloace militare, a războiului de agresiune împotriva Republicii Moldova.

Agresorul – Federaţia Rusă – a desfăşurat şi până la 2 martie 1992 numeroase acţiuni cu caracter provocator care s-au soldat cu victime umane din partea Republicii Moldova. Unul dintre ele a avut loc la 13 decembrie 1991, la răscrucea de la Dubăsari, în urma căruia 4 tineri poliţişti moldoveni au fost seceraţi de gloanţele duşmane.

 

Ţinta principală a atacurilor subversive şi directe militare ale Rusiei a fost idealul de libertate al poporului nostru în dorinţa lui nestrămutată de a ieşi de sub ocupaţia regimurilor ruso-sovietice. Independenţa şi Suveranitatea Republicii Moldova au însemnat paşi importanţi către această libertate, neacceptate de o Rusie din ce în ce mai revanşardă. Nu este deloc întâmplător că ea a declanşat agresiunea în chiar ziua când la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York era arborat drapelul de stat al Republicii Moldova.

Războiul a lăsat urme adânci pe destinul Republicii Moldova. Pe lângă faptul că a pierdut sute de patrioţi devotaţi cauzei naţionale, alte mii fiind schilodiţi pe viaţă, iar alte zeci de mii devenind refugiaţi în propria ţară, Republica Moldova a rămas cu un teritoriu controlat de agresor şi cu o armatăstrăină dislocată în spaţiul suveran în pofida înţelegerilor şi obligaţiilor luate de Rusia în forurile internaţionale la cel mai înalt nivel.

Partidul Liberal Reformator consideră că ocuparea regiunii transnistrene a Republicii Moldovaşi conservarea pentru decenii a stării de conflict îngheţateste vina nu doar a Federaţiei Ruse şi a reflexelor ei imperiale, ci şi a clasei politice de la Chişinău care s-a perindat la guvernare în aceşti 25 de ani.

Problema transnistreană a fost şi rămâne o povară grea care apasă Republica Moldova. Zona de ocupaţie este focar al corupţiei, traficului de arme, al instabilităţii naţionale şi regionale. Este zona în care clanuri mafiote de pe ambele maluri ale Nistrului se îmbogăţesc, iar simplii plătitori de impozite se sufocă din cauza sărăciei.

Partidul Liberal Reformator este convins că doar o putere politică necoruptă şi devotată intereselor naţionale poate aduce soluţii eficiente de redresare a situaţiei în regiune şi de eliberare a teritoriului ocupat. Internaţionalizarea problemei, implicarea în procesele de soluţionare paşnică a partenerilor de dezvoltare din SUA şi Europa sunt repere sigure în această direcţie.

Glorie eroilor căzuţi pentru Independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Veşnică amintire bravilor poliţişti, ostaşi în termen şi voluntari care au căzut pe câmpul de luptă în numele libertăţii.