Dodon, falsul preşedinte care sfidează prevederile actelor fondatoare ale Republicii Moldova şi batjocoreşte jertfa luptătorilor pentru libertatea ei

Comunicat de presă

Se împlinesc două luni de la alegerile din 13 noiembrie 2016 în urma cărora Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor şi liderul coloanei a cincea antinaţionale şi antieuropene a Federaţiei Ruse în Republica Moldova, a fost scos învingător.

Amintim, că Partidul Liberal Reformator nu a recunoscut rezultatele alegerilor şi este în continuare convins că Igor Dodon a obţinut mandatul în urma unor multiple şi grave ingerinţe în procesul electoral atât în precampanie, în campanie, cât şi nemijlocit în zilele celor două tururi de scrutin. Această atitudine a fost exprimată unanim şi în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Politic al PLR care a avut loc la finele lunii decembrie 2016. În cadrul acestui for, Partidul Liberal Reformator şi-a reconfirmat convingerea că Igor Dodon nu este preşedintele cetăţenilor conştienţi şi oneşti ai Republicii Moldova.

Partidul Liberal Reformator este convins că promovarea lui Dodon prin falsuri, fraude şi manipulări în funcţia de preşedinte s-a făcut cu scopul de a distrage atenţia cetăţenilor Republicii Moldova de la marile furturi, de la schemele construite la nivel de instituţii de stat cu scopul delapidării bunurilor publice, de la procesele de capturare a statului de către mafia de la guvernare.

Rolul lui Dodon în funcţia de preşedinte este stabilit să scindeze societatea pe criterii de naţionalitate şi de opţiuni geostrategice, să readucă pe agenda zilei problema falsă a denumirii limbii oficiale a statului, a identităţii naţiunii titulare. În acest context Dodon are sarcina să se posteze de partea adversă; el trebuie să incite minorităţile, să excite nostalgiile sovietice şi să creeze un pol de adversitate vis-a vis de doleanţele naţionale şi europene ale majorităţii populaţiei. Misiunea lui Dodon este să agite cât mai dur spiritele pentru a forma un pol al răului, în aşa fel încât mafia oligarhică de la guvernare să se camufleze cât mai iscusit în toga forţei purtătoare de bine şi aducătoare de stabilitate, în cea a răului mai mic şi astfel să continue nestingherit furturile şi acaparările de proporţii.

Cele două luni care au trecut de la tragicul eveniment din 13 noiembrie 2016 dovedesc cu prisosinţă existenţa acestui scenariu. Pentru a arăta că îşi cunoaşte bine rolul, Dodon s-a grăbit să viziteze Comratul chiar a doua zi după alegeri, fieful unde s-a produs cea mai grosolană şi mai vizibilă  falsificare, mulţumind provocator executorii politici locali. În a treia zi a atacat limba română, reintroducând termenul bolşevic în uzanţele preşedinţiei, sfidând statuările Declaraţiei de Independenţă, actul fondator al Republicii Moldova. În pofida statutului său de preşedinte ales al Republicii Moldova, Dodon a expediat, cu tupeu nemaivăzut, felicitări preşedintelui impostor al Transnistriei şi, culmea, deja în calitate de Preşedinte învestit, a participat, împreună cu acesta în Cetatea ocupată Tighina, la omagierea mercenarilor cazaci care au luptat împotriva independenţei Republicii Moldova în războiul de agresiune din 1992 al Federaţiei Ruse contra Republicii Moldova. Prin acest gest sfidător Dodon a batjocorit memoria sutelor de patrioţi căzuţi în luptă pentru independenţa Patriei lor, a miilor de compatrioţi răniţi şi a altor mii de concetăţeni refugiaţi din zona de ocupaţie. În felul acesta Dodon s-a solidarizat cu mercenarii cazaci şi cu forţele militare ruseşti care au comis crime de război împotriva populaţiei Republicii Moldova.

Ca să pară cât mai credibil în ochii stăpânilor săi de la Chişinău şi de la Moscova, Dodon nu a ezitat să ameninţe din nou, în chiar discursul de învestire, unitatea naţională a românilor, mişcarea unionistă firească şi, ca să demonstreze vehemenţă antiunionistă dementă, a recurs la un mare abuz – a anulat decretul predecesorului său de acordare  a cetăţeniei moldoveneşti fostului preşedinte al României, Traian Băsescu.

Dodon nu s-a sfiit să atace Constituţia Republicii Moldova, prin declaraţii iresponsabile şi în interviuri pe marginea necesitaţii de federalizare a Republicii Moldova, fapt care îl catapultează definitiv din sfera interesului naţional în cel de susţinere făţişă a ambiţiilor neo-imperiale ale administraţiei de la Kremlin.

Reieşind din evenimentele întâmplate cu participarea noului preşedinte Dodon, din declaraţiile lui neroade pe teme de politică internă şi internaţională, Partidul Liberal Reformator califică aflarea lui Dodon în această funcţie, fie ea şi cu prerogative limitate, drept sfidătoare şi periculoasă interesului naţional.

Decizia lui de a efectua prima vizită la Moscova şi nu la Bucureşti, Bruxelles sau Washington, capitale care reprezintă state şi comunităţi ce s-au constituit pe parcursul mai multor ani în parteneri de dezvoltare sinceri şi consecvenţi, este la fel de iresponsabilă ca şi toate declaraţiile lui din debutul scandalos al mandatului său.

Partidul  Liberal Reformator consideră aflarea lui Dodon în funcţia de şef al statului drept un pericol naţional şi pune acest accident istoric în responsabilitatea coaliţiei oligarhice de la guvernare.

Chişinău, 11 ianuarie 2017