O revenire necesară la „Fenta găinarilor”
Fenta găinarilor (din politica moldoveană)
Editorial Vocea Basarabiei, 28 ianuarie 2015
Și totuși le-a reușit. Bravilor politicieni moldoveni le-a reușit să fenteze electoratul pro-european. Oricât de mult s-a ferit, a tremurat să nu greșească, să nu risipească voturile, s-a mobilizat, s-a concentrat – și, până la urmă, a rămas cu buza umflată. Nu l-au ajutat să evite năpasta nici emisarii europeni, veniți în alertă la gardul de la Aeroportul Republicii Moldova, să dea un ultim sfat protejaților autohtoni pe linie politică.
De ce te temi, de aia nu scăpi, spune o vorbă. Poftiți, comuniștii au revenit la guvernare. Au făcut primul pas, au votat conducerea parlamentului în care s-au pricopsit cu o funcție de vicepreședinte. Acum se pregătesc să voteze învestirea guvernului. Ce va însemna acest lucru? Va înseamna că pachetul de control al guvernării se va afla în mâna lor. În consecință, poftiți, în loc de o guvernare de centru-dreapta, precum se așteptau toți în 2014, avem, în 2015, o guvernare de centru-stângă, înclinată foarte tare către Moscova.
Să mai zică cineva că nimeni nu-i profet în țara lui. Iată că, este. Numele profetului este Mihai Ghimpu. A spus el și chiar a expus grafic în 2013 că la putere în Republica Moldova vor reveni comuniști? Și poftim, bonjour madame, vorba lui, profeția s-a împlinit! Adevărat, comuniștii nu au venit la putere imediat și masiv, în vara-toamna lui 2013, prin alegeri anticipate, așa cum a schițat profetul în martie 2013. Atunci declanșarea anticipatelor a fost blocată de 7 deputați (liberal reformatori) care s-au opus planului. Faptul a creat un excelent culoar pentru apropierea Republicii Moldova de România și de Uniunea Europeană și i-a lipsit pe comuniști de sursa de vitalitate, ascunsă în instabilitatea politică provenită din râncâelile liderilor Alianței. Comuniștii au venit la putere azi, în ianuarie 2015, în urma unor alegeri ordinare, pierdute de ei, dar câștigătoare, pe neașteptate, din mila profetului strateg.
Observ în spațiul public după 23 ianuarie o îndârgită cădere în derizoriu a discuțiilor iscate pe marginea așa numitei respingeri a liberalilor. Toată lumea care a votat pro-europa a prins să se vaete că auto-avortarea liberalilor și agregarea comuniștilor la guvernare s-a produs din cauza că lui Ghimpu nu i s-a dat ce vroia. Nimeni nu vrea să se întrebe, însă: dar poate că Ghimpu nici nu a vrut să i se dea ceva? Incoerența și extravaganța cerințelor lui, plus legendara brutalitate în procesul de negocieri, nu despre asta vorbesc?
Dar poate că dânsul are de întors cuiva vreo datorie, iar „principialitatea”, „grija de oameni” nu sunt decât o perdea de fum? Poate că cineva s-a speriat că Republica Moldova se mișcă prea repede în direcția spațiului european și scheletele ascunse în dulap – multe și urât mirositoare – vor ieși prea devreme la iveală și vor trage prea greu la cântarul justiției, iar perspectiva pușcăriei poate fi extrem de descurajantă. Este poate cazul ca Republica Moldova să se mai rețină întro zonă gri potrivită pentru a pune la adăpost capitalurile furate. Cu siguranță, mai sunt și alte bunuri publice chitite de șmecheri. De ce să ne grăbim, când e bine așa cum este, Republica Moldova stând cu fața spre Europa, ingurgitând banii ei, și făcându-şi de cap în legea tundrei.
Misiunea idiotului util pe post de detractor al vectorului strategic al Republicii Moldova se potrivea lui Ghimpu doar în 2013, când actul lui de sabotare a Alianței Pro-Europene și de facilitare a comuniștilor în intenția lor de a reveni la guvernare putea fi luat drept o rătăcire. Acum, când scena se repetă, lucrurile sunt prea evidente: doar în cazuri foarte speciale cineva calcă de două ori pe aceeași greblă din greșeală. Greșeala, deci, se exclude. Dezgolită și la vedere rămâne intenția, urmată de acțiunea voită. Altfel cum poți să părăsești postul pentru care ai fost votat. Din supărare că cineva nu-ți dă ceva? E prea copilărește. Cu atât mai mult, că acel cineva este Plahotniuc, tocmai aliatul lui Ghimpu, cel care l-a ajutat atât de mult să-și crească la televiziunile lui imaginea șifonată, i-a dat voturi de câte a avut nevoie în 30 noiembrie ca să treacă în Parlament. Cât privește Ministerul Transporturilor, ajuns să devină acum măr al falsei discordii, Ghimpu i l-a cedat lui Plahitniuc de bună voie și din toată inima încă în aprilie 2013.
Miza alegerilor este mult mai mare decât cea pe care o reprezintă un minister, fie el chiar unul bănos, precum este cel al transporturilor. Nici refuzul aducerii unui procuror străin pe rol de măciucă împotriva corupției nu poate întruni masa critică care să determine sustragerea definitivă de la guvernare. Un politician responsabil va lua în considerare că este mult mai bine să te miști înainte, fie și cu viteza melcului în anumite situații, precum e cazul Republicii Moldova după alegerile din 30 noiembrie, decât să stai pe loc ori să dai comuniștilor pârghiile angrenajului de tracțiune al statului, care nu vor face altceva decât să tragă Republica Moldova ca racul, înapoi.
Oricât de strâmtorat, de umilit ori hăcuit în posibilitățile de a influența în mod categoric caracterul guvernării, Ghimpu a trebuit să rămână în arcul guvernării. Așa, întrun picior, întrun deget, pe un vărf de ac, dar trebuia să rămână, pentru că lui i-ar fi revenit pachetul de control asupra guvernării și nu comuniștilor. De ce nu o face, nu știm, dar ca să citim cât mai exact mesajul pe care ni-l dă prin mișcările pe care le face, nu ne rămâne decât să facem uz de instrumentul cel mai sigur și mai precis de decodificare a intențiilor lui. El se cuprinde în maxima latină ajunsă până la noi în forma unei interogații – Qui prodest?.
Qui prodest?, se întrebau latinii atunci când în fața lor se întâmpla ceva și nu prea înțelegeau rostul întâmplării. Cui îi convine comportamentul lui Ghimpu?, ne întrebăm noi azi nedumeriți de ceea ce se întâmplă. Convine electoratului? Desigur că nu. El a votat o guvernare pro-europeană, fără comuniști. Convine Republicii Moldova? Desigur că nu! Ea trebuie să se desprindă cât mai grabnic de zona de război din est, trebuie de urgență să-și dea populația la adăpost, sub un scut de siguranță. Adăpostul este Uniunea Europeană, scutul este Alianța NATO.
Dar cui convine?!, ne mai întrebăm. Desigur, convine Rusiei: în arcul guvernării de la Chișinău raportul va fi de 2,5 la 0,5 în favoarea intereselor rusești, adică două partide și jumătate contra jumătate de partid al lui Filat. Acum înțelegeți de ce Sturza afirmă că șampania se bea azi la Moscova și nu la Bruxelles? Prezența PL în arcul guvernării ar fi asigurat un echilibru de forțe unu și jumătate la unu și jumătate. Ca să nu mai pomenim ce se va întâmpla cu opțiunea NATO, folosită de PL gratuit în campanie.
Și cui mai convine încă? Convine Partidului Democrat și personal eminenței sale cenușii, Vlad Plahotniuc. Aducându-și, cu ajutorul lui Ghimpu, Partidul Comuniștilor la îndemână, Plahotniuc va putea aplica toată diligența cartoforului politic ca să și-l însușească, acesta fiindu-i cel mai dezvoltat reflex. Va încerca să atragă de partea lui cât mai mulți deputați comuniști în scopul creșterii propriului grup parlamentar în așa fel ca PD să devină partidul cu cele mai multe mandate în parlament, care, la urma urmei, ar putea să voteze în 2016 un președinte dorit. Astfel, ar putea deveni președinte el însuși, eminența sa cenușie.
Dacă se va întâmpla minunea și va scăpa neînghițit de PD, ori dacă întâmplător nu va fuziona cu acesta pe o platformă social-democrată la modă, va avea de câștigat și Partidul Comuniștilor, personal Vladimir Voronin. La putere, având sumedenie de pârghii, partidul se va întări, în loc să dispară, Voronin își va putea promova odrasla, feciorul Oleg, mai întâi deputat, apoi cine știe, poate și prim-ministru întrun viitor nu prea îndepărtat. O va face cu ajutorul jupânului Vlad, că oricum acesta îi este dator pentru că l-a făcut oligarh pe timpul când era la domnie. În felul acesta bătrânul bolșevic va putea pleca în liniște și bună siguranță la odihna binemeritată. Cine își va mai aduce aminte peste ani ce a făcut el cu tinerii noștri în aprilie 2009? De binefăcătorul Ghimpu nu-și va aminti decât detaliul că abia din a doua încercare, mulțumită convertirii monstruoase a votului pro-european din 30 noiembrie 2014, dârzul liberal a reușit să facă nepieritoare, blestemata peste tot în lume, mișcare comunistă.
Până la urmă, din jocul pe care îl face, ar putea să aibă folos (o vreme) și jupânul Ghimpu. S-ar putea ca peste o habă de vreme, eminența sa cenușie să îl atragă și pe dânsul în careva formulă de guvernare, să-i dea chiar Ministerul Transporturilor spre veșnică folosință, așa, ca suvenir, ori poate, ca momeală. Să-i amintească, că anume proiectele pentru drumuri ale acestui Minister, intersectate cu finanțele pentru reconstrucția străzilor capitalei, l-au făcut bogat și l-au dus în anii 2009-2013 spre culmile devenirii oligarhice. Cauză pentru care este gata să fenteze astăzi, o dată în plus, voința electoratului pro-european și să sacrifice cu sânge rece interesul național al Republicii Moldova.
Pentru radio Vocea Basarabiei, Valeriu Saharneanu