De ce A. Șalaru își face propriul partid?

De ce A. Șalaru își face propriul partid?

Întrebarea este actuală astăzi întrucât Anatol Șalaru a declarat ieri crearea grupului de inițiativă privind formarea unui nou partid care să îl exprime.

Este ziua când, în cazul abundent mediatizat al fostului ministru al apărării, s-a trecut de la faza despărțirii lui de PL la cea a acțiunilor în vederea construcției unei noi formațiuni politice.

Anunțul iscă o sumedenie de întrebări, în mare parte retorice, dar firești în cazul în care noi, dar și cea mai mare parte a cititorilor noștri vor să aibă înțelegerea deplină a  adevăratelor intenții ale protagonistului.

Una din ele ar fi de ce Anatol Șalaru se grăbește să sară peste cel puțin o etapă – cea a apropierii de unul dintre partidele dragi convingerilor lui, a aciuării la o familie politică care să-i înțeleagă cel mai bine gestul despărțirii de PL și cauzele care l-au adus la declararea, unii zic,  întârziată, a incompatibilității lui cu Mihai Ghimpu, pe care îl învinuiește că a transformat partidul într-un SRL.

Familia politică cea mai apropiată și mai potrivită unor asemenea oblojeli ar fi nimeni alta decât Partidul Liberal Reformator, creat în 2013 din cerința punctuală a unui mare grup de deputați și miniștri, susținut de cca 75% dintre structurile de atunci ale PL, anume de reformare a partidului.

Amintim, că în criza politică din iarna-primăvara lui 2013 comportamentul de șef de SRL al lui Ghimpu s-a manifestat în forma unor erupții vulcanice de acțiuni și declarații, de gesturi și sentimente. Abuzurile lui riscau să provoace alegeri anticipate soldate cu revenirea masivă la putere, în același an, a comuniștilor și întreruperea înaintării Republicii Moldova către condiția de țară semnatară a Acordului de Asociere la Uniunea Europeană în 2014.

Partea responsabilă a PL s-a opus provocatorului. Atunci Anatol Șalaru nu a susținut mișcarea reformatoare a colegilor săi, ba chiar a criticat-o dur. El a luat partea lui Mihai Ghimpu, pe care l-a declarat în toți acești ani prieten de viață și camarad de suferință revoluționară.

Admitem că în 2013 Șalaru nu a avut datele corespunzătoare care să-l facă să înțeleagă că liderul PL este demult conectat la alt centru de decizii decât cel al structurilor colective ale propriului partid, că misiunea lui Ghimpu era să asigure un comportament previzibil, pentru acel „alt centru”, al angajaților SRL-ului lui – al deputaților, al miniștrilor, etc..

Admitem că în 2016 Anatol Șalaru a văzut ceea ce a observat anticipat și Internaționala Liberală: că participarea lui Ghimpu la cursa pentru președinția Republicii Moldova va aduce câștig de cauză/joacă la interesul pretendentului pro-rus Dodon și va provoaca pierdere pretendentei pro-europene Sandu.

Mai admitem că Șalaru și-a dat seama, ca și cei care cunosc nu de azi realitățile basarabene, că unionismul de campanie prost exprimat al candidatului liberal Ghimpu ajută mobilizării anti-unioniștilor candidatului comun al oligarhiei locale și al coloanei a cincea a Kremlinului, Dodon.

Suntem dispuși să înțelegem că din analiza tuturor acestor descoperiri nefaste, Anatol Șalaru s-a hotărât anume acum, după consumarea alegerilor prezidențiale (dezolante pentru forțele democratice pro-europene și catastrofale pentru PL) să pună piciorul în prag, cerând demisia „neascultătorului” său șef. Anumite lucruri i s-au limpezit și decizia a fost luată. Mai bine mai târziu decât niciodată, spune o vorbă de consolare a celor întârziați din anumite motive.

Dar dacă lucrurile stau anume așa și în consecința acestor întâmplări șocante Anatol Șalaru trebuie luat de bună credință (deși a participat activ la consolidarea statului oligarhic al lui Plahotniuc-Ghimpu), de ce nu procedează de o manieră credibilă, arătându-se în dezacord nu doar cu Ghimpu, dar și cu întreaga construcție mafiotă-oligarhică care a pus stăpânire pe acest stat.

De ce Anatol Șalaru vine să fragmenteze și mai tare dreapta politică națională pro-românească și pro-europeană prin crearea unui nou partid de model Plahotniuc, Filat, Ghimpu și nu încearcă asocierea la o formațiune deja existentă.

De ce Anatol Șalaru, în tot acest spectacol bine regizat de despărțire de Ghimpu, a ocolit stăruitor să facă măcar o trimitere la criza partidului din 2013 și revendicările de reformare ale colegilor lui de atunci?

În fine, de ce Anatol Șalaru evită contactele cu Partidul Liberal Reformator, partid format de foștii lui colegi din nevoia luptei anti-oligarhice, de cei care au dorit reformarea autentică a partidului, l-au văzut încă de atunci pe Ghimpu drept gropar al PL, al mișcării de eliberare națională și, în complicitate cu Plahotniuc, al vectorului european al Republicii Moldova?

Întrebările puse în acest material nu înseamnă că PLR moare de dorul lui Anatol Șalaru și face presiune publică asupra lui să procedeze în conformitate cu vrerile noastre. Decizia de a proceda într-un fel sau altul este a lui Anatol Șalaru; doar că trebuie să ne convingem că ea este sinceră și urmărește interesul național așa cum se declară. În acest sens, PLR nu va declina o discuție în cazul în care ea va veni din partea lui, precum a anunțat.

Avem însă și dreptul să punem lucrurile la îndoială. Temerile noastre sunt motivate temeinic și provin din experiența manipulărilor grosolane care s-au făcut în ultima vreme pe scena politică a Republicii Moldova cu scopul preluării controlului asupra tuturor tendințelor, curentelor și nișelor politice ce se pot consolida și prezenta pericol pentru clica oligarhică în viitoarele alegeri parlamentare.

În condițiile în care statul de drept a fost transformat în stat mafiot oligarhic, când opinia publică este pusă la index și se iau măsuri active pentru a pune pe ea monopol total, când europenismul, ca și unionismul, au fost subjugate intereselor Partidului Democrat, avem  nu doar dreptul, dar și obligația să ne punem întrebarea dacă Anatol Șalaru este sau nu unul dintre aceste proiecte politice, în cazul dat, „de unificare” a dreptei „răzlețite” în jurul și sub aripa acestui partid monstru.

Până la proba contrarie rămânem la această fază a presupunerilor, ca să nu ne pripim să ardem etapele.

Valeriu Saharneanu, Chișinău, 16 ianuarie 2017