Candidatul Dodon, expresia geopolitică a corupției

Candidatul Dodon, expresia geopolitică a corupției

Luni, 7 noiembrie și apoi joi, 10 noiembrie, la două, diferite televiziuni deodată, au avut loc confruntări electorale directe dintre cei doi candidați rămași în cursă pentru ultima rundă a alegerilor prezidențiale de duminică, 13 noiembrie. Chiar dacă organizatorii/moderatorii dezbaterilor au dorit să schimbe macazul dezbaterilor, să le umple de conținut și de consistență, ele nu s-au deosebit aproape prin nimic de prima, avută loc la o a treia televiziune cu patru zile mai înainte. Am asistat la aceleași hârjoneli – ingrate și sterile – care au dezbrăcat confruntarea de formă și au dezgolit-o complet de conținut. Altfel nici nu putea fi, oricât s-ar fi străduit televiziunile-gazde să le fardeze în culori și nuanțe, una din ele, cea publică, încercând să împartă evenimentul, pentru o mai bună dinamică, în capitole tematice și divizii de probleme. Nicio culoare mai vie, nicio nuanță mai subtilă, niciun capitol mai nou și nicio divizare a problemelor pe criterii de prioritate/actualitate nu au putut scoate confruntarea dintre cei doi candidați din cloaca hârjonelii ca la ușa cortului. Nici nu era cum și nici nu era de unde. Pentru că duelul electoral desfășurat consecutiv și repetat de patru ori în trei platouri diferite a adus față în față două personaje nu doar de categorii fizice și morale absolut diferite, dar și provenind din lumi cu totul diferite. Implicit, și armele cu care s-au confruntat au fost diferite.

Igor Dodon vine din lumea apusă a comunismului sovietic al cărui suflet orfan și-a găsit întruparea în statul rusesc putinist. Dodon a devenit servitorul fidel al acestei lumi, dar și al regimului putinist, care prin el, prin Dodon, întreține la Chișinău o coloană a cincea anti-națională și reacționară.. Instrucțiunile pe care le are de la Moscova găsesc în el solul fertil al personajului instruit la școala veteranului bolșevic Voronin. Acolo, la această școală, timp de mai bine de nouă ani a însușit facultatea demolării statului de drept și s-a specializat riguros în construcția statului mafiotic. Meritele lui Dodon în câmpul practic al acestei specialități sunt confirmate în anii când a fost viceministru, ministru și prim-viceprim-ministru de un portofoliu bogat de fapte, tangente cu o serie întreagă de articole ale Codului Penal. În condițiile unui stat de drept vital și viabil aceste merite pot fi cu ușurință calificate drept crime. Dodon este chipul trădătorului perfect. Concomitent cu activitatea de  subminare a învățătorului său Voronin și de înlocuire a lui în grațiile Moscovei (anul 2011), Dodon a fost înscris, contra unor servicii plătite generos, la cursurile intensive ale oligarhului Plahotniuc, un alt discipol notoriu al școlii de mafioți a lui Voronin. Astăzi, acești doi specialiști, lucrează cot la cot pentru a face din Republica Moldova o construcție cu totul inedită, în care fațada ei să pară a unui stat de drept, desăvârșind în interior conținutul statului mafiotic controlat de un sistem oligarhic încheiat la toți nasturii. În cursa electorală-2016 pentru alegerile prezidențiale Dodon îndeplinește misiunea pusă în sarcină de colegul său de bandă – Plahotniuc: prin luarea în captură a funcției șefului statului să încheie ultimul nasture al sistemului oligarhic.

Maia Sandu provine din lumea aspirațiilor de  înnoire ale generației maturizate după căderea comunismului. Ani de zile această generație se zbate să scoată Republica Moldova de sub ruinele de mentalitate  care îngrădesc înaintarea spre o lume mai dreaptă și mai avută a cetățenilor ei. Instruită acasă și perfecționată în Occident în condițiile unei lumi libere, Maia Sandu a însușit atuurile principale ale unor societăți prospere care sunt respectul general și imparțial față de lege; răsplata meritelor în strict raport cu competența; respectul față de adevăr, integritatea, onestitatea și buna-credință ca părți obligatorii ale profesionalismului. Chemată să participe la reconstrucția post-voroninistă a statului, Maia Sandu a suferit deziluzia intrării și descompunerii unor colegi și a unui partid în mlaștina corupției și a ipocriziei. S-a resemnat și a decis să înfrunte sistemul aderând la mișcarea reformatoare. Valul protestelor contra marilor furturi și delapidări au scos-o pe Maia Sandu în prim-planul forțelor care s-au ridicat împotriva dezmățului oligarhic. De comun acord, aceste forțe au desemnat-o să le reprezinte în lupta pentru Președinție – prima redută care poate fi salvată de sub captura statului mafiotic al duetului voroninst Plahotniuc-Dodon. Afirmațiile de campanie electorală precum că Maia Sandu este simbolul speranței în viitor al Republicii Moldova nu este o figură de stil gratuită. Este purul adevăr într-o luptă dată pe viață și pe moarte de fantomele trecutului contra viitorului nostru și a altor generații.

Spuneam că duelul televizat dintre cei doi candidați a fost un fiasco din punct de vedere al calității dezbaterilor. În special din cauza ținutei intelectuale ori, mai degrabă, a lipsei acestei ținute, demonstrată repetat pe parcursul acestei campanii de Dodon. Dodon a excelat în minciună, duplicitate, ipocrizie – armele dintotdeauna ale kaghebeului de care este legat ombelical. Sandu, la început surprinsă și copleșită de inepțiile arogante ale lui Dodon, s-a învățat până la urmă să riposteze, descoperindu-i esența – în fața ei se zbătea să-și acopere goliciunea de minte și de iubire de neam un ticălos de bădăran, un mârșav, un trădător de profesie, un corupt îmbuibat din sărăcirea concetățenilor și un laș. Toate într-un singur om – Dodon. Nu cred că un asemenea personaj și-l doresc cetățenii apți de vot ai Republicii Moldova să-i reprezinte în cea mai înaltă și mai vizibilă funcție.

Confruntarea televizată Sandu-Dodon a avut și un efect pozitiv pe lângă daunele pricinuite sănătății privitorilor stupefiați. Ea a arătat că sistemul corupt din Republica Moldova nu ține doar de lupta politică internă dintre curentele politice reformatoare și cele ce întruchipează corupția. Eradicarea corupției în Republica Moldova este un imperativ geopolitic de primă importanță și cea dintâi prioritate.

Valeriu Saharneanu

11.11.2016