Alianța Plahotniuc-Ghimpu: uniți întru Dodon
Alianța Plahotniuc-Ghimpu: uniți întru Dodon
E sfârșit de campanie electorală și Alianța Plahotniuc – Ghimpu continuă să funcționeze în totală armonie. Nicio adiere, fie și șăgalnică, de vânt critic, nicio săgeată, fie și cioantă, nu pornește dintr-o tabără în direcția celeilalte. Ar fi fost normal să asistăm la discursuri combative rostite în controversă de Lupu și Ghimpu. Era de așteptat într-o luptă de idei și ar fi fost chiar firesc să existe măcar o cât de mică adversitate între cei doi candidați, de îndată ce Lupu – un comunist școlit de Voronin, este un antiromân și un antiunionist viral, iar Ghimpu – un anticomunist feroce, a ales să îmbrățișeze în campanie unionismul.
Ce se întâmplă? Au devenit, pe neașteptate, convergente cele două curente de idei antagoniste? S-au împăcat comuniștii cu faptul că unirea celor două state românești este o treabă firească și inevitabilă? Nici pe departe.
Explicația coabitării armonioase a celor doi „rivali geopolitici”, inclusiv, sau mai cu seamă, în condițiile de rivalitate electorală, când clivajele ideologice dintre candidații situați la poluri diferite se acutizează și devin inevitabile, este una: ambii candidați au fost bătuți și lansați în circuit la aceeași monetărie, cea a sistemului mafiot coordonat în Republica Moldova de oligarhul Plahotniuc.
Marian Lupu – omul casei mafiote – planul „A” al ei în alegerile prezidențiale. A fost lansat în campanie pentru a testa consistența memoriei colective la faptele de furt și corupție din ultimii doi ani care au sărăcit Republica Moldova și de care este legat Partidul Democrat.
Mihai Ghimpu – omul credincios al casei mafiote – a avut sarcina să dilueze votul unitar anti-oligarhic de centru-dreapta și să despice în două curentul europenist, desprinzând de la el unionismul pro-românesc. În tactica electorală oligarhă, „avantajul” poziționării lui Ghimpu pe această calotă a fost să-l exonereze de obligația atacării fenomenului corupției, implicit a Partidului Democrat, ca principalul ei depozitar. Alt „avantaj” tactic a fost ca Ghimpu, un politician mărginit și consumat, mai nou, oligarh și el, complice cu sistemul, să toarne cât mai multe discursuri sforăitoare pe tema unirii cu o singură și specială menire – să țină în formă propagandiștii lui Dodon și să motiveze mobilizarea generală a electoratului acestuia.
Tactica conținând comportamentul celor doi a fost aplicată cu brio până ieri: luările de poziție, mesajele și discursurile celor doi candidați nu s-au intersectat niciodată, precum nici nu s-au contrat niciodată. Din contră, în contextul strategic al campaniei pus la cale de centrul oligarhic, ei s-au completat. Astfel, Casa politică PD-PL a funcționat de minune, alianța Plahotniuc-Ghimpu arătând cu trei zile înainte de alegeri ca un cuplu conjugal ideal.
Urmează să vedem ce se va întâmpla în perspectiva imediată, odată cu schimbarea bruscă a datelor campaniei și trecerea de urgență a clanului oligarhic la planul „B” care se descifrează – Dodon – Președinte.
Prin retragerea lui Lupu din cursa electorală, Plahotniuc urmărește mai multe obiective deodată. Unul dintre ele este să pună pe umerii firavi ai Maiei Sandu și a forțelor anti-oligarhice unite aducerea lui Dodon în fotoliul de președinte, obiectivul real pe care îl urmărește după retragerea candidatului său direct. Trebuie de presupus că Dodon a fost de la bun început planul „B” al lui Plahotniuc pentru alegerile prezidențiale în cazul în care datele aveau să arate că bascularea lui Lupu în turul doi nu este posibilă nici măcar cu ajutorul unei mari operațiuni de fraudare. Dar, cum să pună în responsabilitatea adversarilor înscăunarea lui Dodon? Cumpărându-și un alibi prin următoarea stratagemă: îl retrage pe Lupu și anunță sprijinul candidatului unic pro-european în numele salvării vectorului pro-european. Nu era greu de intuit că Maia Sandu nu va putea accepta sprijinul odiosului oligarh din două motive: 1. Pentru că astfel ea s-ar lipsi benevol de principalul său obiectiv electoral și, mai cu seamă, postelectoral – lupta în numele eliberării statului din captivitatea mafioților și distrugerea sistemului corupt controlat de acesta și 2. Pentru că identificându-se electoral cu Plahotniuc ar crea condiții ideale înscăunării lui Dodon din primul tur, asumându-și, în plus, responsabilitatea faptului. În consecință, Maia Sandu a procedat respectându-și principiile: imediat după lansarea ofertei oligarhului ea a catalogat-o, pe bună dreptate, măr otrăvit. Cunoscând răspunsul, centrul de campanie al oligarhului a asmuțit asupra Maiei Sandu herghelii de potăi mediatice, învinuind-o că nu prețuiește jertfirea de sine, altruismul și generozitatea oligarhului provenite din responsabilitatea pentru țară și vectorul ei european.
Puțini oameni care cunosc esența acestei guvernări pot crede în careva manifestări de altruism, responsabilitate ori, cu atât mai mult, de sinceritate ale ei. Comunitatea analitică neînregimentată clanului Plahotniuc își dă bine seama că miza acestor alegeri puse la cale de o majoritate parlamentară controlată de oligarh, nu este nicidecum orientarea geopolitică, deși problema există, și nu ține nici de calitatea instituțională a democrației în Republica Moldova. Departe de aceste tărâmuri care ar trebui să fie principalele preocupări ale unei clase politice responsabile. Miza acestor alegeri pentru clanul de la putere este, extinderea, dacă se poate, ori, măcar, menținerea actualului raport de forțe în care Partidul Democrat, prin Vlad Plahotniuc, joacă rolul de coordonator unic și general. Desigur, Plahotniuc vrea extinderea prerogativelor clanului său. El nu se poate împăca cu situația că în Republica Moldova mai există careva oameni, personalități, forțe care contestă metodele lui de guvernare ori le identifică cu relațiile caracteristice Mafiei. Va putea realiza el așa ceva având-o pe Maia Sandu la funcția de președinte? Nu, în niciun caz! Prin urmare, el va face tot posibilul să instaleze în această funcție un om al său. Și acest om este la ora actuală Dodon.
Dodon este colegul de gașcă al lui Plahotniuc de pe timpul lui Voronin. Din postura de ministru al economiei Dodon l-a ajutat să pună mâna pe mari averi imobiliare la prețuri mizere. Dodon este colaboratorul lui Plahotniuc în vremurile mai noi. Banii lui Plahotniuc l-au desprins pe Dodon de Partidul Comunist al lui Voronin. Partidul lui Dodon a fost construit din banii și povața oligarhului și întărit ideologic din contul idiotului său foarte util Ghimpu. Dodon a votat cuminte și disciplinat când i s-a spus să voteze „pentru” și supărat/crispat când i s-a spus să voteze „contra”. Azi Dodon este șansa realizării unui vis de mult râvnit de Plahotniuc – să construiască un partid mai mare ca cel al învățătorului Voronin în anii 2000. Promovându-l pe Dodon în funcția de președinte, încropirea unei platforme, așa zise social-democrate, de largă cuprindere parlamentară, se va face cât ai bate din palme. Lucru deloc de neglijat în perspectiva alegerilor parlamentare de la orizont.
Alianța Plahotniuc-Ghimpu pentru aducerea la președinție a lui Dodon lucrează cu spor și după retragerea lui Lupu. Caracterul atacurilor provenite din taberele aliate privesc predilect candidatul forțelor anti-oligarhice. Comportamentul denotă același lucru: în timp ce Marian Lupu s-a dat la o parte din calea lui Dodon, Mihai Ghimpu, până la ora când sunt așternute aceste rânduri, nu a procedat la fel în favoarea candidatului anti-oligarhic cu șanse, Maia Sandu.
Valeriu Saharneanu