Curtea de Apel Chișinău se pune de partea hoților și confirmă concesionarea ilegală a Aeroportului Internațional Chișinău
Comunicat de presă
În zilele de 18 și 19 ianuarie 2016, la Curtea de Apel Chișinău, la intervale de câteva ore, au avut loc trei (în total 12) ședințe consecutive în dosarul „Ex-deputații PLR contra Guvernului Republicii Moldova în cazul concesionării ilegale a Aeroportului Internațional Chișinău”.
Reclamanții au cerut instanței în repetate rânduri amânarea examinării cauzei având în vedere că reclamatul – Guvernul Republicii Moldova – se află în interimat și nu are mandat să ia decizii de asemenea caracter. Cereri cu conținut similar, fondate pe același motiv, a înaintat și reprezentantul juridic al Guvernului. Cu toate acestea, în baza dezacordului de amânare al companiei beneficiare a tranzacției, AviaInvest, conjugat cu cel al reprezentantului Agenției de Stat a Proprietății Publice, instanța a decis examinarea cauzei chiar și în condițiile când reclamatul principal se află în afara mandatului de competență.
În situația când o instituție a statului obligată să-i apere proprietatea – Agenția Proprietății Publice, face corp comun cu beneficiarul tranzacției – compania AviaInvest, când reclamatul principal – Guvernul R. Moldova, nu are putere decizională, iar drept răspuns la cererile repetate de amânare ale reclamantului, instanța Curții de Apel hotărăște, totuși, examinarea în regim de urgență a cauzei, ex-deputații PLR s-au văzut nevoiți să părăsească, în semn de protest, ședința de judecată.
Înainte de a părăsi sala, ex-deputatul Ion Hadârcă, președintele Partidului Liberal Reformator, a făcut o declarație în numele său și a celorlalți doi reclamanți prezenți – Oleg Bodrug și Valeriu Saharneanu – în care a regretat degradarea statului Republica Moldova al cărui fondator este în calitate de semnatar al Declarației de Independență.
„Când am depus semnătura sub Declarația de Independență pe care o vedem atârnată și aici, în sala de judecată, noi, semnatarii ei, am avut în vedere, onorată instanță, constituirea unui stat de drept în care toți sunt egali în fața legii, inclusiv demnitarii, funcționarii, judecătorii, procurorii în aceiași măsură cu cetățenii simpli. Am avut în vedere că datoria judecătorilor este să apere interesul național, să nu comită delapidări ale bunului public, să stârpească flagelul corupției și să facă dreptate. Asistăm, din păcate, la o distorsionare gravă a acelor deziderate de început ale statului.” – a subliniat ex-deputatul.
Completul de judecată al Curții de Apel Chișinău a decis respingerea apelului ex-deputaților PLR, lăsând în vigoare hotărârea primei instanțe în care concesionarea ilegală, în condiții obscure a Aeroportului este dată drept legală.
Ex-deputații PLR vor ataca hotărârea în Curtea Supremă de Justiție.