Retrospectiva electoralei 2014. Episodul IV. Despre tăcerea mieilor în faza când istoria accelerează
Considerente, 22 septembrie 2014
Ce are tăcerea meilor cu accelerarea istoriei, mă veţi întreba, citind ori auzind titlul prezentelor Considerente. Haideţi să le explicăm pe rând. Să vedem mai întâi ce e cu Tăcerea mieilor. Este titlul unui film thriller de cinci premii Oscar, o ecranizare a romanului cu acelaşi titlu a scriitorului Thomas Harris, în care, între mai multe istorii împletite în subiect, apare şi cea a eroinei principale, traumată psihic în copilărie la casa unui unchi la care trăia după moartea prematură a părinţilor. Unchiul deţinea un abator unde erau sacrificaţi mieii, iar cauza traumei au fost zgomotele auzite în fiecare seară, înainte de culcare, scoase de tăierea în tăcere, continuă şi nemiloasă, a mieilor, pe care copila, neputincioasă, nu-i putea salva.
M-a făcut să îmi amintesc de film şi de roman o cititoare a Considerentelor de lunea trecută care pe Facebook m-a întrebat retoric „dacă nu se poate de tăcut până la alegeri…” pentru că „nu este timpul de scos la iveală greşelile şi alte chestii acum…” Postarea viza, probabil, partea din post-scriptum, unde mă refeream la Congresul, tocmai, petrecut, al Partidului Liberal.
Înţeleg ce are în vedere inimoasa noastră cititoare: pericolul ce ne paşte al revenirii la putere după 30 noiembrie a forţelor pro-Kremlin în persoana comuniştilor, a progeniturilor lor dodoniste, laolaltă cu larma concertistică a unui interlop răsfăţat. Alăturate ameninţărilor din ce în ce mai belicoase ale războinicilor de la Kremlin, pârjolului prin care aceştea trec Ucraina sora poporului rus, balamucul ridicat în Republica Moldova de coloana a cincea bagă lumea noastră în sperieţi. Ei ar dori o siguranţă că drumul european nu are întoarcere, iar această siguranţă o poate genera doar o solidarizare în perspectiva alegerilor din 30 noiembrie a forţelor pro-europene, aşa cum s-a întâmplat în 2009 şi 2013.
Cum s-a realizat solidarizarea în 2009 este mai simplu: ea a fost motivată de necesitatea răsturnării regimului odios şi criminal al comuniştilor care timp de 8 ani şi jumătate au jefuit Republica Moldova şi în aprilie-iulie 2009 au torturat şi omorât tineri cetăţeni. În 2013 solidarizarea a avut o cu totul altă motivaţie, şi anume, pericolul căderii în disoluţie totală a coaliţiei anticomuniste şi iminenţa săvârşirii unor greşeli catastrofale pentru destinul european al Republicii Moldova. Greşelile, înfârnarea patriotardă, egiostă şi, fără îndoială, bezmetică, erau cât pe ce să reducă la zero şi suferinţele poporului timp de 8 ani şi jumătate, dar şi jertfa tinerilor din 2009. Este greu de închipuit că Voronin revenit în capul treburilor statului prin septembrie 2013 mai participa la Summitul de la Vilnius şi dacă tinerii moldoveni se mai ridicau încă o dată în apărarea democraţiei terfelite de nepricepuţi ori de rău-voitori, aşa cum au făcut-o studenţii din Kiev în noiembrie trecut, ridicând în picoare Maidanul.
Nu trebuie să repet încă o dată cui se datorează evitarea catastrofei din anul trecut şi nici cui îi aparţine meritul instituirii stabilităţii politice care a condus la o avansare fulminantă şi fără precedent a Republicii Moldova pe calea integrării europene. Este însă extrem de interesant să descoperim câtă neagră magie electorală este făcută astăzi de aceeaşi maieştri-făurari ai greşelilor catastrofale ca să acrediteze în opinia publică ideea, comandamentul, de fapt, că alegerile din 30 noiembrie vor aduce la putere, nici mai mult, nici mai puţin, partidele din fostele alianţe, dintre care ultima a sucombat ruşinos în primăvara anului 2013. Magia neagră a sforarilor urmăresc cu tot dinadinsul scoaterea Partidul Liberal Reformator din ecuaţia puterii viitoare care a dovedit în scurta perioadă din aprilie 2013 şi până astăzi că este principala forţă politică stabilizatoate în guvernarea de coaliţie. Sforarii vor revenirea în ecuaţie a Partidului Liberal, principala forţă destabilizatoare din ultima fază a crizei politice din 2013. Acest partid nu numai că nu a tras învăţăminte din trista experienţă a anilor trecuţi, a respins cu înverşunare revigorarea, reformarea şi modernizarea lui ca forţă politică, dar a insistat la ultimul lui congres să conserveze status-qvoul de partid-srl care lucrează pe principiul – şeful decide, iar ceilalţi au dreptul să laude făcătura şefului. Cu cât mai mult cu atât mai bine pentru cel ce laudă.
În asemenea partid politic ferit de curenţii împrospătători ai concurenţei şi meritocraţiei, greşelile sunt inevitabile şi ele vor afecta orice formulă de guvernare s-ar crea după alegeri, fie alianţă, fie coaliţie, fie convenţie, fie sublimă adunare de sublime partide în frunte cu sublimi şi nemuritori conducători. Or, la congresul PL s-a văzut în toată splendoarea că marasmul are papion, pe când Republica Moldova are nevoie invariabil şi imediat după alegeri de o guvernare onestă, sănătoasă, necoruptă, viguroasă şi constructivă. O guvernare de tras în plug, nu una tocmai bună de dus la mauzoleu, una formată din lume credibilă, înţeleaptă, modestă la laude şi harnică la treabă, una care ştie să distingă interesul naţional de ţâfnele şi egoismul propriei persoane, nu de una crispată, incultă şi împietrită în metehnele tranziţiei.
Evident, păpuşarii care fac jocurile în perioada preelectorală nu au nevoie de scimbări radicale în eşaloanele de vârf ale guvernării viitoare. Şi aşa prezenţa liberal-reformatorilor în coaliţia după 30 mai 2013 le-a retezat multe din poftele de acaparare a bunurilor publice care se preconizau pe diverse domenii. Ei au nevoie de marasmul celor două alianţe ca să poată controla în continuare justiţia, să poată lua aşa numitele „otkaturi” din programele de stat şi din proiectele europene. Ele sunt multe azi dar vor fi şi multe ;i mai mai mari în cazul constituirii unei guvernări democratice după 30 noiembrie
Cu marasmul păpuşarii se înţeleg de minune. Idioţii utili, care nu coboară nici în ruptul capului de pe orbita propriei grandomanii, sunt de neînlocuit într-o guvernare gândită să mimeze reformele şi după 2014, să ţină Republica Moldova ostatică nepotolitelor lor profte de îmbuibare şi preamărire. Iată de ce păpuşarii promovează prin mediile stăpânite de dânşii, în sondaje comandate, opinii cumpărate, alte coţcării mediatice – că viitoarea guvernare democratică ori va fi în formula Alianţiei 2010-2013, ori nu va fi deloc. Iată de ce păpuşarii blochează din răsputeri iniţiativele şi apariţiile publice ale liberal-reformatorilor: pentru a inocula neşansa lor în viitoarele alegeri. Ei ar dori sacrificarea în tăcere, ca pe nişte miei, a celor care au salvat în 2013 destinul european al Republicii Moldova şi au contestat privatizările clientelare, inclisiv concesionarea ilegală a Aeroportului Internaţional Chişinău, cauză pe care şi-o atribue acum de-a valma şi coloana a cincea şi profitorii marasmatici.
Iată de ce, stimată doamnă de pe Facebook, nu este bine să luăm apă în gură nici măcar în condiţiile când de-asupra noastră croncăie ameninţător prădătorii imperiului. Pentru că de fiecare dată când în Republica Moldova s-au organizat alegeri acest prădător a făcut acelaşi lucru, iar, noi, ne-am acoperit cu această scuză. Astfel, tăcând metehnele şi trecând peste gravele handicapuri ale concurenţilor politici am intrat în interiorul unui cerc vicios, fiind nevoiţi să votăm de fiecare dată răul cel mai mic şi niciodată cu încredere binele. Şi de fiecare dată am fost loviţi de dezastre: fie în 1994, fie în 2001, fie în 2010 ori în 2013.
În 2014 această situaţie trebuie evitată cât mai mult cu putinţă. Este onest şi responsabil să vorbim acum, înainte de alegeri, de scenariile care se scriu şi se pun pe rol a unor viitoare dezastre care pot apărea anume din cauza unui pact necuvenit al tăcerii colective.
Cu atât mai mult că Partidul Liberal Reformator nu se va lăsa sacrificat în abatoarele de opinii ale păpuşarilor. Pentru că el are ancorat în conştiinţa publică autoritatea unui partid care reprezintă forţa salvatoare şi aducătoare de bine, forţa politică de formaţie nouă, europeană, neîntinată în bănuieli de corupţie şi de acaparare a bunurilor publice. Pentru că el va rămâne cu astfel de imagine în conştiinţa publică, dar şi cu meritul de a fi pus Republica Moldova pe un făgaş care este marcat de o impresionantă accelerare a istoriei în direcţia realizării obiectivelor ei naţionale, interne şi geopolitice.
Nu vom enumera toate schimbările în bine puse pe rol înr-un an şi ceva de guvernare a coaliţiei. Vom spune doar că evenimentele care sunt menite să scoată Republica Moldova din hăul tranziţiei negre, controlat sălbatic de Rusia, au căpătat o cadenţă impresionantă. Europa Unită şi-a deschis larg uşile pentru noi, ajută cetăţenii noştri să se adapteze noilor condiţii de trai civilizat, îi îndeamnă să cunoască beneficiile acestei civilizaţii. Statele Unite ale Americii ne construiesc drumuri, sisteme de irigaţie pe contul cetăţenilor americani, dar ne oferă şi spaţiu de securitate, acordând Republicii Moldova chiar mai ieri în Congres statutul de aliat major non-NATO al Statelor Unite. În România, partide puternice se lansează în campanii electorale cu sloganul principal, de neînchipuit acum câţiva ani în urmă, al Marii Uniri.
Sunt semne clare că istoria se află pentru noi într-o fază benefică de accelerare. Este important să păstrăm acest ritm şi să purificăm în campanie aliajele care vor constitui viitoarea construcţie politică de guvernare a Republicii Moldova. Nu este loc pentru a trece sub tăcere nici greşelile şi nici metehnele provocatoare de dezastre care pot opri pe loc mişcarea istoriei, cum s-a întâmplat nu o dată în biografie noastră de după Independenţă. Fiindcă, vorba marelui filosof, somnul raţiunii naşte monştri, iar noi de ei chiar nu avem acum nevoie.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu, fracţiunea Partidului Liberal Reformator