Apusul în roșu al președintelui Timofti vestește ascensiunea ultrareacțiunii
Cu doar câteva zile înainte de a preda/prelua mandatul, între președintele în exercițiu Timofti și președintele ales (de oligarhi) Dodon s-a iscat o ceartă. Fără să aștepte înscăunarea, precipitat până la ridicol și cuprins parcă de nerăbdarea puberului infantil, Dodon tună și scapără pe negândite și cu frenetică ușurință judecăți și sentințe pe teme cele mai fierbinți și mai sensibile ale stărilor de fapt din Republica Moldova și nu numai. Înainte să se fi urcat în șaua președinției, fără a avea sub el calul acestei instituții de stat pe care trebuie să o încalece, Dodon imită atacuri verbale de sabie și se lansează nebunește în șarje cuvântelnice de cavalerie împotriva dușmanilor lui de moarte – românitatea și unionismul. Pe culmea pe care a fost urcat de oligarhi, Dodon se crede un Napoleon al cauzei rusești în Republica Moldova, un Che Guevara al panslavismului moldovenist. Sau, mai aproape de sistemul lui de valori, un Voroșilov, un Ceapaiev ori, în cel mai rău caz, un Kotovscki, trimis în expediție specială se restabilească puterea sovietică într-un teritoriu scăpat de sub control.
Da – da! Asta vrea să realizeze Dodon în mandatul său de președinte al Republicii Moldova: să restabilească status-quo-ul sovietic al teritoriului rupt de la România în 1940/1944, regimul existent între 1944 și 1991 în formațiunea para-statală numită de ocupanții sovietici R.S.S. Moldovenească. Ideea străbate, iar intenția se descoperă în toate declarațiile, în interviurile date presei ruse, în opiniile expuse la televiziunile lui proprii sau acolite, în chiar recenta cuvântare la congresul partidului său socialist. Va fi la fel de belicos, veți auzi, și în discursul ceremoniei de învestire prevăzute pentru mâine, 23 decembrie 2016.
Dodon vrea să pară mare, Dodon vrea să pară tare, Dodon vrea să impresioneze – așa, ca idolul și angajatorul său – Putin, respectând, desigur, proporțiile. El se consideră soldatul credincios al președintelui rus, încearcă să îl imite în declarații tari, în gesturi, în intonații de cuvinte și fraze. Dodon vrea ceea ce își dorește idolul său – ca lumea să se teamă de el. Lumea de pe glob a început să se teamă de Putin. Mai cu seamă după ororile săvârșite în Georgia, Ucraina, Siria. Noi, cei din Republica Moldova, oamenii simpli am în vedere, încă nu avem frică de Dodon, dar putem ușor intra la idee după angajamentele cincinale dictate la recentul congres: 1.de suprimare a unionismului; 2. de combatere a tendințelor de apropiere de NATO și 3. de anulare a Acordul de Asociere cu UE.
Oligarhii, cei care stăpânesc astăzi statul și vor să profite de el cât mai mult, au intrat deja în griji. Retorica belicoasă a creaturii lor le pune stabilitatea în pericol și ei au luat măsuri de precauție, ferindu-i de sub mână, una câte una, jucăriile cu care, într-o bună zi rea, ar putea să-și facă de cap, să-i rănească, într-un acces de grandomanie. Astfel, Serviciul Pază și Protecție de Stat (SPPS) a fost trecut din subordinea Președinției în cea a Serviciul de Informații și Securitate (SIS), iar Serviciul de Informații și Securitate, raportat până mai ieri și el Președinției a fost subordonat prin modificare de lege Parlamentului. Aceleași măsuri de precauție au fost luate și în privința Procuraturii Generale, a altor instituții cu caracter coercitiv. Camarila oligarhică nu este o fraieră, ea știe că creatura lor, Dodon, băiatul lor de mingi de până la 13 noiembrie, ar putea trece, după 23 decembrie, sub umbrela unică și ocrotitoare a stăpânului său de temut de la Moscova, custodie deloc ușor de anihilat chiar și cu posibilitățile și abilitatea Coordonatorului.
Cu certitudine, patronii de la Kremlin vor dori să atragă de tot Republica Moldova de partea lor, să o aducă în sfera lor de influență garantată, așa cum a fost până la 1991, ori cel puțin până la semnarea în 2014 a Acordului de Asociere cu UE. Vor încerca folosind butonul Dodon care va fi chemat să acopere cu fapte investiția generoasă pe care a avut-o din partea serviciilor secrete rusești în ultimii ani. În consecința acestor premise, oligarhul moldovean Plahotniuc ar putea să piardă din suveranitatea căpeteniei hoților în lege pe care o are în prezent și să se vadă obligat să-și împartă prada furată cu „centrala” moscovită atotputernică. Este sustenabilă și supoziția ca Dodon, profitând de încrederea stăpânului câștigată în sudoarea frunții, să devină el însuși șeful căpeteniei locale, să aibă puterea să și-l facă vasal, să-i fixeze acestuia taxele și să-i dicteze agenda.
Perspectiva nu este deloc roză pentru Oligarh în situația în care Dodon va încerca în timpul mandatului să-și transforme retorica belicoasă în măsuri active. Deocamdată suntem în faza măsurilor preventive luate pentru a-l ține în frâu în cazul în care Dodon va încerca să pună sub amenințare independența și suveranitatea Oligarhului și a clanului său. Mai există sumedenie de dosare penale de abuzuri, trafic de influență, conflict de interese acumulate pe timpul când Dodon avea funcții în guvernarea Voronin pe care Oligarhul le poate accesa în orice moment de rătăcire a Prezidentului.
Mai mult ca probabil că Prezidentul are stabilit un acord cu Șeful în privința direcțiilor de atac, către care țintă are lesa mai lungă ori chiar lăsată slobodă. Din această categorie prima țintă este NATO la care Dodon poate lătra cât vrea de tare și în voie. A doua este Uniunea Europeană, adevărat, la care poate lătra mai domol, dar destul de vocal ca să poată stârni jalea Comisiei Europene la nevoile de bani ale ctitorilor „stabilității” din Republica Moldova. Lesa va fi lăsată slobodă cu totul în direcția României, a unioniștilor de pretutindeni și a Unirii ca obiectiv național – principala, cea mai serioasă și cea mai reală amenințare a statului oligarhic.
De ce? Pentru că rămași fără statul de drept, împinși în sărăcie, jefuiți la tot pasul de caracatița oligarhică și oprimați crunt de statul polițienesc, moldovenii, din ce în ce mai mulți și mai luminați, ar putea nu doar jindui mioritic Unirea, ei ar putea ieși în stradă și cere în termeni categorici Unirea cu Patria-Mamă, cu unicul tărâm real, palpabil și foarte-foarte apropiat care îi poate salva de la toate nelegiuirile. Sistemul oligarhic a făcut tot ce i-a stat în puteri să îndepărteze integrarea europeană, să o compromită și să schimbe, prin purtarea lor de lași și hoți, percepția unor categorii de cetățeni asupra adevăratelor valori ale comunității europene. Ceea ce încă nu au reușit, este să contracareze pericolul, pentru el, al Unirii Republicii Moldova cu România, situație în care sfârșitul îi este garantat. Pentru asta, pentru a bara calea Unirii, calea salvării românilor moldoveni, Dodon a fost clonat din resturile putrezite ale cadavrului politic Voronin.
Precum ați putut vedea, Dodon s-a aflat în treabă cu mult înainte de a fi uns în funcție. A atacat mârlănește tot ce este național, ce ține de sentimente patriotice, ce poate provoca durere purtătorilor acestor sentimente. Până și președintele Timofti, ultra-prudent până acum, l-a apostrofat pe înlocuitorul său mankurt, cerându-i mai multă decență și respect pentru toți cetățenii. Dodon nu s-a lăsat impresionat și i-a răspuns în stilul arogant și insultător, punându-și la punct predecesorul de funcție, luându-l peste picior că „măcar aceste declarații de final nu sunt coerente”, că ele „trădează lipsa de înțelegere a realității politice din Republica Moldova”. Impardonabil și ingrat, Dodon în loc să-i mulțumească lui Timofti, îl lovește necruțător. Pentru ce să-i mulțumească? Pentru această lipsă de coerență și pentru lipsa de înțelegere a realității politice din Republica Moldova. Lipsa acestor calități l-a făcut pe Dodon important, i-a servit ca trepte în urcușul lui către funcția de șef al statului. Dacă avea coerența necesară și înțelegerea realităților politice indispensabilă funcției, domnul Timofti trebuia să facă uz de prerogativele sale constituționale și să împiedice accesul la cea mai importantă funcție în stat a unui potențial trădător de țară și vânzător de neam.
În exercițiul funcției sale, președintele Timofti a avut cu siguranță informația Serviciului inteligent din subordine referitor la căile de finanțare din surse obscure ale lui Dodon, de sumele de bani ajunse în conturile membrilor acestui partid-comando, de campaniile anticonstituționale organizate și finanțate din acești bani. El, președintele Timofti și echipa lui de numeroși consilieri, instituțiile coercitive din subordine, nu au putut să nu observe că gruparea lui Dodon activează pe teritoriul Republicii Moldova ca un detașament de mercenari cu misiuni speciale în războiul hibrid desfășurat de Federația Rusă cu scop vindicativ, de contracarare a vectorului european al statului al cărui șef este (a fost).
În fine, dacă statul avea să aibă în persoana președintelui Timofti un om politic cu caracter, curajos ca în 21 decembrie 2015 și ca în penultima sa zi de mandat, coerent în fiecare zi și în permanentă înțelegere a realităților politice domestice și a celor din regiune, azi (mâine, 23 decembrie 2016) nu ajungeam să trăim oroarea ascensiunii pe unul din vârfurile puterii autohtone a reprezentantului reacțiunii celei mai ostile progresului, a liderului ei ultrareacționar și ultraretrograd Igor Dodon. Era mai plăcut și pentru istorie ca apusul președintelui Timofti să nu abunde de atâta roșu, culoare prevestitoare de furtună.
Valeriu Saharneanu
Chișinău, 22 decembrie 2016